luni, 15 martie 2010

Dan Popa: Jurnalul ministrului de Finanţe din Landia. Desigur, pamflet.

*Hahaha . M-am agitat degeaba. Am facut azi o conferinta de presa. Asistentii mei mi-au facut tot felul de scenarii privind atacurile de presa, cu ceea ce trebuie sa le raspund in caz ca ma intreaba tampenii de-ale lor. Unul nu m-a intrebat nimic, desi ma asteptam la atacuri pe teme sensibile. De pilda, daca ma intrebau unde sunt banii din Fondul National de Dezvoltare, le raspundeam: „Opt”. Ei intrebau ce vreau sa zic, eu le spuneam ca poate nu am inteles intrebarea, ei o repetau, eu le spuneam “Opt plus TVA” si pana sa se dumireasca, le spuneam ca nu mai am timp sa preiau intrebari.
*Dom`ne, legat de euro-obligatiuni. Sigur ca nu sunt foarte avantajoase pentru noi, dar cum sa le explici imbecililor ca “obligatiuni” vine de la “a te obliga”. Deci orice ghertoi care ii promite nevesti-sii ca o va duce in Paris e ca si cand ar emite o obligatiune. El promite, fraiera il crede, el castiga un mai bun tratament din partea ei, in vreme ce aia castiga speranta. Pai asta le-am dat si noi, niste sperante.

*Am aflat intamplator despre grevisti, aseara. Eram in trecere pentru cateva ore prin Amsterdam, cand vad sms-ul. L-am sunat pe Vittman ala sau cum il cheama sa bage rapid un slagar din ala cu “Si vatmanii plang cateodata”, da` nu mi-a raspuns la telefon. Asta ori a scapatat si merge cu metroul, ori a intrat iar in gard cu capul de face reclame pe langa nush ce banca si la sindicalistii aia de la Metro. (De aplicat metoda “Andrei Gheorghe”, dar fara urletele din final…)
*Dom`ne imi venea sa rad pe bune. Pariasem cu B. ca daca bag o fraza din aia super-optimista ca Landia e zuper ok si ca avem bani sa platim toate pensiile de pe raza intregii Europe, timp de un catralion de ani, ziaristii o sa sa ma intrebe daca am capiat. Nici vorba, frate. Si-au notat constiincios si au dat stirea ca si cand era pe bune. (Sa incerc maine cu planul B, sa vad ce-o sa zica….)
*Am impresia ca Bogdan ma depaseste intelectual. L-am vazut semnalizand cand intra in depasire, da` nu sunt nici eu prostul satului. Cred ca o sa virez spre stanga.
*Nu mai urc nici luna asta TVA-ul. Va trebui sa-i explic lui J. de ce fac asta, dar o sa ma inteleaga. Tot m-a rugat el sa le privatizez fabricutele alea…
*Veniturile la buget o sa intre in grafic din martie. Hahahaha. Toti au scris asta, desi nu am specificat care martie.
*Primesc un email cu o propunere. Sa lansam niste obligatiuni in Botswana, denominate in moneda locala, ca sa fim conectati la realitate. Ce naibii de moneda au aia…? (Ideea e buna, sa o dau amaratilor aia de consilieri sa o studieze, ca si asa stau toata ziua pe meebo)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Fluctuaţiile economice nu s-au atenuat în secolul al XX-lea!

De fapt nu e o veste nouă, doar că nu am ştiut eu de ea. Până acum am trăit cu impresia – alimentată de curentul dominant de gândire – că amploarea fluctuaţiilor economice s-a diminuat în timp graţie politicii anti-ciclice keynesiene. Desigur, aceasta nu arată că melanjul de politici monetare-fiscale este avantajos pentru societate. Guvernul ne poate salva de recesiuni dure cu preţul sacrificării creşterii economice ulterioare – şi aici Japonia este studiul de caz perfect. Nici nu mai menţionez faptul că bust-ul este oricum urmarea firească a boom-ului produs prin manipularea monedei şi a creditului.

Dar iată că un economist mainstream de prim rang contestă teza liniştirii fluctuaţiilor economice graţie intervenţionismului monetar-fiscal. Carmen Reinhart de la University of Maryland opinează că această teză se datorează proastei interpretări statistice:

In some recent research, I have tried to avoid the problem of inconsistent data by comparing the crude prewar statistics with equally crude postwar statistics. That is, I have compared the existing prewar series with modern data that are constructed using the same assumptions and data fragments that were used to piece together the prewar series. These comparisons show essentially no decline in the severity of cycles between the prewar and postwar eras. They also show little change in the duration and frequency of cycles over time. Thus, much of our apparent success at eliminating the business cycle seems to be a figment of the data.

Articolul de fond este acesta. Deci, avocaţii politicii anti-ciclice au umblat la date.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: CEC Bank. Un raport al Curţii de Conturi.

Abateri de circa doua milioane de lei, licitatii si onorarea discutabila a unor contracte, neauditarea unor activitati „semnificative” sau neinregistrarea unor drepturi de proprietate asupra unor terenuri – sunt doar cateva din constatarile inspectorilor Curtii de Conturi la CEC Bank, publicate in Raportul anual al institutiei. Sucursala CEC Bank Valcea, a incheiat un contract in baza caruia au fost efectuate, in anii 2007 și 2008, plati privind investitiile in suma de 888.000 lei fara sa aiba inscris in obiectul sau pretul, mentionandu-se doar ca „Achizitorul se obliga sa plateasca executantului pretul conform devizelor și situatiilor de lucrari acceptate pentru fiecare unitate CEC”.
Continuare

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: De ce accepta angajatul roman sa lucreze peste program?

Dupa ce in 2007 moartea Ralucai Stroescu a generat extrem de multe discutii legate de conditiile de munca din multinationale, iata ca acum ne confruntam cu un caz similar: Ramona Ciciu a decedat duminica dupa patru zile de coma.

In acest articol nu vreau insa sa insist asupra celor doua nume mentionate mai sus, ci voi incerca sa abordez problema orelor suplimentare “fara numar” efectuate de catre unii dintre angajati.

Experienta personala

Am lucrat mai mult de sase ani in multinationale si prin urmare, sunt extrem de familiarizat cu termenele limita, cu proiectele despre care afli astazi ca trebuiau terminate ieri, cu munca peste program, cu lipsa de organizare a unora si incompetenta altora.

Insa, daca privesc in urma, pot numara pe degete zilele in care am plecat din firma dupa ora 8 seara, iar in week-end nu tin minte sa fi venit la birou de mai mult de 3-4 ori. Nu mi-am luat niciodata de lucru acasa!

Pe de alta parte, imi amintesc ca aceleasi persoane stateau tot timpul peste program, imi amintesc ca aceleasi persoane se plangeau permanent ca nu reusesc sa isi termine treaba in cele 8-9 ore “regulamentare”, sau ca aceleasi persoane lucrau 12 ore pe zi cu gandul ca seful le va remarca si le va promova.

De ce accepta angajatul roman sa lucreze peste program?

In acesti sase ani, am remarcat trei categorii de angajati care accepta sa lucreze in mod regulat peste program:

1. Carieristii – cei care vor sa avanseze si considera munca peste program drept o conditie fara de care nu poti avea o cariera de succes;

2. Cei care nu sunt suficient de organizati pentru a isi termina treaba la timp;

3. Cei care accepta sa lucreze peste program pentru ca asa le cere seful, neavand puterea de a spune nu;

1. Carieristii

Multi dintre angajatii cu pretentii au impresia gresita ca pentru a fi promovati, trebuie sa accepte orice sarcina suplimentara si in plus, ca trebuie sa isi demonstreze devotamentul fata de firma acceptand sa lucreze (mult) peste programul normal de lucru.

In primul rand, trebuie sa spun ca managerul care apreciaza sau chiar incurajeaza munca peste program este un manager prost. Punct. Un manager bun incurajeaza si apreciaza obtinerea unor rezultate mai bune, nu efectuarea a nenumarate ore suplimentare.

Imi amintesc ca prin 2004, faceam parte dintr-o echipa de aproximativ 20 de persoane construita cu intentia de a deveni o baza de selectie pentru viitorii manageri ai departamentului de Supply Chain, iar primul dintre noi care a fost promovat, a fost un tip care la ora 5 rupea usa.

Nu imi amintesc sa-l fi vazut vreodata facand ore suplimentare insa omul era inteligent si stia sa se organizeze, fiind promovat in dauna unora care munceau 12 ore pe zi sau chiar mai mult. Este insa adevarat ca managerul care l-a promovat era francez….

Acum, aceasta persoana lucreaza in SUA la Intel.

Personal, am fost promovat de doua ori in acesti sase ani fara sa imi ceara cineva sa stau peste program sau sa muncesc in week-end.

Morala – este ok sa vrei sa promovezi, sa vrei sa obtii o pozitie mai buna sau un salariu mai mare, insa in loc sa te intrebi cate ore suplimentare trebuie sa faci pentru a obtine asa ceva, intreaba-te ce poti sa faci pentru a obtine rezultate mai bune decat colegii tai. Rezultatele conteaza, nu numarul orelor lucrate!

2. Lipsa de organizare

Lipsa de organizare ne omoara! Sa fim cinstiti – daca seful te anunta ai de terminat un proiect in 5 zile dar tu stii ca il poti termina in 2 zile, cand te apuci de el? Normal, cu maxim doua zile inainte de termenul limita, chiar daca ai avea timp sa il termini mai repede. Iar daca apare ceva neprevazut, trebuie sa faci ore suplimentare pentru a il termina.

Mai departe – am vazut o gramada de persoane care se plangeau toata ziua ca trebuie sa stea peste program pentru ca au prea multe pe cap, desi stiam sigur ca incarcarea lor era mult mai mica decat a altor angajati, care in schimb nu faceau ore suplimentare.

aca firma la care lucrezi nu iti impune efectuarea unor ore suplimentare dar tu esti nevoit sa le faci pentru a iti termina treaba, de cele mai multe ori explicatia este lipsa ta de organizare.

3. Angajatii care nu au puterea de a spune nu

Aceste persoane reprezinta angajatul perfect. Am avut colegi care gandeau cam asa: “sunt recunoscator companiei ca m-a angajat, ma bucur ca am un loc de munca si ca pot incasa un salariu decent in fiecare luna, iar singura mea grija acum este sa nu imi supar seful. Daca ma da afara, cine ma mai angajeaza?”.

Dupa cum spuneam, acest tip de angajat reprezinta mielul de sacrificiu perfect: crede ca firma ii face un favor ca il plateste, accepta sa lucreze peste program fara sa comenteze, se consulta cu seful inainte de a lua orice decizie si are impresia ca daca ii spune nu sefului, va veni sfarsitul lumii.

Imi este mila de astfel de angajati, insa isi merita soarta. Atunci cand esti recunoscator companiei ca te plateste si te gandesti cu groaza ce faci daca esti concediat, inseamna ca tu insuti ai o parere foarte proasta despre tine si despre valoarea ta ca angajat, iar in aceste conditii, cum poti avea pretentia ca seful tau sa te trateze cu respect?

Concluzie

Pentru multi dintre angajatorii romani, munca peste program (eventual neplatita) a devenit o regula nescrisa pe care daca nu o respecti risti concedierea, insa angajatul are intotdeauna o alternativa – sa nu accepte! Sa aiba puterea de a spune nu atunci cand seful ii cere sa munceasca des peste program fara sa il plateasca!

Stiu ca astfel de indemnuri suna bine in teorie, insa in momentul in care tot timpul nostru se imparte intre birou si pat, avem o mare problema – ii oferim angajatorului pe tava viata noastra.

Iar daca angajatorul profita de atitudinea pasiva si supusa a angajatului, cine este de vina?

Bineinteles, autoritatile trebuie sa sanctioneze practicile abuzive, insa de cele mai multe ori statul intervine atunci cand este prea tarziu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Grecii sunt furioşi, dar gata să încaseze cura de austeritate

În conformitate cu un sondaj publicat ieri de cotidianul grec Ethnos, majoritatea grecilor continuă să susţină politica de austeritate a guvernului socialist, chiar dacă o consideră injustă. În conformitate cu acest sondaj, realizat în perioada 8-10 martie 2010, pe un eşantion de 1.008 persoane, 48% dintre greci resimt furie şi dezamăgire faţă de politica de austeritate a guvernului, 16,7% au optat pentru înţelegere, 19% sunt îngrijoraţi faţă de viitor, iar 16% se aşteaptă la un nou început pentru ţară.

Aproape 66% dintre cei chestionaţi consideră injust planul de măsuri de austeritate adoptat la începutul acestei luni, care afectează în special salariaţii din sectorul bugetar, conducând la reduceri salariale pentru toate nivelurile de venit. Un grec din şase consideră că guvernul nu a avut de ales, iar 50,1% consideră că aplicarea programului va îndrepta ţara într-o direcţie bună.

În ceea ce priveşte protestele sociale care au zguduit Grecia în ultima vreme, peste jumătate dintre respondenţi consideră că este necesară o ripostă socială temperată: 40% consideră că sindicatele trebuie să urmărească pacea socială, iar 35% cred că sindicatele trebuie să-şi manifeste opoziţia faţă de măsurile guvernamentale fără stimularea unor reacţii sociale puternice. Numai o cincime dintre greci pledează pentru o revoltă generală pentru eliminarea măsurilor de asuteritate.

În ciuda criticilor aduse partenerilor europeni, acuzaţi de lipsă de solidaritate, 64% dintre respondenţi consideră că Grecia ar trebui să continue negocierile cu partenerii din Uniunea europeană şi numai 17,5% sunt în favoarea unui împrumut de Fondul Monetar Internaţional.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Cristian Orgonaş: Balanţa de plăţi şi datoria externă

1. Transferurile din strainatate - reprezinta in principal banii trimisi in tara de muncitorii romani care lucreaza in tarile din Vest, iar in ianuarie 2010 s-a inregistrat un record – in Romania au intrat 543 milioane euro, cu aproape 36% mai mult decat in luna ianuarie a anului trecut si cu 1.3% mai mult decat in ianuarie 2008. Practic, niciodata in luna ianuarie muncitorii romani de dincolo nu au trimis mai multi bani decat au facut-o in ianuarie 2010, click pe graficul alaturat pentru detalii.

Aceasta performanta este cu atat mai surprinzatoare cu cat somajul in Spania a ajuns la 18.8%, iar economia Italiei nu se simte nici ea prea bine.

Anul trecut, transferurile curente au totalizat 6.6 miliarde euro, in scadere cu 25% fata de cele 8.8 miliarde euro transferate in 2008.

2. Investitiile straine. In luna ianuarie, in Romania au fost investiti 302 milioane euro, in scadere cu 73% fata de ianuarie 2009, insa prima luna din anul trecut a fost una mai speciala - mai mult de o treime din cele 1.1 miliarde euro investite erau de fapt credite intra-grup, iar 14% profit reinvestit. In ianuarie 2010, 100% din investitii reprezinta participatii la capital.

In 2009, totalul investitiilor straine a fost de aproximativ 5 miliarde euro, in scadere cu 48% fata de 2008, cand totalul acestora a ajuns la 9.5 miliarde euro.

3. Deficitul de cont curent - reprezinta practic diferenta dintre intrarile si iesirile de valuta generate de tranzactiile comerciale si transferurile curente, iar in ianuarie 2010 valoarea acestui deficit a ajuns la 123 milioane euro, in scadere cu 73.2% fata de ianuarie 2009 si cu 89% mai mic decat in ianuarie 2008.

Deficitul contului curent influenteaza cursul monedei nationale in sensul ca un deficit mare trebuie acoperit, iar daca investitiile straine sunt prea mici pentru a acoperi cererea suplimentara de valuta, ori leul o ia la vale, ori BNR vinde din rezerva pentru a il stabiliza.

In decembrie si ianuarie, investitiile straine au fost de 2.8 ori mai mari decat deficitul de cont curent (1,375 milioane versus 496 milioane euro), astfel explicandu-se macar in parte aprecierea monedei nationale in perioada respectiva.

In 2009, deficitul de cont curent a ajuns la aproximativ 5 miliarde de euro, gradul de acoperire cu investitii straine ajungand la aproape 100%, in timp ce in 2008 situatia a fost mult mai proasta, gradul de acoperire fiind de doar 59% (16.1 miliarde euro deficit, 9.5 miliarde investitii straine).

4. Datoria pe termen scurt, mediu si lung.

Datoria externa pe termen scurt este formata atat din capitaluri speculative, cat si din imprumuturile pe termen scurt – de regula un an – pe care companiile (banci si multinationale in special) le-au primit din strainatate, acesti bani fiind primii care parasesc tara in momentul in care situatia economica se deterioreaza.

In ianuarie 2010, datoria pe termen scurt a ajuns la 13.6 miliarde euro, in scadere cu 28% fata de ianuarie 2009, cand suma ajungea la 19 miliarde euro.

Ca ordin de marime – in ianuarie 2010, datoria pe termen scurt a reprezentat o suma echivalenta cu 46% din rezervele valutare BNR si 17.3% din total datorie externa, iar in urma cu un an, procentele erau de 73% respectiv 29.6%.

Daca discutam despre datoria pe termen mediu si lung, aceasta a ajuns in ianuarie 2010 la 64.2 miliarde euro, in crestere cu 26.9% (+13.6 mld euro) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior, insa 5.8 miliarde reprezinta imprumutul de la FMI.

In ceea ce priveste datoria externa totala, ponderea acesteia in PIB a crescut de la 52% in ianuarie 2009, la aproximativ 66% in ianuarie 2010.

5. Concluzie

Unul dintre efectele relativ pozitive ale crizei economice este acela ca a corectat brutal deficitele externe, deficite pe care altfel nu am fi fost in stare sa le corectam.

In acest moment, deficitul de cont curent a ajuns la un nivel suportabil, deficitul comercial scade pe fondul cresterii mai rapide a exporturilor fata de importuri, iar presiunile pe moneda nationala sunt mult mai mici decat in urma cu un an.

Pe de alta parte insa, datoria externa creste pe fondul deficitului bugetar foarte mare inregistrat de guvern, iar partea mai putin placuta a acestei cresteri de datorie este aceea ca banii sunt imprumutati pentru plata salariilor si pensiilor, nu pentru investitii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Lucian Davidescu: Faliment personal sau emigrare? 10 motive pentru care România riscă să-i piardă pe ultimii care mai muncesc

Băncile se tem că dacă şi România va avea o lege a falimentului personal ar creşte numărul celor care refuză să-şi mai plătească ratele. Raţionamentul este corect în logica simplistă “totul sau nimic”.



Dacă împrumutatul plăteşte pentru tot restul vieţii, există şanse să restituie totul. Însă dacă fuge din ţară, banca se alege cu nimic.

Cum ar funcţiona falimentul personal:
Debitorul pierde tot ce are, începând cu locuinţa. Poate păstra cel mult o maşină care se califică la “Rabla”, contul de pensie privată şi hainele de pe el.
Primeşte un plan de eşalonare, conform căruia trebuie să plătească un oarecare procent din venit pentru un oarecare număr de ani. Banii se împart între creditori după un oarecare algoritm.
La sfârşitul perioadei, se trage linie. Diferenţa dintre suma plătită şi total rămâne paguba creditorilor.
Sistemul este dezavantajos şi pentru bancă, dar şi pentru clienţii ei care chiar plătesc. Dobânzile vor fi mai mari, cât să acopere riscul unor astfel de pagube.
Un datornic cu veniturile amanetate pentru tot restul vieţii, nu are aproape nicio motivaţie să muncească deasupra nivelului de subzistenţă. Dacă totuşi o face, va prefera variantele la negru, pentru a returna cât mai puţin. Iar la un moment dat se poate sătura cu totul de România. Poate s-a săturat deja, dar nu a luat încă decizia.
Deja se adună prea multe motive:

1. Rate la casă mai mari cu până la 50%, din creşterea de dobânzi şi deprecierea de curs valutar. Între timp, valoarea locuinţei a scăzut cu mult sub valoarea creditului. Executarea silită e urmată de datorii pentru tot restul vieţii.

2. Maşină cumpărată în leasing şi returnată. După ce o vinde în pierdere, creditorul se îndreaptă împotriva clientului pentru diferenţă. Deja, în multe din cazurile grave de până acum, cheile au fost primele sacrificate.

3. Plăteşte deja lipsa de creier a băncilor, prin împrumutul de la FMI şi suveica monetară BNR-bănci-stat. În timpul ăsta, cei care au luat credite de milioane ca “dezvoltatori” scapă bine-mersi. Dacă au lipeli politice, sifonează banii strânşi din taxe. Dacă n-au, nu mai pot plăti nici măcar în zece vieţi.

4. Economia a scăzut cu 7%, dar statul a mărit cheltuielile. Cum a fost posibil? Sectorul privat a tăiat de două ori. Odată ca să se alinieze la cerere şi încă odată ca să menţină administraţia pe picior mare. Salarii mai mici, şomaj mai mare.

5. La începutul anului, Registrul Comerţului dădea termene abia pentru 2011. Acum, termenele s-au scurtat, dar cozile rămân umilitor de lungi. În timpul ăsta, impozitul minim (da, forfetarul!) este în vigoare bine-mersi. Aveai cumva vreo idee de afacere? Schimb-o! Vinde pliante de emigrare în faţă la ONRC! Sau la orice ghişeu din România. Sunt zeci de mii!!!

6. Este prima generaţie de părinţi care conştientizează că şcoala nu le-a folosit la nimic şi că lucrurile nu se schimbă nici pentru copiii lor.

7. Dau o treime din venituri pentru o pensie care va fi mizerabilă sau nu va fi deloc.

8. Credeau că se poate schimba ceva în România până au realizat că e democraţie. Şi că decide majoritatea. Ei bine, cei care muncesc sunt o minoritate.

9. El Comandante promite că dacă vine el la putere va aduce înapoi impozitul progresiv.

10. Cocălari. Rahat de câine.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP