vineri, 19 martie 2010

Bogdan Glăvan: Nu avem nevoie de Keynes, ci de Adam Smith

Asta a spus John Taylor (Stanford University) la o conferinţă organizată de Banca Centrală a Indiei la sfârşitul lunii februarie.

It was a policy of “Keynes at home and Adam Smith aboard” that eventually led to the poor macroeconomic performance in the 1970s. When most countries moved to “Adam Smith both at home and abroad,” the twenty year wave of progress and stability was unprecedented. Leading up to this recent crisis and during it we let “Keynesian policies” creep back in and ironically we seem to be going down the path now of “Keynes both at home and abroad.” In my view, if we learn the lessons from this crisis, we should get back to “Adam Smith at home and abroad” as soon as possible.

Despre faptul că ar cam fi timpul să ne întoarcem la liberalismul clasic, vă recomand un articol foarte tranşant:
Mihai Giurgea, Treziţi-vă, criza abia a început! Vine un apocalips economic!
Nu credeam sa vad vreodata in presa românească astfel de opinii. Impresia mea este că în ultimul an jurnalismul economic s-a schimbat mult, analişti pe care îi urmăream cândva mai mult cu coada ochiului (şi cu mâna pe telecomandă) scriu astăzi articole realmente încântătoare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Pe muzica lui Andrieş, parcă şi evaziunea fiscală e mai blândă

Ascult o piesa a lui Andries (“Te vreau”) si citesc studii legate de evaziunea fiscala, elaborate prin Elvetia. Poate ca stiti sau poate ca nu, dar elvetienii au cam trecut la ingroparea secretului bancar odata cu incheierea unor acorduri de cooperare cu diverse tari. Azi dimineata pe la 4, cand ma puneam la curent (vine vorba, ca nu prea-mi plac socurile electrice) cu ceea ce s-a intamplat in lume in noaptea ce trecu, citeam ca actionarii UBS ii vor semna un carte blanche lui Ospel, fostul patron al UBS, ceea ce pe unii ii irita.
In fine. Pe drum la serviciu ma gandeam cine e vinovat pentru ca anual platim un pret urias al coruptiei.

La nivel macro, Presedintele numeste premierul, care la randul lui numeste Cabinetul si apoi pe verticala incep aranjamentele, pilele si numirile in functie de relatii. Legi avem, dar nu se aplica, iar cei care dau tunuri, scapa cu pedepse cu suspendare. Poporul plateste, da-l dreaq de popor, ca doar de aia face bani.
Nu au pic de responsabilitate, dar nimeni nu ia vreo masura. Cel mai prost administrata imi pare a fi Justitia, mai ales cea din anii marilor tunuri.
Nimeni dintre autorii tunurilor nu stiu sa fi pus sa plateasca din buzunar pagubele. Dimpotriva, au fost trecute cu nonsalanta la nota de plata a fiecaruia dintre noi.
Acum cativa ani, un om de afaceri mi-a demonstrat pe hartie cum a furat Statul. Si era chiar fericit ca a gasit reteta. Omul a cumparat niste active scoase la privatizare (niste mine, mi se pare) A mituit pe cel care i-a semnat contractul ca in actul incheiat sa nu treaca penalitati in cazul in care returneaza bunul din cauza ca nu va mai avea bani pentru viitoare investii. Am vazut negru pe alb. Scria acolo ca Statul roman ii vinde Activul X, fara sa se specifice din ce e format (buldozere, macarale etc). Omul de afaceri a vandut tot ce se putea , a facut primul milion d eeuro, dupa care a returnat la stat activul, fara nimic.
Ca si cum ar fi cumparat un bmw cu ultimele dotari, dar a restituit un bmw fara nimic pe el. Statul a dat, Statul a luat (inapoi).
Si cati ca el…In fine, voiam sa zic ca suntem un popor de tampiti, dar nu stiam cum sa o formulez. Multumesc de atentie. Andries rullz. :)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Cât durează crizele datoriilor publice? Câte au fost şi în ce perioade sunt mai dese?

In medie, o criza a datoriei publice trece in 7-10 ani. Mai toate tarile au trecut prin asemenea crize, inclusiv Romania prin 1981. In ultimii 40 de ani, economiile lumii au trecut in total prin 63 de crize ale datoriei publice. Anul cel mai greu a fost 1983, cand s-au inregistrat 10 asemenea crize simultan. Romania tocmai scapase de o asemenea criza (in 1981) si nu cred sa fie tara care sa nu fi trecut prin…

De regula, crizele astea ale datoriei nu vin singure, ca singuratatea e grea si urata. Ele vin impreuna cu crize valutare sau ale sistemului bancar.



Daca va uitati mai cu atentie, veti vedea ca acolo unde crizele datoriei sunt insotite de ale tipuri de crize, durata revenirii e mai prelunga.



As mai avea multe tabele de intromisionat in acest post, dar ele fac parte dintr-o lucrare mult mai ampla, care poate fi citita aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Cursul euro/dolar, yuanul şi rezervele valutare ale României

Euro a continuat si vineri sa scada in fata dolarului american, instalandu-se la o paritate mai mica de 1,36. Analistii spun ca evolutia a fost dictata de scenariul privind Grecia, mai exact de incertitudinea privind unui posibil plan de sprijin destinat tarii. Opinia generala este ca pana la urma UE va ajuta cu bani Guvernul elen, astfel incat ajutorul oferit grecilor de FMI sa fie lasat deoparte.
Euro pierdea teren si in fata yenului nipon ca si a francului elvetian din acelasi motiv. Exista tot felul de scenarii, fara ca cineva sa confirme oficial vreunul.

Nemtii de la Commerzbank spun ca Germania si-ar putea schimba pozitia, oferind un posibil sprijin grecilor, in vreme ce Franta si Banca Centrala Europeana neaga categoric orice ajutor financiar.

Acuma, cateva vorbe despre China, acuzata de americani ca isi tine subevaluat yuanul.

Paranteza

Ziaristii si economistii isi amintesc cum, aceeasi SUA implora in timpul crizei asiatice ca nu cumva China sa isi lase yuanul sa floteze. Exact invers de cum procedeaza acum. Pana cand peso-ul argentinian a facut implozie, cursul de schimb fix era perfect si convenea tuturor. Finantistii americani chiar au salutat interventia guvernului pe pietele financiare, felicitand de asemenea FMI pentru imprumuturile acordate cu ambele maini statelor aflate in criza. Daca moneda Chinei ar fi fost lasata sa floteze, s-ar fi depreciat si probabil ca ar fi provocat un nou val al crizei.
Pe vremea lui Reagan, cand au fost operate reduceri ale fiscalitatii care au adus dupa sine aceleasi deficite fiscale masive, antrenand dupa ele deficite comerciale, oalele s-au spart in capul japonezilor. Atunci, ei au fost acuzati ca au politici fiscale si monetare care sa ii „infunde” pe americani.

Doi la mana. Daca o tara investeste mai mult decat economiseste, va fi obligata la un moment dat sa se imprumute. E la mintea cocosului asta. In SUA, dupa ce Bush a redus impozitele, surplusul fiscal s-a transformat pana la urma in deficit fiscal, ca asta-i viata.

Prin urmare, americanii au fost nevoiti sa se imprumute de pe pietele externe. Si s-au imprumutat, China fiind una din tarile care au imprumutat masiv bani americanilor. Aceeasi SUA care acuza China ca isi manipuleaza moneda.

Desi indatorata la extrem, SUA incearca sa „stoarca” avantaje de la tarile carora le datoreaza bani. Cand nu reuseste, le ameninta cu taxe vamale si altele. Pai daca toti creditorii SUA ar decide intr-o zi sa ceara Americii banii imprumutati, cared ca ar fi jale.

Gata paranteza

China a mai solicitat in trecut o reforma a sistemului monetar international. Ministrul adjunct al Finantelor chineze s-a dus la Banca Mondiala, mai precis la Comitetul de dezvoltare al BM si a tinut o prelegere din care rezulta ca una din sursele crizei e reprezentata de carentele sistemului monetar international. Problema ridicata de Li e una foarte corecta.

Pana la urma, America se imprumuta zilnic de circa doua miliarde de dolari. Din acesti bani isi subventioneaza agricultura, ca sa iau doar un singur exemplu. Exporta ieftin si le pune pe celelalte tari producatoare in situatia de a face fata tot mai greu, competitiei. China de pilda, care-si arunca banii cumparand datoriile Americii, nu are puterea financiara de a-si sustine productia. Daca si-ar reevalua in crestere moneda, exportatorii chinezi ar fi si mai loviti. Mai mult, prin sistemul de subventii folosit de americani, chinezii sunt obligati sa tina cat mai jos preturile, pentru a fi competitivi.

In plus, problema aceasta a imprumuturilor Americii care se duc si in subventii, are si un pronuntat aspect politic. Daca si-ar subventiona proprii fermieri, China ar trebui sa renunte la finantarea unor politici publice, infinit mai urgente: educatie, sanatate, etc. Pentru ca bugetul e unul singur si orice alocare suplimentara de bani inseamna sa renunte la alte finantari.

Ideea ca americanii, excesiv imprumutati, si-ar putea la randul lor devaloriza dolarul pentru a plati mai usor datoriile, ii sperie pe chinezi, care detin importante active denominate in dolari.

Despre puterea dolarului

Optimistii spun ca dolarul nu se va prabusi in curand, moneda SUA fiind mult prea legata de economiile altor state. Orientul Mijlociu, Hong Kong sau mai nou, China reprezinta un spatiu geografic mai mare decat cel al SUA. Iar dezechilibrele interne din aceste zone adiacente nu au efecte asupra cursului USD. S-a si vazut acest lucru mai ales in ultimii ani. Cand China vrea sa-si stabilizeze cursul monedei proprii (si asta se intampla de cate ori are un excedent comercial cu SUA care nu e compensat de un flux financiar dinspre chinezi spre americani), banca centrala cumpara active in dolari. Adica acumuleaza rezerve de schimb in moneda americana. Numai in trimestrul al doilea 2009, aceste acumulari au fost de 177 miliarde de dolari.

Toata lumea castiga. China evita astfel franarea productiei (datorate pierderii de competitivitate suferite pe cand yuanul se aprecia); tarile din Orientul Mijlociu (producatorii de petrol) isi mentin astfel valoarea veniturilor din petrol, iar de cealalta parte, SUA isi poate finanta linistita la dobanzi “calme” deficitele.

Dar, asa cum am mai scris pe undeva pe blogul asta, saracii ajung sa ii finanteze pe bogati. Un muncitor chinez castiga un dolar pe ora. Un muncitor american, 24 $/ora. Chinezul, din dolarul castigat, economisteste 40 de centi si cheltuie 60. Americanul, din cei 24 de dolari cheltuie 25 si pentru a trai, ia imprumut si dolarul chinezului. Asta-i viata.

Rezervele valutare ar putea fi urmatoarea provocare pe care economia mondiala o va avea de infruntat. Opinia apartine laureatului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz. Si daca stai sa te gandesti putin la aceasta problema, nu ai cum sa nu ii dai dreptate. Luati orice tara drept exemplu, care are in rezerva dolari. Asta inseamna ca tara in cauza este un creditor al SUA, chiar daca la o dobanda foarte mica. Chestiunea o stie orice economist, nu insist asupra ei. Global, Statele Unite au imprumutate in acest fel pe pietele emergente, peste doua trilioane de dolari.

Sa venim cu un caz concret. Romania.
Se stie, e important ca rezervele valutare de care o tara dispune sa egaleze cel putin nivelul datoriilor sale pe termen scurt. Cu alte cuvinte, daca Romania are de rambursat un miliard de dolari americani, iar SUA ii cere banii inapoi, e bine sa ii ai acolo in rezerve, ca sa-i poti returna (altfel, te poti trezi cu o potentiala criza).

Sa presupunem acum ca Romania se imprumuta cu 100 de milioane de dolari, cu 20 % dobanda. Pentru a mentine increderea in moneda, tara noastra trebuie sa isi creasca rezerva (sa isi acopere pasivul) cu 100 milioane de dolari. Sa recapitulam. Romania imprumuta 100 mil de dolari cu 20 % dobanda, dar pe de alta parte prin cresterea rezervelor cu aceeasi suma, acorda un credit SUA, in cuantum tot de 100 mil . dolari, dar cu dobanda de 1%. Practic, aceasta tranzactie este un urias transfer de fonduri dinspre Romania spre SUA, in exemplul nostru. Transferul anual de bani de la noi catre americani se ridica la 19 mil dolari (diferenta de dobanda).

Este evident o afacere proasta. Mai mult, franeaza si cresterea economica pe care Romania ar putea sa o obtina investind dolarii in propria economie.Ceea ce se intampla azi in sistemul financiar mondial arata unde se ajunge din cauza instabilitatii actualului sistem, in care sume uriase de valute se misca inspre si dinspre economii, totul depinzand de increderea in moneda.

Practic, statele isi fac azi rezerve valutare din ce in ce mai mari, acestea costandu-le din ce in ce mai mult si creditand astfel o economie din ce in ce mai fragilizata tocmai de acest tip de imprumuturi. Se stie ca de pilda China este unul dintre cei mai mari creantieri asupra SUA. La fel, arabii devin proprietari cu acte in regula ai unei buna parti din economia SUA.
Una peste alta, fluxurile care se transfera in felul descris mai sus, dinspre tarile sarace catre cele bogate sunt infinit mai mari decat cele inverse, asa cum ar fi normal. Acesta este paradoxul.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: 10 ţări bananiere mai bune decât România

Vestea bună e că România nu e statul cel mai mafiot. Vestea proastă e că se bate din răsputeri să devină.



Ştirea despre faptele omului de stat Cătălin Voicu nu e o surpriză, ci mai degrabă o confirmare după povestea cu Remeş. Ştiam că România e putred de coruptă, chiar dacă în topul mondial suntem pe un ambiguu loc 129 în topul statelor eşuate făcut de Foreign Policy. Dar este de ajuns? 10 exemple de ţări mai căzute dar cu avantaje comparative punctuale:

1. Somalia (locul 1). Aici, hoţii sunt flăcăi destoinici care brazdă marea în lung şi în lat şi fură doar de la străini. Armatori străini.

2. Zimbabwe (locul 2). După o inflaţie care ajunsese la 500.000.000.000.000.000.000%, Mugabe a desfiinţat moneda. Acum se folosesc în principal dolari iar ţara are deflaţie de 3%.

3. Congo (locurile 5, 30). Faimoasă destinaţie pentru azilanţi politici (a fost cât pe ce), Congo are avantajul că nu este de fapt o ţară, ci două. Te poţi muta de pe un mal pe altul al râului omonim în funcţie de regim.

4. Georgia (locul 33). Ţara care şi-a desfiinţat Poliţia vrea acum să interzică prin constituţie mărirea taxelor. Sunt săraci vai de capul lor, dar ţara e condusă de oameni deştepţi. Poate au o şansă.

5. Cuba (locul 76). Sărăcia e teribilă, dar nu prea există nici bogaţi. Destinaţie excelentă pentru cei care cred că egalitatea e mai importantă decât bunăstarea.

6. Venezuela (locul 77). Exploatatorii afară! Uzinele la stat! Imperialiştii, să moară! Hai că se poate.

7. Kazahstan (locul 105). Cotaţia petrolului ţine loc de drapel, stemă şi imn. De ea depinde soarta glorioasei naţiuni. Poate va creşte!

8. Albania (locul 109). Au terminat înaintea României un prim tronson de autostradă (început mai târziu). Cu BECHTEL!.

9. Belize (locul 111). Îţi faci firmă uşor, nu plăteşti taxe, e cald tot timpul. Un paradis adevărat. S-ar putea să găseşti acolo şi o mică comunitate de milionari români ale căror nume nu le-ai mai auzit de mult.

10. Botswana (locul 116). Cea mai bogată ţară africană, cu un PIB/locuitor cam cât al României. Anul trecut, moneda locală s-a întărit cu 10% în faţa leului.

Botswana Music Guitar – Ronnie “Happy New Year Luie” !, via Turambar



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Dan Popa: Madoff a fost bătut de un al deţinut. Nas spart, fracturi ale coastelor şi tăieturi pe faţă

Bernard Madoff, care isi ispaseste cei 150 de ani de inchisoare in Carolina de Nord a fost batut de un alt detinut, scrie Wall Street Journal. Imediat dupa eveniment, Madoff a fost dus la infirmeria inchisorii, oficialii puscariei sustinand insa ca celebrul escroc a vizitat salonul medical din cauza hipertensiunii si a unor palpitatii.
Detinutul cu numarul 61727-054, spun insa sursele citate de WSJ, a fost tratat pentru nas spart, fracturi ale coastelor si taieturi pe fata.

Informatiile au fost confirmate de alti detinuti si de membri ai familiei, potrivit ziaristilor. Atacatorul celebrului escroc a fost condamnat pentru afaceri cu droguri si detine o centura neagra la judo.
Madoff isi petrece timpul citind si uitandu-se la filme. El ofera si sfaturi privind investitiile financiare unor angajati ai inchisorii, mai spun sursele citate de WSJ.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Câţi bani are acum un investitor care a investit în 2004 în fonduri mutuale?

Ultimii 6 ani au fost extrem de volatili in ceea ce priveste randamentele obtinute de fondurile mutuale, investitorii trecand de la euforia cresterilor incredibile din perioada 2004-2006 la dezamagirea generata de scaderile abrupte ale bursei din anii 2007 si 2008, pentru ca in 2009 si prima parte a acestui an, cotatiile sa reinceapa sa creasca.

Avand in vedere ca tot mai multi dintre romani investesc in fondurile mutuale, m-am gandit ca ar fi util sa analizez performanta acestor fonduri intre 2004 si 12 martie 2010, perioada fiind aleasa astfel incat sa cuprinda atat cresterea de dinainte de criza, cat si prabusirea din timpul actualei crize economice.

In acest sens, am analizat evolutia a patru tipuri de fonduri, randamentele calculate fiind cele medii ponderate:

1. Fondurile monetare – sunt cele care investesc doar in depozite bancare si titluri de stat, riscul asociat acestui tip de fonduri fiind minim. Pe de alta parte insa si randamentele sunt mici, astfel ca un investitor care a investit 1000 de lei la inceputul anului 2004 in fonduri monetare, are acum 1787 lei. Cu alte cuvinte, in 6 ani a obtinut un randament de 78.7%.

2. Fondurile de obligatiuni si instrumente cu venit fix – au un grad de risc putin mai mare decat fondurile monetare, acestea investind si in obligatiuni emise de companii. In perioada 2004-2010, randamentul mediu ponderat obtinut a fost de 82.96%, astfel ca cine a investit 1000 de lei in urma cu sase ani, are acum 1830.

Atat fondurile monetare cat si cele cu venit fix au avut o evolutie liniara in toti acesti ani, randamente obtinute variind in functie de dobanda bancara si cea oferita la titlurile de stat.

3. Fondurile diversificate – sunt fondurile care au un portofoliu diversificat de investitii (depozite bancare, obligatiuni, actiuni), gradul de risc fiind unul mediu, mai mare decat in cazul primelor doua categorii de fonduri mentionate mai sus.

In perioada 2004-2010 randamentul cumulat a fost de 85.32%, insa variatiile de la un an la altul au fost mari. Spre exemplu, in 2005 randamentul obtinut a fost de +29.3%, iar in 2008 randamentul a fost negativ, respectiv -29.9%.

4. Fondurile pe actiuni – reprezinta cea mai riscanta si mai volatila categorie de fonduri, insa si randamantele obtinute sunt pe masura riscului. Intre 2004 si 2010 randamentul mediu ponderat cumulat obtinut a fost de 77.6%, insa nu trebuie sa uitam ca in 2008 randamentul a fost de -67.1%, ceea ce inseamna ca intr-un singur an, investitorii au pierdut doua treimi din tot ce aveau.

In mod normal, un administrator bun de fonduri reuseste sa genereze un randament mai bun decat piata atunci cand aceasta creste si sa limiteze pierderile atunci cand piata scade, insa in Romania nu s-a intamplat asta, fondurile pe actiuni prabusindu-se odata cu piata.

Evolutia celor 4 tipuri de fonduri mai jos, click pe grafic pentru detalii. Sursa: kmarket.ro



Concluzii

1. Atunci cand investim in fondurile mutuale, orizontul de timp ar trebui sa fie cu atat mai mare cu cat gradul de risc este mai mare. Spre exemplu, in cazul fondurilor pe actiuni, cine s-a speriat in 2008 si a vandut, a marcat o pierdere de 67% fata de maxim si in plus, a pierdut revenirea din 2009 si 2010.

2. Desi bursa a inregistrat un an 2008 dramatic, investitiile in fondurile diversificate si pe actiuni s-au dovedit a fi profitabile in perioada mentionata, insa momentul in care decizi sa investesti trebuie sa fie foarte bine ales.

Ce inseamna asta? Nu investi in actiuni sau fonduri pe actiuni cand acestea se afla la maximul istoric si cand toata lumea se asteapta ca bursa sa creasca.

3. Pe terman lung (10-20 de ani), fondurile mai riscante vor aduce randamente superioare fondurilor mai putin riscante, insa investitorii trebuie sa fie pregatiti mental pentru a inregistra pierderi temporare. Daca nu poti suporta sa vezi ca ai pierdut 20-30% din suma investita, acest tip de investitii nu este pentru tine.

Mai jos se poate vedea evolutia activelor totale ale fondurilor mutuale structurata pe categorii de fonduri. Dupa cum se poate observa, 75% din totalul activelor apartin fondurilor monetare si cu venit fix, de unde deducem ca cel putin pentru moment, romanii nu sunt pregatiti sa isi asume riscuri.



Citeste si: Ce randamente au generat in ultimii 10 ani investitiile in imobiliare, bursa, euro si depozite bancare in lei

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Warren Buffett cântă rock

Warren Buffett s-a tatuat, şi-a pus geacă de piele, bandană şi-a început să cânte ca Axl Rose de la Guns N'Roses. Celebrul miliardar american nu s-a reprofilat, ci a ales să joace în clipul companiei sale de asigurări, Geico. Această fimă face un clip în fiecare an, la întrunirea angajaţilor. În anii precedenţi Warren Buffett a jucat rolul unui DJ sau al unui cerşetor.



Via Evenimentul zilei

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Un analist financiar amendat pentru manipulare şi încălcarea grosolană a deontologiei

AMF, reglementatorul pietei bursiere franceze a sanctionat cu avertisment un analist care publica recomandari de vanzare sau de cumparare a unor titluri pe care el paria. Potrivit unui comunicat al AMF, aceasta e o grava incalcare a deontologiei profesionale, mai ales ca respectivul broker a facut in mod repetat acest lucru. Desi se presupune ca ar fi facut profituri de peste un milion de euro, in prezent analistul este demisionat, fara un contract de munca, astfel incat AMF nu i-a mai aaplicat amenzi financiare (cum sa amendezi un somer?, carevasazica)
Modul de lucru era simplu. Omul publica un articol in care estima ca actiunile societatii X vor urca in cateva saptamani si ca ghertoii ar fi bine sa cumpere acum. Ghertoii se infigeau si cumparau, urcand cursul actiunii, iar brokerul vindea a doua zi actiunile detinute la firma X. Sau invers, ca sa cumpere mai ieftin niste actiuni, urla in rapoartele financiare ca se vor prabusi actiunile Y. Prostii vindeau ca potarnichile, iar el cumpara ieftin dupa 2-3 zile

Stiu, va intrebati daca in Romania nu sunt oameni care fac la fel. Ba da, sunt.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Ce a generat creşterea economică din perioada 2000-2008? Locuri de muncă în alte ţări!

In 1990 numarul total al salariatilor era de 8.2 milioane iar rata de ocupare ajungea la 82%, ceea ce inseamna ca din 100 de romani apti de munca, 82 prestau o activitate economica.

Din 1990 si pana in 2004 numarul salariatilor a scazut cu 45% iar rata de ocupare a ajuns 60%, ceea ce insemna ca in ultimul an al guvernarii Nastase, din 100 de romani apti de munca, oficial doar 60 mai prestau o activitate economica din care sa inregistreze venituri.

Tot in 2004 PIB-ul real al Romaniei l-a egalat pe cel din 1989, economia generand la momentul respectiv aceeasi valoare adaugata cu 45% mai putini angajati si cu o populatie ocupata cu 27% mai mica decat pe vremea lui Ceausescu.

Daca privim evolutia economiei si a numarului de salariati in perioada 1990-2004, observam ca desi in 8 din cei 14 ani economia a fost pe plus, numarul de salariati si rata de ocupare a scazut continuu, de unde deducem ca expansiunea economica nu a reusit sa genereze locuri de munca, ci doar sa reduca ritmul de scadere a numarului de salariati.

In perioada guvernului Tariceanu, numarul de salariati si rata de ocupare a crescut odata cu economia, insa cresterea a fost absolut anemica daca luam in considerare ca in cei 4 ani de guvernare liberala, PIB-ul s-a dublat. Sa nu mai discutam despre faptul ca cele mai multe locuri de munca au fost create in administratia de stat, deci tot in sectorul consumator de resurse.

Ce indica aceasta evolutie? Ca economia nu s-a bazat pe cresterea productiei de bunuri si servicii care mai departe, sa duca la o crestere a numarului de salariati, ci pe consum.

Cu alte cuvinte, consumam ceea ce produceau altii, iar cresterea economica inregistrata de Romania intre 2000 si 2008 a generat locuri de munca in alte tari, respectiv in tarile din care importam masiv (deficitul comercial acumulat intre 2000 si 2008 a totalizat aproape 70 miliarde euro).

Ce s-a intamplat in primul an de criza? In 2009 am pierdut tot ce s-a castigat pe vremea domnului Tariceanu – numarul de salariati este acum mai mic decat in 2004, iar rata de ocupare in trimestrul trei al anului trecut a fost de 60.4%, relativ egala cu cea din 2004, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire. Spre comparatie, rata de ocupare medie in UE a fost de 70.5% in 2008.



Unde vom ajunge? Cel mai probabil, numarul de salariati va scadea de la 4.3 milioane in decembrie 2009 la mai putin de 4 milioane in decembrie 2010, iar daca guvernul nu va lua masuri hotarate de crestere a numarului de salariati si a populatiei ocupate, in anii urmatori piata fortei de munca va traversa o criza asa cum nu a mai fost de la Revolutie incoace.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Exploatarea contribuabililor de către bancheri. Cazul Irlandei

În puţine locuri din lume oamenii simpli au fost puşi să plătească atât de mult pentru oalele sparte de bancheri şi de principalii lor clienţi – dezvoltatorii imobiliari – ca în Irlanda. Până deunăzi Irlanda era un model de reformă liberală (am detaliat aici). În ultimii ani creşterea economică a fost însă artificială, hrănită nu prin economisire, acumulare de capital şi creşterea productivităţii, ci prin expansiunea creditului şi creşterea nesustenabilă a investiţiilor. În principal imobiliare, desigur. Ca şi prin alte părţi băncile s-au extins enorm, iar acum portofoliul creditelor neperformante este evaluat la 80% din PIB.

Simon Johnson deplânge pe bună dreptate modul în care guvernul irlandez a înţeles să abordeze criza. Pe de o parte a diminuat salariile bugetarilor cu 20%, ceea ce este bine; dat fiind că petrecerea s-a terminat, trebuie stinsă lumina. Pe de altă parte însă, a întreprins exact aceleaşi măsuri ca şi celelalte guverne: salvarea băncilor şi a principalilor lor debitori (cei too big to fail) prin preluarea la datoria publică a activelor putrede.

Datoria publică se cifra în 2008 la nivelul aproape benign de 25% din PIB. Însă, cu un deficit bugetar prognozat de 12,4% anul acesta (apropiat de fatidica cifră 13), datoria publică va ajunge curând la 62% şi va depăşi 100% din PIB în 2011, transformând Irlanda în unul dintre cele mai nefaste experimente de socializare a pariurilor întreprinse vreodată. Iar piaţa financiară internaţională a înţeles mesajul: poţi investi cu încredere în active irlandeze pentru că guvernul garantează tot ce mişcă. Marţi guvernul a emis obligaţiuni în valoare de 1 miliard de euro pe 10 ani cu o rată a dobânzii de 4,5%, substanţial mai puţin decât trebuie să plătească Grecia şi cu doar 1,25% mai mult decât plăteşte Germania. Parcă văd că bonusurile pe care şi le-au acordat în trecut patronii finanţei mondiale vor păli în faţa celor derivate din profiturile pe care le vor obţine în 2010.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP