duminică, 14 februarie 2010

Bogdan Glăvan: De ce economisesc chinezii? Fiindcă nu au suficiente femei

Rata înaltă a economisirii chinezilor este în centrul multor dezbateri internaţionale, fie şi pentru faptul că provoacă un excedent comercial care dă dureri de cap statelor occidentale aflate într-o stare de letargie economică. De obicei, aceasta este pusă în cârca absenţei unui sistem de protecţie socială adecvat. În treacăt fie spus, explicaţia dominantă ilustrează magnific efectele perverse pe care le imprimă statul asistenţial asupra alocării venitului de către membrii societăţii: nu e de mirare că în secolul al XX-lea rata economisirii a scăzut în toată lumea civilizată, pe măsură ce guvernele le-au promis oamenilor că îi apără de şomaj, de boli, de nevoia unui venit după ce încetează să mai lucreze etc.

Dar a apărut o ipoteză nouă. Un profesor de la Columbia University a propus cea mai interesantă explicaţie pe care am auzit-o vreodată despre rata înaltă a economisirii din China. Pe scurt, ceea ce stimulează familiile chineze să pună bani deoparte este raportul în creştere accelerată dintre numărul bărbaţilor şi cel al femeilor.

În China, politica de planning familial constrânge cuplurile să aibă un singur copil. Deoarece preferinţele părinţilor înclină în favoarea sexului masculin, selecţia operată de către familii duce la naşterea unui număr disproporţionat de băieţi. Potrivit statisticilor, în ceea ce priveşte numărul de nou-născuţi, raportul dintre băieţi şi fete este de 1,2. Ceea ce înseamnă că, peste 20 de ani, căsătoria va fi o probă dificil de trecut de către orice bărbat chinez – femeile vor avea de unde alege iar 1 din 5 bărbaţi va fi permanent în “şomaj marital”. Astfel încât părinţii băieţilor încearcă să le asigure un “avantaj competitiv” suplimentar acestora, pe lângă farmecul lor natural, pentru a le facilita inserţia pe piaţa căsătoriilor. Şi se gândesc că puţin mai multă zestre nu ar strica.

Articolul este destul de categoric: „Am descoperit nu doar că familiile cu băieţi economisesc mai mult decât cele cu fete, dar şi că primele tind să economisească mai mult cu cât în regiunea în care locuiesc raportul băieţi/fete este mai ridicat.”

Încă nu m-am lămurit: este această explicaţie prea simplistă sau atestă cumva un alt efect neintenţionat aberant al politicii guvernului? Dacă este corectă, atunci soluţia ar fi retragerea guvernului din viaţa privată a indivizilor şi libertatea chinezilor de a avea câţi copii doresc. Alternativ, economiştii ar putea propune legalizarea poliandriei, acea formă de poligamie care constă în căsătoria unei femei cu mai mulţi bărbaţi. În acest fel acumularea de zestre ar deveni fără rost, chinezii şi-ar spori consumul, dezechilibrul comercial s-ar atenua, planeta ar fi smulsă din criză şi toată lumea ar fi fericită.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: De ce au crescut preţurile cu 1.68% în ianuarie?

In luna ianuarie preturile au crescut cu 1.68% comparativ cu luna decembrie, astfel ca in prima luna din an, s-a consumat deja 37% din intreaga tinta anuala pe 2010 stabilita de BNR la 3.5% +/-1%. Anul trecut in luna ianuarie, preturile au crescut cu 1.24%.

Ce a determinat o asemenea crestere a preturilor? In primul rand majorarea accizelor si a cursului de schimb luat in considerare la calculul acestora - daca in 2009, accizele au fost calculate la un curs de 3.7364 lei/euro, cursul pentru 2010 a urcat la 4.2668, cu 14.2% mai mare. Consecinta?

Carburantii si tutunul, produse puternic accizate si cu o pondere foarte mare in cosul de consum – impreuna reprezinta 12.3% din cheltuielile lunare ale romanilor – au crescut semnificativ luna trecuta, astfel ca din procentul de 1.68%, 0.92% se datoreaza acestor doua categorii de produse, iar daca mai adaugam si cresterea pretului energiei electrice, ajungem la un procent de 1.13%, respectiv doua treimi din toata cresterea preturilor inregistrata luna trecuta. Click pe graficul alaturat pentru a vedea care au fost principalele produse generatoare de inflatie in ianuarie 2009 si 2010.

Se va incadra BNR in tinta de inflatie in acest an? Pentru a se intampla asta, este necesar ca in urmatoarele 11 luni, inflatia lunara sa nu depaseasca 0.25%. Ca o parere personala, cred ca desi este posibila, o asemenea performanta este putin probabila.

Pe de alta parte, daca leul se va aprecia la sfarsitul anului (si astfel cursul luat in considerare la calcului accizelor va fi mai mic), este posibil ca BNR sa isi atinga tinta in 2011.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Şelaru: Densitatea produsului intern brut

Se ia PIB-ul per capita şi se înmulţeşte cu numărul de locuitori pe kilometru pătrat.


Luminile noaptea. Cele două imagini sunt similare.


Distanţa faţă de ocean sau faţă de o apă curgătoare mare este o constantă a dezvoltării. Unele locuri sunt sortite să rămână sărace indiferent de politicile publice sau lupta oamenilor pentru bunăstare. Geografia are o mare importanţă.

E adevărat că o densitate mare se poate obţine printr-un PIB mare şi o densitate moderată sau printr-o densitate mare a populaţiei şi un PIB mic. Dar e evident că sunt locuri în care indiferent ce ai face tot sărace o să rămână. Cum ar arăta o hartă a României?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Dan Popa: Evazionistul perfect – tehnici de fraudare a Fiscului. Plus tipsuri low-cost

Foamea de bani a statelor face ca Fiscul sa caute bani peste tot. Cum una din sursele consistente sunt capitalurile dosite prin paradisuri fiscale, Statele se indreapta cu tunuri si tancuri asupra secretului bancar, ca sa il faca posta.
Redactorul sef adjunct al magazinului economic Bilan, Myret Zaki, descrie intr-o carte care va aparea in aceste zile, o serie de metode pentru a deveni „Evazionistul perfect”

  • Depuneti-va banii intr-un seif

Orice deschidere de cont intr-o banca, lasa urme, indiferent in ce tara ati face asta. Logica e simpla: daca nu aveti conturi, nu puteti fi urmarit de Fisc. Prin urmare, banii depusi intr-o cutie de valori sau seif va vor scapa de plata taxelor. Dezavantajul este ca banii sunt „morti”. Nu produc dobanda.

Pentru cei care nu au suficient de multi bani de ascuns, exista metoda low-cost. Se impacheteaza intr-un ziar cei 5 lei si se pun sub coltul stanga-spate al saltelei din dormitor.

  • Cumparati aur

In vremuri nesigure, aurul este o buna investitie. E mai sigur, e mai discret si nu presupune existenta unui cont bancar. Metoda e usor primitiva, dar ideea e cum sa te aperi de Fisc, nu sa fii cel mai subtil. Metoda low-cost: puteti incerca si cu un lingou de zinc (simbol chimic ZN), dar va trebui sa ii convingeti pe bancheri ca e aur suflat cu zinc.

  • Pasaportul bancar

Exista programe de „cetatenie economica”, adoptate in mai multe zone ca Belize, Malta, Andorra s.a. Un asemenea „pasaport” costa intre 30.000- 100.000 de dolari americani. E drept ca IRS`ul nu acorda avizul pentru obtinerea unui asemenea pasaport decat daca renunti la cetatenia SUA si te muti si fizic din State. Cu Bittman insa cred ca se poate aranja ceva. Metoda low-cost: nu exista, Madoff e deja arestat.

  • Asigurarile de viata

Conturile bancare sunt de cele mai multe ori deschise si operate in numele tau, de companiile de asigurare. Solutie (inca) originala si practica. Esti liber asadar sa nu iti declari contul, dar e de vazut unde inchei asigurarea. De pilda in Franta, legea zice ca beneficiarii politelor de asigurari de viata sunt scutit de impozitul pe succesiune atunci cand contractantul asigurarii moare. E un dragut mod de a transmite mosteniri fara sa platesti dari Statului. Metoda low-cost: daca nu ai bani de asigurare, poti sa imprumuti. Sau sa faci un credit. Sau sa iei asigurarea cuiva, sa stergi cu radiera numele titularului si scrii frumos cu un pix, numele tau.

  • Cont bancar in Elvetia

Optiunea asta si-a cunoscut momentul de glorie, dar acum e in coma. Mai bine incercati cu celelalte paradisuri fiscale. Sugerez Thailanda, ca se face un masaj excelent dupa deschiderea contului. Metoda low-cost: renunti la masaj.

  • Firme de avocatura cu legaturi in Guatemala

De ce Guatemala? Nu ma intrebati, ca nu eu am scris cartea. Myret Zaki da exemplul firmei Panama Legal, care iti deschide in numele tau conturi. Titulari sunt ei, nu tu. Prin urmare, nu lasi urme. Esti asasinul evazionistul perfect. Te costa 6000 dolari plus 4% din activul transferat. Metoda low-cost: ii spui avocatului ca ii dai banii la salariu, ca acuma esti stramtorat. In final, ii faci cu ochiul, sa priceapa.

Acestea sunt numai 6 tehnici. Ele sunt muuuule mai multe, dar ma duc sa imi beau cafeaua.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP