joi, 1 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Sindicatul nostru, stăpânul nostru

Greva sindicatului şoferilor RATB ne-a oferit azi ocazia de a vedea Bucureştiul la adevărata „valoare”: o capitală mai apropiată de lumea a treia decât de un oraş european. Cine mers azi dimineaţă pe Podul Grant ştie la ce mă refer: nu la ambuteiajul general, firesc în aceste zile, ci la şirul de oameni cu paporniţe şi saci pe umăr care traversau podul pe jos, pe linia de tramvai. Dacă s-ar fi decupat această imagine din context ar fi putut servi ca material foto pentru orice reportaj despre refugiaţi din zonele de război sau afectate de vreo calamitate.

De ce am ajuns aici? Din cauza grevei spontane – a se citi planificată în secret. Este vreo problemă? Într-o societate liberă, nu. Nimeni nu e obligat să muncească, fiecare poate opri munca atunci când doreşte – respectând drepturile angajatorului, desigur. Mare parte din discuţiile despre (i)legalitatea grevei sunt pe lângă subiect. Legea scrisă (legislaţia) trebuie să reflecte drepturile naturale ale oamenilor, nu să creeze drepturi. Deci problema este mai degrabă legitimitatea grevei. „Care este”.

Mai e ceva de adăugat? Bineînţeles. În lumea în care trăim furnizorul de transport este statul (municipalitatea). Statul este un manager prost, aşadar un angajator prost, care rezistă doar fiindcă noi toţi suntem obligaţi să îl sponsorizăm. E adevărat că nimeni nu e obligat să meargă cu tramvaiul (la fel cum e obligat să meargă la şcoală – da, în domeniul educaţiei socializarea este mai întinsă), dar toţi suntem obligaţi să plătim taxe, iar o parte din aceste taxe se duc către subvenţionarea RATB. Un economist a luat premiul Nobel analizând cum banii din aceste taxe sunt capturaţi de grupurile de interese – sindicatele fiind în pole position. Mulţi alţii au afirmat cum întreprinderile publice, tocmai pentru că sunt publice – adică privilegiate – ajung să sfideze publicul prin prestarea de servicii de slabă calitate.

Exact asta am văzut astăzi. Sfidarea consumatorilor. Într-o societate liberă, sindicatele sau orice alte grupuri de interese sunt motivate să se lupte pentru a câştiga aprobarea publicului larg (uitaţi-vă la ONG-uri). Pentru că duşmanul lor cel mai mare – inamicul suprem – este boicotul publicului. Campaniile de imagine sunt esenţiale în acest scop. Spre deosebire, într-un sistem etatizat, publicul este duşmanul cel mai neînsemnat, cu voia dumneavostră ultimul pe lista grijilor de cate trebuie să se preocupe un grup de interese. De ce? Fiindcă dacă poţi să-i taxezi, de ce ţi-ar păsa de ei?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Lucian Davidescu: Spitale, școli, să le privatizăm și pe ăstea?

Două decizii necesare în serviciile sociale publice și șapte consecințe pentru beneficiari.



Cu Casa Poporului, Televiziunea, CEC, CFR, energie, e simplu. Sunt “bunuri ale întregului popor” și e timpul să producă în sfârșit pentru popor, nu pentru reprezentanții săi feudali. Un comentator întreba însă dacă e cazul să privatizăm școlile și spitalele.

Poate. Dar, deocamdată, decizia nu este unde ar trebui să fie. Ce ar trebui să se întâmple mai întâi.

1. Finanțarea publică să meargă la elev și pacient, nu la profesor respectiv medic. Beneficiarul decide mai departe pe care prestator de serviciu să îl aleagă, indiferent dacă face parte din sistemul public sau din cel privat.

2. Proprietatea asupra școli sau spitalului să fie transferată către cea mai mică zonă administrativă posibilă, beneficiara directă a serviciului: regiune, județ, oraș, comună și, când e cazul, asociație de proprietari.

Abia ei, proprietarii reali ai fiecărei școli și ai fiecărui dispensar pot decide ce să facă. În cunoștință de cauză și direct interesați.

1. Să-și aleagă managerii despre care sunt convinși că sunt în stare să le reprezinte interesele și să-i concedieze când îi prind la furat.

2. Să-și motiveze profesorii și medicii cât de mult pot și cred de cuviință.

3. Să decidă dacă rezultatul e mulțumitor, iar dacă nu e să-și trimită copiii la o școală mai îndepărtată dar mai bună, cu tot cu finanțare.

4. Dacă școala sau spitalul prosperă, să extindă modelul de succes prin francizare și achiziții.

5. Dacă serviciile nu sunt convingătoare pentru beneficiari să taie cheltuielile la nivelul real sau să cedeze instituția către o alta, care a demonstrat management performant.

6. Modelul public și cel privat ar concura pe picior de egalitate. Nici nu mai contează care câștigă, pentru că în ambele variante elevul nu pierde.

7. Evident că cineva trebuie să piardă. Ce se va alege de de meditațiile prin șantaj și de șpaga la doctor?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: Rezervele valutare la BNR au crescut semnificativ în martie

BNR: la 31 martie 2010, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32 036 milioane euro, faţă de 29 739 milioane euro la 28 februarie 2010.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 2 748 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2010 au fost de 34 784 milioane euro, faţă de 32 465 milioane euro la 28 februarie 2010, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire.



Cresterea rezervelor s-a datorat alimentarii conturilor Ministerului de Finante si altor operatiuni care au generat intrari de 2997 milioane euro, in timp ce iesirile au totalizat doar 700 milioane euro.

De la inceputul anului, rezervele BNR au crescut cu 3.7 miliarde euro, respectiv 12%.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Evoluţia portofoliului meu de acţiuni la BVB în martie 2010

Am decis ca, începând cu această lună, să scriu o informare lunară în legătură cu portofoliul meu de acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti. Sunt investitor vechi pe BVB, încă de la începuturile acesteia. Tranzacţionez online prin Tradeville, probabil cel mai vechi broker online, de pe vremea când se numea Vanguard. Această platformă de tranzacţionare s-a rafinat de-a lungul anilor, acum punând la dispoziţie o sumedenie de instrumente necesare luării corecte a deciziilor.

Fac acest demers întrucât puţini dintre români au prins gustul de a tranzacţiona pe bursă. Desigur, piaţa de capital din România nu este la un nivel grozav, chiar în comparaţie cu bursele de valori din ţările din Europe Centrală. Mă refer la volumul de tranzacţionare şi la numărul de societăţi listate la cota bursei. Nici măcar companiile nu au apelat prea des la metodele de finanţare oferite de piaţa de capital (majorări de capital prin emisiuni de noi acţiuni, obligaţiuni), deşi aceste metode sunt cele mai ieftine modalităţi de finanţare. Doar că a apela la ele presupune transparenţă din partea companiilor şi puţine sunt dispuse la un astfel de demers.

Structura portofoliului meu la 31 martie 2010 este cea redată în graficul alăturat. În afară de SIF1, SIF2, SIF3, SIF4 şi SIF5, în portofoliul meu se mai găsesc, în ordinea ponderii, SNP Petrom (SNP), Transgaz (TGN), Erste Bank (EBS), BRD şi altele. În afară de blue chips, am în portofoliu şi acţiuni ale unor societăţi mai puţin cunoscute. Investiţia în aceste acţiuni nu este una aventuroasă, ci se bazează pe indicatori oferiţi de analiza fundamentală şi analiza tehnică asupra evoluţiei societăţilor şi acţiunilor.

În ceea ce priveşte evoluţia portofoliului, în luna martie 2010, ea a fost crescătoare, în condiţiile în care nu am făcut tranzacţii semnificative în această lună. Valoarea portofoliului în lei s-a majorat cu 10%, ceea ce în termeni anualizaţi înseamnă un randament de circa 214%. În euro, performanţa este foarte asemănătoare, dată fiind relativa stabilitate a cursului de schimb: 10,3% lunar şi circa 225% anualizat.

Vedetele din acest an în portofoliul meu de acţiuni sunt Armax Gaz (ARAX), care în luna martie 2010 a relizat o creştere de 40,98% în termeni de preţ mediu de tranzacţionare, Dafora (DAFR) cu 22,37%, Condmag (COMI) cu 21,52% , Transgaz (TGN) cu 17,06%.

Notă: Conţinutul articolului nu va fi interpretat drept sfaturi de investiţie, ci are un rol exclusiv informativ.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Cristian Orgonaş: Portofoliu virtual 2010: profit de 17.8% în lei şi 21.6% în euro după primele trei luni

Bursa a incheiat ultima zi din martie in scadere, insa randamentele inregistrate in primul trimestru din 2010 sunt cele mai bune din ultimii 10 ani. Astfel, indicele BET – care cuprinde cele mai reprezentative 10 companii cotate la bursa – s-a apreciat cu 27.2% de la inceputul anului, in timp ce valoarea BET-FI a crescut cu 34.5%, detalii alaturat.

Pe de alta parte insa, desi bursa a avut un inceput de an fulminant, valorile principalilor indici se afla departe de maximele inregistrate in 2007: BET trebuie sa isi dubleze valoarea iar BET-FI sa isi tripleze valoarea pentru ca investitorii care au cumparat in urma cu trei ani sa isi recupereze investitia.

Portofoliu virtual 2010

La inceputul anului 2009, am conceput un portofoliu virtual de investitii care din punctul meu de vedere, trebuia sa aduca un randament bun in conditiile unui grad de risc mediu. Rezultatele inregistrate la sfarsitul anului: +40% in lei, +33% in euro, detalii aici.

Am repetat exercitiul si la inceputul anului 2010, iar acum, dupa primul trimestru, a venit momentul sa vedem cum stam. Portofoliu propus de mine pentru acest an a fost urmatorul:

1. 40% din bani i-am investit la bursa, cumparand SIF 5 (60% din suma) si BRD (40% din suma). In primul trimestru, cotatia SIF 5 a crescut cu 42.5% iar cotatia BRD cu 20%, astfel ca bursa a adus un randament mediu ponderat de 33.5%.

2. 40% din bani au fost investiti in fonduri mutuale diversificate, randamentul mediu ponderat inregistrat in primul trimestru de cele 25 de fonduri de pe piata fiind de 10%.

3. 20% din suma am alocat-o depozitelor bancare, procentul mic fiind justificat de oportunitatile bune de investitii existente pe bursa. De aproximativ sase luni dobanzile la depozitele in lei sunt in scadere, iar dobanda medie pe care am luat-o in calcul a fost de 8% pe an.

De asemenea, tot la inceputul anului am spus ca nu voi “investi” in euro pentru ca nu cred in devalorizarea leului.

Daca tragem linie si adunam, ajungem la concluzia ca randamentul adus de acest portofoliu in primele trei luni din acest an a fost de 17.8% in lei si 21.6% in euro. Randamentele anualizate sunt de 92.5% in lei si 118% in euro.

Desi este putin probabil performantele din primul trimestru sa se repete si in urmatoarele trei trimestre, personal cred ca bursa va continua sa creasca (desi nu continuu), iar leul nu se va devaloriza in fata euro.

Prin urmare, cel putin pentru moment, nu voi modifica structura portofoliului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă": statul devine mai puţin social şi nu îi mai protejează pe rău-platnici

După ce statul s-a dat social din motive electorale, în vara anului 2009, iată că acum renuţă la acest atribut, având în vedere că nu mai sunt alegeri prea curând. În consecinţă, Guvernul a eliminat cerinţa privind asigurarea spaţiului minim de locuit pentru beneficiarul care nu a achitat ratele restante şi pentru care statul a achitat valoarea de executare a garanţiei. Astfel, va fi asigurată o garanţie "efectivă" a statului şi pot fi executate silit locuinţele achiziţionate sau construite prin Programul "Prima casă", după cum informează Money.ro.

Prin această măsură, scade tentaţia de a nu mai plăti ratele pentru un credit garantat prin programul "Prima casă". "Pentru a preveni executarea garanţiilor executate de stat, banca are dreptul să găsească un client eligibil care să preia ratele şi creditul obţinut prin Programul Prima casă", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de guvern de ieri.

În ceea ce priveşte creditele garantate pentru construire, guvernul a mai decis instituirea unei ipoteci legale de rangul I, în favoarea statului român, şi o ipotecă legală de rangul II, în favoarea finanţatorului, asupra terenului pe care sunt construite locuinţele prin "Prima casă". Măsura vizează asigurarea unei garanții pentru finanţatori, dacă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM respinge cererea de plată înainte de finalizarea construcţiei.

Pentru a preveni executarea garanţiilor acordate de stat, Guvernul a instituit posibilitatea de preluare a creditelor de către persoane ce îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Aceste elemente au condus la modificarea OUG 60/2009 privind programul "Prima casă", în urma unor discuţii între Ministerul Finanţelor Publice şi Asociaţia Română a Băncilor.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Prea bătrân că să fiu start-up şi prea tânăr ca să fiu SRL

I pak dau stire domniilor voastre ca am operat azi sub acoperirea unui agent economic care voia un credit. Am o firma de 5 luni (sa-mi traiasca, multumesc) si dupa ce l-am auzit ieri pe viceguvernatorul Popa incurajand bancile sa dea credite mi-am impachetat datele financiare ale conglomeratului financiar al pe care il conduc (un amarat de srl) si m-am dus pe la banci. Am zis sa le cer un imprumut mic, sa nu par fitos. 3000 de euro. Treimiideeuro, in litere.

Banca Transilvania. Agentia de langa Universitate (vis a vis de BCR). O doamna la un calculator, cu ochii in monitor. Nu se uita la mine, desi tusesc, o privesc insistent (eram la jumatate de metru) si ma gandesc sa fac si cateva miscari de break dance ca sa o dezlipesc de pe ecran. Intr-un final, se uita la mine. Repede-repede ii spun ca sunt un tanar intreprinzator, ca am un IMM si ca am vazut pe pagina lor de net ca BT si cu Zanu incurajeaza micutzii afaceristi. Patura de mijloc, cum ar veni. Doamna ma masoara din priviri si da un telefon unei colege. “E de la persoane juridice”, zice. Vine doamna, ii repet doleanta mea, dar capat un raspuns nimicitor. Pentru start-up nu va incadrati ca sunteti pe piata de 4-5 luni iar pentru srl nu va incadrati ca nu aveti un an. Nu m-a intrebat nimeni daca am ce garantii sa aduc, sa incercam sa discutam o relatie de parteneriat..nimic frate. Nu ma incadrez si gata. La revedere.

Incerc sa ma tin tare. Am de condus un business, doar n-o sa ma descurajez eu din prima. Langa BT, e un BRD. Cel de pe Academiei. Intru, urc la etaj la o doamna consilier IMM, care ma pofteste frumnos sa iau loc. Se prezinta, zambeste, zic bai frate, iata ce om cultivat si cu bun simt. Ii povestesc doleanta mea, isi noteaza toate datele, imi mai zambeste o data, dupa care senzatia de deja vu revine. “Nu va putem ajuta”. Pai doamna, zic, pe noi cine ne ajuta? Ridica din umeri.

Nu-i niciun bai, zic. Mai sunt atatea banci … Intru la Raiffeisen, agentia aia mica de pe Victoriei. Un tip bonom ma saluta, ma intreaba cu ce ma poate ajuta, ii spun si imi da o carte de vizita a responsabilului clientela IMM Grup 24. Sun, imi raspunde doamna si ma intreaba daca pot aduce garantie un colateral in suma egala cu valoarea creditului. Pai zic doamna, asta era ideea , sa nu imi blochez banii in colateral, ci sa achit in rate. Ne pare rau, dar nu finantam start-upuri. Am sa vorbesc cu un coleg de la leasing sa va sune. Multumesc, sar`na.

La ATE Bank chiar s-au mirat ca le calca cineva pragul. Erau trei consilieri care imi vorbeau pe rand. Foarte politicos, dar tot degeaba. NU se poate.
Stiu si eu ca sunt norme interne, ca nu finantezi orice si oricum, dar devine amuzat ca indiferent de performantele financiare , daca nu ai un an de zile sa nu fii bagat in seama.
Ei, o sa ma culc pana se face anul de la infiintare. Dar pana atunci sa ma lase in pace cu Zanii lor si cu cererea inexistenta din partea companiilor. :))

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: RATB şi şmecheriile cu "Portofelul electronic"

În nemernicia mea şi în dorinţa de a deveni o ţară mai modernă, deoarece merg cu RATB, mi-am luat, la propunerea unei domniţe de la bilete, Portofel electronic. Adică un card preplătit care funcţionează şi la Metrorex şi la RATB cu care să-mi plătesc turele prin târg. O mişcare aparent normală. Fals.

Domniţa de la bilete mi-a dat cardul, mi-a explicat că putem merge mai multe persoane cu el, că merge la metrou, o chestie care mi-a plăcut. Nu mi-a explicat că puteam să fiu urmărit peste tot dar asta ştiam.

Eu am trasee diverse dar una din turele mele comune este cu troleul de la Favorit la Ministerul Transporturilor şi viceversa. Un drum care pare la fel ca oricare altul. Dacă la dus nu e diferit la întors este.

Toate rutele RATB în circuit care au un capăt la care nu se goleşte autobuzul supun călătorii care trec peste capătul fals la plătirea de două ori a biletului. Astea sunt regulile. Dar asta scrie doar pe site şi niciunde altundeva. Nu scrie în autobuz, nu scrie pe card.

Să zicem că nu asta e problema, nu e o scuză că habar n-ai care sunt regulile. Dar se face o discriminare între cei care plătesc cu "Portofel electronic" (vezi partea cu Reţineţi) şi cei care taxează bilet. Dacă am un bilet taxat pot să trec peste capătul formal, dacă am varianta electronică trebuie să plătesc de două ori.

Nici asta n-ar fi o porcărie prea mare atât timp cât pot să-mi iau bilet şi să nu plătesc electronic. Doar o problemă de implementare aberantă a unui concept bun.

Dar ce facem cu controlorii care stau la pândă să-i prindă pe cei care nu ştiu că sunt în ilegalitate dacă au trecut peste un fictiv capăt de linie? Unii sunt rezonabili şi nu cer suprataxă. Dar există unii care chiar asta fac, stau la pândă.

Pentru binele sistemului, sau schimbaţi rutele sau faceţi lucrurile transparente, şi aveţi grijă pe cine puneţi controlori. Sunt la al doilea incident în 2 luni. Primii au fost rezonabili, cel de-al doilea era un derbedeu.

Există echipe de control de un singur om?

PS Acum nu mai există nimic. E scris demult dar mi-a adus aminte de el greva asta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Ion Radu Zilişteanu: Other People's Money şi distrugerea creativă

După mulţi ani, am revăzut filmul Other People's Money, realizat de regizorul canadian, Norman Jewison, în 1991. Un film în care Danny DeVito face un rol excepţional, alături de Gregory Peck (unul dintre ultimele filme în care a jucat) şi Penelope Ann Miller.

În ciuda faptului că este o excelentă comedie, filmul ilustrează cum nu se poate mai bine conceptul de distrugere creativă, o teorie economică despre inovaţie şi progres, introdusă de sociologul german, Werner Sombart, şi promovată de economistul austriac, Joseph Alois Schumpeter.

Companiile care odinioară au revoluţionat şi dominat industrii noi - de exemplu, Xerox pentru fotocopiatoare sau Polaroid pentru fotografia instantanee - s-au confuntat cu scăderea profiturilor şi dominaţia lor a dispărut pe măsură ce competitorii au lansat modele îmbunătăţite sau cu costuri de fabricaţie reduse.

Noile tehnologii conduc la distrugere creativă: caseta magnetică a înlocuit filmul de 8 mm, pentru a fi înlocuită, la rândul său, de discul compact, el însuşi fiind subminat de MP3 playere.

Alte exemple de distrugere creativă sunt legate de trecerea presei în online, proces accelerat de criza economică pe care o traversăm. Multe ziare au renunţat la ediţiile tipărite pentru a trece în online, un exemplu este Cotidianul, iar altele şi-au redus frecvanţa de apariţie în formulă tipărită (de la cotidian la săptămânal, de exemplu), dar şi-au întărit prezenţa online, un exemplu fiind ziarul american Christian Science Monitor.

Distrugerea creativă poate răni. Se ajunge la disponibilizarea lucrătorilor cu competenţe învechite, ceea ce constituie un preţ plătit pentru inovatiile apreciate de consumatori. Deşi o economie în proces de distrugere creativă generează noi oportunităţi pentru cei care se pot adapta noilor realităţi, procesul poate provoca dificultăţi grave pe termen scurt, cât şi pe termen lung pentru cei care nu pot dobândi noi competenţe.

România ar trebui să înveţe procesul distrugerii creative. Economic vorbind, ne-am modernizat prea puţin concepţiile după 1990, ceea ce se reflectă în eficienţa economică redusă a actului de guvernare, cu consecinţe catastrofale. Modul în care au abordat autorităţile trecerea prin această criză economică arată o dezorientare extremă din punct de vedere economic, venită din incompetenţă, şi un conservatorism care nu se poate explica prin lipsă de viziune şi dorinţa de păstrare a privilegiilor.

Pe de altă parte, procesul de reformare a economiei şi societăţii româneşti a ţinut în prea mică măsură cont de conceptul de distrugere creativă. El s-a produs prin oblojeli sociale pentru cei care pot aduce voturi politicienilor. Numai că o conservare a unui bine mic pe termen scurt poate duce la consecinţe distrugătoare pe termen mediu şi lung.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP