joi, 11 februarie 2010

Dan Popa: O propunere interesantă: înfiinţarea Fondului Monetar European

Ideea vine de la Stepahne Cosse, un fost senior economist al FMI profesor la Institutul de Studii Politice din Paris. Omul a publicat-o joi in Le Monde si merita atentia noastra. Despre ce e vorba?
Grecia, Spania si Portugalia se confrunta cu neincrederea pietelor, da? Inregistreaza prime de risc din ce in ce mai ridicate, ceea ce le diminueaza capacitatea de a rambursa datoriile suverane. E ca si cum ati imprumuta vecinul cu sume mai mari, cand el castiga tot mai putin. Evident, i-ati da bani la dobanzi mai ridicate.

Daca aceste tari nu ar fi in zona euro, s-ar confrunta cu un scenariu tipic economiilor deschise: Statul, slabit de gestionarea proasta a finantelor, ar apela la imprumuturi exterioare la dobanzi tot mai mari. Investitorii, ingrijorati, si-ar reduce plasamentele acolo. Cursul de schimb s-ar duce naibii, Statul nu ar mai putea face fata platii datoriei si ar invoca falimentul.

Pentru evitarea unei asemenea situatii, exista doua solutii. Prima, banala, sa tiparesti bani. Dai drumul tiparnitei, faci inflatie si iti achiti datoriile. Nu se recomanda.
A doua solutie, suni la FMI. Daca iti raspunde la telefon, poate te ajuta punand la dispozitia Bancii Centrale o linie de credit. Investitorii vad ca ai la o adica de unde achita datoriile si nu-si mai retrag banii. Tara isi revine, Bittman danseaza, toata lumea e fericita.

Dar esti in zona euro. Ce te faci?

Esti legat de moneda euro ca de o piatra de moara. Ai iarasi, doua solutii. Iesi din Euroland, cu toata umilinta, iti reiei moneda, tiparesti bani multi, faci inflatie si scapi. Nu se recomanda. S-ar putea sa te trezesti cu miscari de strada ( de oameni in strada, ca sa fim rigurosi). A doua solutie e sa suni la FMI.

Da` acuma si FMI-ul asta cati bani sa iti imprumute? Si pe urma, cum sa dea F.m International, credit unei tari din Euroland? E ca si cum ar imprumuta statul Carolina din SUA, ceea ce n-o sa vedeti in aceasta saptamana, cel putin.

Asta lipseste zonei euro, zice economistul citat la inceput. O unealta ( in termeni populari, scula) care sa ii permita acordarea de imprumuturi in caz de urgenta. O casa de amanet mai mica, cum ar veni.
Ideea unui FM European e super.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Acum, că Grecia va fi salvată, cine urmează la rând?

Era de asteptat ca grecii sa fie salvati de UE, dar nu de voie cat de nevoie. Oficial se va anunta ca in schimbul salvarii li se vor cere lucruri la limita imposibilului, ca sa le treaca si altora cheful de ajutor. Neoficial, o sa li se “impinga” pe sub masa ajutoare ca sa-i tina in viata. Problema nu este asta, ci faptul ca atata vreme cat speculatorilor li se permite atacarea diverselor monede, riscurile raman ridicate. Maine poate fi Spania, ale carei vulnerabilitati sa fie speculate, apoi Portugalia si din 2015, Romania.

Ce va face UE si BCE daca maine va fi atacata Spania? Iar vor anunta oficial ca nici nu se gandesc sa intervina, dupa care o sa admita ca poate vor interveni, iar in final vor salva cu bani europeni ciuruita economie spaniola? Cand o haina crapa la o incheietura si parca incepe sa se destrame la alta, ai doua variante. Ori cumperi zece mosorele (papiote, sau cum le-o mai fi zicand), ori chemi un croitor sa iti faca o alta haina.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Politica financiară şi războaiele ideologice

Ne aflăm în momente destul de dubioase pentru moneda europeană. PIGS, cei patru purceluşi, prin circul financiar iresponsabil pe care l-au făcut au pus o presiune enormă pe cursul euro.

Presiune care, bineînţeles, e pusă pe seama speculatorilor. Nu pe iresponsabilitatea statelor în cauză, guvernanţilor mai precis. Ei sunt, ca de obicei, lipsiţi de responsabilitate.

Presiune care, bineînţeles, nu a rămas fără urmări, cât a scăzut euro faţă de dolar? Peste 8 procente. E puţin? Nu.

Ce au hotărât statele europene? Să-i salveze pe purceluşi pe banii contribuabililor. Să plătească neamţul pentru iresponsabilitatea şi corupţia grecului.

Unde ne duce fenomenul? Oamenii nu sunt imbecili, văd că situaţia e violetă, albastrul nu e la modă, şi încep să strângă bani negrii pentru zile albe. Şi creşte rata economisirii. Se petrece în toată Europa, se petrece şi în România. Asta normal duce la scăderea preţurilor (deflaţie), dacă nu creştea preţul ţigărilor aveam o inflaţie de 3 procente. Creşterea accizelor a condus la ratarea ţintei de inflaţie.

Deci, să revenim, oamenii strâng bani. Consumul scade, producţia scade din lipsa cererii. Ca măsură învăţată de la Keynes băncile centrale produc monedă de hârtie şi o bagă în sistem şi scad dobânda de referinţă, poporul tezaurizează banii. Şi la un moment dat se prinde că de fapt tezaurizează hârtie. Şi începe să cumpere orice, preţurile cresc fulgerător, din cauza producţiei mici inflaţia face explozie.

Şi acum să ne uităm la noi. Leul se apreciază în raport cu euro. Dar în raport cu dolarul ? Nu. Să ţinem banii în dolari? Şi americanii fac la fel dar ei au moneda de referinţă şi-i au pe chinezi care cumpără tot. Tot o gogoaşă, dar bazată pe producţia fantasmagorică din China. Cât or mai avea şi chinezii răbdare şi chef. Un stat nu se comportă ca un om. Chinezii sunt prinşi în capcana movilei de titluri ale FED pe care o deţin. Dacă nu mai susţin dolarul se prăbuşesc şi ei.

Şi atunci în ce monedă să-ţi păstrezi economiile? În altceva. Sau măcar în toate monedele simultan. Dacă se prăbuşesc toate, asta e. Sau poţi să cumperi aur sau argint, sau teren agricol. Sau în ce vă trece prin cap, uşor tranzacţionabil.

În vremea asta în blogosferă au loc războaie ideologice care depăşesc intelectual cu mult orice dispută politică. Subiectul este influenţa Statului în economie sau chiar existenţa lui. Când o să aud pe un post serios, nu generalist, o asemenea discuţie purtată între politicieni o să consider că există partide cu ideologie. Până atunci mă distrez copios privind "reformarea clasei politice".

Războaiele se duc între comentatori aici, aici şi aici şi aici. Sunt dovada vie că printre români există oameni cu principii, cu ştiinţă şi cu talent, şi care susţin o părere politică cu credinţă în ea. Care nu se dau cum bate vântul şi care nici n-au funcţii publice.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Cristian Orgonaş: Prima Casă 2, sau cum garantează guvernul profiturile dezvoltatorilor imobiliari

Dl. Boc a anuntat ieri ca noul program Prima Casa va diferi de vechiul program prin faptul ca vor exista doua plafoane de garantare, respectiv 60.000 de euro pentru tranzactiile cu locuinte deja construite, si un plafon de 70-75.000 de euro pentru achizitia de locuinte a caror constructie va incepe in acest an.

In principiu, intentia guvernului de a ajuta sectorul constructiilor prin stimularea achizitiilor de locuinte noi este laudabila, insa cresterea plafonului de la 60 la 75.000 de euro va determina aproape sigur o crestere a preturilor aplicate de dezvoltatorii imobiliari, am sa explic mai jos de ce.

In momentul lansarii programului Prima Casa 1, dezvoltatorii sustineau ca nu se pot incadra in plafonul de 60.000 de euro pentru ca ei au construit locuintele in perioada 2007-2008, atunci cand atat preturile terenurilor cat si preturile materialor de constructii erau foarte mari.

Totusi, 20% dintre locuintele vandute prin Prima Casa 1 au fost noi, ceea ce inseamna ca unii dintre dezvoltatori au reusit sa intre cu preturile sub plafon, chiar daca asta a insemnat scaderea marjelor de profit (nu imi imaginez ca au vandut in pierdere).

Acum, Guvernul decide sa creasca plafonul de garantare de la 60.000 la 75.000 de euro pentru locuintele nou construite, in conditiile in care preturile terenurilor s-au prabusit, costul materialelor de constructii a scazut si el cu 20-30%, iar mana de lucru se gaseste din abundenta.

Daca per total, criza economica a scazut costurile de constructie cu 25-30%, dezvoltatorii ar trebui sa fie acum capabili sa construiasca locuinte la un pret de 600-700 de euro pe metru patrat, ceea ce inseamna ca un plafon de 60.000 de euro ar fi suficient pentru o locuinta cu o suprafata de 80-100 de metri patrati, respectiv echivalentul unui apartament cu 2-3 camere.

Cu alte cuvinte, in loc ca Guvernul sa mentina plafonul initial si sa forteze astfel dezvoltatorii sa construiasca mai ieftin, decide sa creasca plafonul cu 10-15.000 de euro, ceea ce inseamna automat o crestere a profiturilor, din moment ce costurile sunt oricum in scadere.

Mai mult, exista si alte probleme:

- ce se va intampla cu locuintele care se afla acum in faza intermediara de constructie? Intra sau nu in noul plafon de 75.000 de euro?

- ce se va intampla daca dezvoltatorul incepe o constructie, dar nu o termina? Banca ia garantia de la stat, iar statul roman ramane cu scheletul blocului si cu un numar de clienti care au dat banii, dar nu au locuinta.

- cum va putea banca sa puna ipoteca pe un imobil care nu exista in momentul acordarii imprumutului? Se va cere dezvoltatorului sa inceapa constructia cu banii proprii, urmand sa isi recupereze investitia pe masura ce constructia avanseaza? Daca se va intampla asta, ma intreb cati dintre dezvoltatori au acest capital de pornire a afacerii.

Daca guvernul ar fi dorit cu adevarat sa ajute piata imobiliara, ar fi facut doua lucruri:

1. ar fi gasit o solutie prin care sa descurajeze achizitia de imobile vechi fara sa incalce regulile UE (sa scada plafonul pentru locuintele vechi de la 60 la 50.000 de euro spre exemplu – sa nu uitam ca media unui credit acordat prin PC a fost in jur de 40.000 de euro);

2. pentru locuintele noi, ar fi impus dezvoltatorilor imobiliari doua plafoane: unul la nivel de imobil (maxim 60.000 de euro) si altul la nivel de metru patrat (maxim 7-800 de euro). Astfel, prin programul Prima Casa, un roman ar fi putut sa achizitioneze un imobil nou in valoare de cel mult 60.000 de euro, dar al carui pret pe metru patrat nu depaseste 7-800 de euro cu tot cu TVA.

Cei care cred ca un pret de 7-800 de euro pe metru patrat este mic, ar trebui sa stie ca in Polonia, tara cu un PIB pe cap de locuitor cu 50% mai mare decat al nostru si cu un salariu mediu cu 70% mai mare decat cel din Romania (si cu crestere economica de 1.7% in 2009), pretul mediu de vanzare pe metru patrat in locuintele noi a fost de 910 euro in trimestrul trei al anului trecut (da, polonezii au un indice imobiliar inca din 1998).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP