marți, 20 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Duce reducerea cheltuielilor publice la recesiune? Lecţia oferită de sfârşitul WW II

Toată lumea este preocupată de disponibilizarea bugetarilor, disponibilizare ca va rămâne mai mult la stadiul de discuţie, cred, pentru motive pe care nu le enumăr acum. Altceva vreau să discut azi. Anume convingerea unora că disponibilizarea a 100 000 de oameni va duce la creşterea şomajului, la reducerea cererii agregate şi la agravarea recesiunii (în consecinţă, chiar a situaţiei bugetare). Aceasta este poziţia tipic keynesiană.

S-ar putea să mai continue recesiunea în România, nu neg. La modul cum abordează guvernul problema restrângerii cheltuielilor publice (anapoda, aşa cum am explicat mai devreme) nu m-ar mira. Un lucru trebuie să fie însă clar: reducerea cheltuielilor publice nu duce în sine la recesiune, nu bagă economia în criză. Dacă România va rămâne în criză va fi în ciuda, nu din cauza reducerii cheltuielilor publice.

Astăzi nu vreau să ofer o explicaţie teoretică. Întâmplător, am recitit un articol extraordinar scris de doi buni istorici şi economişti, despre evoluţia economiei americane după încheierea celui de-al doilea război mondial. Merită rezumat – cuvintele autorilor italicizate:

Până la sfârşitul lui 1946 procesul de reconversie se terminase. Aproape 7 milioane de persoane au părăsit forţele armate, iar cheltuielile guvernamentale au scăzut cu 90%… Bugetul federal a trecut de la un deficit de 20% din PNB la un surplus (de 5%). Politica monetară a devenit mai restrictivă (ritmul de creştere al masei monetare s-a redus la jumătate faţă de cel înregistrat în perioada războiului)

Dacă ţara a trecut de la o politică fiscală expansionistă radicală la una contracţionistă în mai puţin de un an şi dacă a încetinit substanţial expansiunea monetară, a cunoscut ea oare ceea ce paradigma keynesiană sugera că se va întâmpla şi ceea ce practic toţi economiştii au prezis? Nu. Rata şomajului a ajuns la 4%… peste cea de 2% înregistrată în 1945… dar sub media anilor prosperi 1920 sau chiar 1950.

Penibilul absolut al explicaţiilor keynesiene a fost atins atunci când keynesienii şi-au schimbat discursul, văzând că recesiunea mult aşteptată nu mai vine.

Business Week prezisese că rata şomajului va atinge 14%, iar la sfârşitul lui 1945 economiştii încă se aşteptau să atingă 10% în primăvara lui 1946.
 
La un an de la sfârşitul războiului s-a văzut clar că predicţiile pesimiste au fost infirmate total. În consecinţă, economiştii s-au grăbit să vină cu o nouă interpretare a evenimentelor care să fie consistentă cu teologia keynesiană. Prosperitatea de după război a fost atribuită creşterii cererii (cui altcuiva?!)… Robert Gordon, unul dintre cei mai importanţi specialişti în problema ciclurilor economice a scris:
 

„Chiar şi cu declinul cheltuielilor guvernamentale, cererea agregată a rămas suficientă pentru a menţine angajarea deplină a forţei de muncă”.
 

Iar Alvin Hansen (mare caracter keynesian, care în 1943 scria că după ce războiul se va încheia guvernul nu poate să lase, aşa, economia de capul ei; nu poate să disponibilizeze armata, să oprească brusc fabricile de muniţie şi construcţia de nave) a spus:
 

„Naţiunea a ieşit din război plină de active monetare şi de economii, dar disperată după bunuri de folosinţă îndelungată, locuinţe şi echipament industrial. Aceasta a constituit fundaţia pentru vasta prosperitate de după război.”

Deci, cum o dai cum o învârţi, tot cererea agregată e responsabilă! Dar să revenim. Exemplul istoric discutat arată cum o contracţie bugetară fabuloasă, de 25% din PIB într-un an de zile, nu a dus la contracţie similară a economiei. Ceea ce keynesienii nu puteau să creadă – la fel cum în anii 1970 nu au putut să creadă stagflaţia, dar asta e, life is a beach sometimes).

Recesiunea nu e cauzată de reducerea sectorului public, ci de mărimea şi influenţa nefastă a acestuia!

Problema în România este că nu vom avea reducerea sectorului public, dereglementare, liberalizare, aşa cum s-a întâmplat în 1945 în SUA (după cum explicam în articolul precedent, să nu confundăm reducerea statului cu disponibilizarea bugetarilor). Ce vom avea în România, dacă intenţiile guvernamentale mult-trâmbiţate vor fi puse în practică, va fi păstrarea poverii statului şi creşterea şomajului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Consecinţe ale erupţiei vulcanice: fabrica Nokia de la Jucu şi-a întrerupt temporar activitatea

După cum anunţă Mediafax, fabrica Nokia de la Jucu, judeţul Cluj, şi-a întrerupt temporar activitatea: Schimbul de zi de la Nokia Jucu, de la 07.00 - 19.00, nu a lucrat marţi. A fost o sincopă în aprovizionarea cu componente pentru telefoanele mobile din cauza norului de cenuşă care a perturbat traficul aerian. Aceste componente sunt aduse din străinătate. (...) Producţia va fi reluată în schimbul de noapte, iar începând de miercuri se va lucra normal", au declarat surse din interiorul companiei. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Nokia România, Monica Alb, susţine, într-un comunciat de presă transmis marţi, că "impactul închiderii transportului aerian de mărfuri a fost relativ mic până acum în cadrul Nokia, inclusiv pentru fabrica din Jucu, dar bineînţeles că situaţia este monitorizată îndeaproape", conform Mediafax.

Economiile din Europa Occidentală şi-au optimizat lanţul aprovizionare-producţie cu maximă economie de spaţii de depozitare, mizându-se pe ritmicitatea aprovizionării. Acest lucru îmi aminteşte de unele oţelării din Germania care nu au spaţii de depozitare, succesiunea şarjelor fiind asigurată printr-o aprovizionare cu ritm de metronom.

Erupţia vulcanului islandez Eyjafjallajökull, ce poate fi încadrată în categoria evenimentelor cărora li se poate aplica teoria lebedei negre, a rupt un astfel de mecanism. De aici, rezultă că va trece destul timp până când se va reuşi cuantificarea întregilor consecinţe economice ale închiderii spaţiului aerian european.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Salariile bugetarilor şi pensiile, eternele probleme de nerezolvat

În preajma vizitei delegaţiei Fondului Monetar Internaţional care va avea loc în perioada 27 aprilie - 7 mai 2010, adoptarea legii unice a pensiilor naşte din nou activitate pompieristică, cu mari desfăşurări de forţe. Prim-ministrul Boc a ţinut astăzi o alocuţiune în faţa plenului Senatului, iar guvernul a fost chemat în integralitatea lui la Palatul Cotroceni de către preşedintele Băsescu pentru discutarea unei game mai largi de probleme, sub motto-ul "nu am văzut disponibilizări în sectorul bugetar, m-am uitat pe statistici".

Până nu demult, salariile bugetarilor şi pensiile au fost instrumente de satisfacere a clientelei politice şi de fidelizare a categoriilor sociale şi profesionale care sunt utile intereselor clasei politice, atâta vreme cât au existat bani. Numai că lucrurile s-au schimbat radical. Criza financiară şi, ulterior, cea economică au împuţinat banii şi au condus la degradarea severă a principalilor indicatori macroeconomici. Altfel spus, împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii internaţionale are costurile sale, în afară de plata dobânzii. Numai că, din motive politice, legate de alegerile de anul trecut, politicienii au decis să amâne luarea unor măsuri vădit impopulare, care ar fi prejudiciat şansele electorale ale celor care aveau pârghiile la îndemână.

Numai că vine inspecţia şi elevii se bulucesc să-şi facă temele. Lent şi prost. Senatul nu a reuşit să adopte până astăzi decât şase articole din cele peste două sute ale proiectului de lege unică privind pensiile. Politicienii, aşa cum îi ştim, plini de populism şi, în majoritatea lor, lipsiţi de orice cunoştinţe economice, încearcă să scoată profit politic pe marginea acestei legi. Cuiul lui Pepelea este legat de pensiile militarilor, poliţiştilor şi magistraţilor.

Pensiile

Să facem un calcul simplu. Contribuţiile totale la sistemul de asigurări sociale, plătite de angajat şi angajator, sunt de circa 30% din salariul brut (pentru activităţi obişnuite, angajatul plăteşte 10,5% şi angajatorul 20,8% din salariul brut). Ţinta pensionarilor este ca punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu brut pe economie. Valoarea punctului de pensie este de 732,80 lei, iar pensia medie plătită de sistemul de stat din România este de 734 lei, sensibil egală cu punctul de pensie. Considerând că numărul celor care plătesc contribuţii de asigurări sociale este sensibil egal cu numărul pensionarilor, rezultă că un sistem sustenabil (fără subvenţionare din bugetul de stat sau din alte surse) ar însemna fie ca punctul de pensie să fie de 30% din salariul mediu brut pe economie, fie ca să se mărească contribuţiile de asigurări sociale la 45% din salariul brut, fie să se găsească o soluţie intermediară.

Despre mărirea contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale nici nu poate fi vorba în condiţii de criză economică. Ţările ale căror guverne au viziune economică au micşorat aceste contribuţii şi au mărit impozitele indirecte, precum TVA-ul. Despre micşorarea punctului de pensie de la circa 43% din salariul mediu brut pe economie la 30% ar însemna o reducere cu circa 30% a punctului de pensie, ceea ar conduce la probleme sociale extrem de grave.

În consecinţă, pe lângă dificultăţile de natură economică ale problemei pensiilor, ignorate de majoritatea politicienilor, intervin şi chestiuni de clientelism politic. Problema pare insolvabilă şi este tot o consecinţă a pensionărilor anticipate nesăbuite operate de aceeaşi clasă politică.

Desigur, nu numai România se confruntă cu o asemenea problemă. Multe ţări din Uniunea Europeană au probleme asemănătoare. Soluţia a fost mărirea vârstei de pensionare, pe fondul măririi considerabile a speranţei de viaţă, soluţie care se va aplica gradual şi la noi. Însă problema sustenabilităţii sistemului de pensii publice rămâne o problemă care nu are încă rezolvare.

Rămâne o amestecare voită a principiilor contributivităţii şi solidarităţii de către politicieni, după cum le-a convenit.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor

Fondul Monetar Internaţional nu a impus o reducere a numărului de bugetari, ci o diminuare a cheltuielilor cu salariile acestora, lăsând la latitudinea guvernului prin ce metode se va ajunge la acest rezultat. Obiectivul este reducerii cheltuielilor cu salriile bugetarilor de 9,4% din PIB la 7% din PIB în 2012. Guvernul avea drept posibilităţi: fie diminuarea salariilor bugetarilor, în condiţiile în care salariul mediu în sistemul bugetar este mai mare decât în sistemul privat, fie concedierea unui număr de bugetari, fie o soluţie mixtă. Numai că guvernul nu a purces la vreuna dintre aceste căi. A temporizat luarea unor măsuri până când le-a ajuns cuţitul la os.

Deşi ne aflăm la sfârşitul lunii aprilie, nu avem încă rezultatele execuţiei bugetare în T1 2010, aşa că ar trebui să credem autorităţile pe cuvânt. Aceleaşi autorităţi care pretind că vor face disponibilizări spre sfârşitul anului. De ce aşa târziu? Ca de obicei, nu primim explicaţii.

Temporizarea lucrurilor nu face altceva decât să accentueze riscul de a nu ne încadra în parametrii macroeconomici conveniţi cu FMI.

Aşa cum scria Bogdan Glăvan în articolul Câţi bugetari ar trebui concediaţi?, nimeni, şi cu atât mai puţin statul, nu ştie câţi bugetari ar trebui concediaţi: "Statul nu poate calcula pentru că serviciile publice nu au valoare de piaţă, iar cheltuielile sunt oricum finanţate prin impozitare".

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Un editorial foarte interesant, din WSJ: Cum salvăm euro?

Textul e semnat de seful Institutului de Cercetari Economice din Germania, Hans-Werner Sinn, si mi s-a parut foarte interesant. Din lipsa de timp, traduc doar o parte.

“Daca un stat vrea sa isi creasca standardul de viata si importa masiv bunuri, ar fi bine sa incerce sa produca banii necesari achitarii importurilor producand si vanzand cantitati mai mari din bunurile sale. Poate de asemenea, vinde bonduri sau active. Inaintea adoptarii monedei unice, statele puteau sa isi devalorizeze monedele pentru a fi competitivi la export. Azi, unele tari cum e Grecia, interpreteaza calitatea de membru al Euroland ca fiind dreptul de a plati importurile cu ajutorul unor hartii de valoare, nu cu bani obtinuti din resurse reale.

In acest timp, in loc sa incerce sa isi creasca productivitatea, Grecia promite ca va plati randamente din ce in ce mai mari speculatorilor. Concret, UE ar trebui sa se puna de acord cu urmatoarele:
•Limita ponderii maxime a deficitului in PIB sa fie invers proportional cu ponderea datoriei in PIB
•Daca un stat risca falimentul mai des decat de cinci ori in zece ani, sa fie exclus din Euroland
• Un Serviciu al Procuraturii Publice sa aduca in fata Curtii Europene de Justitie Statele care incearca sa ascunda datele financiare ”

Continuare

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: 24.000 de euro un apartament nou în Bucureşti? Puţin probabil!

Pe varful bulei speculative din 2007-2008, constructorii spuneau ca in marile orase nu se pot vinde apartamente noi la un pret mai mic de 1300-1500 de euro pe metru patrat. La sfarsitul anului trecut, aceeasi constructori sustineau ca preturile au ajuns la limita, iar noul standard este de 900-1000 euro/mp.
Iata ce au declarat pentru Daily Business “specialisti” din piata rezidentiala

Constructorii au declansat o adevarata batalie pentru putinii clienti din piata imobiliara. Pretul mediu al unui apartament nou cu doua camere, de 60 mp, in Bucuresti, a ajuns la 24.000 de euro, au declarat, pentru DailyBusiness.ro, expertii in domeniu. Specialistii avertizeaza: ce e sub 400 de euro/mp ar putea fi construit cu materiale proaste
Mai departe, vine compania de constructii a lui Gigi Becali si arunca in piata informatia ca va construi locuinte la un pret incepand cu 350 de euro pe mp. Bineinteles, constructorii reactioneaza: nu se pot construi locuinte la un pret mai mic de 500 de euro pe mp spune pentru sursa citata domnul Liviu Daschievici, fostul director general al Asociatiei Constructorilor Romani.

Cu alte cuvinte, pretul unui apartament cu doua camere de 60 mp nu poate coborî sub 30.000 de euro. Pai stai putin – in acest moment, cei mai multi dezvoltatori sustin ca nu pot vinde sub 1000 de euro pe mp. Mai mult, pe piata nu gasesti apartamente noi cu doua camere sub 50-60.000 de euro, pretul mediu fiind de peste 70.000.

Nu cumva este o diferenta prea mare intre 30.000 si 70.000?

Acest tip de controverse intre constructori scot la iveala adevaruri pe care clientii nu le cunosc: daca nu se poate construi sub 500 de euro/mp, inseamna ca se poate construi lejer la 700 de euro/mp. Care este acum pretul mediu? 1000 euro+.

Concluzia – piata imobiliara va avea o evolutie interesanta in urmatorii doi ani, in conditiile in care vor aparea locuinte construite special pentru Prima Casa, iar guvernul are de asemenea in plan constructia in urmatorii 5 ani a 50.000 de locuinte sociale.

PS: nu va entuziasmati, sunt slabe sanse sa gasiti vreodata apartamente noi cu doua camere la 24.000 de euro in Bucuresti, Timisoara sau Cluj.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: O notă internă de dinaintea crizei. Ce probleme erau...?

“Nota interna
Rugaminti!!!!

Din cauza numeroaselor probleme pe care le intampina dosarele aflate in aprobare va rugam sa luati masuri pentru evitarea urmatoarelor situatii neplacute:

In cazul “Creditelor de consum”, ne confruntam cu:

1 buletin in alta locatie decat cea in care locuieste solicitantul – poate veni cu factura de telefon de la adresa la care locuieste, dar tb sa aduca si contractul de casa. Cu alte cuvinte, buletinul e pe o adresa, el locuieste la alta adresa iar telefonul il are pe o a treia adresa

2 buletin la adresa la care locuieste, dar nu are nici un abonament telefonic la aceasta adresa – cand aduce … ?!?

In cazul “Procedurii Corporate”

1 In opisul documentelor – call reportul pentru customer relationship manag. – daca se poate scrie cu detalii. Sau macar nu trimiteti foi pe jumatate albe. Nu avem suficienta imaginatie pentru a le completa 
2 Solicitarea balantelor pentru firmele din grup pentru cateva produse nu e necesara – de cautat in proceduri. Verificati formularului sa vedem ce cere.
3 Trebuie modificat paragraful 1.5– trebuie adaugat ca se semneaza si pe cererea de credit. Vad ca nu se intelege asta, in ciuda numeroaselor….
4 De trimis in sucursale raportul de risc lunar emis de departamentul de risc si control. Nu va mai faceti ca uitati.
5 De ce se schimba ordinea documentelor din dosare dupa venirea acestora in centrala? Va rog mult nu le mai schimbati. Se incurca dosarele, vin clientii nemultumiti si iar trebuie sa….
6 De scos din check list cererea CIP

In cazul dept de risk control

1 Nu sunt ok rapoartele.
3 Problema cu aprobarea. (Daca sistemul rejecteaza un debitor cedat bun, trebuie sa se poata interveni pentru aprobare fara sa refaci tot circuitul dosarului din cauza unui bug.
4 De adaugat pe call memo debitori cedati aprobati cine a dat aprobarea respectiva si cine a facut verificarea
5 Sa mi se scrie undeva in dosar daca nu gaseste datorii la mf sau altceva
6 Sa imi apara data ultimului CIP si tipul acestuia (Avem probleme cu numarul de CIP-uri)
7 Nu e ok la grup
– vreau limita 200 inregistrari
– nu cred ca fac ambele cautari sub 100 de inreg
– vreau algoritmul exact pe care il foloseste aplicatia pentru identificarea grupurilor
8 Trebuie sa introducem branch-urile
9 Trebuie sa mai adaugam un nivel (administrator credite) si sa adaugam parole.
10 Nu imi place ca nu se completeaza automat numele fara sa mai dau eu tasta jos
11 Branch Managerul dintr-o sucursala sa nu poata adauga clienti in alta sucursala.
12 Trebuie sa aibe acelasi nivel de acces si directorul de sucursala si directorul de operatiuni si sa poata da amandoi aprobarea.
13 Trebuie trecuta ca respingere conditiasa ca firma sa nu fie raportata ca inactiva pe mf.
14 Vreau sa se faca CIP-uri si pe firmele din grup.
15 Vreau ca rezultatele stocate din recom sa fie la fel ca pe site, nu sa fie textul centrat.
16 Vreau ca atunci cand fac selectia intre doua date sa nu imi apara dd/mm/yyyy ci data curenta.
17 Vreau un raport care sa returneze pentru ce clienti este un debitori cedat acceptat
18 Nu pot sa import black list si nu prea reusesc sa o manageuiesc
19 Vreau ca la manage grup sa gasesc toate fisierele interrogate (cip recom mf) ca sa le pot vedea oricand am nevoie.
21 Trebuie introdus un filtru la modificarea clientilor pentru ca pentru sucursalele care au multi clienti sa nu fie imposibila gasirea cuiului cautat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Creştem TVA-ul?

In primul trimestru, incasarile la buget au fost cu peste un miliard de lei mai mici decat cele prognozate, iar economia da semne tot mai evidente ca nu va creste cu 1.3% asa cum se estima initial.

In acest context, se discuta tot mai mult despre majorarea TVA pentru a aduce mai multi bani la buget si a respecta astfel acodul cu FMI.

Va rezolva cresterea TVA problemele? Nu le va rezolva, ci doar va amana deznodamantul.

Guvernul are acum o mare provocare – sectorul bugetar. Autoritatile au evitat pana acum sa ia decizii nepopulare, iar cresterea TVA ii va oferi domnului Boc un moment de respiro care echivaleaza insa cu aruncarea gunoiului sub pres.

Cu alte cuvinte, gunoiul a disparut, dar de fapt tot acolo este si mai mult decat atat, presul incepe sa faca “cocoasa”.

Ce se va intampla daca va creste TVA-ul cu 2-3%? Teoretic, incasarile la buget ar trebui sa creasca cu 3.5-5.4 mld lei in urmatoarele 12 luni. Practic, va creste inflatia, va scadea consumul iar economia la negru va prospera, astfel ca veniturile la buget vor creste doar marginal, in niciun caz direc proportional cu cresterea taxelor.

Cheltuielile publice insa vor creste in lipsa reformelor, astfel ca peste 12-18 luni, cand deficitul chiar nu va mai putea fi tinut sub control, reforma va fi si mai dureroasa.

In concluzie, cresterea taxelor nu va face decat sa ne afunde si mai mult in mocirla, iar daca in acest an, guvernul nu va face reforma, anul viitor cu atat mai mult nu va face asta pentru ca 2011 este an preelectoral, iar toate partidele vor fi cu ochii pe sondaje.

PS: FMI a redus prognoza de crestere economica de la 1.3% la 0.8%, adica a taiat 38% din crestere, ceea ce in lei inseamna un minus de aproximativ 13 mld lei. Cum incasarile la buget reprezinta 31% din PIB, rezulta ca in acest an, daca prognoza FMI va deveni realitate, incasarile la buget vor fi cu cel putin 4 mld lei (1 mld euro) mai mici decat cele prognozate.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Angajaţii băncilor belgiene au manifestat în faţa Comisiei Europene cerând „un mod cinstit de vânzare a produselor financiare”

Sindicatele din sectorul bancar belgian au manifestat ieri la Bruxelles, in fata sediului Comisiei Europene, cerand „un mod cinstit de vanzare a produselor financiare”. Un interviu cu Pia Desmet, secretar general al Setca, una dintre cele mai mari centrale sindicale din Belgia. Problemele din Belgia sunt si pe agenda salariatilor romanai din banci. Stiu o banca loc\ala din top10 care vrea sa renunte la contractul cu firma de paza si sa isi puna angajatii proprii cu randul sa pazeasca firma. O alta a trecut la monitorizarea minut cu minut a angajatilor, masurand cat la suta din programul de lucru isi dedica un angajat altor activitati. Ambele tabere sunt de inteles. Managementul vrea angajati cat mai performanti cu costuri cat mai mici. Angajatii vor salarii rezonabile si stress mai putin. De multe ori isi acuza liderii sindicali ca bat palma cu patronatul. Din fericire insa, numarul grevelor din sistem este foarte redus. De ce se plang insa, belgienii?

Rep:Daca manifestati pentru o vanzare mai „cinstita” sa inteleg ca bancherii re-incep sa vanda aproape orice clientilor?
Pia Desmet: Dorim sa atragem atentia vanzarilor de produse financiare pentru ca avem sentimentul ca bancile fac presiuni asupra angajatilor pentru ca acestia sa vanda cat mai mult. Desigur, exista argumente care tin de concurenta, dar observam ca ne intoarcem la “business as usual”. Vedem deja acest lucru, uitandu/ne la bonusuri si la profiturile bancare.

Rep: Sefii bancilor fixeaza obiective dificil de atins?
Pia Desmet: Da. Bancile isi fieaza volumele produselor care trebuie neaparat vandute. Piata financiara este si ea o piata ca oricare alta. O banca, la fel ca un Carrefour trebuie sa vanda ca sa poata trai. Diferenta consta in faptul ca de paine sau lapte ai nevoie ca sa traiesti. De produsele financiare, nu.

Rep: Si bancile locale fixeaza tinte de vanzari?
Pia Desmet: O sa se ajunga si la asta. Cazul cel mai fatis este cel al Marii Britanii, dar peste tot se face la fel. In plus, mai apare si problema remuneratiei. O parte din venitul angajatilor din banci consta in acea parte variabila care depinde de cat anume vinzi.

Rep: Si sunteti impotriva acestei parti variabile?
Pia Desmet: Nu. Nou nu spunem ca aceasta parte ar trebui eliminata, ci trebuie re-cladit poate intreg mecanismul de salarizare. In primul rand, ideea noastra este ca salariul fix acordat celui din banca sa fie rezonabil. Daca nivelul partii fixe nu e rezonabil, salariatul va incerca sa il completeze vanzand cat mai mult, in detrimentul consilierii corespunzatoare a clientului.

Rep: De ce manifestati in fata sediului CE si nu in fata bancilor?
Pia Desmet: entru ca imediat dupa criza, autoritatile europene au tot vorbitdespre reglementarea sectorului financiar si de lupta impotriva speculatorilor. S-a schimbat ceva insa? E nevoie de o transparenta mai mare, de reguli mai stricte. E nevoie de o agentie de rating europeana si publica. E nevoie de taxarea tranzactiilor financiare. Dar pentru moment, nu avem sentimentul ca suntem atenti ascultati.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Cele mai stupide agenţii guvernamentale din lume

Un articol publicat de Foreign Policy.

The Backward Classes Bureau – cum ar veni, Oficiul pentru Înapoiaţi – reprezintă interesele populaţiei sărace (50%) din India.

Central Propaganda Department din China – adică Direcţia de Propagandă – asigură probabil rectificarea asimetriei informaţionale, diseminarea adecvată a rezultatelor politicii partidului

Committee for the Propagation of Virtue and the Prevention of Vice din Arabia Saudită – no comment

Ministry of Lands, Land Reform, and Rural Resettlement din Zimbabwe – face cam ce face ministerul omolog din România, dar mult mai efficient, pentru că de la înfiinţarea lui producţia agricolă a ţării a scăzut cu 50%.

Dar birocraţie avem şi aici, în UE. Conform unui raport interesant, staff-ul agenţiilor guvernamentale ale EU a crescut cu 23% într-un singur an.

Concret, personalul Community Fisheries Control Agency şi al Executive Agency for Competitiveness and Innovation s-a dublat. Dar, staţi calmi, European Centre for the Development of Vocational Training nu a mai angajat pe nimeni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Clientul misterios a făcut o vizită în bănci. Vezi cum arată un raport de MS şi ce cer băncile de la “misterioşi”

In ultimele luni ale anului trecut, mai multe banci locale au apelat la clienti misteriosi pentru a-si evalua angajatii. Au fost folosite cam aceleasi chestionare, cu mici diferente datorate particularitatilor institutiilor de credit. Dupa ce m-am uitat peste toate rezultatele, concluzia e urmatoarea. BCR are de pilda o problema cu stilul de comportament in cateva orase din Transilvania. In Alba de pilda, consilierii nu-si pofteau clientii sa ia loc, nu-i intrebau nici numele macar si nu ofereau informatii in mod competent. Sunt si orase, mai ales in Sud, unde oamenii BCR se comporta ireprosabil.

Banca Transilvania are o unitate in Odorheiu Secuiesc in care angajatii se comporta ca cei din BCR Alba. In Baia Mare, la agentia de pe B-dul Unirii, o consiliera intrebata despre Prima Casa nu ofera date despre plafonul finantat de banca. Nu stie sau e plictisita. Tot in Baia Mare, la o agentie BRD, clientii nu afla costurile unui serviciu oferit de banca.

Bun, fiecare banca isi are plusurile si minusurile sale. O concluzie generala care poate fi trasa dupa citirea a vreo 300 de rapoarte (e vorba de 5 banci care au intrat in acest proiect) e ca in peste jumatate din cazuri, consilierii se comporta onorabil (chiar daca cu mici scapari). Exista si situatii care ar trebui sa ii puna pe ganduri pe sefii bancilor- unii angajati sunt fie plictisiti, fie plafonati.

Iata cum arata Indicatiile Retail ale BCR.

Mai aveti aici cateva variante de raspuns ale “misteriosilor”. Din Alba

Cand vine vorba despre depozite, adica a lua banii clientilor, consilierii sunt numai lapte si miere. Unicredit pare campionul finetii.

As mai scrie despre BRD sau Raiffeisen, dar mai bine atasez solicitarile Unicredit
Cel mai amuzant mi s-a parut un pasaj dintr-un text al BCR, Zice asa:”8. Formularul de sesizari/sugestii/aprecieri, se va gasi in Blue Book in unul din stativele de birou A4/1/3A4, in partea A4, stativ postat pe masuta din zona de asteptare clienti; stativul cu pliante.

In cazul in care acesta nu se va regasi, se va specifica unde anume nu se regaseste.

Zilele urmatoare am sa incerc sa descriu mai amanuntit “harta” angajatilor din banci politicosi si a celor nepasatori. Pentru ca discutam de 6-7 banci, o sa ia putin timp, dar amanunte putem oferi intre timp. :)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: Va scădea în România şomajul sub 50%?

Există, de fapt, mai multe tipuri de şomeri. Şomeri cu indemnizaţie, şomeri fără indemnizaţie, şomeri cu pensie, şomeri cu salarii. Aşa că adevăratul şomaj…



…nu e 8,36% cât anunţă statul.

…nu e 10%, cât ar trebui să anunţe dacă ar scădea din bazinul forţei de muncă pe românii plecaţi la muncă în străinătate.

…nu e 20%, cât ar rezulta dacă numărul şomerilor ar fi raportat la numărul celor care muncesc.

…nu e 30%, cât ar putea ajunge dacă ar fi luaţi în calcul toţi românii care într-un fel sau altul stau degeaba.

Adevăratul şomaj e mult mai mare.

Îi include pe pensionarii retraşi devreme pe bază de certificat medical – câteva sute de mii – pentru că nu mai aveau de lucru.

Îi include pe bugetarii angajaţi degeaba – câteva sute de mii – de regimurile politice care au încercat astfel să câştige influenţă şi imagine.

Îi include până şi pe o parte dintre corporatiştii de birou – alte sute de mii – care n-au ştiut niciodată cu ce se ocupă exact şi nici n-au avut manageri de la care să afle.

Îi include pe muncitorii angajaţi în România doar pentru că salariile lor sunt mai mici decât rata la leasing pentru roboţii industriali. Şi ei sunt sute de mii.

Îi include pe ţăranii care au primit înapoi cel mult cinci hectare – 10 metri pe cinci mii – ca nu cumva să se ajungă chiaburi sau altă rasă de exploatatori. Alte sute de mii.

Îi include chiar şi pe patronii care ştiu să facă afaceri cu un singur client – statul, cu un singur intermediar – pila, şi un singur criteriu de licitaţie – şpaga. Mai bine stăteau acasă! Ei şi apropiaţii lor sunt câteva zeci de mii, dar mai păguboşi.

Rămân doar o mână de oameni care muncesc în România, ca să-şi susţină nu doar copiii, bătrânii şi pe cei au nevoie de sprijin temporar. Mai susţin câteva milioane de victime ale unor lideri fără viziune mai lungă de-o şchioapă. Şi mai susţin câteva sute de mii de leneşi, hoţi sau proşti.

De aici, în primul rând de aici, vine diferenţa de bunăstare dintre România şi lumea civilizată. Nici acolo lucrurile nu sunt perfecte, şi la ei sunt taxe mari, însă ponderea celor care muncesc productiv şi plătesc este incomparabil mai mare. Iar şomajul chiar este cam cât scrie în statistici.

La noi, adevăratul şomaj depăşeşte nonşalant 50%.

Articol publicat în revista Corso

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Păun: Cum şi de ce au apărut bancile centrale?

Aş începe răspunsul la această întrebare cu următorul citat: “Acela care va controla volumul banilor în orice ţară va fi stăpânul legilor şi al comerţului” (James Abraham Garfield, al douăzecilea preşedinte al SUA şi al doilea preşedinte care a murit asasinat în 1881 şi care a avut al doilea cel mai scurt mandat ca preşedinte de doar 6 luni şi cincisprezece zile).
Actuala criză, precum şi cele de până acum, ridică tot mai serios întrebarea dacă nu cumva prezenţa băncilor centrale în inima sistemelor economice capitaliste reprezintă problema reală a funcţionării pieţei libere. Politica monetară, adesea creditată cu mult prea multe virtuţi, s-a dovedit insuficientă şi inadecvată rezolvărilor problemelor din economia reală. Ideea de bani ieftini şi nelimitaţi introduşi în sistemul economic a creat mai multe probleme pieţei libere decât a rezolvat.

Oare de ce au apărut băncile centrale şi ce rol le-a fost atribuit iniţial şi ce rol au ele în prezent? Prima bancă centrală a fost creată în 1668 în SuediaRiksbank având un rol fundamental în finanţarea Marelui Război Nordic (1700 - 1721) dus de această ţară (condusă la acel moment de Charles al-XII-lea)  împotriva unei coaliţii formată din Rusia, Danemarca-Norvegia şi Saxonia-Polonia-Lituania.

La scurt timp după crearea acestei bănci, apare o nouă bancă centrală - Banca Angliei (1694), în mijlocul Războiului de Nouă Ani (1688-1697) când, în urma Bătăliei de la Bévéziers din 1690, flota engleză condusă de amiralul Torrington este învinsă de flota franceză condusă de amiralul Tourville care a reuşit să scufunde şi să captureze 15 nave engleze. Rămas fără flotă, regele Angliei William al-III-lea şi Regina Maria a II-a au fost de acord cu crearea unei instituţii “private” care în numai 12 zile a obţinut suma de 1,2 milioane lire sterline din care jumătate au fost cheltuiţi pentru o nouă flotă engleză.

Istoria Rezervelor Federale din SUA e de dată ceva mai recentă. Iniţial, crearea unei bănci centrale în SUA a fost privită cu multă reticenţă pentru că exista suspiciunea că se dorea ca Marea Britanie să aibă un control asupra politicii monetare. Prima încercare de a centraliza politica monetară în SUA este considerată Bank of North America în 1781 (lichidată în 2008 în urma crizei subrime din SUA). Această încercare a fost înlocuită de First Bank of the United States, creată după modelul Băncii Angliei şi recunoscută de Congres în 1791, derulând operaţiuni de bancă centrală până în 1811. Bank of North America, First Bank of United States şi Bank of New York au creat bursa New York Stock Exchange în 1792 (iniţial plecată de la o încăpere închiriată cu 200 de dolari pe lună a ajuns în 2008 la o capitalizare totală de 28,5 trilioane de dolari). First Bank of the United States a finanţat o bună parte a cheltuielilor Războiului de Independenţă din SUA (1776 - 1783) şi a fost înlocuită de o copie a sa cu filiale în toate statele - Second Bank of the United States (1816 - 1836), pentru a finanţa urmările Războiului din 1812, după ce cinci ani SUA a funcţionat fără bancă centrală. Începând cu 1836 până în 1862 în SUA a fost o perioadă fără bancă centrală (free banking). În această perioadă preţul aurului şi argintului a fost foarte stabilă. Perioada a început cu înregistrarea a 712 bănci care trebuiau să îndeplinească nişte cerinţe legale impuse de Michigan Act (1837). Jumătate din aceste bănci au dat faliment pentru că nu au mai fost capabile să îşi onoreze plăţile către clienţi. Este perioada caracterizată printr-o durată foarte mică de viaţă a unei bănci (comparativ cu perioada modernă). Perioada a încetat în 1863 când, pentru a finanţa Războiul Civil, politica monetară este din nou centralizată prin obligarea băncilor comerciale să se transforme în bănci naţionale care să accepte o singură bancnotă emisă de Comptroller of the Currency şi să cumpere titluri de stat ale Trezoreriei Statului (pentru acoperirea cheltuielilor de război). În 1913 este creată Rezerva Federală în scopul temperării panicii monetare generate de Primul Război Mondial şi de finanţarea cheltuielilor cu acesta.

Banca Regală a Prusiei a fost fondată între 1765 şi 1875, oferind un important sprijin financiar statului în timpul Războiului de 7 ani (1755 - 1763). Banca Centrală a Franţei (Banque de France) a fost creată de Napoleon Bonaparte în 1800 pentru a finanţa războaiele napoleonice. Tot ca o consecinţă directă a acestor războaie duse de Napoleon în Europa între 1792 şi 1815 au apărut şi alte bănci centrale: Banca Finlandei (1811), Banca Olandei (1814), Banca Austriei (1816), Banca Norvegiei (1816), Banca Danemarcei (1818). Banca Portugaliei a apărut ca urmare a Războiului Civil (1846 - 1847) pentru a oferi sprijin financiar statului pentru soluţionarea conflictului.

Crearea Băncii Naţionale a României s-a făcut în anul 1880 după Războiul de Independenţă (1877 - 1878). În acea perioadă, România a acumulat deficite publice masive generate de război (în 1878 acest deficit totaliza 8.828.844 lei). Deficitul comercial extern a crescut şi el semnificativ pe fondul prăbuşirii exporturilor româneşti de cereale (în 1877 era de 194.467.899, în 1878 era de 89.540.575). Invadată de rublele de argint ruseşti, România s-a temut şi de pericolul unei invazii a rublelor de hârtie. Încrederea în rubla rusească era ştirbită şi de suspiciunea că argintul din aliajul său nu era unul corespunzător. Înfiinţarea unei bănci de emisiune şi de scont - Banca Naţională a României s-a făcut în acest context, statul beneficiind direct acoperirea cheltuielilor de război prin retragerea biletelor ipotecare emise în acest scop în 1878. Tipărirea monedei de 5 lei de argint de către banca de emisiune nou înfiinţată s-a făcut cu un discount suficient de mare pentru a acoperi o bună parte din deficitul public generat de război (iniţial aceste cheltuieli s-au acoperit prin credite ipotecare garantate cu proprietăţile statului pentru suma de 1.350.000 lei şi bonuri de tezaur în valoare de 9.000.000 lei). După crearea sa Banca Naţională a trecut la expandarea masei monetară, creditele acordate de bancă ajungând de la 66 milioane lei în 1891 la 1073 milioane lei în 1914 (se pare că am învăţat repede lecţia).

Multe dintre aceste instituţii sunt considerate în mod greşit a fi private sau semi-private. În realitate, toate aceste bănci centrale sunt instituţii publice pentru că prin legea dată de stat au primit monopol şi drept legal de unic emitent de monedă. Toţi cei care încearcă să acrediteze ideea că politica monetară este privată pentru că proprietarii Rezervei Federale din SUA sunt privaţi se înşeală amarnic.

Acum cred că este mult mai clar de ce au apărut toate aceste instituţii publice şi ce rol au jucat ele în istorie. Băncile centrale trebuie asociate războaielor duse de către state şi acoperirii inflaţioniste a cheltuielilor generate de acestea (unei familii căreia îi mureau rude în război era destul de greu să o convingi să plătească taxe mai mari sau să doneze din veniturile sale şi aşa mici pentru acoperirea cheltuielilor de război).

Băncile centrale au acţionat întotdeauna ca un simplu agent fiscal în perioadă de conflict sau criză, emiţând suficientă monedă pentru a finanţa războaie. Inflaţia, mult mai puţin vizibilă de către contribuabili, a acţionat ca un impozit mult mai uşor de colectat şi mai uşor de justificat. Inflaţia este taxa plătită progresiv care are grad de colectare 100% de către stat (nimeni nu poate scăpa de această taxă, nici măcar economia subterană).

Din păcate, rolul prezent al acestor instituţii nu este departe de cel pentru care au fost create iniţial. Puterea monetară cu care au fost înzestrate de stat le face responsabile de foarte multe lucruri care se întâmplă în momentul de faţă în economia globală. Deşi tindem să credem că statul nu este prezent în economie (şi că trăim un capitalism autentic), prin inflaţia, care acţionează ca taxă, statul ne penalizează în cel mai cinic mod posibil. Mi-e greu să cred că mai putem corecta ceva şi că ne vom putea vreodată să ne întoarcem la capitalismul autentic în care resursele sunt alocate strict pe baza unor criterii obiective. Piaţa liberă este tot mai sufocată de intervenţii monetare cu titlu de “soluţii salvatoare”, dar care, în realitate, nu fac decât să redistribuie arbitrar veniturile între membrii societăţii şi să genereze crize tot mai profunde.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Păun

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP