luni, 8 martie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Şmecheria magazinelor cu pungile biodegradabile

Mergem cu toţii la cumpărături. Ştim că, până la un moment, unele dintre marile magazine ofereau pungile gratis. România a adoptat o măsură integrată în politicile de mediu prin care a hotărât să descurajeze utilizarea pungilor care nu sunt biodegradabile. În consecinţă, statul a impus o taxă de 0,20 lei (dacă nu mă înşel) pentru fiecare pungă care nu este biodegradabilă, taxă suportată de client. Marile lanţuri de magazine au aplicat măsura, dar au făcut eforturi să comande şi pungi biodegradabile. În principal, este vorba de pungi din plastic biodegradabil şi pungi din hârtie. Numai că magazinele nu mai dau aceste pungi gratuit, deşi, din punct de vedere legal, ar putea s-o facă.

În consecinţă, mai ales în condiţii de criză economică, românii au un nou sport naţional: colecţionarea de pungi vechi în debara sau în portbagajul maşinii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Şcoala Austriacă e publicată mai nou de FMI

De remarcat interesul crescând pentru teoria economică de calitate, interes alimentat de falimentul mainstream-ului academic care nu a fost în stare să prevadă criza actuală. Este interesant cum din ce în ce mai mulţi economişti nu se mai sfiesc să admită importanţa contribuţiilor Şcolii Austriece de economie – contribuţii a căror simplă menţionare se solda odinioară cu exilarea instantanee în tabăra „dogmaticilor”, a unei minorităţi „fundamentaliste”.

William White, fost şef al Monetary and Economic Department la Bank for International Settlements vorbeşte despre Şcoala Austriacă în principala revistă de popularizare a analizei economice publicată de FMI – Finance & Development.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Grecia ar putea adopta modelul islandez

Islandezii au votat în cadrul referendumului de duminică împotriva planului prin care guvernul le garantează creditorilor privaţi englezi şi olandezi recuperarea banilor pe care i-au depus la Caritasul băncilor islandeze – un fleac, 45% din PIB-ul de anul trecut. Sunt convins că grecii, deja supăraţi pe concetăţenii moguli care şi-au mutat banii în locuri mai sigure, ar ştampila şi ei aprobator dacă ar fi chemaţi să voteze suspendarea plăţilor aferente datoriei externe.

Caz în care mai mulţi creditori francezi (73 de miliarde de euro), unii creditori elveţieni (59 de miliarde) şi câţiva creditori nemţi (39 de miliarde) nu ar fi prea încântaţi. Lobby-ul instituţiilor creditoare va fi probabil suficient de puternic pentru a determina salvarea Greciei. Pentru că altminteri Occidentul ar avea faliţii lui, care ar geme după bail-out. Deşi, în această situaţie, popoarele francez, elveţian şi german ar putea vota ca islandezii. Nu-i aşa că democraţia este sublimă?

Pentru a medita mai bine, vă propun următoarea poză.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Câteva motive pentru care băncile au rămas fără suflu în timp ce alergau după cota de piaţă

Ceea ce veti citi mai jos sunt fapte autentice, strict legate de viata de zi cu zi a unei banci. Sunt minutele comitetului de acordare a creditelor. Banca in cauza este printre cele care au concediat masiv. Prea tarziu insa…
Nu am schimbat ortografia in niciun fel.

“Solicitam aprobarea acestui credit in conditiile in care codebitorul L.T. figureaza in baza de date a CRB cu restanta in valoare de 2240 ron in categoria D si cu restanta in valoare de 2221 ron in categoria E.De asemenea, va rugam , sa ne dat-i acordul pentru acceptarea participarii la acest credit a codebitorului A. B. care nu indeplineste conditia de varsta, acesta depasind varsta de 65 de ani la data ultimei scadente”

“Clienta este angajata la R…BUCURESTI, cu un salariu de incadrare de 3455 ron, beneficiind de sporuri cu character permanent, care sunt evidentiate in fluturasii de salariu si in CM. Solicitam optinerea aprobabrii acordarii creditului, chiar daca dna nu a lucrat in ultimele 8 luni fiind mai degraba bolnava. Sotul dnei este si Directorul General si nea dat asigurari caci nu va fi disponibilizata”

“Domnul lucreaza si domiciliaza in judetul Giurgiu,dar a solicitat acest credit la sucursala Bucuresti pentru caci era in trecere prin Bucuresti.”

“Sucursala propune aprobarea creditului in conditiile in care la stabilirea eligibilitatii d-lui S. H. se vor lua in considerare veniturile din salarii aferente anului 2007. Mentionam ca solicitantul prezinta conform cartii de munca mariri salariale de peste 430% in ultimele sase luni” (SH solicitase un credit de 118.000 eur- n.m. DP)

“Mr. CD is a foreign citizen,with a temporary working permit.He has been employed at SC … SRL based on a temporary employment contract starting with 2 nd June 2007 until 2nd February 2010.The contract was never renewed”

“Va rugam sa aprobati acest dosar de credit in conditiile in care clientul este angajatul UM…cu contract pe durata determinata incepand cu 01.02.2005- 01.02.2008 si nu i s-a reinnoit contractul cel putin o data, dar exista posibiliatatea incheierii unui nou contract pe perioada de (estimam) inca 3 ani.” (clientul a luat 79.900 de eur- Nota mea, DP)

“Rugam acordarea creditului. Doamna P…este angajata a (urmeaza numele unei societati specializata in asigurarea creditelor de consum). Clienta figureaza in Biroul de Credit cu mai mult de 3 intarzieri neconsecutive. Speram sa nu mai faca si altele” (femeia a luat putin, vreo 11.000 de eur)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: 21.000 de noi şomeri în februarie, rata şomajului urcă la 8.3%

ANOFM: rata somajului inregistrat in luna februarie a fost de 8,3%, fata de 8,1% in luna ianuarie 2010 si 4,9% in aceeasi luna a anului 2009. Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 762.375 de persoane, in crestre cu 21.393 fata de sfarsitul lunii ianuarie si cu 284.515 mai multi decat in februarie 2009.

Dintre acestia, 468.863 (61.5%) sunt someri indemnizati iar 293.512 neindemnizati, rata somajului in randul femeilor fiind de 7,4%.

Mai jos poate fi observata evolutia ratei somajului si variatia lunara a numarului de someri in ultimele 28 de luni – desi in februarie numarul persoanelor concediate a scazut cu o treime fata de ianuarie (cea mai redusa crestere lunara a numarului total al somerilor din ultimele 9 luni!), sa nu uitam ca numai CFR va concedia peste 10.000 de persoane, astfel ca rata somajului va creste cel putin pana in aprilie-mai, fiind greu de crezut ca prognozele optimiste ale autoritatilor vor deveni realitate (guvernul spera ca la sfarsitul anului rata somajului sa fie mai mica decat cea de la inceputul acestui an).



In urmatorul grafic am ilustrat evolutia ratei somajului in timpul celor patru cicluri mari de crestere/descrestere de dupa Revolutie – in acest moment, rata somajului este cu 4.6% mai mare decat cea din iulie 2008, numarul somerilor crescand pentru a 19-a luna consecutiv.

In timpul crizei locurilor de munca din 1992-1996, rata somajului a crescut cu 5.6%, iar in perioada 1996-2001 cresterea a fost de 6.4%.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: În ianuarie 2010, salariul mediu brut calculat în euro a crescut cu 10% faţă de ianuarie 2009

Astazi INS a comunicat faptul ca in ianuarie 2010, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1967 lei, cu 2,8% mai mic fata de luna precedenta si cu 7% mai mare decat in ianuarie 2009. Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1426 lei, in scadere fata de luna precedentă cu 51 lei (-3,5%) si in crestere cu 5.2% fata de luna corespunzatoare a anului anterior.

Cum in ultimul an preturile au crescut tot cu 5.2%, rezulta ca pe parcursul ultimelor 12 luni puterea de cumparare a ramas practic neschimbata.

Daca vom calcula insa venitul brut in euro, acesta a crescut cu 10% in ultimul an, de la €434 la €477.

Comparativ cu luna decembrie, in ianuarie veniturile salariale s-au redus cu 12.8% in agricultura, cu 10.2% in industrie si cu 6.1% in constructii, scaderea la nivelul economiei fiind atenuata de cresterea cu 6-20% a veniturilor bugetarilor, explicatia fiind aceea ca in ultima luna a anului trecut bugetarii au avut zile de concediu fara plata.

Mai jos evolutia din ultimii 3 ani a veniturilor salariale brute in lei si euro, a inflatiei si a productivitatii muncii, toti cei patru indicatori fiind calculati ca raport intre luna curenta si cea corespunzatoare din anul anterior.



Sunt tare curios sa vad cum vor evolua salariile in acest an – anul trecut, companiile nu au redus salariile preferand sa concedieze personal. Daca in acest an cresterea salariilor se va masura in doua cifre, mai devreme sau mai tarziu ne vom intoarce de unde am plecat in 2008.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Unde se duc restanţele după ce clientul moare? Din manualul unei bănci:” Clienţii decedaţi trebuie trataţi diferit.”

Bancile dau credite. Creditele sunt luate de clienti. Dupa ce acestia le iau, clienti isi cumpara diverse lucruri sau investesc banii. Apoi clientii mor, ca nu sunt hailandari. Creditul lor insa continua sa traiasca. Creditele le supravietuiesc, cum ar veni, titularilor. Daca in momentul in care te-ai mutat la cer nu ai restituit bancii banii imprumutati, iti dam o veste buna si una rea. Aia buna e ca e o singura veste rea. Aia rea e ca banca nu pierde, prostule. Ce face ea, banca?
Citez din manualul de colectare al unei institutii bancare draga mie. „Conturile care intra in aceasta strategie sunt trimise de catre Ofiterii Colectare Credite, cand este identificat decesul clientului. Clientii decedati trebuie retrasi din strategiile obisnuite de Colectare si trebuie tratati diferit. (subl. mea- DP)
Scopul principal al acestei strategii este de a recupera datoria de la familia decedatului.

„Ofiterul Colectare Credite trebuie sa obtina certificatul de deces pentru a confirma decesul si a marca permanent clientul in sistemul bancar”, se mai spune in manual. Cu alte cuvinte, daca de Halloween sau cand decedatul paraseste incinta si vrea si el un overdraft, cel de la ghiseu sa stie ca e marcat ca fiind decedat si nu poate sa-i dea credit, indiferent de giranti.
„Daca contractul de credit o permite, Ofiterul Colectare Credite va contacta co-debitorul / garantul si-l va convinge sa plateasca datoria, iar actiunile de colectare obisnuite vor fi reluate in functie de zilele de restanta”, se mai arata in document. Daca nu exista co-debitor / garant, ofiterul, va contacta familia clientului pentru a afla detalii despre mostenitor si pentru a verifica daca familia se va ocupa de datorii”, conchide autorul manualului.

VIP-uri
VIP-urile sunt acele persoane carora le imprumuti umbrela cand e soare , iar cand ploua le ceri umbrela plus o dobanda de sa le stea statutul de VIP in gat. De VIP-uri nu se ocupa orice neamprost. La VIPuri suna numai Coordonatorul echipei. Diferente mari intre VIP-uri si oamenii obisnuiti nu sunt. Esti VIP numai cat timp banca profita. Cand VIP-ul ajunge un scapatat, i se blocheaza si lui cardurile, conturile samd. Atata doar ca i se comunica asta cu mult mai mult respect.

Ordinary people

Daca insa nici VIP nu esti si nici fantoma, ai mare grija. Ofiterul de colectare”poate institui retineri/interdictii de debitare pe orice cont al aceluiasi titular care inregistreaza restante mai mari de 31 de zile pentru orice produs . Solicita celor de la Administrare Credite retragerea sumelor din conturile curente ale clientilor si alocarea lor in contul restantelor inregistrate; Va incerca recuperarea unei sume cat mai mari din debitul acumulat de client.

Din acest motiv rata de contact trebuie sa fie ridicata, practic trebuie sa elimine toate posibilitatile de colectare amiabila: sa contacteze toate persoanele implicate in contractul de credit, anagajatorii lor etc. Ofiterul Colectare Credite trebuie sa abordeze o atitudine ferma astfel incat sa isi atinga scopul propus.
Conturile curente a caror suma restanta este mai mica de o anumita suma minima stabilita
periodic (de exemplu 10 RON) nu intra in baza de date a Departamentului Colectare Credite.

Cine scapa totusi?

De asemenea conturile ce au depasit limita de overdraft, dar gradul de utilizare (calculat ca raport intre suma utilizata si limita de overdraft si exprimat procentual) este mai mic de 103% si numarul de zile de restanta este mai mic de 30, nu intra in aceasta baza de date. Limita de descoperire de cont odata retrasa NU poate fi repusa, clientul trebuie sa achite datoriile pe care le are fata de Banca si, ulterior, poate aplica pentru obtinerea unei noi limite de descoperire de cont.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Drept la replică. Sistemul de pensii de Stat, o explicaţie

Am spus că nu paradisul este destinaţia actualei clase muncitoare. Casandra, predestinat nume, ni-a cerut un drept la replică. Pe care sunt onorat să-l acord. O altă viziune asupra pensiilor.

"Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.

Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.

Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?

Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.

Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.

Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.

Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".

La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.

În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.

În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.

În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.

Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.

În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.

În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.

Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.

În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.

Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!

Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".

Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.

Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.

Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.

În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.

Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.

Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?

Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.

De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.

Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.

Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.

Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!"

Lipsa de mişcare a capitalului o să conducă la o profundă lipsă de capitalizare a economiei româneşti, la o scădere a nivelului salarial şi, în concluzie, la lipsa finanţării sistemului de pensii actual, renovat sau nu de Boc. Soluţia propusă de tine este adecvată la un nivel politic, UE, care nu există. Să vedem lipsa de ajutor pe care o încasează meritat Grecia.

Şi asta ar reduce şi mai mult competitivitatea Europei în faţa restului lumii.

Ce propui tu este o sărăcie generalizată în locul sacrificării actualei generaţii de pensionari, cinică soluţie, pe care o propun eu în speranţa unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Dar asta e de discutat. Sunt gata oricând să păstrez vie discuţia. Rămân la ideea că economii personale şi cât mai mulţi copii sunt soluţia. Nu creşterea pensiilor ci a alocaţiilor prin reduceri semnificative de impozite, nu finanţare directă.

La mulţi ani tuturor femeilor!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Lucian Davidescu: Femeile au trecut mai bine peste criză. Topul şomajului

După zece ani, rata şomajului la femei a coborât sub cea a bărbaţilor.



Anul trecut, pentru prima dată în zece ani, rata şomajului la bărbaţi a trecut peste rata şomajului printre femei, arată datele Eurostat. Motivul: Criza a lovit mai ales în construcţii şi industrie, unde lucraau preponderent bărbaţi.

Media UE este de 9,7% pentru şomajul în rândul bărbaţilor şi 9,3% pentru femei. Marea excepţie este Grecia, unde în mod tradiţional şomajul este dublu la femei. În România, pe ultimele cifre validate de Eurostat, cifrele sunt 8,2% (bărbaţi) respectiv 6,1% (femei). Însă de la validare şi până acum media a crescut cu încă un punct.

Ce demonstrează aceste cifre? Deocamdată, destul de puţin. Pentru că rata de ocupare continuă să fie net în favoarea bărbaţilor. 71% vs. 59,4% în Uniunea Europeană. În timp ce şomajul arată câţi spun că îşi caută de muncă şi nu găsesc, rata de ocupare spune câţi muncesc din câţi ar putea.

În România, scorul este 67,2% la 53,5%. Pentru un exemplu extrem, în Turcia lucrează două treimi dintre bărbaţi şi doar un sfert dintre femei.

Rata şomajului în ianuarie (%)

(media UE femei=9,3%, bărbaţi=9,7%)


Femei Bărbaţi
Letonia 19,2 26,6
Spania 18,9 18,7
Slovacia 14 13,4
Grecia 13,5 7,1
Estonia 11,2 19,7
Portugalia 11,2 10
Lituania 10,6 18,6
Ungaria 10,6 11,5
Franţa 10,5 9,8
Irlanda 9,9 17
Italia 9,8 7,7
Polonia 9 8,8
Cehia 8,8 7,8
Suedia 8,7 9,5
Finlanda 8,1 9,9
Belgia 8 8
Bulgaria 7,7 8,5
Malta 7,6 6,7
Danemarca 6,9 7,7
Germania 6,8 8,1
Slovenia 6,6 6,9
M, Britanie 6,6 8,8
Cipru 6,4 6,1
Luxemburg 6,3 5,6
România 6,1 8,2
Austria 4,6 5,9
Olanda 4 4,4


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: România în criză: 1929-1933 versus 2009

Actuala criza economica a fost comparata de multi cu cea din perioada 1929-1933, insa majoritatea acestor comparatii s-au limitat la a scoate in evidenta impactul celor doua crize asupra economiei americane.

Astazi insa vom vedea care a fost impactul marii crize interbelice asupra economiei romanesti si in plus, voi incerca sa realizez o comparatie cu situatia de acum. Toate cifrele privitoare la criza interbelica mentionate in acest articol au drept sursa cartea “Economia Romaniei interbelice in context european” scrisa de Andrei Josan.

I. Industria, Agricultura si sistemul bancar

Intre 1928 si 1933 valoarea productiei industriale a scazut la jumatate, de la 60.9 la 32.5 miliarde lei, numarul angajatilor din industria prelucratoare s-a redus cu 25%, de la 207.000 in 1928 la 152.000 in 1932, iar numarul intreprinderilor a scazut de la 3,966 la 3,487, detalii alaturat (primul grafic), click pe imagine pentru detalii.

In aceasta perioada, venitul national pe cap de locuitor a scazut cu 56%, de la 11,000 lei la 4,800 lei (in SUA, PIB-ul a scazut cu peste 40%), iar valoarea productiei agricole a scazut de la 109 miliarde lei in 1929 la 48.6 mld. lei in 1933, aceasta scadere fiind generata de prabusirea preturilor. Ca volum, productia agricola a crescut cu 29%. De remarcat ca agricultura genera o valoare cu ~50% mai mare decat industria.

Dupa cum se poate observa, scaderea productiei industriale a fost mult mai mare decat scaderea numarului de muncitori, insa limitarea concedierilor a fost posibila datorita scaderii masive a salariilor.

In 1929, fondul anual de salarii aferent celor 207.000 de muncitori din industria prelucratoare a fost de 7.7 miliarde lei, ceea ce inseamna ca un muncitor castiga in medie 3100 de lei lunar (18-19 dolari).

Patru ani mai tarziu, respectiv in 1933, fondul de salarii a ajuns la 5 miliarde lei, salariul mediu lunar fiind de 2250 lei, cu 27% mai mic decat cel din 1928, aceasta scadere fiind mai mica decat in cazul Germaniei spre exemplu, tara in care intre 1929 si 1932, salariul mediu a scazut cu 35%, detalii aici.

In ceea ce priveste evolutia preturilor, supraproductia a determinat o scadere semnificativa a acestora, astfel ca preturile produselor industriale s-au redus cu 37.9% iar a celor agricole cu 55.1% (pretul graului a scazut cu 70%, iar cel al porumbului cu 80%). In imagine alaturata (al doilea grafic) se poate observa evolutia preturilor la export intre 1924 si 1934, scaderea fiind uriasa si generand foarte multe falimente in randul companiilor care nu au putut sa isi ajusteze costurile.

In cazul petrolului (Romania era o mare exportatoare de petrol la momentul respectiv, ocupand locul 7 in lume), scaderea pretului a fost de peste 75%, in timp ce productia a crescut de la 4.8 la 7.3 milioane tone.

Sistemul bancar a fost de asemenea greu lovit de criza, numarul bancilor scazand de la 1097 in 1929 la 873 in 1933 si 491 in 1939, in timp ce totalul activelor a scazut de la 122.8 mld lei in 1929 la 82 mld. lei in 1933, crescand apoi la 136 mld lei in 1939. In acelasi timp, in perioada `29-`33, capitalul social al bancilor s-a redus de la 11.2 la 9.5 mld lei.

In 2009, productia industriala s-a redus cu 4.7% ca volum si a crescut cu 3.2% in preturi curente, iar volumul productiei agricole a scazut cu 0.4%, scaderea calculata in preturi curente fiind de 11.3%. Acum, industria genereaza o valoare de aproape 4 ori mai mare decat agricultura.

Pe de alta parte insa, in sectorul industrial numarul angajatilor care si-au pierdut locurile de munca doar in ultimele 15 luni a ajuns la 17.5% din totalul personalului (-270.000 de persoane), iar trendul de scadere va continua cel putin in primul trimestrul al anului curent.

Dupa cum se poate observa, scaderea numarului de angajati este mai mare decat scaderea productiei industriale (situatie inversa fata de ceea ce s-a intamplat in timpul crizei interbelice), insa companiile nu au scazut salariile, preferand sa concedieze personal.

In acelasi timp, PIB-ul a scazut cu 7.1% ca volum si a crescut cu 2.8% calculat in preturi curente, iar in acest an cele mai pesimiste prognoze indica o posibila stagnare fata de 2009.

II Comertul exterior

In Romania interbelica exporturile erau (mult) mai mari decat importurile, situatie complet diferita fata de cea din prezent. In 1929, valoarea exporturilor a fost de 58.6 mld lei iar a importurilor de aproape 30 miliarde, principalele produse exportate fiind cerealele si petrolul (80% din total exporturi).

Dupa patru ani de criza si scadere dramatica a preturilor, in 1933 exportul a ajuns la o valoare de 25.9 mld lei (-55.8%) iar importul la 14.2 mld (-52.7%), excedentul comercial inregistrat in toti acesti ani permitand Romaniei sa faca fata retragerilor de capitaluri straine care au avut loc in perioada crizei.

In 2009, valoarea exporturilor a fost de 29 miliarde euro, in scadere cu 13.9% fata de 2008, in timp ce importurile au scazut cu 32.3%, ajungand la 38.8 mld euro.

Daca am compara cele doua perioade, am observa ca in anii crizei interbelice, scaderea valorica a comertului exterior a avut loc pe fondul prabusirii preturilor (ca volum exporturile nu au scazut, ci dimpotriva au crescut - exporturile de petrol au crescut cu 140%, iar cele de cereale cu 100% intre 1928 si 1933), in timp ce anul trecut, scaderea a avut loc ca urmare a reducerii semnificative a cererii externe.

III. Executia bugetara si datoria externa

Scaderea puternica a venitului national a generat si o scadere semnificativa a veniturilor bugetare, astfel ca acestea s-au redus de la 32.8 miliarde lei in 1928 la 18.4 mld. lei in 1934 (-43.9%), deficitul bugetar in anul 1932 fiind de 5.7 mld. lei, ceea ce insemna ca guvernul a cheltuit cu aproape 25% mai mult decat a incasat.

De remarcat faptul ca cheltuielile bugetare au scazut cu 40% pe timpul crizei, aceasta reducere avand loc pe fondul reducerii in trei valuri a salariilor in sectorul bugetar (au existat trei curbe de sacrificiu), fiecare dintre aceste trei valuri presupunand concedieri si scaderea salariilor cu cate 10-20%.

Concomitent cu reducerea cheltuielilor a crescut gradul de fiscalizare (au crescut taxele), de la 20.6% in 1928 la 28.3% in 1930, detalii alaturat (urmariti evolutia incasarilor bugetare in timpul celor doua crize – criza din 2009 a fost “parfum” comparativ cu cea din `29-`33).

Spre comparatie, in 2009 guvernul a cheltuit cu 22% mai mult decat a incasat, desi incasarile la buget au scazut in termeni nominali cu doar 5.4% fata de anul anterior. Unde ar fi ajuns deficitul bugetar daca veniturile ar fi scazut nu cu 5.4%, ci cu 10 sau 20%?

Cum a fost finantat deficitul bugetar in timpul crizei interbelice? In 1929, guvernul a contractat un “imprumut de stabilizare” in valoare de 100.7 milioane dolari (16.8 mld. lei) la o dobanda reala de 8.98% pe an, Romania garantand aceasta suma cu veniturile monopolurilor statului. Mai multe detalii despre acest subiect gasiti aici.

Acest imprumut nu a fost insa suficient, astfel ca in 1931 a mai fost contractat un ”imprumut de dezvoltare” in valoare de 1.325 mld franci francezi (8.68 mld lei) la o dobanda reala de 10.235%, toate aceste imprumuturi ducand datoria publica la 175.6 miliarde lei (la 1 ianuarie 1934), din care 23 mld. cea interna si 152.6 mld. cea externa. In 1934, datoria totala era de zece ori mai mare decat veniturile bugetare.

La sfarsitul anului 2009, datoria publica reprezenta echivalentul a 29.29% din PIB, in crestere semnificativa fata de sfarsitul anului 2008 cand procentul era de doar 21.8%. Anul trecut statul s-a imprumutat masiv de pe piata interna, contractand si un imprumut de 20 miliarde euro de la FMI.

IV. Concluzie

Impactul marii crize din perioada 1929-1933 asupra economiei romanesti a fost unul semnificativ - in Enciclopedia Romaniei se arata ca „odata cu declansarea crizei mondiale, economia romaneasca incepe sa piarda anual intre 12 si 25 miliarde lei stabilizati, pierderea totala in perioada 1930-1938 insumand nu mai putin de 159 miliarde lei stabilizati”. Pentru comparatie, bugetul de stat in anul fiscal 1935-1936 s-a ridicat la 21 miliarde lei.

Comparativ cu ceea ce s-a intamplat in perioada interbelica, actuala criza prin care trece Romania pare una extrem de “soft”, fiind mai mult o corectie dupa cresterile semnificative din anii anteriori.

Pe de alta parte, este demn de remarcat faptul ca in conditiile reducerii veniturilor bugetare la jumatate, cele 10 guverne care s-au succedat la conducerea tarii intre 1929 si 1933 au reusit sa tina deficitul bugetar sub control si la valori similare cu cel inregistrat anul trecut, desi scaderea economica de 7.1% inregistrata in 2009 nu se compara cu scaderea economica de peste 50% inregistrata in perioada `29-`33.

Mai mult, cele trei curbe de sacrificiu au generat un numar de 370 de greve si 850 conflicte de munca mai mici in anii marii crize, in timp ce anul trecut in Romania a fost liniste, insa asta s-a intamplat pentru ca reformele au fost intarziate din cauza campaniei electorale.

Citeste si: Marea criza economica din perioada 1929-1933

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP