marți, 2 martie 2010

Bogdan Glăvan: Ce înseamnă de fapt monopolul?

Poate cel mai răspândit argument împotriva pieţei libere este cel al monopolului. Potrivit multor păreri, existenţa unui singur ofertant reprezintă un “eşec al pieţei” deoarece diminuează bunăstarea consumatorilor sporind artificial profitul ofertantului. Aceasta este o eroare gravă. În articolul de azi îmi propun să clarific această chestiune, în limita cuvenită unui text postat pe blog.

Din capul locului este important să observăm următorul lucru. Dacă vânzătorul unui bun este monopolist sau nu depinde, în mod esenţial, de maniera în care definim bunul respectiv. Dacă adoptăm o perspectivă suficient de restrânsă asupra pieţei, atunci monopolul este pretutindeni. De exemplu, ca blogger ar trebui să fiu considerat monopolist. Dacă, din contră, privim piaţa dintr-o perspectivă largă, atunci nimeni nu este monopolist. Dacă cineva crede că blogul meu poate fi înlocuit fără probleme cu orice alt blog de economie, atunci toţi bloggerii ar trebui consideraţi drept competitori în spaţiul blogurilor economice (oricum le-am defini pe acestea). Concluzia este următoarea: în accepţiunea sa convenţională, termenul monopol este prea ambiguu.

Voi lăsa dificultatea definirii monopolului la o parte şi voi aborda problema frontal. Cert este că oamenii acuză frecvent existenţa unor situaţii de monopol – chiar dacă nu le este clar ce reprezintă monopolul. Această atitudine derivă din faptul că prezenţa monopolului este asociată de cumpărători cu absenţa alternativelor şi cu obligativitatea de a suporta “jecmăneala” impusă de unicul vânzător. Aparenţele sunt însă înşelătoare.

În primul rând, merită să amintim faptul că cele două categorii de participanţi la piaţă – vânzătorii şi cumpărătorii – au întotdeauna interese contrare; vânzătorii vor să vândă cât mai scump în vreme ce clienţii lor vor să cumpere produsul la un preţ cât mai scăzut. Din perspectiva cumpărătorilor orice preţ este prea mare. Întrebarea este, există vreun element care să diferenţieze între scumpirea firească a unui produs şi cea „artificială”, între preţul corect şi cel „de monopol”, între profitul normal şi cel „de monopol”? Răspunsul este clar „Nu”. Stabilirea preţului este rezultatul acţiunilor voluntare, atât ale vânzătorilor cât şi ale cumpărătorilor. Toţi producătorii (mulţi, puţini, unul singur) sunt interesaţi de maximizarea profitului; nimeni nu este prost să vândă la un preţ care să îi aducă pierdere sau un profit inferior celui pe care l-ar putea obţine dacă şi-ar investi capitalul în altă parte. Nu putem diferenţia între un preţ aşa-zis „competitiv” şi un presupus preţ „de monopol”. Toate preţurile au acelaşi rol şi efect economic: reflectă raritatea resurselor în comparaţie cu cererea.

În al doilea rând, „puterea de monopol” atât de invocată de criticii liberului-schimb rezultă din capacitatea producătorului de a restrânge producţia astfel încât să îşi sporească veniturile şi profitul. Practic, producătorul se confruntă cu o aşa-numită „cerere inelastică” – creşterea preţului rezultată din reducerea cantităţii vândute este atât de mare încât compensează efectul negativ acesteia din urmă asupra cifrei de afaceri, ba mai mult, chiar îi sporeşte veniturile. Însă această inelasticitate a cererii nu este dată de la natură, cu atât mai puţin constantă, ci rezultatul preferinţelor de consum ale publicului. Niciun bun nu are cerere inelastică din principiu; dacă oamenii decid să continue cumpărarea acestuia în ciuda scumpirii sale, atunci (abia atunci) cererea pentru bun se dovedeşte inelastică. Cu alte cuvinte inelasticitatea este o trăsătură empirică a cererii, care rămâne de descoperit pe piaţă. Evident, fiecare producător ar fi fericit dacă cererea pentru bunul său ar fi inelastică, ba chiar fericirea sa ar creşte cu cât inelasticitatea ar fi mai accentuată; iar prin măsuri specifice (marketing, dezvoltarea produsului ş.a.) el este interesat de fidelizarea clientelei, adică, în fond, de inelasticitatea cererii. Dar este evident că eforturile sale se ciocnesc de interesele cumpărătorilor. Pe piaţă producătorii descoperă că elasticitatea cererii variază de la un produs la altul, de la un moment la altul şi dintr-un loc în altul, în funcţie de intensitatea şi variaţia nevoilor publicului. Cei mai înzestraţi cu talent antreprenorial vor fi în măsură să anticipeze corect aceste nevoi şi vor fi astfel recompensaţi cu obţinerea unui venit mai mare.

Haideţi să abordăm problema şi dintr-o altă perspectivă. Nu este adevărat că prin decizia monopolistului de a reduce producţia consumatorii au de suferit? Răspunsul este – depinde la care consumatori ne referim. Dacă vorbim de consumatorii produsului fabricat de unicul producător, atunci da, bunăstarea lor are de suferit. Dar dacă ne referim la bunăstarea societăţii – şi eu cred că la aceasta trebuie să ne referim – atunci nu putem spune că ea are de pierdut. Decizia de scădere a producţiei unui bun înseamnă disponibilizarea unor resurse, renunţarea la materii prime, capital, forţă de muncă – factori care pot fi folosiţi de alţi producători. Diminuarea producţiei unui bun implică creşterea producţiei altuia, ceea ce înseamnă că, dacă unii consumatori vor avea de suferit, alţii vor avea de câştigat. Este drept, aceştia din urmă „nu au gură să strige”! Restructurarea economică ce însoţeşte orice modificare a producţiei unui bun, inclusiv scăderea ei, este în general trecută cu vederea de cei care analizează superficial economia, mulţumindu-se să scoată în evidenţă ceea ce se vede, uitând ceea ce nu se vede, dar care nu este mai puţin real.

Dacă nu v-am convins încă, mai am un argument important. Este absurd să considerăm că limitarea producţiei unui bun diminuează bunăstarea socială. Bunăstarea indivizilor este incomensurabilă, nu putem spune că cel care este afectat negativ de reducerea livrărilor bunului X are mai mult de pierdut decât are de câştigat cel care beneficiază de pe urma realocării resurselor şi creşterii ofertei altor bunuri. Nu putem compara „fericirea” lui Ion cu „nefericirea” lui Gigel şi să concluzionăm că ultima o depăşeşte pe prima. Un verdict în această privinţă este în întregime subiectiv şi arbitrar. Un consens în această privinţă este de multe ori imposibil, iar incongruenţa părerilor nu îi face pe unii „raţionali” şi pe alţii „dogmatici”.

Deşi nimeni nu poate indica ce este preţul de monopol, nici de ce este mai bine să se producă mai mult cărbune şi mai puţină ciocolată, majoritatea oamenilor ar spune că „suveranitatea consumatorilor” este afectată de existenţa unui singur furnizor. Aici există două replici.

Prima, „suveranitatea consumatorilor” nu există. Mai bine zis, fiecare este suveran în curtea lui, pe proprietatea lui, pe banii lui. Din acest punct de vedere eu sunt la fel de suveran ca şi cititorii mei, care sunt la fel de suverani ca orice companie. Ceea ne ne diferenţiază este doar mărimea proprietăţii. Este adevărat, unicul producător poate dicta cantitatea vândută. Dar se cuvine să remarcăm că orice decizie de stabilire a cantităţii vândute este arbitrară, în sensul că este la liberul arbitru al producătorului, care este proprietarul bunului pe care îl oferă! Aşa stau lucrurile şi pe o piaţă populată de sute de vânzători şi pe o piaţă aprovizionată de unul singur. De partea cealaltă a „baricadei” se află cumpărătorii, care decid la fel de arbitrar (subiectiv) ce şi cât să cumpere.

A doua replică se referă la faptul că numărul de producători este dictat de condiţiile pieţei; uneori este cel mai bine să fim deserviţi de un singur producător – argumentul monopolului natural; dacă ar fi doi, preţul ar fi mai mare, nu mai mic. Dacă o firmă oarecare a ajuns în postura de unic producător graţie capacităţii sale antreprenoriale, atunci bravo ei. Ştiu ce se spune, că „nimeni nu e de neînlocuit”, şi e perfect adevărat. Dar nimeni nu poate juca fotbal ca Ronaldinho, ceea ce este iarăşi adevărat.

Când este monopolul rău? Mai bine zis, când putem vorbi de existenţa unui monopol? Atunci când libertatea de alegere a publicului este restricţionată în mod agresiv, cu încălcarea proprietăţii private ; când accesul la produse alternative le este barat în sens fizic, prin piedici legislative. Monopolul există aşadar, însă el se datorează privilegiilor pe care guvernul le oferă unor companii, măsuri politice care generează un dezechilibru între consumatori şi producător, în sensul că ultimul este ferit de concurenţă şi, în consecinţă, îşi poate permite să ignore dorinţele primilor. Monopolul veritabil este creat de stat prin legi care consacră dreptul unui furnizor de a produce un anumit bun sau serviciu. Observaţi că, în acest caz, numărul ofertanţilor încetează să mai fie important. Nu are prea mare relevanţă dacă statul licenţiază o singură companie sau mai multe, într-un domeniu de activitate; în cel de-al doilea caz, acestea pot coopera implicit, împărţindu-şi cota de piaţă, constituind practic un cartel. Important este că intrarea pe piaţă este interzisă, astfel încât nicio altă companie nu poate concura producătorul/cartelul agreat de stat. Efectele acordării privilegiului de monopol sunt evidente şi foarte nocive.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Băncile comerciale şi programul "Prima casă 2"

Vă mai amintiţi? Anul trecut, la un plafon de garantare de 1 mld.€, băncile comerciale au subscris 1,457 mld.€, ceea ce însemna o supra-subscriere de 45,7%. În cele din urmă, până la sfârşitul anului 2009, au fost date garanţii de circa 520 mil.€, adică 52% din totalul sumei disponibile în cadrul programului "Prima casă".

În acest an, la un plafon de 700 mil.€, 21 de bănci comerciale au subscris 1,38 mld.€, a declarat pentru Hotnews.ro Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, instituţia împuternicită de statul român să acorde garanţiile în programul "Prima casă". Rezultă o supra-subscriere de 97,1%. Faţă de cele 19 bănci din prima fază a programului (ING Bank s-a retras între timp), au mai intrat în joc Banca Comercială Carpatica şi Romanian International Bank- RIB.

Ce determină băncile comerciale să intre în programul "Prima casă 2"?

1. Perspectiva creşterii Euribor. Astăzi, Euribor la 3 luni este de 0,655% pe an. Marja care se adaugă peste această valoare este de 4 puncte procentuale, ceea ce înseamnă că la creditele în euro din programul Prima casă ar fi astăzi de 4,655%. Dacă ne uităm la creditele în lei, Robor la 3 luni este 6,76 % pe an. Adăugând marja de 2,5 puncte procentuale, obţinem o dobândă de 9,26% pe an. Numai că perspectiva Euribor 3M este de a creşte, iar a Robor 3M de a scade. Euribor 3M a atins înainte de criză valoarea de 5,3% pe an, ceea ce ar conduce la o dobândă de 9,3% pe an, ceea ce ar fi o dobândă extrem de atractivă pentru băncile comerciale. Chiar şi creditele în lei vor fi trecute în euro după aderarea României la moneda unică europeană, probabil în 2015. (Datele istorice despre Euribor pot fi consultate aici.)

2. Statul român se va împrumuta mai puţin de pe piaţa internă. Necesităţile uriaşe de finanţare a statului român prin emiterea de titluri de stat vor scădea în perioada viitoare. Acordurile cu instituţiile internaţionale au dat acel balon de oxigen pentru traversarea celor mai delicate momente ale crizei. În consecinţă, debuşeul comod de plasare a banilor băncilor comerciale către statul român va înceta să mai existe. Băncile trebuie să se reorienteze către plasamentele în economia reală.

3. Garanţia statului este mană cerească. În condiţiile încetinirii creditării economiei reale, băncile comerciale preferă să acorde credite cu garanţia statului român. Băncile s-au confruntat cu riscul suplimentar faţă de perioada anterioară de depreciere a activelor imobiliare aduse drept garanţie pentru creditele ipotecare. În condiţiile garantării de către stat a rambursării creditelor acordate prin programul "Prima casă", acest risc este atenuat.

4. Promovarea gratuită a băncilor. Având în vedere interesul public extrem de mare pentru acest program, băncile comerciale aderente beneficiază de publicitate gratuită, care, altminteri, ar fi costat extrem de mult.

Din păcate, din cauza birocraţiei statului român, dar şi a birocraţiei interne a băncilor, ca şi din alte cauze, acest program nu va fi un succes nici în acest an. De exemplu, normele de aplicare şi procedurile de lucru ar putea fi aprobate de abia începând cu a doua parte a săptămânii următoare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Suvul Dacia: ashes to dust

E o întreagă isterie. Jurnaliştii încearcă din răsputeri să ne inducă sentimentul mândriei de a fi român relatând lansarea primului autoturism 4×4 fabricat de Dacia cu o efuziune demnă de lansarea unui satelit. Este ştirea zilei, a eclipsat interminabilele ciorovăieli politice, grava criză economică în care ne zbatem şi bârfele despre starea de sănătate a preşedintelui. Televiziunile şi-au trimis reporteri la Geneva – Lucian Mandruţă, făcând eforturi să intre în habitaclul limitat al maşinii, mai avea puţin şi răguşea din cauza volumului vocal cu care îşi exprima entuziasmul. Apropos, cred că reprezentanţii Renault au avut ceva emoţii când au văzut cum hâţână Mândruţă cu o singură mână automobilul cu şofer cu tot, în vreme ce urla entuziat în faţa camerei de filmat: „Pare o maşină foarte solidă şi stabilă!” O ironie mai amară nici că se putea, maşinile Dacia fiind celebre pentru instabilitatea lor (dacă aţi uitat păţania cu testul elanului, atunci faceţi un drive test comparativ cu orice maşină de la Tico la Ford Fiesta şi vă veţi lămuri).

Vânzările? Dat fiind numărul românilor care joacă la Bingo cred ca noul automobil va avea succes; aşa cum omul „cutiilor de chibrituri” petrece ore în şir în noapte aşteptând să fie sunat şi anunţat că a cumpărat cartonul câştigător, tot aşa şoferul gropilor se va încolona la cumpărarea unui Duster pentru a-i privi cu satisfacţie tâmpă pe vecinii de uliţă în ochii cărora va ajunge în sfârşit „boier”.

În realitate, o maşină Dacia este orice dar nu o maşină de calitate şi fiabilă şi oricine a condus măcar un singur alt autoturism poate să facă diferenţa. Iar Duster este un Logan MCV înălţat şi cu blocuri optice schimbate. În rest, motoare veşnic incapabile să meargă cu motorina livrată de benzinării (conform replicilor mecanicilor auto, atunci când le spui că ţi-a cedat turbina – deh, piesele sunt made in Romania!), becuri care se aprind şi se sting după cum vor ele (multe Loganuri manifestă tendinţa curioasă de a semnaliza dreapta atunci când este acţionată frâna), dezaburire cu mâna asemenea Daciilor de pe timpuri ş.a.m.d. Chiar dacă totul ar funcţiona perfect, adevărul este că perfecţiunea s-ar referi la o motorizare şi tren de rulare vechi de două generaţii.

Este posibil ca maşinile Dacia livrate în Occident să aibă şi piesele adecvate tehnologiei motoarelor Renault; în România cu siguranţă nu aşa stau lucrurile. Sau este posibil ca occidentalii să-şi dorească revenirea la epoca de piatră a automobilului. Sau Duster poate fi o maşină adecvată pentru lumpenproletariatului care ocupă până la 20% din forţa de muncă a unor state occidentale. Departe de un automobil adecvat pretenţiilor clasei de mijloc deşi, recunosc, clasa de mijloc tinde să devină o excentricitate.

Preţul? Preţul de 13000 de euro este magnific pentru câtă maşină cumperi. Din cauza lui Hyundai şi Kia vor suferi amarnic, deşi posesorii de automobile aparţinând acestor două mărci vor fi simultan înălţaţi la o clasă superioară; până azi, nu era nimeni sub ei; de azi încolo vor fi şi români care conduc SUV-uri mai ieftine decât ale lor. Şi atunci cum să nu plezneşti de mândrie?

P.S. Îl felicit pe domnul Ilie Şerbănescu pentru realismul cu care a comentat evenimentul din studioul Antena 3. Ca şi opinia sa despre calităţile off road ale Lada. Nu prea ne înţelegem noi pe probleme economice, dar pe chestii automobilistice pare bun cunoscător.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Sectorul construcţiilor începe anul 2010 cu stângul

In luna ianuarie 2010 au fost eliberate 1904 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 22,9% fata de luna ianuarie 2009 si cu 46% mai putine decat in decembrie 2009, prima luna din acest an fiind cea mai slaba din ultimii trei ani.

Dintre cele 1904 autorizatii eliberate, 682 (35.8%) sunt pentru constructii in mediul urban iar 1656 (64.2%) pentru constructii localizate in mediul rural. Evolutia lunara mai jos, click pe grafic pentru marire. Sursa: INS



In ceea ce priveste numarul autorizatiilor de construire pentru locuinte, in ianuarie s-au eliberat 2251 autorizatii, cu 46.1% mai putine decat in ianuarie 2009, in timp ce suprafta utila totala a fost de 302.332 mp (134 mp utili pe locuinta), in scadere cu 42.7% fata de cei 527.976 mp inregistrati in ianuarie 2009 (126.4 mp utili pe locuinta).

Scaderea numarului de autorizatii inseamna ca in lunile/trimestrele urmatoare activitatea in sectorul constructiilor va ramane slaba, existand putine sanse ca in acest an sa vedem macar o revenire timida a acestui sector. Ramane de vazut cate dintre locuintele incepute (pentru care exista deja autorizatii eliberate) vor fi terminate in 2010.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Cum a evoluat expunerea băncilor străine pe România în ultimii 26 de ani

La sfarsitul lunii septembrie, expunerea totala a bancilor straine pe Romania a fost de 117.8 miliarde dolari, in scadere cu $3.2 miliarde (2.7%) comparativ cu sfarsitul anului 2008 si cu $12.6 miliarde (9.6%) mai mica decat cea inregistrata la sfarsitul anului 2007.

Datorita faptului ca Banca Reglementarilor Internationale comunica datele in dolari dar expunerile sunt in principal in euro, aceasta scadere nu inseamna ca bancile straine au retras toti acesti bani din Romania, o parte din scadere fiind justificata de evolutia cursului de schimb euro/dolar.

Daca privim evolutia in timp a acestor expuneri, observam cresterea absolut spectaculoasa inregistrata in anii 2005-2007, respectiv in perioada de maxima expansiune a creditarii: in acesti trei ani, expunerea bancilor straine pe Romania a crescut de 7.7 ori, de la $16.9 miliarde la $130.4 miliarde, in timp ce volumul creditelor acordate de sistemul bancar a crescut in aceeasi perioada de 3.4 ori, de la 49.6 la 167.7 miliarde lei. In dolari, soldul creditelor a crescut de la 17 la 68 mld.

Pe vremea lui Ceausescu, expunerile nu treceau de 3 miliarde de dolari, ajungand chiar aproape de zero in 1989 si ramanand la un nivel scazut in toata perioada de convulsii sociale din anii `90, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire.



In martie 2009, FMI s-a intalnit la Viena cu principalele noua banci straine care aveau expunere pe Romania, obtinand de la acestea angajamente scrise ca nu isi vor retrage banii din Romania, angajamente care cel putin pe moment au fos respectate.

De altfel, de ce sa isi retraga banii cand in anii urmatori oportunitatile de afaceri in Romania se anunta mult mai bune decat cele din vest, iar acordul cu FMI ofera siguranta ca guvernul nu o va lua “pe aratura”?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Va declanşa slăbiciunea Greciei un atac speculativ asupra monedei euro?

Cele mai mari bănci americane şi fonduri speculative par să declanşeze un atac speculativ concertat împotriva monedei euro, scrie ziarul italian Corriere della serra. În decembrie 2009, moneda unică europeană ajunsese la 1,51 $ şi ar putea ajunge la paritate faţă de dolarul american, din cauza datoriilor imense ale Greciei, Portugaliei, Irlandei şi Spaniei, denumite în mod peiorativ cu acronimul PIGS.

Aceste instituţii financiare acumulează aşa-numitele CDS (Credit Default Swap), instrumente financiare derivate, certificate de asigurare împotriva falimentului Greciei. Valoarea acestor CDS a crescut într-un an de la 40 mld.$ la 85 mld.$.

Un eventual eşec al Greciei de a stabiliza situaţia financiară a ţării va conduce la scăderea monedei euro şi la profituri uriaşe de pe urma speculării CDS. Ultimul mare atac speculativ a avut loc în 1992 împotriva lirei sterline, fondurile implicate fiind conduse de George Soros. Numele omului de afaceri este vehiculat şi în legătură cu viitorul atac asupra monedei unice europene, susţine Wall Street Journal.

În cazul de faţă, preşedintele FED, Ben Bernanke, a anunţat că a deschis o anchetă împotriva băncilor şi fondurilor speculative de pe Wall Street. El a invocat două motive. Primul este legat de suspiciunea că aceste instituţii financiare au contribuit la ascunderea datoriei publice uriaşe a Greciei. Al doilea motiv este legat de jocul de noroc pe soarta unei ţări, ceea ce ar avea consecinţe uriaşe pentru sistemul financiar mondial.

Investigaţia va fi făcută de autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţelor de capital din SUA, Securities and Exchange Commission.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Preţurile camerelor de hotel rezervate online au scăzut cu 14% în 2009

Ziarul elveţian 24 Heures relatează că preţurile la camerele de hotel rezervate online au atins cel mai jos nivel din 2004, de când se fac aceste statistici. Astfel, turiştii au plătit cu 13% mai puţin în Europa, 14% în SUA, 16% în Asia şi 21% în America Latină.

David Roche, preşedinte al site-ului de rezervări Hotels.com, explică că această evoluţie este urmarea creşterii ofertei şi scăderii cererii, "ca urmare a prăbuşirii turismului de afaceri şi a erodării puterii de cumpărare a consumatorilor".

Singura consolare pentru hotelieri este scăderea reducerii anualizate a preţurilor de la 16% în T1 2009 la 7% în T4 2009. David Roche este optimist, afirmând că "totul ne face să credem că 2010 va fi un de stabilizare, în care turiştii vor găsi în continuare preţuri convenabile, ceea ce va face să crească rata de ocupare, cu consecinţa creşterii preţurilor, în timp".

Cu un preţ mediu de 152 € pe cameră, Moscova a pierdut locul întâi în clasamentul celor mai scumpe oraşe din lume din punctul de vedere al preţurilor de cazare, după o scădere de 41% a preţurilor în 2009 faţă de 2008. Moscova este devansată acum de Monte-Carlo (177 €, -9%), Abu Dhabi (164 €, -13%) şi Geneva (163 €, -12%).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Noua misiune a lui Patrick Gelin. Da parte di tutti BRD, buona fortuna per il nuovo lavoro!

Nu, nu s-a pensionat. Este activ si s-a mutat in Italia.
Gelin conduce de cateva zile, din postul de administrator delegat, societatea Fiditalia, parte a Societe Generale. Potrivit unui coleg de la Stampa, Gelin se bucura de o buna reputatie printre colegii sai, avand in vedere experienta bancara acumulata si modul elegant de a-si trata colaboratorii.
Specializata in credite de consum, Fiditalia are circa 3 milioane de clienti, iar finantarile majore sunt pe segmentul auto (45%) si pe cele de nevoi personale (20%).

Gelin a mai consud operatiunile bancare ale Societe Generale in Marea Britanie, Olanda, Franta si pana in acest an, in Romania.
2004: devine presedinte al BRD Societe Generale

2001: este numit director general al BRD
1998-2001: Director al filialei Societe Generale din Anglia. (Gelin a mai lucrat in Marea Britanie intre 1983 si 1986, insa fara functie de conducere)
1993-1998: Director Societe Generale – Paris, reteaua de clienti corporativi
Despre el: fumeaza pipa, canta la pian, este pasionat de jogging, schi, inot, tenis
Probabil ca de acum va incepe sa ii placa pizza si va invata canzonette italiene.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Pe piaţa valutară pare să fi fost linişte în februarie

Conform datelor BNR, in luna februarie valoarea medie zilnica a operatiunilor realizate pe piata valutara interbancara a fost de 1,373 milioane euro, cifra relativ egala cu cea din ianuarie insa cu 17% mai mica decat cea inregistrata in februarie 2009.

Avand in vedere ca in luna care tocmai s-a incheiat au existat 20 de sedinte de tranzactionare, rezulta ca valoarea totala a tranzactiilor valutare realizate in februarie a fost de aproximativ 27.5 miliarde euro.

De la inceputul anului s-au tranzactionat ~55 miliarde euro, cu 25% mai putin decat cele 73 miliarde euro tranzactionate in primele doua luni din 2009 insa atunci erau alte vremuri, presiunea pe cursul valutar fiind infernala. Astfel, in perioada respectiva leul s-a devalorizat cu 9.4%, in timp ce in primele doua luni din 2010 presiunile pe curs au fost mai mici, leul intarindu-se cu 2.8% de la inceputul anului.

Mai jos evolutia valorii medii zilnice a operatiunilor realizate pe piata valutara in ultimii trei ani, cu galben luna in care a avut loc celebrul atac speculativ asupra leului.



Cel putin pe moment, pe piata valutara pare sa fie liniste. BNR vegheaza… :-)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Băncile belgiene - 80% în mâinile străinilor

Presa belgiana titreaza aproape la unison: Bancile belgiene, in mainile strainilor. Asta pentru ca 8 banci din 10 prezente in Regat, sunt cu capital majoritar strain, potrivit Asociatiei Bancilor. Cele mai multe sunt franceze si britanice, apoi olandeze, nemtesti si luxemburgheze.
Cat priveste impactul crizei, activele bancare ale sistemului belgian au scazut cu 15%, pana la 1.219 miliarde de euro. Numarul de angajati a scazut cu 4,5% dar, psun autoritatile, plecarile au fost naturale, ca urmare a pensionarii, schimbarii profilului de activitate samd.
Depozitele belgienilor in banci au urcat cu 27%, atingand 180 miliarde de euro.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Se vor retrage băncile greceşti din Bulgaria?

Bulgaria e ingrijorata ca bancile grecesti s-ar putea retrage de pe piata locala din cauza crizei din Grecia, ceea ce ar afecta serios lichiditatea si serviciile tarii, transmite AP. Luni, ministrul de Finante al Bulgariei, Simeon Dyankov, a confirmat ziaristilor ca a cerut asistenta tehnica de la institutiile financiare europene, pentru a studia modalitatile de rezolvare a acestei probleme.
Continuarea

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: Fereşte-te de români când le fac daruri grecilor. Romtelecom s-a dovedit prea scump

Scandalos, revoltător, măsluire, mită, trădare! Vă amintiţi privatizarea Romtelecom? Şi grecii şi-o amintesc, iar acum ar putea striga la fel.



1. Istoria:
În 1998, OTE cumpăra 35% din acţiunile Romtelecom şi uzufructul pentru încă 16%. Preţul, 675 de milioane de dolari. În ECU, strămoşul euro, asta însemna peste 700 de milioane. Jumătate din bani au mers la stat, restul în capitalul companiei.
Se spunea că doar investiţiile recente depăşiseră două miliarde de dolari. Însă, rând pe rând, numele mari care se prezentaseră la licitaţie s-au retras.

În 2003, tranzacţia s-a finalizat. Pentru încă 273 de milioane de dolari (peste 300 de milioane de euro la vremea aceea), grecii au devenit proprietari până la 54%. Restul a rămas statului.
Guvernul de atunci a argumentat că nu avea nicio altă posibilitate din cauza contractului iniţial.
Am răsfoit atunci contractul “secret” – peste 1000 de pagini – pe un colţ de birou din Ministerul Comunicaţiilor. Un delirant recital juridic. Dar părea că statul avea ce face, adică să vândă pachetul majoritar altcuiva, dacă ar fi vrut cu adevărat.

Dar oare mai avea rost? Încasase deja un miliard de euro pentru doar jumătate din companie. Iar marjele minuscule de profit – alternat cu pierderi împovărătoare – şi creşterea telefoniei mobile erau deja semne despre ce avea să urmeze.

2. Contabilitatea:
Cum arată investiţia OTE în Romtelecom după 11 ani de bilanţ tradus din greacă: 5 ani cu pierderi, şase ani cu profit. În toată perioada, Romtelecom a fost pe plus cu 425 de milioane de euro (net income, contabilitate US GAAP/IFRS). Pe datele de la Ministerul Finanţelor, suma totală netă e chiar mai mică: 353 de milioane de euro (profit net, contabilitate RAS).
Din aceşti bani, doar jumătate sunt valoarea câştigată de investitor, adică proporţional cu participaţia. Per total, 200 de milioane de euro – plus-minus – deci mai puţin de un sfert din miliardul investit.

3. Planul de afaceri:
Când îşi va recupera OTE banii investiţi în Romtelecom? În cel mai BUN caz, niciodată.
…pentru România ar putea ajunge unul dintre puţinele cazuri de privatizare de succes :)

4. Intriga:
Vă mai amintiţi cine era consultantul României pentru privatizarea Romtelecom în 1998? Un nume care abia acum capătă rezonanţe greceşti: Goldman Sachs.

[Citeşte şi Ce se întâmplă dacă Grecia cade. Simulare de cutremur financiar]

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP