luni, 17 mai 2010

Cristian Păun: Cât de mult s-a “reformat” sectorul privat din România

Criza actuală a acutizat problemele din economia românească, suprapunând o criză internaţională (care a diminuat exporturile româneşti, a diminuat accesul la resurse financiare, a generat retrageri importante de capital străin de pe piaţă) peste o criză structurală (aproape permanentizată încă de la intrarea în tranziţie). Guvernul, ahtiat după resurse pentru a acoperi proiectele sale publice “generoase” şi “utile” (aici îmi vine în minte dureros faptul că zilele trecute admiram cum nişte muncitori montau încă un rând de borduri în spatele bordurilor din rondourile de pe mijlocul Bulevardului Iuliu Maniu), a luat o serie de măsuri care nu au făcut decât să întărâte şi mai mult lupta dintre sectorul privat şi sectorul public.

Sectorul privat a ieşit la rampă şi a anunţat cu emfază că el s-a reformat şi că acum e cazul ca şi sectorul public să facă acest lucru. Să vedem dacă lucrurile stau chiar aşa:

  • România continuă să ocupe ultimele locuri la capitolul inovare (indicele european al inovării plasând România înaintea doar a Letoniei şi Bulgariei): vezi aici;
  • România este cu mult sub media UE la majoritatea indicatorilor cu privire la cât de innovativ este sectorul privat: vezi aici (culoarea gri este media UE);
  • Exporturile României de produse cu grad înalt de prelucrare sunt foarte reduse (pe primele patru locuri la export sunt seturile de cabluri electrice pentru autoturisme, fişele de bujii, tablă pentru vapoare, carburanţii): vezi aici;
  • Exporturile au fost în scădere în 2009, chiar dacă au scăzut şi importurile, deficitul se menţine ceea ce înseamnă că în continuare în România producătorii locali nu reuşesc să vină cu produse care să contracareze importurile dar nici nu reuşesc să performeze semnificativ pe pieţele externe: vezi aici (pagina 14);
  • Depindem semnificativ de un număr restrâns de pieţe externe de desfacere, 64% din exporturile României fiind concentrate în Germania, Italia, Franţa şi Ungaria.
Toate acestea arată faptul că în sectorul privat din România s-au produs cu precădere următoarele tipuri de ajustări: s-au dat afară oamenii de care compania se putea dispensa (eventual o parte au fost reangajaţi la negru); s-au închis şi pus în conservare anumite linii de producţie; s-au tăiat din cheltuieli (cele de promovare şi de protocol) şi s-au externalizat anumite servicii (cele de contabilitate).

Restructurarea sectorului privat românesc nu înseamnă nicidecum căutarea de noi pieţe de desfacere, căutarea de noi oportunităţi de afaceri, automatizarea fluxurilor de producţie, creşterea gradului de prelucrare a produselor finite oferite pieţei, orientarea spre alte afaceri mai profitabile, accelerarea eforturilor de innovare, concentrare pe fondurile europene care pot fi atrase (gradul de absorbţie al acestor fonduri este de 10% conform estimărilor - vezi aici).

Prin comparaţie cu sectorul public care este un centru de cost pentru sectorul privat, acesta din urmă a aplicat câteva măsuri care sunt mai degrabă măsuri de punere la adăpost şi de conservare a afacerii decât măsuri pro-active de luptă cu criza. Nu afirm că sectorul public nu necesită asanări masive şi de fond, că risipa banului public nu a ajuns la cote alarmante. Nu spun că numărul angajaţilor de la stat în unele domenii nu este strigător la cer de mare (România are cel mai stufos aparat de securitate din lume). Este cunoscut şi nivelul ridicat de corupţie din sistemul public, procedurile greoaie de decontare cu statul, datoriile neplătite ale statului către sectorul privat care ar trebui rezolvate cu prioritate. Nu nivelul impozitării din România ar fi atât de problematic cât modul umilitor şi scandalos prin care acest stat îşi bate joc de aceste fonduri (iar aici evaziunea fiscală e clar generată şi de eşecul statului în a furniza bunuri şi servicii publice de valoare pentru sectorul privat). Nici piaţa de capital românească nu funcţionează şi nu ajută economia aşa cum ar trebui dar nici companiile private nu excelează în a lista acţiuni sau obligaţiuni pe această piaţă (vezi aici câte companii private au listate obligaţiuni la BVB) sau pe pieţele europene (aici nu am nici un exemplu să dau).

Este limpede că sectorul privat din România este departe de a fi restructurat şi de a participa cu adevărat la bunăstarea aceste naţiuni pe care are pretenţia că o susţine. În continuare suntem codaşii Europei în tot ce înseamnă specializare în producţie, avans tehnologic, cercetare-dezvoltare. Cultura noastră antreprenorială trebuie şi ea construită din temelii, tinerii trebuie convinşi de exemplele de succes din piaţa liberă să se asocieze în diferite afaceri. În paralel cu lupta sa cu statul, companiile private trebuie să se concentreze cu precădere asupra restructurării reale a afacerilor din România. Nu trebuie uitat din vedere faptul că ieşirea din criză nu vine, până la urmă de la stat (care cheltuieşte sau nu bine nişte fonduri) ci de la fiecare dintre noi. Iar aici suntem cam în urma tuturor din Europa la toate capitolele.
Reforma în sectorul privat nu trebuie să se oprească niciodată şi nici nu trebuie să se limiteze la restrângerea activităţii. Antreprenorii români nu trebuie să se lase amăgiţi de ceea ce poate face statul pentru ei (subvenţii, achiziţii publice) şi trebuie să se concentreze mai mult tot către piaţa privată care le poate oferi mult mai rapid soluţia de ieşire din criză (cea corectă şi de durată). Criza nu înseamnă doar probleme şi necazuri ci şi oportunităţi de noi pieţe, noi parteneri şi noi soluţii. Dacă vrem cu adevărat capitalism în România, nu trebuie să lăsăm socialiştii să ne convingă că piaţa liberă a eşuat şi că statul este singurul care ne poate oferi cu adevărat o mână de ajutor.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Păun

Bogdan Glăvan: Două reguli în politica fiscală

În tentativa de a limita puterea discreționară a statului de interveni în economie (vezi celebra dezbatere reguli versus discreție), economiștii au acordat atenție îndeobște regulilor în politica monetară, evitând domeniul bugetar. Dacă în domeniul monetar s-au propus o grămadă de reguli (regula țintirii inflației, a nivelului prețurilor, a cursului de schimb, a ratei dobânzii, a masei monetare – fiecare cu variante), în ceea ce privește îngrădirea autonomiei fiscale lucrurile stau mult mai prost. Unicele și totodată celebrele reguli bugetare derivă din criteriile prevăzute pentru aderarea la moneda unică europeană:
• Deficit bugetar de maxim 3% din PIB
• Datorie publică de maxim 60% din PIB

Inspirat de cazul Georgiei, statul care a întreprins una din cele mai liberale reforme economice din ultima vreme și în care se încearcă încorporarea acestor reguli în Constituție, plus prevederea ca cheltuielile publice să nu depășească 30% din PIB, am mers mai departe (cu cât mai departe cu atât mai bine!) și am propus instituirea a două restricții asupra politicii fiscale:
• obligarea guvernului de a nu derula deficit bugetar timp de doi ani consecutiv
• menţinerea unei datorii publice sub 5% din PIB

Între timp mi-am dat seama că putem ținti mai sus, deoarece există un stat care a instituit o regulă de politică fiscală care, în acest moment mi se pare cea mai constrângătoare din lume. Este vorba de Chile, unde începând din anul 2000 guvernul s-a angajat să respecte următorul principiu: asigurarea unui excedent bugetar structural de 1% din PIB. Cifra în sine este mai puțin importantă (în acest caz, ea derivă din – și practic, urmărește să compenseze – pierderea de circa 1% din PIB pe care banca centrală din Chile o suportă anual ca urmare a salvării sistemului bancar în trecut). Ideea este că într-o țară guvernul și-a propus să urmărească echilibrul bugetar, fie și pe parcursul ciclului economic. De remarcat că această regulă nu este exprimată în vreo lege, ci ea funcționeaza ca un fel de gentlemen’s agreement – e drept, într-o țară unde guvernul nu e compus din fitecine.

Nu sunt neapărat în favoarea implementării acestei reguli în România. Deficitul structural este un construct matematic prea puțin relevant pentru realitatea economică. Calcularea valorii lui presupune că știm dinainte cum se va produce ciclul economic și cum va influența el execuția bugetară. Aici fiecare poate specula cum dorește, cu cât o face cu mai multe ecuații cu atât e mai trendy.

De aceea, cred că regula care ar trebui implementată este țintirea echilibrului bugetar nominal cu o marjă de plus/minus 1% (asemănătoare cu practica țintirii inflației). Această regulă ar trebui completată cu o alta, care să împiedice eventualele derapaje cauzate de jocul cu marja de eroare: limitarea datoriei publice la 1% din PIB (în următorii 5 ani, să zicem). Desigur, chiar și așa posibilitatea creșterii cheltuielilor publice nu este exclusă (dată fiind creșterea PIB), însă la ora asta mi-e greu să îmi imaginez ceva mai bun. Poate are cineva vreo sugestie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Și dacă datoria externă va ajunge în 2012 la 70% din PIB?

Ministrul Vlădescu a spus astăzi că “Pe deficitul de 6,8% din PIB convenit cu FMI statul trebuie să împrumute bani noi, fără rostogolirea obligaţiilor curente angajate, de 7,5-8 miliarde euro, ceea ce va urca datoria publică la 36-37% din PIB anul acesta şi la 40% anul viitor”.
E bine de știut.

Tot domnia sa ne informează că în absența austerității bugetare, deficitele bugetare mai mari ar antrena creșterea mai puternică a necesarului de finanțare și, deci, a datoriei publice: 11 miliarde anul acesta și încă 9 miliarde anul viitor. “Astfel, în doi ani am fi avut 20 miliarde euro bani la datoria publică. În doi ani, datoria publică se ducea de la aproximativ 30% din PIB la peste 50% din PIB.

În luna martie guvernul trimitea la Bruxelles Programul de convergență care conținea acest tabel, potrivit căruia datoria publică a României va fi în 2010 de 28,3% din PIB. Am atras atenția încă de atunci că cifrele sunt scoase din pălărie. Și am adăugat că, incluzând banii pe care trebuie să îi returnăm FMI-ului și UE, datoria publică va sălta la 60% din PIB.

Guess what? Datoria României nu va fi 50% din PIB – procent afirmat public, fără austeritate bugetară dar și fără luarea în calcul a împrumutului de la Fond, nu va fi nici 60%, așa cum m-am hazardat eu (se pare, corect, la vremea respectivă), ci mai mult. De ce? Pentru motivul că România va mai încheia încă un acord de împrumut cu FMI. Nu am motive să presupun că economia va ieși din criză: pe de o parte, concedierea bugetarilor fără liberalizare economică va duce la contracția PIB; pe de altă parte, nu este deloc clar la această oră dacă, când și cu cât își vor reveni economiile vest-europene – încercate, vorba președintelui, de “al doilea val de criză”. Așa că mă îndoiesc că România va ieși la promenadă pe piața financiară internațională fără celebra „centură de siguranță”. Deci, ar trebui să punem de pe acum la socoteală vreo 10% din PIB centură de siguranță nou-nouță.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Preţurile pe piaţa imobiliară din Bulgaria vor continua să scadă

Preţurile practicate pe piaţa imobiliară din Bulgaria vor continua să scadă în următoarele luni, înainte de stabilizarea pieţei, afirmă un raport al filialei bulgare a companiei imobiliare Colliers International, citat de Novinite.com.

Factorii principali care determină piaţa cumpărătorilor sunt: nivelul crescut al ofertei, flexibilitatea investitorilor şi termenii favorabili în care se acordă creditele ipotecare.

În T1 2010, scăderea medie a preţurilor la Sofia a fost de 3%, cele mai importante scăderi fiind înregistrare în zona Malinova Dolina - 9%, urmată de zonele Boyana şi Dragalevtsi - 7%, Borovo şi Manastirski Livadi - 6%, în zonele Ivan Vazov şi Dianabad preţul rămânând neschimbat sau având scăderi de sub 1%.

În plus, în T1 2010, ratele dobânzilor creditelor ipotecare au fost mici, volumul creditelor ipotecare a crescut şi băncile comerciale oferă avantaje suplimentare. Dezvoltatorii imobiliari se află într-o competiţie acerbă pentru a oferi clienţilor schme de finanţare flexibile, de la închirierea înaintea cumpărării până la vânzarea imobilelor în rate.

Cumpărătorii de pe piaţa imobiliară bulgară sunt mult mai bine informaţi, afirmă raportul Colliers International, căutând cel mai bun raport calitate-preţ, fiind foarte atenţi la materialele de construcţie folosite şi la caliatea infrastructurii, vânzările off-plan (din fază de proiectare) scăzând în mod dramatic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Consiliul Economic şi Social, o struţo-cămilă incapabilă să ia decizii

Site-ul Consiliului Economic şi Social nu funcţionează la ora la care scriu aceste rânduri, după cum se vede din imaginea alăturată (clic pe imagine pentru mărire). După o amânare de câteva zile, mai precis de vineri, 14 mai 2010, organismul trebuia să analizeze ce măsuri alternative se pot propune în scrisoarea de intenţie a Guvernului României, în locul micşorării salariilor bugetarilor şi ajutoarelor de şomaj cu 25%, a pensiilor cu 15% şi toate celelalte măsuri propuse de preşedintele Traian Băsescu, în locul guvernului. Aceste măsuri alternative ar fi trebuit să conducă la acelaşi deficit bugetar de 6,8% şi celelalte ţinte macroeconomice convenite cu delegaţia FMI, condusă de Jeffrey Franks.

Acest organism este o nebuloasă pentru societatea românească. Dacă este să ne luăm după Wikipedia:
Consiliul Economic şi Social (CES) este o instituţie publică din România de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită prin Legea 109/1997, în scopul realizării dialogului social la nivel naţional dintre patronat, sindicate şi Guvern şi a climatului de stabilitate şi pace socială. Constituţia României (revizuită în 2003) defineşte Consiliul Economic şi Social ca un organ consultativ al Parlamentului şi Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin Legea sa de organizare şi funcţionare. Consiliul Economic şi Social are rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional aparute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale.
Consiliul este format din câte 15 reprezentanţi ai Guvernului, sindicatelor şi patronatelor. Sigur, felia Guvernului este clară. Într-o bună măsură şi cea a sindicatelor. dacă, însă, ne uităm la felia patronatelor, acolo lucrurile nu mai sunt deloc clare. În cadrul mai multor intervenţii în media scrisă şi vorbită, Ioan Cezar Corâci, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România, UGIR-1903, a contestat compoziţia reprezentanţilor patronatelor. În opinia sa, numai 2 reprezentanţi ai patronatelor sunt legitimi acolo. De amintit că, la ultimele întâlniri publice la care au apărut reprezentanţii patronatelor, a apărut în această calitate şi Vasile Turcu, fost acţionar la Dinamo, despre care nimeni nu ştie ce caută acolo în această calitate.

Şedinţa de astăzi s-a desfăşurat într-un vacarm general. Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) nu a reuşit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea actuală, către FMI. Doar cei 15 membri ai Guvernului au votat pentru avizarea favorabilă a scrisorii, cei 15 membri de sindicat au votat pentru aviz nefavorabil, iar partea patronală a votat pentru aviz favorabil al scrisorii, dar cu modificări, relatează Mediafax. În consecionţă, şedinţa s-a amânat pentru lunea viitoare.

Preşedintele Consiliului Economic şi Social, Florian Costache, pare a avea numeroase probleme: după cum relatează Jurnalul, este o persoană condamnată şi care a executat puşcărie înainte de 1989 şi care a fost dovedită a fi făcut poliţie politică.

Dacă doriţi mai multe amănunte, citiţi articolul lui Dan Popa, Consiliul Economic şi Social. Caragiale, Sfânta Treime şi FMI, care a asistat la şedinţă şi care a făcut o prezentare savuroasă pe blogul său.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Şelaru: De ce se prăbuşeşte Euro şi cum ne afectează pe noi

Cum poate o ţară precum Grecia, cu un PIB de cam 3 procente din PIB-ul întregii UE, să inducă o asemenea furtună şi să devalorizeze Euro în raport cu dolarul atât de rapid?

Păi chiar planul de salvare al Greciei induce nesiguranţa. Hazardul moral pe care Franţa l-a impus prin şantaj şi la care Germania nu a rezistat (Madam Merkel deja a început să plătească), deci, hazardul moral aduce în mintea tuturor neîncrederea.

Se dă vina pe atacuri speculative, nu sunt atacuri speculative. Dacă ăsta e atac speculativ atunci da, am atacat Euro, am schimbat acum 2 luni toate economiile, nu prea multe, în dolari. Şi-n argint. Că nici în dolari nu am atât de multă încredere.

Mai pe larg în Washington Post. E şi ceva istorie şi, mai ales, motivele căderii. Pentru că una e să salvezi o bancă, chiar s-o naţionalizezi, şi s-o conduci şi alta e o ţară pe care n-o poţi controla în fapt. Asta-i diferenţa dintre US şi UE.

Vlădescu se luptă cu lădiţele de usturoi dar pe mine mă îngrozeşte preţul la gaze şi petrol că noi ţinem leul aproape fix în raport cu Euro dar preţul pe care o să-l plătim e în dolari. O altă gaură la Buget. Am pierdut în 2 luni 12 procente faţă de dolar. O glumă, ne-au ciuruit. Preţul la întreţinere o să fie terifiant.

Un dolar scump, combinat cu scăderea pensiilor şi salariilor, cu creşterea creditelor restante o să ducă la prăbuşirea preţurilor la apartamente. Restanţele la întreţinere o să bubuie. O să rămână oraşe întregi fără căldură. Şi cu asta creşte inflaţia.

Dacă nu se semnează scrisoarea cu FMI leul cade. Pentru că o să-l lase Isărescu ca să dea Guvernului, oricare ar fi el, posibilitatea să-şi plătească datoriile prin inflaţie. Căderea Euro e o nouă problemă pentru noi.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Dan Popa: Consiliul Economic şi Social. Caragiale, Sfânta Treime şi FMI. Bonus: ce n-am apucat să-l întreb pe Vlădescu

Cand voiau sindicatele ceva, nu voiau patronatele. Cand voiau patronatele, sareau aia de partea Guvernului. Cand voia Guvernul tropaiau ca arsi sindicalistii si patronatele. Numai ministrul Vladescu statea calm intr-o camera separata si discuta cu ziaristii. Care ziaristi erau inghesuiti ca sardelele, de ajunsesera sa-si faca involuntar respiratie gura la gura.

L-am intrebat pe dom` Vladescu la o cafea, “dom`ministru, nu v-ati gandit atunci cand ati redactat scrisoarea asta, cand i-ati dat  cu mouse-ul “save as” acolo pe computer, ca se va ajunge aici? “Ba da, zice Vladescu” . Pai zic, si nu era mai bine sa scurtati perioada asta de urlete si de amenintari cu iesitul in strada, negociind-o mai intai cu sindicate, patronate…? La ce va referiti, zice ministrul? Pai zic la toata agitatia….”Aaaa, oricum se intampla”, zice Vladescu. Dar zic, un plan B aveti? “Plan B la ce?” In cazul in care  nu trece scrisoarea prin CES…”Eu sper sa nu fie nevoie de un plan B” a zis Vladescu. Pana la urma va fi, se pare, nevoie.

Cand m-am intors la sedinta CES, circul era in toi. Bogdan Hossu, ridica amenintator tonul. Astalaltul, Costin, statea, isi batzaia piciorul si isi scrijelea vopseaua telefonului. Placere sau nervi, habar n`am. In plus, a scos o o hartie cu antetul PSD pe care a citit-o, a ras-citit-o si a bagat-o inapoi, intr-un plic mare, A4. Dupa care isi striga omul de la masa Treimii sa-i spuna ca nu cumva sa voteze.

Cezar Coraci era la costum. Incerca si el sa spuna cum i se pare ca ar fi mai bine pentru toti. “Toti” aia, vociferau.  Nimeni nu se intelegea cu nimeni, dar presedintele sedintei a supus  brusc ceva la vot. Ziaristii  se intrebau intre ei ce se voteaza. Se vota daca sa dea aviz favorabil scrisorii cu FMI. Pana la urma, nu s-a dat vot pozitiv. N-a vrut Sfanta Treime. O treime  dintre meseriasii aia voiau sa dea aviz pozitiv. O alta treime a zisd ca in niciun caz, iar cealalta Treime a zis ca se abtine. Din 45 de votanti, 15 erau pro, 15 contra si 15 nu prea aveau pareri bine conturate. Deja sfanta Treime incepea sa ma enerveze.

La un moment dat, vocea cu decibelii cei mai de sus anunta iar ca se voteaza. Nu e foarte clar ce anume,  dar mainile se ridicau tot pe Treimi. Pe principiul Sfintei Treimi.

Era haios. Se uitau de fapt unii la altii si daca sindicatele ridicau mana, era semn ca patronatele trebuie sa nu voteze. Ghizdeanu de la CNP era calm. Hossu facea spume de nervi. Vladescu ii explica pe hol unuia de la Asociatia Alora Care Fac Tichete de Masa ca incearca sa-l faca din cifre si ca n-o sa reuseasca. Le-a dat Asociatia Alora Care Fac Tichete de Masa mapa cu documente inapoi si le-a zis sa isi revizuiasca cifrele, ca-s gresite.

Aia au bagat capul in tichetul de masa si au zis c-o sa mai revina ei.

La final, iar vot. Ultimul. Sfanta Treime se plictisise. Ziaristii intrebau ce s-a intamplat. Ceva se votase, chiar in incheiere. Se votase ca de fapt nu se intamplase nimic.

Se va trimite Guvernului o scrisoare in care fiecare isi va mentiona pozitia. Chestie care puteau s-o faca inca de acum 9 zile, dealtfel.

Apoi, se va incerca o re-formulare a scrisorii care va fi trimisa FMI.

Ce mi-a placut: romanii sunt vioi si le place sa se auda. Cu cat se aud mai puternic, cu atat sentimentul de incredere in ceea ce spun devine mai puternic. Prin urmare, ridica si mai tare vocea. Campion- Bogdan Hossu
Ce nu mi-a placut: Discutiile nu au fost la obiect, punctuale. De-o pilda,  sa vina Patronatele si sa spuna uite dom`ne noi vrem urmatoarele schimbari. Ics la suta mai putin la taiatul salariilor, igrec la suta mai putin la taiatul pensiilor (la pensii au spus ca alea sub 1000 de lei sa nu fie impozitate, e drept), sindicatele sa vina si ele cu propuneri concrete si pe urma sa inceapa negocierile. Mai las eu tz la suta, mai lasi si tu. In final, asta-i textul, sa-l trimitem.

Azi s-a votat de fapt amanarea rezolvarii unei probleme.
Sentimentul final cu care am ramas a fost ca inafara spectacolului, nu exista intentii serioase de a rezolva problema Romaniei. Important e sa acoperi vocile tuturor si la final sa dai declaratii pe televiziuni. Imi pare rau. Asta am vazut si asta inteleg sa marturisesc.

Bonus:
N-am apucat sa-l intreb pe ministrul Finantelor niste chestii de bun simt. Ca de pilda: Ce a negociat de fapt Romania cu FMI, de s-a ajuns in situatia asta disperata? Cand negoiciezi, ambele parti castiga ceva, presupun. Ce a castigat Romania?

Ce fine-tunning facem noi, cand venim cu masuri din astea brutale, de neam prost? Reglejul fin inseamna altceva. Mai cobori 0,1% dintr-o taxa, mai urci 0,1% din alta…nu ce se intampla aici si acum.

De ce Statelor li se permit datorii de miliarde de euro, dar la randul lor, aceleasi State ameninta companiile pentru datorii infinit mai mici? E moral ca eu, daca datorez un milion de euro, sa-l amenint pe cel care are sa imi dea un euro, ca-l scot din piata daca nu-mi da suma imediat? Ce tie nu-ti place, altuia de ce-i faci?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Piaţa auto europeană: România în topul scăderilor, ţările PIIGS în topul creşterilor

Asociatia Europeana a Producatorilor Auto a publicat astazi statistica inmatricularilor in luna aprilie, iar datele arata la la nivelul UE, numarul autoturismelor inmatriculate a scazut cu 7.4% comparativ cu aprilie 2009, ajungand astfel la 1.134.701.

In primele patru luni din 2010 s-au inmatriculat 4.809.647 autoturisme, cu 4.8% mai multe decat in perioada corespunzatoare din anul trecut.

Daca analizam cifrele in detaliu, observam ca dintre cele 25 de piete pentru care exista date, 9 au scazut iar 16 au crescut, Romania fiind in topul scaderilor cu 56% dupa primele 4 luni, in timp ce in topul cresterilor se situeaza Portugalia, Spania si Irlanda cu 59.1%, 43.2% respectiv 38.3%.

In Italia piata a crescut cu 13.4%, iar in Grecia cu 12.9%, ceea ce arata faptul ca piata auto din tarile PIIGS nu pare foarte afectata de criza. Aceste 5 tari detin impreuna 29% din piata auto la nivelul UE.

In aprilie, inmatricularile Dacia au scazut cu 15.6% comparativ cu aprilie 2009 si au ajuns la 19.848 unitati, insa in primele patru luni inmatricularile au crescut cu 31.4%, ajungand la 85.053 autoturisme.

Mai jos se poate observa evolutia anuala a inmatricularilor auto in UE respectiv Romania.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Scad investiţiile străine, creşte deficitul de cont curent

I. Contul curent
BNR: in trimestrul I 2010 contul curent al balanţei de plati a inregistrat un deficit de 1.506 milioane euro, in crestere cu 65,5% in raport cu trimestrul I 2009. Influenta determinanta asupra majorarii soldului contului curent a avut-o balanta transferurilor curente, care a inregistrat un sold mai mic cu 62,8% fata de trimestrul I 2009.


II. Investitiile straine
In primul trimestru din 2010, investitiile straine au totalizat 754 mil euro, in scadere cu 49% comparativ cu primul trimestru din 2009, cand suma era de 1.475 mil euro. In luna martie, investitiile straine au totalizat 288 mil euro, suma fiind mai mult decat dubla comparativ cu luna corespunzatoare din anul trecut.


III. Transferurile curente
Aceste sume reprezinta in principal banii trimisi in tara de catre romanii care lucreaza in strainatate. In primul trimestru, in Romania au intrat 1.215 mil euro, cifra in scadere cu 37% comparativ cu primul trimestru din 2009. In martie, transferurile au totalizat 341 mil euro, detalii mai jos.


IV. Datoria externa
Datoria externa pe termen mediu si lung a fost la 31 martie 2010 de 70.157 milioane euro (81,5% din total datorie externa), in crestere cu 6,9% fata de 31 decembrie 2009.
Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 31 martie 2010 nivelul de 15.877 milioane euro (18,5% din total datorie externa), in crestere cu 8,8% fata de 31 decembrie 2009.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Deprecierea euro în raport cu dolarul îi arde la buzunare pe românii cu credite în dolari, franci sau yeni

Datele BNR arata ca la sfarsitul lunii martie, soldul creditelor acordate de banci in alte valute decat euro a totalizat echivalentul a 16.3 mld lei sau ~4 mld euro, dintre care 12.4 mld lei reprezentau creditele acordate populatiei, iar 3.9 mld lei cele acordate companiilor.

In ceea ce priveste creditele acordate populatiei, echivalentul a 8 mld lei reprezentau credite pentru consum, 3.7 mld lei credite pentru achizitionarea de locuinte, iar 0.6 mld lei credite pentru alte scopuri.

Ce intelegem de fapt prin “alte valute”? Intelegem dolari, franci elvetieni si eventual yeni japonezi (sa nu uitam ca in 2006-2007 au existat banci care promovau imprumuturile in yeni ca alternativa mai ieftina la cele in euro).

Acum, sa aruncam o privire asupra evolutiei din ultimele 5 luni a celor trei monede in raport cu leul: dolarul s-a apreciat cu 14.5%, yenul cu acelasi procent, iar francul s-a apreciat cu 4.8%. In ultimii doi ani, leul a pierdut 46% in fata dolarului, 33% in fata francului si 62% in raport cu yenul.

Concluzia – cei care s-au imprumutat in aceste valute au serios de suferit de pe urma deprecierii monedei nationale in ultimii ani. Cati romani au credite in alte valute? Daca luam in considerare o suma medie imprumutata de 30-40.000 de euro (echivalent), rezulta ca peste 100.000 de persoane au contractat credite in alte valute decat euro, dintre care cel putin 20.000 au credite ipotecare. In realitate, s-ar putea ca numarul celor cu astfel de credite sa fie de fapt dublu

Ce urmeaza? BNR nu este interesata decat de evolutia leu/euro, astfel ca daca pe pietele internationale euro se va deprecia in raport cu dolarul (si/sau cu alte valute), iar BNR va mentine stabil cursul leu/euro, inseamna ca intreaga depreciere a euro in raport cu aceste monede va fi transferata in cursul leu vs monedele respective.

Adica leul va continua sa se deprecieze in raport cu dolarul daca dolarul va continua sa se aprecieze in raport cu euro. La fel se va intampla si in cazul francului elvetian sau yenului japonez.

Astfel, cei care au credite in alte valute si nu le mai pot plati, vor fi victimele colaterale ale eforturilor BNR de a mentine stabil cursul leu/euro.
PS: nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla daca euro se va deprecia masiv in raport cu dolarul, iar in acelasi timp, leul se va deprecia in raport cu euro.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Strauss-Kahn:”Dacă aş fi fost sindicalist, şi eu ieşeam la manifestaţie. E nedrept”

Un interviu acordat grecilor de catre seful FMI, Dominique Strauss Kahn si preluat de presa belgiana, te lasa cu gura cascata. Lacrimi pe umarul grecilor, declaratii care ar putea fi citite si prin cheia instigarii la revolta si cuvinte stangiste.

«Sunt convins ca daca problema era bine gestionata in februarie, altele ar fi fost costurile. Dar problema a luat prea mult timp », spune Strauss-Kahn intr-un interviu acordat grecilor de la Ethnos.

Intarzierea deciziilor pe care UE le avea de luat este pusa pe seama problemelor complet noi cu care europenii au ttrebui sa se confrunte. «Europenii nu s-au mai confruntat cu o asemenea problema si au crezut ca o pot rezolva singuri . Insa au invatat foarte rapid ca au nevoie de eperienta si resursele FMI ca sa o rezolva. Dupa ce ne-au cerut ajutorul, in doua saptamani am rezolvat-o» mai spune Kahn
El mai crede ca « toata agitatia poporului elen este absolut normala. S-au facut multe greseli in trecut, iar acum grecul obisnuit trebuie sa le plateasca. Daca as fi fost membru de sindicat, probabil ca si eu manifestam pentru ca ii inteleg. E nedrept», mai spune Kahn

Sindicatele elene au facut pana acum 3 greve generale, iar a patra este prevazuta pentru 20 mai. Ultima, cea din 5 mai, a strans la Atena peste 50.000 de persoane, manifestatiile degenerand in violente soldate cu 3 morti.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP