marți, 23 martie 2010

Dan Popa: CRM. Cum se vede asta dintr-o parte şi din alta a uşii. Başca 2-3 grafice

Bancile locale au trecut prin perioade si mai bune decat cele din ultimele luni, evident. Unele au redus personalul avand criterii mai mult sau mai putin riguroase, iar altele au trecut la evaluari pe teren. Din cate stiu, o banca locala care si-a publicat recent rezultatele face evaluari lunare ale personalului. Unii angajati sunt de-a dreptul speriati, nefiind de acord cu asemenea masuratori. Altii s-au bucurat, pentru ca e o buna ocazie de a scapa de colegii care trageau matza de coada. Redau dintr-un raport intocmit in urma controlului.

CONCLUZII MASURATORI
Activitati:

Dupa cum observam din activitatile desfasurate de CRM pe parcursul celor cinci zile principalele activitati desfasurate au reprezentat:
- Intocmirea unui dosar de credit a carui completare a durat 11:42 ore pe parcursul celor 5 zile. In conditii normale intocmirea aceastui dosar nu are de ce sa dureze asa mult timp, dar din cauza ca aceasta activitate s-a desfasurat intrerupt (in medie in reprize de 26 minute).
- S-au facut 3 vizite la clienti si au fost intampinati 6 clienti in sucursala. Timpul total petrecut cu vizitele la clienti a fost de 11:54 h in cele cinci zile analizate, din care 6:52 h a reprezentat pregatirea pentru vizita.
- De asemenea o parte importanta din activitatea desfasurate de catre CRM a reprezentat consultarea e-mailului si raspunsul la aceste mailuri. 8:47 h.
- In cele cinci zile au fost introduse 10 balante in Excel, in fisierul de situatii financiare. Media de timp in care s-a introdus o balanta a fost de 65 min. Vreau sa mentionez ca aceste balante nu erau foarte “stufoase”, acest timp putand fi mai mare pentru balantele cu mai multe inregistrati.
- In timpul programului s-au tinut cateva sedinte si discutii cu directorul de sucursala. Acestea au durat 14:18 h in cele cinci zile.

Probleme detectate:

Am observat o usoara dezorganizare a activitatii desfasurate de catre CRM. Programul nu se desfasura dupa un orar stabilit, mai mult, activiatile desfasurate erau mereu intrerupte de discutii si sedinte cu directorul de sucursala sau alte activitati. Principalul consumator de timp se observa ca este cu realizarea referatului de credit. Acest lucru este cauzat de faptul ca intocmirea acestui dosar se realiza in reprize, ceea ce duce la lipsa de continuitate a activitatii si de aici la cresterea timpului de lucru. In cele cinci zile s-a lucrat la un sigur referat de credit, in conditiile in care CRM-ul avea in lucru cateva dosare aproape complete (avea aproape toate documentele necesare), dar cu toate ca nu avea timp sa termine dosarele in lucru in timp normal, a trebuit sa faca doua vizite la trei zile. De asemenea, o data cu timpul petrecut la vizite o parte importanta de timp a fost reprezentata de pregatirea pentru vizite si de drumul pana la client.

Propuneri:

Atunci cand CRM-ul are destule dosare in lucru (4-5 dosare) sa fie nu mai trebuiasca sa faca vizite, ci sa fie obligat sa lucreze la acele dosare. Sa lucreze la un referat de credit fara intrerupere, sa adune toate documentele necesare intocmirii dosarului si sa-l trimita spre aprobare.
De asemenea am observat ca CRM-ii nu sunt destul de familiarizati cu analiza financiara si din aceasta cauza pierd destul timp cu partea de analiza. De asemenea referatele trimise catre centrala nu sunt complete si din aceat motiv timpul analizei financiare se prelungeste.
Cred ca un lucru important ar fi implicarea mai puternica a directorului de sucursala in programul de lucru al CRM-ului si in stabilirea prioritatilor activitatilor acestuia.
O pregatire mai buna a CRM-ilor, pe partea de analiza financiara si pe partea de completare cat mai efucienta si mai rapida a referatului cu date corecte si complete, ar fi necesara pentru a scurta timpul necesar intocmirii dosarului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: BNR se pronunţă împotriva falimentului personal

După cum se ştie, problema falimentului personal a fost îndelung discutată în ultima vreme, cu opinii pro şi contra. Legea falimentului personal a fost adoptată astăzi de Senat, rămânând ca decizia să fie luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz. Proiectul de lege, realizat după modelul legii falimentului personal din SUA, permite instanţelor să stabilească dacă o persoană se află în insolvenţă scuzabilă sau faliment fraudulos. Potrivit proiectului, debitorul care cu bună credinţă a cerut şi a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.

Din punctul de vedere al băncilor, lucrurile stau cu totul altfel. "În 99% din cazurile în care se va aplica legea va fi vorba de cineva care a luat un credit mare de la bancă şi există în garanţie un activ mare. Dacă nu rambursează creditul, casa şi terenul sunt vândute, iar banii merg la bancă. Pentru asta nu e nevoie de o lege specială. Legea va reprezenta un risc pentru că va fi văzută ca o oportunitate (...) S-a văzut că nici legea insolvabilităţii companiilor nu a funcţionat cum trebuie, pentru că nici băncile, nici avocaţii, nici clienţii nu au experienţa necesară. Trebuie proceduri rapide, trebuie scurtate termenele", crede Steven van Groningen, vicepreşedinte al ARB şi preşedintele Raiffeisen Bank România, citat de Mediafax.

La rândul său, Adrian Vasilescu, consiler al guvernatorului BNR, a declarat pentru Mediafax: "Proiectul legii falimentului personal în aparenţă este generos. În esenţa lui, însă, este posibil să ne trezim în faţa unor prevederi legale care să provoace o presiune puternică asupra unui sistem, mă refer la sistemul bancar, care şi aşa suportă un proces de încetinire a creditării. Într-un moment în care aşteptăm zorii încrederii în economia noastră, care să stimuleze băncile să relanseze creditarea, un astfel de act normativ ar putea să descurajeze procesul şi să vedem băncile în căutare de garanţii peste garanţii ca să dea un credit."

De altfel, BNR şi ARB nu au avizat acest proiect.

Băncile refuză visceral falimentul personal pentru că riscurile asociate acordării de credite bancare ar creşte şi, într-adevăr, ar fi necesare garanţii suplimentare pentru obţinerea unui credit. Pe de altă parte, însă, o astfel de lege le-ar scoate din amorţire, întrucât s-au obişnuit să câştige bani foarte uşor, mai ales în perioada boom-ului economic din anii 2003-2008.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Guvernatorul Băncii Serbiei şi-a pierdut vechimea, dar şi-a păstrat independenţa

Guvernatorul Băncii Naţionale a Serbiei (NSB), Radovan Jelasic, a demisionat. Anterior numirii sale la conducerea NSB Jelasic a lucrat în Germania, la Deutsche Bank and McKinsey & Company. În ultima vreme guvernul, cu care a avut neintelegeri publice, l-a pisat să apere cursul de schimb vânzând rezerva valutară, ceea ce Jelasic a şi făcut.

Pe pagina de internet a NSB transparenţa e la ea acasă, ni se spune câtă valută vinde banca centrală la fiecare intervenţie! Ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva a dus această politică valutară în mod ostentativ, pentru a-i minimiza efectele. Că guvernatorul a vândut valută fără prea multă tragere de inimă se vede şi din evoluţia cursului de schimb, dinarul depreciindu-se cu 25% din septembrie 2008 până în prezent. Mai mult, Jelasic a atras atenţia că degringolada valutară nu se poate opri decât dacă guvernul ia măsuri de echilibrare a bugetului.

Dacă citim ultima sa prezentare ne dăm seama destul de clar cam ce gândea Jelasic în legătură cu politica guvernului – veţi vedea, destul de asemănătoare cu politica guvernului de la noi. Prezentarea include un grafic foarte interesant, care pune în legătură creşterea salariilor cu campania electorală; pun pariu că aşa ceva nu veţi vedea în prezentările BNR niciodată (ar fi bine să pierd, totuşi). Spune autorul:

“Structura actuală a cheltuielilor publice nu asigură o creştere economică sustenabilă pe termen lung… Întoarcerea la modelul anterior de creştere economic bazat pe consum intern excesiv este de neacceptat deoarece ne-ar duce la în situaţia Greciei.”

Ei, uite aşa ratează unii şansa de a ajunge cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Creditarea a bătut pasul pe loc în februarie 2010

Azi, BNR a publicat Indicatorii monetari pentru luna februarie 2010.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna februarie 2010 cu 0,1% (-0,3% în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2010, până la nivelul de 199.167,1 mil.lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 1,0% (-1,2% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,6 % (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,9%). La 28 februarie 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 3,7% (-7,9% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009, pe seama diminuării cu 5,1% a componentei în lei (-9,2% în termeni reali) şi a scăderii cu 2,8% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 1,5 la sută).

Creditul guvernamental1 a crescut în luna februarie cu 2,7%, până la 50.920,4 mil.ei. La 28 februarie 2010, creditul guvernamental s-a majorat cu 105,1% (96,3% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2010 cu 0,5% faţă de luna ianuarie 2010, până la nivelul de 165.173,2 mil.lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,6%, până la 61.484,2 mil.lei. La 28 februarie 2010, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 9,8% (5,1% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,8%, până la 40.948,3 mil.lei. La 28 februarie 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 1,8% (-2,6% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2009.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 1,7%, până la nivelul de 62.740,7 mil.lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,3%, până la 15.275,4 mil.€). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 8,0% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 12,8%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 12,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 17,5%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 1,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 6,3%).

Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii februarie 2010 de 187.539,4 mil.lei. Faţă de luna ianuarie 2010 aceasta a crescut cu 0,8% (0,6% în termeni reali), iar în raport cu februarie 2009 masa monetară a crescut cu 6,4% (1,9% în termeni reali).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Un gând răzleţ

Inainte de a scrie ideea asta aici, am expus-o in fata a doi colegi. As pleda pentru infiintarea unui organism format din specialisti, care sa sanctioneze stirile idioate care apar in presa si sa acorde “stele” jurnalistilor. Un ziarist care da numai dume sa fie un ziarist de maxim o stea. Sau de o “penita” (simbolul ramane de stabilit). Unul care are informatii de prima mana si le interpreteaza intr-o maniera accurate sa capete 5 stele.

Propunerea vine dupa ce am citit undeva o stire absolut debila despre inflatie. O teorie din aia conspirationista, din care rezulta ca inflatia din romania este efectul miscarii unor planete, combinat cu rezultatele rugaciunilor khmerilor rosii si a efectului de sera. Nu se poate, totusi…

Sa fie un fel de juriu, nisat pe economic, sport, stiinta samd, care sa valideze dar mai ales sa invalideze ineptiile.

Si sa dea comunicate. “Stimati romani, in data de, in ziarul cutare a aparut o stire de rahat. Sariti peste ea, ca e idioata. Va multumim”. De ce sa aburim cititorii cu informatii pe care nu toti le pricep, ca nu sunt de specialitate?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: De ce ţările latino-americane au fost puţin afectate de criză? Comparaţie cu România

Eram curios să aflu de ce criza actuală a influenţat disproporţionat anumite ţări, în special de ce este mai puţin gravă în ţărilor latino-americane. Aplecându-mă puţin asupra datelor statistice mi-au atras atenţia evoluţia masei monetare şi a inflaţiei. Am analizat comparativ evoluţia masei monetare în principalele economii latino-americane şi în câteva state din Europa de Est, inclusiv România. Rezultatul este graficul de mai jos.



Dacă graficul vi se pare prea puţin explicit, este din cauza României, care practic distruge comparaţia. Este şocant să vezi dimensiunea expansiunii monetare care s-a realizat în anii de boom economic în România. Între 2003 şi 2008 masa monetară s-a mărit de aproape 6 ori, crescând de două ori mai accelerat decât în oricare din ţările analizate. Dacă dăm la o parte România şi ne concentrăm atenţia doar pe perioada 2003-2006 (în 2007 criza a izbucnit în SUA, iar creşterea ratei dobânzii de către Fed a potolit carry-trade-ul), Bulgaria şi Estonia se detaşează de statele americane. Masa monetară s-a dublat în Bulgaria şi Estonia, în vreme ce în America latină ea a crescut doar cu aproximativ 50% – un fapt cu atât mai semnificativ cu cât inflaţia nu s-a făcut simţită în dinamica preţurilor de consum.



După cum se vede din al doilea grafic rata inflaţiei are o clară tendinţă de convergenţă în toate economiile analizate, în intervalul 5%-10% pe an. De fapt, ţările est-europene se remarcă fie prin tendinţa puternică de decelerare a inflaţiei (România), fie prin o rată foarte scăzută a acesteia (Estonia) Concluzia? Expansiunea monetară a distorsionat mai puţin mediul economic din ţările latino-americane atât pentru că aceasta a fost mai puţin intensă cât şi pentru că s-a propagat relativ mai mult în preţurile de consum, deci relativ mai puţin în piaţa activelor.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Grevele-bumerang din învăţământ

Cum de nu s-a gasit nimeni sa le spuna grevistilor ca actiunea lor inseamna impozite mai mari pentru copiii lor?

Am tot respectul pentru profesori, avand membri de familie care activeaza in sistem, dar nu pot sa nu constat ca toti suntem in criza. Ca stiau de cand au dat la facultate ca meseria de profesor nu e nicaieri in lume printre cele mai bine platite profesii.

Mai am o mie de argumente impotriva grevei din invatamant, dar asta mi se pare argumwentul-bumerang. Faptul ca grevistii isi obliga in mod direct copiii la plata unor taxe mai mari in viitor, ca sa aiba ei acum salarii mai bune.

PS. Nici nu se putea ca de ziua lui Adrian Vasilescu (BNR), valuteele sa nu scada in semn de respect in fata leului. E felul lor de a-i ura consilierului Guvernatorului, La multi ani!

La multi ani, d-le Vasilescu!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Din nou despre profesori şi acţiunile lor de protest

In 1990, numarul total al elevilor din invatamantul preuniversitar era de 4.87 milioane. Pana in 2008 numarul acestora scazuse cu aproape 30%, ajungand la 3.43 milioane.

In 1990, numarul total al profesorilor din invatamantul preuniversitar era de aproximativ 258.000. In 2008 numarul acestora era de 244.000, respectiv cu 5.6% mai mic decat in 1990.

Cu alte cuvinte, in timp ce numarul de elevi a scazut cu 30% numarul profesorilor s-a redus cu mai putin de 6%, astfel ca raportul elevi/profesori a scazut in ultimii 20 de ani de la 19 la 14. Mai jos evolutia numarului de elevi si profesori comparativ cu 1990, click pe grafic pentru marire.



Putem interpreta aceste cifre in doua moduri:

1. Numarul de profesori nu a scazut pe masura scaderii numarului de elevi pentru ca guvernul nu a reformat sistemul. Daca gandim asa, rezulta foarte simplu ca in invatamant ar trebui reduse cel putin cateva zeci de mii de locuri de munca.

2. Locurile de munca au fost pastrate in incercarea de a creste calitatea invatamantului, scaderea numarului de elevi ce revin unui profesor determinand o crestere a perioadei de timp pe care profesorul o poate dedica fiecarui elev in parte.

Daca gandim asa, atunci imbunatatirea raportului elevi/profesori in ultimii 20 de ani ar trebui sa se reflecte intr-o crestere a calitatii invatamantului romanesc. Ce observam insa? Ca niciodata dupa Revolutie, invatamantul nu a stat mai prost decat acum.

Concluzia

Este absolut legal ca sindicatele din invatamant sa protesteze atunci cand profesorilor nu le convine ceva, la fel cum tot legal este si faptul ca 175.000 de profesori au dat in judecata guvernul pentru a obtine majorarile salariale promise de toata clasa politica prin legea 221/2008, insa ma intreb cat de morale sunt aceste actiuni.

Este moral sa refuzi concedierile in conditiile in care numarul elevilor a scazut masiv in ultimii 20 de ani? Este moral sa ceri salarii (mult) mai mari in conditiile in care rezultatul muncii tale nu a fost niciodata mai prost?

Dupa cum spuneam, este absolt legal sa ceri orice. Dar cu moralitatea cum stam?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Un interviu cu Trichet, pe care l-am observat abia ieri...

Le Point : Tarile zonei euro tocmai s-au pus de acord pentru a ajuta Grecia sa se salveze de atacurile speculative. Nu e un prim semnal de tradare a principiilor Tratatului de la Maastricht?

Jean-Claude Trichet : Tarile din zona euro si-au reafirmat angajamentul asumat de sefii de stat si de premieri de a actiona intr-o maniera determinata si coordoata pentru salvarea stabilitatii zonei euro. (…)Guvernul grec tocmai a luat o serie de masuri necesare, importante, curajoase si convingatoare. Scopul este enuntat cat se poate de clar: sa se reincadreze intr-un interval de timp rezonabil in prevederile Pactului de Stabilitate. Si asta este foarte important…amintiti-va ca in 2003 si 2004, intr-o perioada mult mai putin agitata ca cea de acum, Pactul era atacat din toate partile. Atacurile veneau chiar de la presedintele Frantei din acea vreme, din partea Cancelarului german, iar Banca Centrala Europeana a trebuit sa consume destula energie ca sa apere substanta acestui Pact.

Le Point : Dumneavoastra sunteti optimist. Grecii isi manifesta de cealalta parte, nemultumirile. Nu prea par pregatiri sa stranga centura…

Jean-Claude Trichet : Anchetele de opinie, inteleg ca dintre cele mai recente, arata ca populatia elena intelege perfect necesitatea redresarii finantelor publice si nevoia acestor masuri care sa readuca economiei cresterea necesara. Ca si celelalte tari care au adoptat euro si grecii au beneficiat de o serie de avantaje considerabile in plan monetar. Aferarea la euro a intarit economia elena. Datorita monedei unice, Grecia nu s-a mai confruntat cu riscul cursului de schimb si i s-a deschis accesul pe o piata de 330 milioane de europeni. A doptand euro, a adoptat practic o moneda care ii conferea incredere si care i-a permis sa coboare dobanzile pe termen mediu si lung. Finantarea deficitului extern era asigurata prin simpla apartenenta la Euroland. Desigur, in schimbul acestor avantaje i se cerea sa respecte o conditie. Cea care decurge din Pactul de Stabilitate.

Le Point : Bun, dar Grecia a trisat. Si-a camuflat situatia fiscala in fata partenerilor. Cum se poate evita ca un asemenea fenomen sa nu se mai produca?

Jean-Claude Trichet : Este o situatie de neacceptat si asta e o problema majora pentru ca toate statele euro sufera din cauza ei. Credibilitatea informatiilor legate de buget trebuie sa fie ireprosabila. Ar trebui poate ca Eurostat sa capete atributii largite care sa ii permita verificarea informatiilor, pentru ca o atare situatie nu trebuie sa se mai intalneasca.

Le Point : Exista in prezent doua scenarii. Primu, roz: Grecia e salvata si toti sunt fericiti. Al doilea, in care locul Greciei e luat de Spania…

Jean-Claude Trichet : In acest moment nu am niciun motiv sa ma indoiesc de soliditatea altei economii europene. Vreau sa subliniez ca situatia consolidata din zona euro nu este mai graba decat cea din alte state industrializate. Sa luam deficitul public consolidat al Euroland. Reprezinta 7% din PIB. SUA are 10%, ca si Japonia. Toti suntem in mijlocul unor probleme serioase, fara exceptie.

Le Point : Vi s-a reprosat ca ati deschis robinetul lichiditatii pentru banci. Si ca poate ati dat frau prin asta formarii unor alte bule speculative …

Jean Claude Trichet : Nu cred ca e cazul. Am luat masuri asa-zise „neconventionale” pentru ca bancile sa poata finanta economia. Ca dovada, economiile incep sa isi revina, iar noi ne vom retrage gradual pachetul de masuri de sprijin.

Le Point : Indatorarea statelor e chiar atat de mare incat doar inflatia ar putea asigura calea de iesire?

Jean-Claude Trichet : In toata aceasta criza, din vara lui 2007 incoace mai excat, noi am tot pledat pentru intoarcerea increderii in piete. Chiar credeti ca inflatia ne-ar ajuta sa readucem increderea? Increderea populatiei, a companiilor, a investitorilor…?

Daca eu astazi v-as spune- si asta e o ipoteza absurda- ca nu m-as opune unei inflatii de 4% veti vedea cum in timp real jucatorii din piata ar urca dobanzile, primele de risc ar creste, companiile s-ar finanta mai scump. Populatia ar pierde din incredereiar Statele si-ar vedea scumpite costurile refinantarii datoriilor. Inflatia, prin urmare, nu e deloc o solutie!

Le Point : Cand a inceput criza, se vorbea de proiecte ambitioase de asanare a pietelor financiare. Inafara paradisurilor fiscale si a bonusurilor traderilor, nu s-a prea vazut altceva. Nu sunt cam putine aceste masuri?

Jean-Claude Trichet : Avem, in sanul tarilor industrializate, un consens prin care toti suntem de acord ca economia de piata ramane cel mai bun mijloc de a crea bogatie. Misiunea noastra e sa obtinem rezultate bune, nu neaparat sa gasim tapi ispasitori. Trebuie sa corectam vulnerabilitatile sistemulu financiar intr-o maniera sistematica si metodica.

Le Point : Sunteti in favoarea sau impotriva unei agentii de rating europene?

Jean Claude Trichet : Este adevarat ca agentiile de rating au o influenta considerabila. Un oligopol format din 3 agentii nu e deloc o situatie ideala. Discutia pe marginea unui proiect ca cel de care vorbeati ne asteapta sa-l dezbatem in perioada urmatoare.

Le Point : Dar cu privire la infiintarea unui fond monetar european?

Jean Claude Trichet : Nu am in acest moment pozitia Consiliului Guvernatorilor, in baza careia sa emit o judecata. As spune prin urmare ca , daca inteleg bine, este vorba de o cale de finantare posibila, foarte stricta in privinta modalitatii utilizarii ei, care sa previna destabilizari financiare in economiile din Euroland. Nu cred ca este vorba de o entitate monetara, cat mai degraba despre un fond care sa actioneze in fata unei amenintare grave si punctuale.

Le Point : Se poate imagina un scenariu in care un stat ar iesi din Euroland din cauza datoriilor sale?

Jean Claude Trichet : Am spus intotdeauna ca nu voi comenta ipoteze absurde. Aderarea la euro e o decizie capitala. E vorba de a imparti un destin in comun cu celelalte state.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: BRD a lansat noua aplicaţie de Internet Banking. Era şi timpul, dar tot degeaba

Am fost client al BRD cu câţiva ani în urmă. Pe lângă problemele pe care banca le avea cu personalul destul de slab pregătit din cauza expansiunii rapide a unităţilor bancare în perioada de boom, unul dintre motivele care m-au determinat să renunţ la serviciile BRD a fost aplicaţia de Internet Banking, BRD-Net. Era pur şi simplu făcută amatoriceşte, în dispreţ faţă de necesităţile securităţii informatice a unui astfel de serviciu, extrem de sensibil. Pe scurt, autentificarea se făcea printr-un user format din 8 caractere numerice şi o parolă. Adică destul de uşor de spart. Nici vorbă de token care să fie parolat şi care să servească unei autentificări mult mai sigure. Mai simplu spus, ca în epoca de piatră.

O altă mare hibă a sistemului era faptul că nu puteai să faci o plată către un beneficiar oarecare până nu depuneai o hârtie care, ulterior, trebuia aprobată de bancă, prin care adăugai pe lista de beneficiari contul respectiv. Noua aplicaţie, pe lângă o interfaţă mai modernă, nu schimbă mare lucru din esenţa autentificării. Numele de utilizator este format din aceleaşi 8 cifre, numai că parola se introduce de la o tastatură virtuală, la care tastele sunt distribuite aleator ca plasare pe ecran. E un mic progres, dar aplicaţia tot nu beneficiază de măsuri anti-fraudă eficiente şi puternice. N-aş utiliza nici noua versiune a aceste aplicaţii.

Având în vedere faptul că BRD - Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor gestionate, având o cotă de piaţă de 14,1% în 2009, după cum scriam aici, are peste 2,5 milioane de clienţi şi o reţea de 930 de unităţi, ar fi putut face eforturi mai mari pentru securizarea accesului la conturi prin aplicaţia de Internet Banking.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Lucian Davidescu: Bărbaţi vs. femei: Cine, cui îi va plăti pensia privată?

Ce nu ştii despre pensia ta privată şi ce nu ştie nimeni, deocamdată.



E bine sau nu ca vârsta de pensionare să fie egală, la 65 de ani, pentru bărbaţi şi femei? Să-ţi spun un secret: nici nu mai contează. Pentru că, atunci când va veni vremea, aproape nimeni nu va mai cere pensie timpurie. Dimpotrivă! Matematica demonstrează uşor că pensia de la stat va fi, în cazul bun, mizerabilă.

Tot matematica arată că pensia privată va fi mică. Pentru că deocamdată doar o zecime din contribuţie merge în contul tău.

De aici, matematica devine complicată. Intervin calcule statistice, actuariale şi de solidaritate socială. Femeile trăiesc mai mult, iar România nu a decis nici până acum dacă se va ţine cont de asta la calcului anuităţii. Ce e anuitatea? Este suma adunată în contul tău atunci când vei ieşi la pensie, din care administratoul de fond îţi va plăti un procent în fiecare lună. Cu cât se aşteaptă să trăieşti mai mult, cu atât pensia ta va fi mai mică.

În Chile, prima ţară care a introdus pensiile private (acum 30 de ani!), femeile iau pensii cu o treime mai mici decât bărbaţii. Această experienţă tristă a trebuit reparată prin tot felul de ajustări: o nouă pensie socială sau sisteme de plăţi pentru soţii supravieţitori.

Poate că România nu va urma acelaşi traseu ci va alege să plătească pensii egale pentru contribuţii egale. Deja, ar însemna că statistic bărbaţii subvenţionează femeile. Dar numai dacă se aliniază la acelaşi punct de start: 65 de ani.
Iar aici, ne întoarcem la matematica simplă. Fiecare an de pensionare anticipată înseamnă un an în minus la contribuţii şi încă un an, în plus, de beneficii. Adică o anuitate mai mică. Dacă te pensionezi la 64 de ani, pierzi 7% din pensie. Dacă te pensionezi la 60 de ani, pierzi jumătate.

Dimpotrivă, un angajat care munceşte până la 66 de ani câştigă 7%. Cine aşteaptă până la 70 de ani, ia cu 50% peste pensia standard. Deja te întrebi dacă mai trăieşti până atunci. Vestea bună e că 40% din tinerii de acum vor atinge chiar şi 90 de ani. Vestea proastă e că asta-i doar statistică.

Articol publicat în revista Corso

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP