duminică, 14 martie 2010

Bogdan Glăvan: Capitalismul şi politica guvernului în două secole de istorie monetară

Am citit studiul Credit booms gone bust: monetary policy, leverage cycles and financial crises, 1870-2008 realizat de M. Schularick şi A. Taylor pentru National Bureau of Economic Research (NBER). Autorii studiază perioada analizată şi ce descoperă? Schimbarea la faţă a capitalismului după 1950: creşterea intervenţionismului, a reglementărilor, a activismului monetar-fiscal a afectat negativ funcţionarea economiei. În cele ce urmează ofer câteva citate ample, pigmentate cu câteva notiţe personale bolduite.

Primul lucru care devine evident din studierea statisticilor este existenţa a două perioade distincte de capitalism.
1) The Age of Money. În acea epocă (până la Marea Depresiune) creşterea masei monetare şi creşterea creditului erau unul şi acelaşi lucru.
2) Astăzi trăim într-o altă lume, The Age of Credit, unde inovaţia financiară a permis separarea creditului de masa monetară, rezultând o expansiune fără precedent a creditului. Creditul şi activele bancare au decolat rapid după Acordul de la Bretton Woods (activitate bancară cu rezerve fracţionare din ce în ce mai mici, creşterea multiplicatorului monetar, piramida creditului).

Menţionăm că această creştere structurală a raportului credit/bani nu se aplică doar în cazul câtorva ţări, ca de exemplu în cazul obişnuiţilor suspecţi anglo-saxoni, ci atestă un fenomen larg răspândit în multe ţări (cele 14 analizate).

Crizele financiare dinainte de război erau asociate cu perioade de deflaţie pronunţată şi stagnarea creşterii masei monetare. Crizele financiare postbelice au fost însoţite de creşterea inflaţiei, datorită răspunsului activ al politicii monetare, după cum o dovedeşte expansiunea masei monetare. Statistica arată că prin activismul politicii monetare mecanismul fisherian debt deflation care a funcţionat în crizele antebelice a fost eliminat în perioada de după război. Prin urmare, modalitatea de realocare a poverii datoriei este total diferită în cele două perioade (în trecut, datornicii erau “lichidaţi”, iar creditorii neatenţi suportau pagubele; acum, creditorii sunt too big to fail iar creditele neperformante sunt suportate de contribuabili, prin preluarea de facto la datoria publică). În consecinţă, reducerea îndatorării sectorului financiar a fost evitată iar expansiunea creditului a continuat cu putere (hazard moral)


În ceea ce priveşte efectele reale, este interesant de observat că în ciuda implicării mult mai agresive a politicii în perioada postbelică, efectele reale au fost mai puternice. Crizele financiare din perioada postbelică au fost urmate de scăderea cu 6,3% a producţiei şi cu peste 22% a investiţiilor faţă de trend. Scăderea producţiei înainte de război este, totuşi, rezultatul imploziei financiare din anii 1930. Dacă excludem aceşti ani, scăderea producţiei şi investiţiilor care a succedat crizele a fost substanţial mai mică şi nesemnificativă statistic. Această descoperire este consistentă cu ideea că în primele decenii ale perioadei analizate sectorul financiar juca un rol mai mic în economie, iar crizele financiare erau mai puţin costisitoare. De asemenea, este consistentă cu ideea că economiile sufereau de mai puţină rigiditate nominală (fără sindicate, salariu minim etc.), în special înainte de 1913, şi astfel erau în măsură să se ajusteze la şocurile nominale de genul crizei induse de deflaţia prin datorie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP