vineri, 2 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Multiplicatorul cheltuielilor publice: există sau nu?

Paul de Grauwe rezumă în acest articol principalele două curente de gândire în legătură cu efectele politicii fiscale de stimulare economică. Potrivit curentului keynesian, cheltuielile guvernamentale au un puternic efect de multiplicator, propulsând PIB la un nivel permanent mai înalt. Pentru cine nu a înţeles, asta înseamnă că prin simplul fapt că guvernul colectează bani prin impozite şi îi redistribuie el reuşeşte să sporească definitiv şi irevocabil nivelul de bunăstare al societăţii. Al doilea curent de gândire neagă importanţa politicii de stimulare, şi susţine că multiplicatorul este subunitar, scăzând în timp la zero. Motivul este că indivizii anticipează creşterea impozitelor în viitor pentru acoperirea deficitelor bugetare create de creşterea cheltuielilor publice. Practic, pe termen lung, guvernul nu face decât să înlocuiască cheltuielile private cu cheltuielile publice, astfel încât nu va exista o modificare a nivelului de trai (PIB).



În opinia mea, ambele teorii sunt incorecte, deşi cea de-a doua – susţinută printre alţii de Robert Barro – este mult mai aproape de realitate.
Pe de o parte, nu putem spune că cheltuielile guvernamentale duc la creştere economică; creşterea economică rezultă din investiţii, nu din redistribuţie. Indiferent de la cine ar lua bani şi indiferent cui ar da subvenţii şi ajutoare guvernul nu poate creşte bunăstarea generală.
Pe de altă parte, nu se poate afirma că politica fiscală este lipsită de efecte, aşa cum lasă să se înţeleagă partizanii şcolii anticipărilor raţionale. Orice politică şi orice acţiune umană are efecte, problema este doar despre ce fel de efecte e vorba. Şi aici e aici.
Deoarece redistribuţia afectează matricea stimulentelor indivizilor – descurajând economisirea, producţia şi asumarea riscului datorită impozitării, respective încurajând consumul, risipa şi vânarea comenzilor de stat – politica cheltuielilor publice are efecte nocive asupra nivelului de trai al societăţii. Astfel, ca urmare a redistribuţiei operate prin intermediul bugetului de stat, PIB realizat va fi sub nivelul potenţial, adică sub nivelul care ar fi fost atins în absenţa intervenţiei statului. În graficul de mai jos, am reprezentat acest lucru prin linia de culoare neagră.



Bine, să nu înţelegeţi acum că este musai necesar ca PIB să crească! Dacă povara fiscală este suficient de mare, creşterea economică va fi… negativă.

P.S. Pe această temă, Multiplicatorul lui Pogea este primul articol postat pe acest blog.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Cine este de vină?

Unul dintre comentariile postate la acest articol suna asa:

In 2006, 2007, 2008 (bancile) dadeau (credite) la cine le iesea in cale. Eu am vrut sa imprumut 3 mii de euro si mi-au zis ca de ce nu vreau mai mult. Asa am luat cinci mii. Peste doua luni mi-au facut refinantarea pe 10.000 de euro. Au trecut aproape doi ani. De un an nu le platesc nimic si curg somatiile. Vina a fost a mea ca am fost prost si am luat atat dar ei de ce mi-au dat atatia bani cand aveam un salariu de rahat?

Scurt si extrem de relevant pentru ceea ce s-a intamplat in perioada 2005-2007. Multi romani s-au imprumutat mai mult decat au putut duce, dar nu cumva au si bancile responsabilitatea de a isi proteja clientii atunci cand acestia au tendinta de a sari peste cal?

PS: acum, pentru a ii salva pe cei care nu isi mai pot plati ratele, Parlamentul se pregateste sa adopte Legea falimentului personal, lege care tot in bunii platnici va lovi, pentru ca de pe urma acestora bancile isi vor recupera pierderile generate de catre viitorii faliti.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Se mişcă şi DNA-ul...

In mod normal, presa obisnuieste sa critice lipsa de initiativa si rezultate a DNA, insa atunci cand lucrurile se misca, trebuie sa fim corecti si sa scoatem in evidenta acest lucru.

In urma cu ceva timp (detalii aici), am scris un articol in care am explicat pe larg cum un dezvoltator imobiliar din Timisoara a tras o teapa de peste 3 milioane de euro unor persoane carora trebuia sa le livreze peste 100 de apartamente, dar pana la urma i-a lasat pe oameni si fara bani, si fara locuinte.

Mai spuneam la momentul respectiv ca DNA-ul local a dispus neinceperea urmaririi penale a celor vinovati, considerand ca acestia au fost de buna credinta.

Practic, decizia a fost luata fara a se tine cont de faptul ca cele patru firme implicate in escrocherie au emis cec-uri fara acoperire, ca au vandut aceleasi apartamente de mai multe ori sau ca au lasat peste 100 de persoane cu ochii in soare. Insa, lucrurile par acum sa se indrepte in directia corecta.

Printr-un comunicat publicat in aceasta saptamana pe situl propriu, DNA Bucuresti anunta ca a trimis in judecata sapte persoane implicate in acest caz, printre acestea aflandu-se si Olari Ionel Gheorghe, fostul comisar sef al Garzii Financiare – Sectia Timis, cel care in schimbul a aproximativ 13.000 de euro (s-a vandut cam ieftin!) i-a lasat pe tepari sa opereze in liniste.

Sa vedem ce spune acum justitia.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Măsurile ne-ortodoxe ale politicii monetare. O perspectivă pascală.

Frati crestini. Multi intrebat-au daca invia-va economia de Paste si daca masurile ne-ortodoxe, vor crestina pana la urma scaderea economiei. Intru aceea deschis-am discutia despre masurile ne-ortodoxe ale politicii monetare, uciga-le toaca , Doamne iarta-ma! Se vorbeste de multa vreme ele, ba chiar au capatat un aer aproape misterios, cata vreme guvernatorii nu vorbesc deschis despre ce e ortodox si ce e catolic in deciziile bancilor centrale. In esenta, nu e vorba de nimic secret sau masonic, ci discutam in spirit crestin si cu dreapta piosenie despre trei mari si late tipuri de asemenea masuri.

Prima se numeste pompos, “credit easing”. Eu i-as spune “respiratie gura la gura”, Doamne iarta-mi pacatele si ma izbaveste de cel viclean. Practic, prin credit easing deblochezi cu evlavie si dreapta credinta piata creditului, cumparand sfintite titluri de stat sau dintre cele emise de dreptcredinciosii persoane juridice.
A doua masura care iese din “ortodoxie” este interventia asupra dobanzii cheie in asa fel incat sa schimbi anticiparile agentilor economici cresstini din piata
Si nu in ultimul rand, a treia masura neortodoxa. Serafimii ii spun intre ei „quantitative easing”. Iar preasfintii care o aplica nu fac altceva decat sa creasca masiv cantitatea de bani in circulatie. Cu cateva conditii, preamaritilor.

Fratii mei, daca tot suntem in Vinerea Mare, sa discutam despre cele nevazute. Caci prima masura, acea „credit easing” nu va invia de paste si nici nu vi se va arata cinstitelor Mneavoastra fete. Caci, ooo, fratii mei, ea se aplica atunci cand canalul creditului este blocat si cand Banca Centrala se substituie bancilor comerciale si finanteaza direct si personal economia, preamaritilor. Heruvimii ii spun „credit easing”. In mod concret, banca centrala isi largeste in prima faza aria creditelor pe care le poate acorda, dupa care in schimbul titlurilor de credit (bilete de trezorerie, obligatiuni private s.a.) acorda in mod direct imprumuturi jucatorilor din economie, re-animand astfel piata creditului. E un fel de „respiratie gura la gura”, dreptcredinsiosilor, cu efect mai mult decat sigur.

A doua masura ne-ortodoxa, preamaritilor, este cea in care banca centrala actioneaza asupra dobanzii cheie, reducand-o pana aproape de zero. Frati crestini. De regula, bancherii centrali care se respecta isi insotesc masura prin a indica si conditiile in care vor aduce inapoi dobanda (de pilda atunci cand inflatiunea va atinge un anumit nivel) . Tehnica asta e si mai eficienta daca banca centrala isi arunca ancora pe dupa stabilitatea preturilor.

Iara despre ultima masura, fratilor, Banca centrala nu face altceva decat sa „sature” cererea de bani pe care fratii intru Domnul persoane juridice o au. In unele cazuri discutam de infiintarea unui nou canal de transmisie al politicii monetare care nu mai depinde, cu voia Domnului, de dobanda. In vremuri normale, acest canal nu poate fi utilizat, intrucat Diavolul face ca cererea de moneda venita din partea firmelor sa fie instabila pe termen scurt, ceea ce pe perioade de criza nu e atat de jenant pentru bancile centrale. Foarte des, din ratiuni la limita puterii de intelegere, oferta de bani este canalizata catre singurul agent economic care se jura ca o va cheltui. Si acesta este Statul, varul primar al lui 666, care are mereu o foame in el numita deficit bugetar. Asa se face ca de cele mai multe ori, cand Domnul vorbeste despre quantitative easing, toti ingerii Lui inteleg finantarea deficitului prin intermediul titlurilor datoriei publice. Sigur ca o moneda in exces in piata poate aduce pe termen mediu inflatiunea, o alta unealta a Diavolului. De aceea, fratii mei dreptcredinciosi, sunt necesare strategii de iesire din „quantitative easing”. Da` cat de usor sa fie sa iesi din Iad?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Cum înşeală alţii sistemul

Şi alţii fraieresc sistemul medical. Şi lucrurile nu sunt aşa vesele cum par nici acolo. Dar există o diferenţă de mentalitate. Are traducere în română.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP