joi, 8 aprilie 2010

Cristian Orgonaş: Grecii au avut astăzi o zi destul de proastă...

Doua imagini care spun totul despre sentimentul investitorilor legat de situatia acestei tari

1. Bursa de la Atena a scazut masiv, bancile pierzand in medie aproape 6% (click pe grafic pentru marire).



2. Cotatia CDS-urilor a ajuns astazi la un maxim istoric, respectiv 466 de puncte. Spre comparatie, in acest moment Irakul este mai putin riscant decat Grecia (458 vs 466 puncte). Asta arata insa si cat de “logice” sunt uneori cotatiile acestor instrumente financiare. Sursa: CMA



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Industria începe să gâfâie, dar şomajul dă semne de stabilizare

1. Indicele productiei industriale (calculat ca serie bruta) a crescut in februarie cu 4.3% comparativ cu ianuarie, insa a scazut cu 0.4% fata de luna corespunzatoare a anului anterior, detalii mai jos.

Dupa trei luni de crestere, iata ca industria incepe sa dea semne de oboseala, insa ramane de vazut in ce masura scaderea din februarie reprezinta inceputul unui trend sau este doar un accident. In primele doua luni din 2010, productia industriala a crescut cu 2.7%.



2. Cifra de afaceri in industrie a crescut in februarie cu 3.3%, in timp ce comenzile noi au avansat cu 11%, ambele procente fiind mai mici decat cele inregistrate in ianuarie, cand CA a crescut cu 6.5% iar comenzile noi cu 16.3% comparativ cu perioada corespunzatoare a anului anterior.

De la inceputul anului, cifra de afaceri a avansat cu 5%, iar comenzile noi cu 13.7%.



3. Somajul: rata somajului inregistrat in luna martie a fost de 8,36%, fata de 8,30% in luna februarie 2010 si 5,60% in aceeasi luna a anului 2009. Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 765,285 de persoane, in crestere cu doar 2,910 fata de luna februarie, aceasta fiind cea mai mica cifra din ultimele 21 de luni.

In mod normal, incetinirea dramatica a ritmului concedierilor ar trebui sa se vada si in reducerea semnificativa a ritmului de scadere al numarului salariatilor din economie – o sa putem analiza aceasta tendinta imediat ce INS va comunica datele pe martie, respectiv peste o luna.

Ma intreb totusi cum este posibil ca mai putin de 3000 de oameni sa devina someri in martie, in conditiile in care doar CFR-ul a concediat cateva mii de angajati luna trecuta.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Părintele Cleopa şi discursul de aseară al lui Bernanke

Am citit si eu ca tot omul pasionat de economie, discursul de aseara al lui Bernanke, de la Dallas. In fapt, un amic m-a apelat pe mess sa imi spuna ca BB si-a inceput discursul. Amicul in cauza era la schi in St Moritz si-mi spunea ca nu spune mare lucru seful FEd. Cu toate astea, la cateva minute Wall Streetul isi incepea declinul.
Can Bernanke iti vorbeste despre speranta, ar fi bine sa deschizi ochii, mi-am zis amintindu-mi de o vorba a Parintelui Cleopa.

Intr-o marturisire publicata acum cativa ani, pr. Cleopa a spus un lucru care mie unuia mi-a placut tare mult. Vorbind despre vise, el zicea cam asa: visele bune vin de la diavol, ca sa te adoarma iar dupa ce te trezesti sa poti cadea mai usor in pacat. Visele urate, cosmarurile, iti sunt aduse de ingeri ca sa te puna in garda fata de primejdiile care te asteapta si tu, odata trezit fiind, sa te rogi pentru a nu cadea in ispite.
Asa si Bernanke. Cand iti vorbeste despre speranta, teme-te. Lucrurile sunt mai in negru decat par. Daca totul ar merge ok, Bernanke ar avertiza si ar trage semnale de alarma ca nu se poate sa fie bine la infinit.
Asta daca intre timp, legatura dintre religie si economie, adica increderea nu s-a rupt cu totul…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Cât de bine îşi plătesc companiile angajaţii? O comparaţie “sector privat versus sector public”

In ultima perioada, au existat extrem de multe discutii privitoare la faptul ca salariile “la stat” sunt mai mari si cresc mai repede decat cele din sectorul privat, insa nu aveam date suficiente pentru a face comparatii.

Am gasit insa in Anuarul Statistic publicat de INS cateva cifre interesante, care ne pot ajuta sa ne formam o imagine destul de corecta asupra a ceea ce s-a intamplat in sectorul public in ultimii 5-6 ani.

Institutul National de Statistica imparte companiile in trei grupe:

Companii cu pana la 50 de salariati

In companiile publice cu pana la 50 de salariati, salariul mediu net incasat lunar a crescut cu 136.4% intre 2004 si 2008, respectiv de la 475 lei la 1135 lei. In aceeasi perioada, in companiile private salariul mediu a crescut cu doar 129.4%, de la 360 lei la 826 lei.

Datorita acestei evolutii, diferenta dintre salariul mediu in companiile publice si salariul mediu in companiile private a crescut de la 32% in 2004 la 36% in 2008, insa diferenta maxima a fost de 50% si s-a inregistrat in 2007.

Companii cu 51-249 salariati

Intre 2004 si 2008, salariul mediu la stat a crescut cu 166.7% (de la 619 la 1,651 lei), iar in mediul privat cu 123.9% (de la 503 la 1,126 lei), astfel ca diferenta dintre stat si privat s-a dublat in acesti ani, de la 23% la 47%, detalii mai jos, click pe grafice pentru marire.



Companii cu peste 249 de salariati

Salariul mediu in companiile publice a crescut de la 777 lei la 1,792 lei intre 2004 si 2008 (+130.6%), in timp ce in companiile private, salariul mediu a crescut de la 666 la 1,505 lei (+126%), diferenta dintre public si privat majorandu-se de la 17% in 2004 la 19% in 2008.

Concluzii

1. Desi este posibil ca salariul mediu in companiile private sa fie ceva mai mare decat cel comunicat oficial (mai ales in organizatiile mici, unde munca la negru sau gri influenteaza veniturile), majorarea diferentelor salariale ne arata ca in companiile publice, salariile au crescut mai repede decat cele din sectorul privat.

2. In sectorul privat, grupa companiilor mari (cu peste 249 de salariati) include majoritatea multinationalelor prezente in Romania. Cu toate acestea, salariul in sectorul public este mai mare decat in sectorul privat, desi marile companii publice genereaza si cele mai mari pierderi. Si sa nu uitam ca intre 2004 si 2008 salariile in multinationale au explodat, mai ales cele pentru specialisti si middle management.

3. Tot in perioada 2004-2008, in timp ce in sectorul privat ratele de profit cresteau, in sectorul public multe dintre companii inregistrau pierderi din ce in ce mai mari. Ce deducem de aici? La stat, salariile cresc in functie de presiunile sindicale sau interesele politice, nu in functie de rezultatele economice (dar asta stiam deja de mult).

4. Nu exista inca date pe 2009, insa la cum au evoluat lucrurile, este foarte probabil ca diferenta dintre stat si privat sa creasca.

Citeste si: Topul salariilor din companiile aflate sub aripa lui Videanu

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Riscurile de faliment suveran - trimestrul 1 2010

CMA Datavision (care se ocupa printre altele cu calculul CDS-urilor) au publicat un raport pentru trimestrul 1. Ce ma intereseaza in mod deosebit este perceptia de risc asupra Romaniei si a Greciei.

Top 10 al celor mai riscante datorii publice, din punct de vedere al falimentelor nationale este urmatorul:


Grecia urca un loc, in timp ce Romania paraseste "compania selecta" a celor mai riscante datorii publice.

Europa de Est este perceputa ca mai putin riscanta, CDS-urile Romaniei au scazut continuu in trimestrul 1. Cel mai probabil, deficitul bugetar din februarie nu a alarmat inca prea multi.



In final, topul celor mai riscante datorii, grupat dupa CPD (cummulative probability of default). Romania este pe locul 15, mai rau decat Bulgaria si Ungaria.


Sursa date: CMA Global Sovereign Risk Report

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Dan Popa: Criza elenă. Ce variante există? Ce se va întâmpla cu băncile lor din România?

Ca de ce sau cum a izbucnit nu mai e relevant acum. Criza din Grecia se adanceste in fiecare zi, in ciuda planurilor de salvare migalos lucrate de specialistii FMI in colaborare cu autoritatile locale. Grecia nu mai crede acum decat in lacrimi, ca sa parafrazez un titlul de film, mai ales dupa ce investitorii cer randamente tot mai mari pentru obligatiunile emise de Stat. De unde sa plateasca atatia bani Grecia? Datoria lor e de 330 miliarde de euro. In mai au o scadenta de 20 de miliarde. In toamna, alte zeci de miliarde.

La o prima aruncare cu parerea, variantele ar fi urmatoarele:
1. Un imprumut de la FMI. E posibil, dar FMI nu da bani fara sa se asigure ca amputezi cangrenele care te macina. Tai din cheltuieli pana oboseste mana cu care tii pixul. Grecii spun ca se sufoca daca reduc cheltuielile in masura in care li se cere. Se sufoca social, nu neaparat financiar. Varianta e tinuta sub saltea, ca o solutie de rezerva.

2.Un imprumut de pe piata americana. Este si asta o solutie posibila, dar cu grad mare de incertitudine. Imprumutul ar fi costisitor (mai cosisitor decat banii FMI), dar problema e alta. Cine dracului se mai baga sa te finanteze acum? Nu cred ca americanii mor de nerabdare sa isi blocheze banii in Grecia decat daca sunt lasati sa puna drapelul national pe Acropole. Adica sa le concesioneze Guvernul pe vreo 3.000.000.000.000 de ani gazele, energia si alte cele. Greu de crezut

3.Sa isi vanda insulele, cum a cerut Germania. Au vreo 10.000 in total, din care 200 nelocuite. Pe alea nu scot mare lucru, dar pe un Corfu de pilda….Asta ar fi o umilire pentru greci, dar…

4.Sa renunte la retelele bancare pe care le au in restul Europei. Nu ar fi exclus, dar e o solutie limita.

5. Sa emita amproasta obligatiuni, chiar daca risca sa nu se prezinte nimeni la licitatie, pe motiv de dezinteres.

6.Sa iasa din Euroland si sa isi ia inapoi drahma. Apoi sa achite in drahme datoriile si sa isi faca politica monetara dupa cum vor. Asta ar insemna o palma si un scuipat pe tot ce inseamna constructia numita UE, dar la o adica…

7.Sa se intample un miracol si sa obtine un ajutor fratesc de la restul Statelor UE. Asta chiar ar fi un miracol, cata vreme grecii au o imagine extrem de proasta acum si niciun german nu ar accepta sa scoata bani din buzunar ca sa achite facturile Greciei. Nici nu ar fi normal, nemaivorbind de moralitatea unui asemenea gest

Una peste alta, acum se vad si costurile lacomiei romanesti. Cand am privatizat BCR, venise si deutsche Bank, daca tineti minte. Ei au facut un calcul corect si au zis “Dom`ne, banca nu face mai mult de atat”. Dar Romaniei ii ardea buza dupa bani multi. Multi si cash. Am vandut-o austriecilor. Care si-au scos banii rapid pe BCR si au facut cum au stiut ei ca e mai bine. Daca nu ne lacomeam si acceptam oferta BCR, poate nu am fi avut atunci atatia bani, dar sub raportul credibilitatii, nu se compara DB cu Erste. In fine.

Ce vor face bancile elene din Romania?
Pai avem asa:
1.O sa incerce sa obtina cat mai multi bani pentru bancile mama ca sa isi ajute in fond tara poporul. Asta se face in cel mai nefericit caz prin imperceptibile cresteri ale comisioanelor ( ca la dobanzi te atingi mai greu din cauza concurentei)
2. O sa fie preluate de alte banci, daca bancile mama le vor scoate la vanzare
3. Nu vor face nimic. Pur si simplu vor astepta sa treaca criza. Ceea ce nu cred, desigur. De vazut cum se vor pozitiona din punct de vedere al comunicarii. Pana acum, s-a preferat mersul pe burta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: De ce raportează patronii şi angajaţii salarii mici

Doar un milion de angajaţi plătesc integral taxe la cotele pretinse de stat. Cât de repede pot fi ei pierduţi?



Dintre cei şapte milioane de români care raportau în 2008 venituri salariale, 20% luau 57% din bani, arată o excelentă statistică obţinută de Khris. Media primei cincimi era de 3800 de lei pe lună brut, iar media restului, doar 700 de lei.

Ce arată datele:

1. Două milioane de contribuabili în plus (liber-profesionişti) faţă de numărul salariaţilor cu contracte de muncă. Liberi să plătească doar cota de 16% pe veniturile declarate şi ce contribuţii sociale doresc.

2. 2,5 milioane de români plătiţi cu salariul minim pe economie sau mai puţin, fie pentru că atâta merită, fie pentru ca să nu plătească taxe pe suma reală. Probabil, o mică parte dintre ei se regăsesc la punctul 1.

3. Dacă îi scădem pe cei 1,5 milioane de angajaţi la stat (doar un număr neglijabil intră la punctul 2, rămân un milion de angajaţi. La patron, cu salarii în jurul mediei naţionale care la sfârşitul lui 2009 ajunseseră la 1400 de lei net. Mai exact, între 1000 şi 2600 de lei în funcţie de judeţ, potrivit unei statistici publicate de Gândul.

Un milion de români. Ei şi angajatorii lor sunt cei care se conformează voluntar la fiscalitatea impusă de stat. Restul fie sar pe deasupra, fie se strecoară pe dedesubt, fie stau deoparte. Ce-i de făcut?

Varianta 1: Guvernul să aştepte până când şomajul, lehamitea sau consultanţii fiscali îi vor înjumătăţi.

Varianta 2: Guvernul să taie sever povara fiscală a patronului, care acum depăşeşte salariul net pentru fiecare angajat.

Chiar şi cu preţul majorării TVA: nu trebuie să se uite mai departe de Ungaria, care a mărit taxa la 25%, dar a micşorat impozitele pe salarii. Diabolicul mecanism fiscal, inventat de un birocrat francez, are meritul că şi în condiţii de evaziune fiscală mare tot găseşte pe lanţul comercial o verigă de unde poate să ia ceva.

În schimbul unor scumpiri generalizate care se întâmplă o singură dată, sarcina fiscală se redistribuie mai uniform. Inclusiv către cei care scuipă-n sân doar când văd un sediu de Fisc.

Să ne-nţelegem! Sigur că lucrurile s-ar putea rezolva doar din lărgirea bazei de impozitare şi din tăierea până spre jumătate a cheltuielilor de la bugetul de stat, dacă am avea un guvern competent. Din ce ţară să-l împrumutăm?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP