marți, 9 februarie 2010

Dan Popa: Anunţul lui Trichet, pariurile pe curs şi câteva mituri

Guvernatorul BCE, Jean Claude Trichet a anuntat ca va pleca mai repede cu o zi din Australia, pentru a ajunge joi la o intalnire cu liderii europeni. Imediat, pietele au reactionat. “Ei, vine ca sa dea un ajutor Greciei. Niciun Guvernator de Banca Centrala nu isi scurteaza programul amproasta, daca nu s-a intamplat ceva cu adevarat grav. Ce`ș copil?”, au sarit dealerii in sus.
Cine se uita pe Chicago Mercantile Exchange la pariurile care se fac pe evolutia eur/usd si la volumele implicate, stie ca sunt multi care mizeaza pe caderea euro in fata monedei americane.

Nu neaparat din cauza vulnerabilitatii economiei grecesti (ponderea ei e mica, totusi, in UE, dupa cum ne spune si Krugman, pe blogul lui), cat mai ales pe fondul ingrijorarilor legate de bancile din zona, care si-ar putea retrage banii din afara.
Împrumuturile acordate de băncile greceşti în Turcia ating 20,6 miliarde de dolari (5% din piaţă). În România, sunt de 19,1 miliarde de dolari (sau 16% din piaţă), iar in Bulgaria, expunerea acelorasi băncilor greceşti este de 10,5 miliarde de dolari (30% din piaţă).
Dupa ce am citit miturile crizei datoriilor din Euroland, mi-am zis ca asa e, speculatorii incearca Euro cu degetul. Daca Trichet nu va sustine economia elena, am putea asista la un episod Lehman doi, pe care nimeni nu si-l mai poate permite.

Intre timp, BCE a anuntat ca Trichet se intoarce mai repede strict din cauza de legaturi aero. Nu stiu cine face PR-ul BCE, dar ma asteptam la ceva mai destept din partea lor. Una peste alta, balbaielile oficialilor europeni privitoare la potentialul sprijin acordat Greciei va face ca doua hedge fonds-uri sa castige multi bani. Iar altcineva, simetric, sa piarda multi bani.

PS Acum vreo luna, o firma de casting a avut nefericita idee sa adune vreo 30 de oameni pe care urma sa ii foloseasca drept figuranti, in fata unei banci. De acolo urma sa ii ia un autorcar sa-i duca nush` unde.
In cele 15 minute, au mai aparut vreo 30 de oameni, toti intreband daca banca in cauza are probleme. Eram intamplator acolo si radeam vazand cum fiecare intreba in soapta “Sunteti deponent la…?”. Cei din banca erau si ei speriati. Pana la urma autocarul a venit, iar lumea s-a risipit. Asta e un foarte bun exemplu de cum poate actiona panica.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: FMI sugerează Germaniei să unească Landesbanken-urile într-o singură instituţie puternică

Motto: “Landesbanken uber alles!”

Germania ar trebui sa aiba in vedere consolidarea sistemului de banci regionale (Landesbanken) pentru a fonda o singura banca puternica, indica FMI intr-un raport publicat astazi.

„Trebuie facut un efort pentru ca aceste institutii sa nu mai constituie o sursa perpetua de instabilitate pentru Germania”, scriu autorii raportului. FMI a saluat de asemenea angajamentul Guvernului german de a-si reduce deficitul la 3% pana in 2013 si a facut un apel liderilor statului de a concepe rapid un program de taiere a costurilor (slagarul preferat al FMI) care sa le permita realizarea acestui obiectiv. Ca sa-i imbarbateze, FMI zice ca daca procedeaza asa, Germania va da un zuper bun exemplu intregii Uniuni Europene.

P.S. Trec peste faptul ca o asemenea consolidare ia cativa ani si ar produce efecte la limita concurentei neloiale probabil. Dar nu mai bine ar fi sa unim toate bancile din lume intr-o singura institutie, care sa fie cea mai mare si fatalmente, cea mai singura? :)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Cum influenţează deciziile politice bursa



După cum bine ştiţi, discuţia asupra pragului de deţinere la SIF-uri ţine capul de afiş de ani de zile. În graficul alărat, se poate vedea cum a evoluat indicele BET-FI astăzi (sursa: Bursa de Valori Bucureşti). Dacă până în jurul orei 15 indicele creştea cu circa 3%, după această oră a scăzut brusc, ajungând până la ora 16 la peste -4%, pentru ca să închidă la -4,91%. Evoluţia a fost consecinţa anunţului că, în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, a fost dat un vot negativ proiectului de lege care prevede mărirea pragului de deţinere la SIF-uri la 5%, de la 1%, cât este în prezent. Oricum, votul acestei comisii este consultativ. În continuare, proiectul de lege va fi analizat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci în cursul acestei luni şi apoi va fi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor cel mai probabil luna viitoare.

Iată cum poate provoca o decizie politică, fie şi consultativă, o variaţie a unui indice bursier cu circa 9%. Presa a comentat pe larg calitatea redusă a dezbaterilor din comisiile parlamentare cu profil economic şi deciziile absurde luate de-a lungul vremii. Poate că va privi şi Emil Boc spre această evoluţie şi va putea înţelege magnitudinea economică a deciziilor politice.

Frica de un prag de deţinere mai mare la societăţile de investiţii financiare este un aberantă. Cu toate piedicile legislative, există deţinători de acţiuni care depăşesc 1% din totalul acţiunilor unui SIF. Acest lucru se poate realiza prin interpuşi. Cazul gălăţeanului Cătălin Chelu este de notorietate. Însă există şi investitori care nu vor să se preteze la astfel de subterfugii.

"Proiectul privind pragul la SIF-uri a primit aviz negativ pe motiv că nu este acum momentul potrivit pentru majorarea pragului", a declarat comisarul CNVM Bogdan Chetreanu pentru Financiarul.

La rândul său, preşedintele comisiei, Mihai Tudose (PSD), a declarat pentru aceeaşi publicaţie: "Avizul negativ a fost determinat atât de faptul că iniţiatorul proiectului nu a avut o fundamentare bună, dar şi pentru ca reprezentanţii SIF-urilor au avut o pledoarie mai bună. În plus, am ţinut cont şi de faptul că AGA la SIF-uri se întruneşte cu un număr redus de acţionari, de câteva zeci de procente, iar dacă ar fi majorat pragul de deţinere doi-trei acţionari mai mari ar putea lua decizii importante care vizează activele SIF-urilor. Totodată, mai există şi pericolul preluării SIF-urilor de unii acţionari, care apoi să le delisteze. Astfel, bursa ar pierde unele dintre cele mai tranzacţionate acţiuni."

Răzbate gândirea comunistoidă din această argumentare. În loc să lase piaţa să decidă ce e bine şi ce nu, pentru deputatul PSD, Bursa de Valori Bucureşti este un soi de instituţie de stat, un care trebuie păstrat într-o formulă cât mai conservatoare. Îi reamintesc sau îi comunic, dacă nu ştie, că BVB este o entitate privată, care se supune legii şi reglementărilor CNVM.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Aceşti guvernatori de bănci centrale şi vorbele lor meşteşugite

Potrivit lui Dan Popa, guvernatorul BNR ar fi rostit recent la o întâlnire cu oamenii de afaceri o frază plină de tâlc:
“De multe ori nu înţeleg nici eu ce vorbesc, darămite televiziunile”

Încet-încet, Mugur Isărescu se apropie de performanţa lui Greenspan care a spus la o audiere în Congres:
„Ştiu că voi credeţi că înţelegeţi ce credeţi că am spus, dar nu sunt sigur că realizaţi că ceea ce aţi auzit nu este ce am vrut să spun.”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Banca Centrală a Israelului se modernizează. Plus un text al Guvernatorului Fisher

Dupa 10 ani de pregatiri intense, legea modernizarii bancii Israelului va fi depusa pe masa Knessetului, in incercarea de a face Banca Centrala cu adevarat independenta in luarea deciziilor.
Noile obiective au fost declarate in premiera absoluta: stabilitatea preturilor, sustinerea obiectivelor politicii economice (si in particular a cresterii economice si a mentinerii locurilor de munca) si garantarea functionarii sistemului financiar. Este pentru prima data in istoria sa cand Banca Israelului isi anunta in mod explicit obiectivele.

  • Ce se schimba de fapt?

Potrivit Guvernatorului Fisher, Guvernele care au o perspectivă doar pe termen scurt fac presiuni pentru o politică monetară expansionistă. Ele procedează asa, deoarece pe termen scurt o politică monetară expansionistă influenţează în primul rând producţia şi abia apoi inflaţia şi lasă rezolvarea acestei din urmă probleme pe mai târziu. La fel, guvernul care are dificultăţi de finanţare este tentat să apeleze la banca centrală, alegând o finanţare mai degrabă monetară decât una prin datorie a deficitului bugetar. Ambele scenarii sunt cunoscute în Israel. Problema finanţării monetare a deficitului bugetar a fost rezolvată prin legea de ”nefinanţare” din 1985, care a marcat primul pas al Băncii Israelului către independenţă.

Prima problemă, dinamica inflaţiei în urma reducerii ratei dobânzii, este diferită în Israel faţă de multe alte ţări, şi anume datorită faptului că o schimbare a ratei dobânzii influenţează imediat cursul de schimb, care, având în vedere că preţul caselor, chiriile şi alte câteva preţuri sunt specificate în USD, are un impact aproape imediat asupra inflaţiei şi aşteptărilor cu privire la inflaţie.

Mai general, cazul empiric de independenţă a băncii centrale se bazează pe date lui Cukierman (2005), care atestă că inflaţia şi gradul de independenţă se află într-o relaţie negativă. Relaţia este mai puternică în cazul ţărilor industrializate decât în cel al ţărilor în curs de dezvoltare, parţial deoarece această relaţie este mai puţin clară în cazul ţărilor în curs de dezvoltare.

  • Banca Centrala – independenta sau legata de Guvern?

În practică, guvernele nu funcţionează ca planificatori sociali optimi şi este necesară găsirea unor solutii alternative pentru a menţine rezultatele economice cât mai aproape posibil de optim.

O problema este cea a distinctiei între independenţa băncii centrale în privinţa stabilirii obiectivelor şi cea a alegerii instrumentelor de politică monetară. O bancă pe deplin independentă dispune de ambele. BCE este în mare măsură în această situaţie.

Alternativ, guvernul ar putea stabili obiectivele de politică monetară ale băncii centrale şi să delege băncii centrale sarcina realizării acestor obiective. În acest caz, banca centrală are independenţa alegerii instrumentelor de politică monetară. Majoritatea băncilor centrale independente se află în această situaţie.

Una este a recunoaşte ţinta inflaţiei ca ancoră nominală şi alta a specifica că ţinta trebuie stabilită la o rată scăzută a inflaţiei. Alegerea unei rate scăzute a inflaţiei se bazează pe analiza costurilor şi a câştigurilor inflaţiei, adică există multe costuri ale inflaţiei şi doar unele avantaje. În special, opinia că inflaţia afectează pe cei săraci pare a fi adevărată (vezi Easterly şi Fischer, 2001). După publicarea lucrărilor lui Friedman (1968) şi Phelps (1967) s-a înţeles că nu există un compromis între inflaţie şi şomaj. Astfel, nu există un avantaj permanent pentru reducerea şomajului prin admiterea unei rate mai înalte a inflaţiei, cu excepţia unor rate foarte scăzute ale inflaţiei sau în caz de deflaţie.

Este posibilă existenţa unei relaţii pe termen mai lung între inflaţie şi creşterea economică. Fără îndoială că inflaţia şi creşterea economică sunt într-o relaţie negativă în cazul unor rate înalte ale inflaţiei. Totuşi, relaţia nu este monotonă, deflaţia are în general o influenţă negativă asupra creşterii economice. După părerea lui Fischer, relaţia dintre inflaţie şi creşterea economică este aceea că, în cazul în care activitatea economică se desfăşoară în condiţiile unor rate mai scăzute ale inflaţiei, punctul de cotitură se află la un nivel mai scăzut, dar undeva la un nivel exprimat printr-o singură cifră va exista un punct de cotitură bazat pe impactul deflaţiei asupra creşterii economice.

  • Inflaţia negativă este costisitoare


Este important de menţionat că inflaţia negativă este costisitoare şi, în mod similar, nerealizarea ţintei. Din acest motiv, Banca Israelului intenţionează să menţină inflaţia în centrul intervalului ţintă, considerând ca erori atât depăşirea, cât şi nerealizarea intervalului ţintă. În conformitate cu această abordare, proiectul de statut al Băncii Israelului prevede că în cazul unor abateri în ambele direcţii ale inflaţiei faţă de intervalul ţintă guvernatorul trebuie să adreseze o scrisoare guvernului în care să explice cauzele abaterii şi planul băncii centrale pentru revenirea inflaţiei în intervalul ţintă.

În timp ce nu există un compromis pe termen lung între inflaţie şi şomaj (sau creştere economică), se poate afirma că există unul pe termen scurt: o creştere economică mai rapidă va fi însoţită, în general, de o tendinţă de inflaţie mai înaltă. Acest din urmă compromis nu complică mult politica monetară în ceea ce priveşte schimbările în domeniul cererii agregate. De exemplu, dacă rata inflaţiei este prea scăzută, ca urmare a faptului că declinul cererii agregate a produs o recesiune, decizia de politică monetară este una simplă. Atât inflaţia, cât şi producţia sunt considerate a fi prea scăzute şi trebuie majorate, astfel încât ratele dobânzii trebuie reduse.

Decizia de politică monetară nu este simplu de luat atunci când economia este afectată de un şoc de ofertă, care duce la creşterea inflaţiei şi la scăderea producţiei. Banca centrală ar putea majora substanţial ratele dobânzii şi ar putea reduce drastic cererea agregată pentru a aduce inflaţia în limita intervalului ţintit. Alternativ, ar putea să aleagă o acţiune pe termen lung.

În ipoteza unui cost, în ceea ce priveşte producţia agregată sau şomajul, mai înalt în cazul unei reveniri cât mai rapide a inflaţiei la nivelul ţintit decât în cazul unei reveniri treptate, banca centrală trebuie să echilibreze costurile unei inflaţii temporar înalte, cu costurile unei rate a şomajului şi ale unei creşteri economice temporar mai scăzute. În cazul unui ritm deja prea lent de creştere a producţiei sau al unei rate deja prea înalte a şomajului, alegerea adecvată ar fi cea a unei traiectorii a inflaţiei care să încerce revenirea rapidă a inflaţiei în limitele intervalului ţintit.

O problema ramasa nerezolvata este aceea ca o banca centrală este uneori confruntată cu presiuni pentru a încerca să influenţeze cursul de schimb real, în special după o apreciere recentă a cursului de schimb. Cel puţin temporar, banca centrală poate produce o depreciere reală prin reducerea ratei dobânzii, ceea ce ar duce la creşterea inflaţiei. În cazul în care rata inflaţiei s-a situat sub nivelul intervalului ţintit, prin ţintirea inflaţiei cursul de schimb poate fi influenţat temporar în direcţia dorită. Într-o economie deschisă de mici dimensiuni însă, cel mai bun mod de a influenţa cursul de schimb pe termen mai lung este utilizarea politicii fiscale, restricţiile fiscale tinzând să producă o depreciere.

Banca centrală ar putea fi obligată să intervină direct pe piaţa valutară. În cazul Israelului, acest lucru ar schimba total regulile actuale ale jocului, în care piaţa determină cursul de schimb, iar banca centrală nu a intervenit pe piaţă din 1997. Actualul sistem de neintervenţie funcţionează bine şi, cu toate că banca centrală nu poate exclude posibilitatea unei intervenţii pe piaţa valutară, aceasta nu intervine decât în cazul unor perturbări severe.

Mai este apoi problema ratei inflaţiei care să fie ţintită (inflaţia totală, inflaţia efectivă bazată pe IPC sau inflaţia de bază). Într-o ţară unde se aplică indexarea cu IPC este recomandabil să se utilizeze ca ţintă rata efectivă a inflaţiei; în plus, dacă nu mai este clar că preţul energiei este în afara tendinţei, nu este recomandabil să se excludă inflaţia preţului energiei din indicele ţintă al inflaţiei. Este mai bine ca banca centrală să ia în considerare variaţiile temporare ale preţurilor în formularea deciziei de politică monetară. În prezent, Banca Israelului elaborează şi îmbunătăţeşte modelele sale econometrice utilizate în formularea deciziilor de politică monetară.

  • Cine si cum ia deciziile intr-o banca centrala? Tipuri de modele


Aranjamentele instituţionale în cadrul cărora funcţionează băncile centrale, variază. În cazul unor ţări ca Noua Zeelandă sau Canada, deciziile de politică monetară sunt luate în principal de către guvernatorul băncii centrale, model aplicat în prezent şi în Israel.

În majoritatea băncilor centrale (printre care FED, BCE, Banca Angliei, Banca Japoniei) deciziile de politică monetară sunt luate de către un comitet, prezidat de guvernator. Stanley Fischer este de părere că o astfel de abordare ar fi utilă şi în cazul Israelului, deoarece ar permite unor experţi externi, independenţi faţă de Bancă şi guvernator, să ia parte şi să voteze la deciziile legate de rata dobânzii.

Toate băncile centrale publică un rezumat al şedinţelor comitetului de politică monetară în care sunt luate decizii în privinţa ratei dobânzii ; de obicei, rezumatul include şi situaţia voturilor membrilor comitetului. Acest raport trebuie publicat suficient de repede, în general înainte de următoarea şedinţă CPM. Noul statut al Băncii Israelului va prevedea aceste lucruri.

În Marea Britanie, rezumatul şedinţei Comitetului de politica monetara (CPM) include informaţii asupra opiniei fiecărui membru. Acest lucru nu este însă de dorit, având în vedere că tentează pe fiecare mai degrabă să-şi exprime punctul de vedere pentru a fi consemnat, decât să încerce găsirea unei decizii optime, inclusiv din discuţiile care au loc sau din opiniile altor colegi.
În ceea ce priveşte responsabilitatea, banca centrală, şi în special guvernatorul, răspund pentru realizarea obiectivelor. Responsabilitatea ia în parte forma cerinţei ca banca centrală să explice şi să-şi justifice acţiunile în rapoarte adresate, în general, parlamentului, cât şi publicului.

Responsabilitatea ia şi forma cerinţei ca guvernatorul să explice guvernului motivele nerealizării obiectivelor şi să prezinte planul pentru revenirea inflaţiei în limitele ţintite. De asemenea, legislativul poate solicita ca guvernatorul sau un membru al comitetului de politică monetară să se prezinte în faţa comisiei de specialitate, cum este cazul în multe ţări. Legea conţine prevederi legate de demiterea guvernatorului şi a membrilor CPM în cazuri grave de neîndeplinire a sarcinilor, lucru care este extrem de dificil pentru guvern. Trebuie aplicate mecanisme de impunere a responsabilităţii (sancţiuni sau recompense pentru membrii CPM), celmai eficient fiind însă efectul asupra reputaţiei pe care îl are succesul sau eşecul.

În unele bănci centrale, guvernatorul acţionează ca un preşedinte de consiliu de administraţie al unei corporaţii. Proiectul de statut al Băncii Israelului propune un astfel de consiliu de administraţie, cu majoritatea membrilor din afara băncii, unul dintre membri fiind preşedinte. Ca urmare, guvernatorul nu va fi preşedintele consiliului de administraţie, ci membru al consiliului, împreună cu viceguvernatorul. Pentru menţinerea independenţei băncii centrale, este important ca membrii consiliului de administraţie să aibă experienţă în domeniul managementului şi să fie aleşi pe criterii profesionale şi nu politice. Proiectul de statut al Băncii Israelului prevede o astfel de alegere a membrilor CPM.

Sursa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: În decembrie 2009, exporturile au crescut cu 18.9% comparativ cu decembrie 2008

In luna decembrie 2009, conform estimarilor preliminare ale Institutului National de Statistica, exporturile FOB au însumat 2325,7 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 3176,3 milioane euro.

Comparativ cu luna decembrie 2008, exporturile au crescut cu 18,9% iar importurile au scazut cu 9,9%, iar fata de luna noiembrie 2009, exporturile si importurile au scazut cu 15,4% respectiv 11,3%.

Deficitul comercial inregistrat în luna decembrie 2009 a fost de 850,6 milioane euro, mai mic cu 718,7 milioane euro decât în luna decembrie 2008, detalii in graficul alaturat, click pe grafic pentru marire.

La nivelul intregului an 2009, exporturile au totalizat 29.036 milioane euro iar importurile 38.774 milioane euro, deficitul comercial ajungand astfel la 9.738,4 milioane euro. Comparativ cu anul 2008, exporturile au scazut cu 13,9%, importurile cu 32,3%, iar deficitul comercial s-a redus cu 58.6%.

Tot astazi, INS a publicat date privitoare la evolutia cifrei de afaceri si a comenzilor noi din industrie in luna decembrie, iar cifrele arata astfel: primul indicator a crescut cu 2.8% fata de decembrie 2008 si a scazut cu 5.4% fata de noiembrie 2009, iar al doilea indicator a scazut cu 12.1% fata de decembrie 2008 si cu 8.4% comparativ cu luna anterioara, detalii alaturat.

La nivelul intregului an 2009, cifra de afaceri din industrie a fost cu 14.4% mai mica decat cea inregistrata in 2008, iar comenzile noi au scazut cu 18%.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Sunt agenţii economici raţionali?

Una din sursele de opoziţie la adresa pieţei libere este presupusa constatare că actorii economici privaţi nu se comportă raţional.

Aceasta nu poate fi desigur o ipoteză de lucru, în analiza economiei. Dacă nu ne putem baza pe raţionalitatea indivizilor, adică pe capacitatea lor de a adecva mijloace la scopuri, putem stinge lumina şi pleca liniştiţi la culcare, căci nu prea mai sunt multe de spus. Într-o lume în care indivizii sunt mânaţi mai degrabă de instincte ori sentimente confuze, orice analiză comparativă despre bunăstare şi despre instituţiile care o promovează este inutilă.

Unul din punctele slabe ale acestui argument este acela că, de fapt, nu neagă raţionalitatea actorilor economici, ci restrânge sfera acesteia la domeniul proprietăţii publice. Altfel spus, întreprinzătorul privat este incapabil să ofere bunuri în cantitatea şi calitatea dorită de consumatori, însă statul da. Acest argument – „Dacă Ion îşi deschide o gogoşărie atunci va da faliment, însă dacă Ion se va angaja director la o gogoşărie de stat atunci îşi va demonstra calităţile şi lumea va fi încântată” – nu merită decât hohote de râs.

Viciul de fond al argumentului împotriva pieţei este însă altul. Nu putem folosi prezumţia de iraţionalitate în discursul economic, pentru că aceasta ar anula însăşi relevanţa discuţiei în sine. Nu putem postula că indivizii sunt, în principiu, incapabili să îşi urmărească interesul dar, în acelaşi timp, să încercăm să îi convingem pe semenii noştri de valoarea acestei idei. Cele două nu sunt compatibile. Ori indivizii nu se pot comporta raţional – şi atunci ar trebui să încetaţi să citiţi acest text, deoarece el însuşi reflectă un act iraţional din partea autorului său – ori indivizii se pot comporta raţional – şi atunci trebuie să scoatem ipoteza iraţionalităţii din analiza economică. Celui care invocă iraţionalitatea agenţilor economici i se poate replica pe bună dreptate: „Dar de unde ştiu eu că atitudinea ta este raţională? Nu pot postula acest lucru, pentru că a face asta înseamnă a-ţi contrazice din start propriul argument.”

Cu alte cuvinte, condiţia de bază pentru închegarea unei dezbateri este recunoaşterea faptului că raţionalitatea participanţilor nu este limitată a priori. Dacă nu cădem de acord asupra acestui fapt, atunci nu putem discuta şi cu atât mai puţin putem vorbi despre existenţa unei „ştiinţe” economice.

Astfel încât, singura întrebare care rămâne este dacă proprietatea publică poate spori în vreun fel calitatea judecăţii antreprenoriale. Nu este cazul. Proprietatea publică reduce raţionalitatea actelor economice din câteva motive:
1. stimulentele perverse; de exemplu, funcţionarul public sau angajatul firme de deszăpezire cu care are contract primăria sunt mai puţin interesaţi de curăţarea drumului decât este proprietarul acestuia. Proprietatea privată tinde să conserve valoarea resurselor şi să dispună folosirea acestora către interesul general. Aceasta nu este o observaţie empirică, este un principiu fundamental al acţiunii umane: oamenii sunt mânaţi de interese şi ascultă de stimulente.
2. statul nu dispune de informaţii adecvate pentru a asigura producţia eficientă a unui bun, să zicem deszăpezire. Acest lucru s-a văzut recent, când închiderea drumurilor s-a făcut fără a se cunoaşte informaţii specifice despre transportatorii angajaţi în curse: ce fel de marfă transportă, cât combustibil au, dacă dispun de hrană sau apă etc. Astfel, revolta transportatorilor a fost firească.
3. statul nu poate calcula economic. Aici este important să înţelegem că producţia nu este o activitate inginerească (deşi angajează ingineri), ci economică, îndreptate către satisfacerea celor mai urgente nevoi. Din păcate, raritatea resurselor impune alocarea lor către satisfacerea celor mai urgente nevoi ale publicului. Selectarea acestor nevoi şi începerea producţiei în vederea satisfacerii acestora este un act antreprenorial, care presupune calcul economic. Calculul economic foloseşte preţurile de pe piaţă şi compară rata profitului din utilizările alternative ale capitalului şi celorlalţi factori pentru a descoperi unde este mai eficient să angajezi respectivele resurse. Este evident că alocarea prin piaţă a resurselor nu este mulţumitoare pentru indivizi – fiecare ar vrea mai mult, ar crede că o alocare diferită ar fi mai „justă” ş.a.m.d. Însă piaţa este singurul mecanism raţional de alocare, orice altă modalitate poate fi mai „justă”, mai potrivită pentru unii sau pentru alţii, dar în fond, discreţionară – adică simplă ghiceală despre ce ar fi bine de făcut. În absenţa criteriului profitului-pierderii nu putem spune dacă comitem erori sau nu.

Astfel, raţionalitatea este coextensivă cu proprietatea (privată). Fiecare pas în lateral, pe proprietatea publică, este un salt în beznă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Când vor ajunge românii să câştige cât câştigă nemţii? Probabil niciodată!

Orice roman care se respecta viseaza ca peste o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, sa ajunga la un venit similar cu cel al unui german, mai ales daca luam in considerare faptul ca multi dintre nemti nu sunt nici mai destepti si nici mai productivi decat noi, insa au avantajul ca s-au nascut “acolo”, nu “aici”.

Va ajunge vreodata salariul mediu in Romania la nivelul celui din Germania? Nu cred, si am sa demonstrez mai jos de ce. Pentru inceput, sa vedem cum stam in comparatie vecinii nostri unguri, cehi si polonezi.

I. Romania versus Cehia, Ungaria si Polonia

In anul 2000, venitul mediu brut lunar in Romania era de 2.840.000 lei vechi, respectiv echivalentul a 142 euro. In acelasi an, cehii castigau lunar echivalentul a 371 euro, ceea ce inseamna ca venitul romanilor reprezenta 38% din cel al cehilor.

In 2009, venitul mediu brut a ajuns la 478 euro in Romania si 865 euro in Cehia, astfel ca romanii castiga acum 55% din cat castiga cehii. Cu alte cuvinte, in 10 ani am recuperat aproape o treime din diferenta care ne despartea de cehi.

Daca facem o comparatie cu Ungaria, in 2003 un salariat roman castiga 43% din cat castiga un salariat maghiar, iar in 2009 procentul a crescut la 62%. Daca ne comparam cu polonezii, procentul a fost de 40% in 2004 si 57% in 2009, detalii in graficul alaturat, click pe grafic pentru detalii.

Concluzie - este posibil ca peste 10-12 ani, venitul mediu al unui salariat roman sa fie relativ similar cu cel al unui salariat maghiar, ceh sau polonez, insa evolutia venitului va depinde foarte mult de evolutia economiei romanesti.

II. Romania versus Germania

In 2000, un salariat german din sectorul industriei castiga anual 34.400 euro brut, in timp ce un roman castiga 1700 de euro, ceea ce inseamna ca venitul romanului reprezenta doar 4.9% din cel al neamtului. In 2008, procentul a crescut la 14.5%, veniturile anuale brute fiind de 6000, respectiv 41.500 euro. In 2009, este de asteptat ca ponderea sa scada usor datorita devalorizarii leului in fata euro.

Concluzie – in 10 ani am recuperat 10% din diferenta, iar daca vom pastra ritmul, prin 2100 vom ajunge si noi sa avem venituri similare cu ale nemtilor, insa orizontul de timp este atat de indepartat, incat cel mai probabil, nu ii vom ajunge niciodata din urma.

Pentru a intelege de ce aceasta diferenta scade atat de greu, sa vedem ce s-a intamplat cu Spania si Portugalia.

III. Spania si Portugalia versus Germania

Spania si Portugalia au aderat la UE in 1986, deci in urma cu 24 de ani. In 2007, venitul mediu brut al unui angajat care lucreaza in industria spaniola era de 22.000 de euro anual, ceea ce reprezinta doar 55% din venitul unui muncitor german. In 1997 procentul era de 46%, iar daca ritmul se va pastra, Spania va ajunge din urma Germania in 2040-2050.

Mai mult decat atat, in 2008, venitul mediu al unui spaniol era cu 34% mai mic decat media UE, 63% din muncitorii spanioli fiind platiticu mai putin de 1.100 euro pe luna.

In Portugalia, un angajat din industrie a castigat in 2007 aproximativ 15.500 euro brut, ceea ce reprezinta doar 40% din castigul unui german. In 1997, procentul era de ~25%.

Concluzie: dupa 24 de ani de la integrarea in UE, salariatii spanioli si portughezi nu castiga mai mult de jumatate din cat castiga un salariat german. Prin urmare, ne putem si noi astepta ca in urmatorii 50-60 de ani, angajatul roman sa ajunga la un venit mediu brut echivalent cu 70-80% din venitul mediu inregistrat in Germania. Ce se va intampla mai tarziu…vom vedea. :-)

PS: discutam despre veniturile medii la nivelul tarii, altfel exista sectoare economice in care castigurile romanilor depasesc deja 25-40% din cele ale germanilor (IT spre exemplu, sau unele pozitii din multinationale).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Isărescu:”Vinul bun se face mai greu decât o politică monetară bună”

Putini stiu ca atunci cand are vreme, Guvernatorul se duce prin tara sa discute direct cu oamenii de afaceri si cu angajatii BNR din teritoriu. In urma cu cateva zile Mugur Isarescu s-a intors de la Pitesti, unde s-a intalnit cu bancherii si oamenii de afaceri din Olt, Arges si Valcea. Intalnirea, care a avut loc la complexul Muntenia a fost foarte relaxata, spun cei prezenti. Printre altele, Isarescu a declarat la Pitesti ca şi-a propus ca BNR sa “de-distorsioneze” mesajele venite de la televiziuni si presa scrisa.
Cele mai interesante declaratii ale lui Isarescu, la Pitesti:

  • Vreau ca acest gen de discuţii să se poarte mult mai des, pentru ca mesajul să nu vină distorsionat prin intermediul presei şi televiziunilor”, a mai afirmat Isarescu.
  • Despre volatilitatea cursului de schimb: “10% devalorizare este deja destul!”
  • Criza este deja pe final in Romania, dar va urma o perioadă de „recuperare”, cam până la finalul anului, abia pe urmă putându-se vorbi de o creştere economică solidă.
  • Orice majorare de impozite în această perioadă este neavenită! Statul trebuie să-şi gestioneze mult mai bine resursele
  • Băncile trebuie să fie extrem de atente în relaţia cu clienţii. Dacă le întorc spatele, devin nu ucigaşe, ci sinucigaşe!
  • Isărescu a precizat că şi-a propus să iasă foarte rar „pe sticlă”, unde îl va trimite doar pe Adrian Vasilescu. Pe urmă, când spusele acestuia vor fi răstălmăcite, va veni el insusi el să dezmintă. „De multe ori nu înţeleg nici eu ce vorbesc, darămite televiziunile”, a spus Isarescu.
  • Un vin bun se face mai greu decât o politică monetară bună

Dupa care, a urmat vanatoarea. Detalii aici si aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Răzvan Pascu: Cum vă cumpăraţi maşină ieftină?

In ultima vreme, tot mai multe companii de leasing isi recupereaza masinile pentru ca cei care le-au cumparat nu le mai pot achita. Practic, un contract de leasing functioneaza precum o inchiriere, adica atunci cand cumperi o masina in leasing, masina nu este pe numele tau, ci pe numele companiei de leasing, urmand sa treaca pe numele tau abia dupa plata ultimei rate. In orice moment te-ai oprit din plata ratelor, masina revine companiei de leasing, care incearca apoi sa o vanda mai departe, tocmai pentru ca scopul unei firme de leasing este sa faca bani din dobanzi.

Va voi prezenta in continuare mai multe companii de leasing care vand masini mai ieftine decat poti gasi pe piata second-hand. Bineinteles ca trebuie sa fiti atenti la ceea ce cumparati pentru ca fiecare chilipir are ceva de ascuns, insa puteti avea destul noroc incat sa gasiti o masina buna la un pret bun. E drept ca multi dintre cei ale caror masini sunt recuperate de catre companiile de leasing le aduc inapoi cu multe defecte si, din razbunare, ori le zgarie, sau le schimba piesele scumpe si importante, ori isi lasa amprenta negativ in vreun fel asupra respectivei masini.

In ultimul an si jumatate sunt peste 15.000 de masini recuperate de la rau-platnici. Pentru cei cu bani cash ori pentru cei care se pot imprumuta in continuare, aceasta este perioada cea mai buna in care isi pot cumpara o masina, putand sa beneficieze de preturi foarte bune, de multe ori chiar mai mici decat in Germania sau Olanda.

Principalele firme de leasing care vand masini recuperate de la clienti sunt:



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP