luni, 5 aprilie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Politica monetară dăunează grav sănătăţii. Uneori omoară

Scriam acum câteva luni despre reforma monetară din Coreea de Nord, de fapt o stabilizare în toată regula. Care, însă, a eşuat. Prima reevaluare a wonului din ultimii 17 ani, care a vizat, aparent, să reducă inflaţia şi să limiteze tranzacţiile de pe piaţa neagră, a avut efectul contrar, alimentând inflaţia şi accentuând penuria de produse alimentare, şi aşa endemică în ultimul stat comunist-stalinist de pe planetă. De altminteri, faptul că populaţia nu a putut preschimba decât sume extrem de mici în noua monedă a condus la conflicte sociale, ceea ce i-a determinat pe guvernanţi să ridice această limită de la 150.000 won vechi, circa 60 $, la 500.000 won vechi, adică circa 200 $.

Presa a anunţat că cei doi responsabili cu aplicarea acestei stabilizări eşuate au fost executaţi. Unul dintre ei era Pak Nam-ki, fost director pentru planificare şi finanţe în Partidul Comunist, în vârstă de 77 de ani, demis la începutul lunii februarie, şi care a fost executat într-o cazarmă din capitala Phenian, după cum relatează agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. El este acuzat că a "ruinat în mod deliberat economia naţională", potrivit agenţiei. Cel de-al doilea economist executat era adjunctul lui Pak, a cărui identitate nu este cunoscută.

Deşi Wikipedia are un articol asupra băncii centrale a Coreei de Nord, nu am găsit un site al ei şi este neclar de ce s-a ocupat de stabilizare un director pentru planificare şi finanţe.

Spre norocul lor, bancherii centrali din ţările civilizate nu riscă asemenea pedepse...

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Raportul Liscio. Cât taie bogătaşii americani din cheltuieli şi cât săracii?

Despre Liscio Report nu e cazul sa discutam prea mult. Traderii si cei care se ocupa de analizele macro stiu despre ce e vorba. In raportul pe martie am gasit un grafic interesant. Este vorba de cheltuielile gospodariilor americane, impartite intre bogati (venituri de peste 90 k dolari anual) si „saraci” (sub 90 k usd/an)

Se vede cu ochiul liber ca in ceea ce ii priveste pe „saraci”, cheltuielile s-au restrans in 2008, dar s-au stabilizat oarecum in 2009. Bogatii insa si-au „taiat” din cheltuieli pana la cel mai de jos nivel din 2008 incoace. Autorii raportului pun micile „salturi” pe seama cheltuielilor ostentative pe care de regula bogatii le fac pentru a arata ca inca stau bine cu banii.



Cele mai mari reduceri in zona cheltuielilor le-au facut cei din categoria „aspirationally affluent”, in traducere libera cei care aspira sa devina bogati. Acestia si-au bazat „urcarea” scarii sociale pe credite iar acum se resimt cel mai puternic. Din aspiranti la bogatie, ei au ramas doar cu aspiratia. In fine (poate ca am sa comentez mai tarziu raportul mai pe larg) mai e interesant de observat ca cifrele cele mai bune vin din statele cu concentrare bancara ridicata.

Sursa

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Interes din ce în ce mai scăzut al românilor faţă de destinaţiile turistice româneşti

Într-un comunicat al Federaţiei Patronale a Turismului Românesc, citat de Mediafax, se menţionează că numărul persoanelor care şi-au petrecut sărbătorile de Paşte într-o structură de primire turistică omologată din ţară s-a redus cu aproape 25% în acest an, la circa 37.500, iar preţul mediu achitat de un turist a scăzut cu peste 20%.

"Din datele centralizate de către Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a rezultat că anul acesta, circa 37.500 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte într-o structură de primire turistică omologată din România şi au cheltuit numai pentru servicii turistice aproximativ 15,18 milioane de lei. Astfel, preţul unui sejur achitat de un turist român a fost, în medie, de 405 lei", se arată în comunicat.

Prin comparaţie, în 2009, au fost înregistraţi 48.500 de turişti, iar cheltuielile totale au fost de 25,12 milioane de lei, rezultând o medie de 518 lei pentru fiecare turist.

În conformitate cu datele e pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în România există 6.542 unităţi de turism clasificate, ceea ce înseamnă că fiecare dintre acestea a încasat, în medie, 2.320 lei pentru servicii turistice prestate în timpul sărbătorilor de Paşte. Dacă, însă ne raportăm la numărul locurilor de cazare, 287.703, în conformitate cu aceeaşi sursă, vom obţine 52,76 lei pe sejur, adică 17,59 lei pe noapte. Cifre îngrijorătoare, care nu pot susţine un turism rentabil. În mod vădit, gradul de ocupare a fost foarte mic.

Primul loc în topul preferinţelor românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale a fost ocupat şi anul acesta de pensiunile rurale, unde au fost înregistrate 18.000 de cazări oficiale. Alte câteva mii de turişti au ales să-şi petreacă sărbătorile în pensiuni neclasificate, adica la "negru". Cele mai solicitate destinaţii au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu, Maramureş şi Buzău, unde rezervările au depaşit 80% din capacitatea de cazare.

Această situaţie este şi urmarea unei dezvoltări haotice a turismului, de multe ori pe bani europeni (după cum scria Bogdan Glăvan), a lipsei de calitate a serviciilor oferite şi unei lipse totale de viziune în dezvoltarea şi promovarea turismului românesc, una dintre puţinele resurse de care am putea profita cu adevărat.

Scăderea numărului de turişti pusă de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc pe seama numărului redus de zile libere, promovarea modestă a destinaţiilor de petrecere a sărbătorilor pascale şi de efectele crizei economice.

Guvernul a aprobat pentru anul 2010 investiţii în turism finţate de la bugetul de stat în valoare de numai 40 mil.€. Proiectele se încadrează în cele patru subprograme naţionale de investiţii în turism:
- Schi în România;
- Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă;
- Dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunilor turistice balneoclimaterice;
- Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor turistice de pe litoralul Mării Negre.
După cum sunt formulate programele, probabil că banii se vor duce pe apa sâmbetei, ca în multe alte cazuri.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Iulian Urban şi propunerea progresivităţii amenzilor de circulaţie

Senatorul Iulian Urban a introdus în Parlament o propunere legislativă privind stabilirea amenzilor de circulaţie în funcţie de venitul contravenientului. Conform proiectului, valoarea punctului de amendă se va stabili astfel:
a) 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarâre a Guvernului, pentru contravenientii cu ale caror venituri anuale stabilite conform fisei fiscale pentru anul anterior nu depasesc 30000 lei;
b) 2% din venituri pentru contravenientii cu ale caror venituri anuale stabilite conform fisei fiscale pentru anul anterior sunt cuprinse intre 30.000 si 300.000 lei;
c) 1% din venituri pentru contravenientii cu ale caror venituri anuale stabilite conform fisei fiscale pentru anul anterior sunt mai mari de 300.000 lei.

Este o idee înţeleaptă? Prea puţin. Deşi senatorul încearcă să-şi valorizeze propunerea împrumutând credibilitatea altor sisteme punitive (el menţionează că reforma imaginată este deja în vigoare în Germania), simplul fapt că şoferii fac obiectul discriminării într-un alt stat nu face discriminarea automat justă. Sincer, mă aşteptam ca propunerea legislativă să fie fundamentată măcar pe un studiu, pe o analiză care să demonstreze că numărul accidentelor de circulaţie variază invers proporţional cu veniturile şoferilor, pe o găselniţă statistică, orice. Nu că aceasta ar fi demonstrat automat importanţa modificării sancţiunilor, dar ar fi asigurat o brumă de seriozitate demersului. Nu este cazul. Este elocvent, cred, modul în care începe expunerea de motive:
“Asistam nu de putine la ori la comiterea unor accidente grave de circulatie, soldate cu victime umane sau cu prejudicii materiale , comise de persoane ce detin averi colosale, figureaza prin tot felul de topuri ale bogatiei ; de foarte multe ori, aceste persoane sfideaza autoritatile si incalca legea tocmai pentru ca stiu ca isi permit sa plateasca amenzile prevazute de Codul Rutier, cuantumurile acestora fiind minuscule prin raportare la veniturile lor; Au astfel impresia ca isi pot subordona legea si reprezentantii legii daca grosimea contului bancar detinut este suficient de mare astfel incat sa considere ca a respecta legea este o optiune in lumea celor bogati.”

Prin această propunere, domnul Urban nu face decât să continue tradiţia soak the rich. Senatorul îşi doreşte probabil să fie ilustrul urmaş al celebrului congressman american LaGuardia care, în anii ‘30, protestând împotriva introducerii impozitului pe vânzări (de către un guvern Hoover la fel de disperat după venituri ca şi guvernul Boc), a propus: I am simply going to say, ‘Soak the rich’. Urcând populismul pe noi culmi.

“In conditiile in care actualul regim sanctionator duce la stabilirea unor sanctiuni contraventionale de natura financiara nesemnificativa pentru anumite categorii sociale, cu raportare la veniturile acestora”… aţi înţeles de ce trebuie modificată legea? Pentru că ea trebuie să distribuie pedepsele în funcţie de averea infractorilor!

Mi se pare corect. După progresivitatea impozitelor urmează progresivitatea contravenţiilor. Acum, pentru a fi consecvent, senatorul Urban ar trebui să susţină extinderea principiului progresivităţii la toată gama de interacţiuni financiare dintre stat şi cetăţean. Taxa de înmatriculare, taxa aferentă emiterii autorizaţiei de construcţie şi, de ce nu, acciza la benzină, toate ar trebui modificate pentru a reflecta acest principiu. Vrei să îţi construieşti casă şi eşti bogat? Fă bine şi plăteşte dublu decât cel cu venituri mai mici. Vrei să îţi cumperi Duster şi eşti bogat? Fă bine şi plăteşte dublu decât românul cu venituri mai mici. Mergi cu maşina şi eşti bogat? Atunci statul ar trebui să-ţi toarne în benzină de două ori mai multe accize decât omului cu venituri mici. Dar cât de mic trebuie să fie venitul pentru a beneficia de clemenţa legiuitorului? Ei, ce întrebare! Cât va considera legiuitorul că trebuie.

Dar de ce trebuie să plătească individul cu venituri mari – adică cel care în copilărie a acumulat capital uman în loc să bată mingea pe maidan, cel care a economisit şi a investit cu talent în loc să risipească, cel care se speteşte muncind – mai mult decât cel cu venituri mici? Pentru că are de unde. Acesta este substratul „ştiinţific” al principiului progresivităţii.

Bun. Totuşi, veţi spune, nu este adevărat că o amendă de 200 de lei este privită diferit de un om bogat faţă de unul sărac? Ba da. Însă acest lucru nu demonstrează decât că amenda este o proastă penalitate pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Că amenda nu are în esenţă decât scop fiscal (observaţi cât accent pune senatorul pe creşterea veniturilor la buget). Dacă vrem să reducem numărul încălcărilor regulilor de circulaţie, atunci ar trebui poate să legiferăm suspendarea permisului de conducere. Nu după prima, a doua sau a cincea abatere şi nu în funcţie de gravitatea abaterii. O încălcare a regulilor este o încălcare a regulilor. (Observaţi că aici nu intră în discuţie consecinţele accidentelor de circulaţie produse prin încălcarea regulilor, unde vorbim de prejudicii materiale şi de infracţiuni pedepsite îndeobşte de Codul Penal.)

P.S.Menţionez că nu am niciun punct de penalizare şi nici vreo amendă; nu am fost depistat niciodată că am depăşit viteza legală (nu am folosit niciodată detector de radar). Dar mi se pare imoral ca, de exemplu, pe drumurile publice Honorius Prigoană să fie tratat diferit faţă de un un profesor de şcoală.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Discursul de investitură al lui Roosevelt

Activele au scazut la niveluri fantastice. Taxele au crescut. Capacitatea noastra de plata e si ea redusa. Peste tot, guvernele trebuie sa faca fata cu serioase scaderi ale veniturilor. Companiile cad ca frunzele, toamna. Cetatenii, ramasi fara loc de munca, se confrunt cu problema supravietuirii. Doar un optimist idiot ar putea nega aceste lucruri. (…)
Trebuie sa reactionam si trebuie sa o facem acum. Primul lucru pe care il avem de facut este sa dam oamenilor de lucru. Nu e ceva de nerezolvat, dar e nevoie de intelepciune si curaj. Chestiunea poate fi macar partial rezolvata prin angajari facute de Stat. Trebuie sa dam drumul marilor proiecte de care avem nevoie pentru stimularea si reorganizarea utilizarii resurselor naturale de care dispunem.
Mai avem nevoie de doua lucruri. Primul, sa instituim un control strict al tuturor activitatilor bancare si de credit. Trebuie sa interzicem bancilor sa mai speculeze cu banii altora, Al doilea lucru este sa redam banilor o valoare solida

Sursa

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP