miercuri, 19 mai 2010

Ion Radu Zilişteanu: Ce este şi cât este evaziunea fiscală în România?

Peste tot în lume, evaziunea fiscală este greu de cuantificat. Există, însă, metode economice prin care se poate face o evaluare. Înainte de toate, trebuie făcută distincţia dintre evaziunea fiscală şi evitarea fiscalităţii prin mijloace legale. În timp ce prima este ilegală, a doua este perfect legală. Evaziunea fiscală se poate defini drept suma plăţilor făcute, dar nedeclarate oficial. Totalitatea activităţilor de evaziune fiscală sunt cuprinse în economia neagră (evaziune fiscală totală) şi economia gri (evaziune fiscală parţială), amândouă constituind economia subterană. Mai există şi conceptul de economie nefiscalizată, care cuprinde atât economia subterană, cât şi economia de subzistenţă.

O primă metodă de cuantificare a economiei subterane se bazează pe estimări legate de veniturile şi cheltuielile populaţiei. Dificultatea evidentă a acestei metode este legată de faptul că persoanele integrate în economia subterană au tot interesul să ascundă natura activităţilor lor. Informaţiile colectate pentru alte scopuri decât măsurarea evaziunii fiscale pot fi utilizate. De exemplu, în Marea Britanie, s-a făcut un studiu privind cheltuielile familiilor. Studiul presupune ca participanţii să completeze un jurnal cu veniturile şi cheltuielile zilnice. Participanţii nu au motiv să falsifice informaţiile, mai ales dacă studiul e anonimizat.

A doua metodă este de a deduce nivelul evaziunii fiscale din alte variabile economice. Acest lucru poate fi făcut măsurând activitatea economică generală, din care se scade activitatea fiscalizată, obţinând astfel nivelul economiei subterane. Există şi o abordare monetară, prin care se cuantifică cererea totală de numerar, ştiut fiind că în economia subterană este preferabilă folosirea numerarului în dauna operaţiunilor bancare. Cunoscându-se cererea de numerar şi nivelul activităţii economice, se poate deduce nivelul economiei subterane.

Nivelul evaziunii fiscale în România este exprimat într-o gamă largă de niveluri. Potrivit datelor statistice al Ministerului Finanţelor Publice, în cazul în care în 2009 ar fi reuşit să impozitele economia la negru, statul ar fi încasat venituri de 58,116 mld.lei, adică 11,3% din PIB. România ar fi încheiat astfel anul trecut pe plus, cu un excedent bugetar de 4,1%, faţă de deficitul de 7,2% din PIB raportat de autorităţi.

Potrivit unui studiu A.T.Kearney, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte ponderea din PIB a economiei subterane. Statisticile Bruxelles-ului arată că Grecia, Italia, Spania şi Bulgaria ne întrec în a nu plăti taxele la stat. Nivelul economiei subterane se cifrează în aceste ţări între 25% şi 40% din PIB, în timp ce în restul UE pleacă de la 5% şi nu depăşeste 15%. Nu este de mirare că acestea sunt dintre ţările cu cele mai mari probleme economice în prezent.

Potrivit unui studiu realizat de EUObserver.com, în 2009, economia subterană a reprezentat între 36% şi 39% din PIB, în timp ce, în 2008, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor Publice, nivelul era la 21% din PIB, faţă de 14,5% în 2004.

La rândul ei, Andreea Paul-Vass, consilier economic al prim-ministrului Emil Boc, apreciază că aconomia subterană se situează la 23% din PIB.


Vă veţi întreba de ce am scris toate aceastea. Simplu: reducerile de salarii ale bugetarilor, de pensii, ajutoare de şomaj şi subvenţii aduc circa 2,5% din PIB la bugetul de stat şi induc grave probleme sociale, aşa cum a arătat mitingul de astăzi (sursa fotografiei: Agenţia de Investigaţii Media). Nu era mai simplu ca acest procent din PIB să fie obţinut din reducerea evaziunii fiscale?

Puteţi citi şi: Wikipedia, Investopedia, pe marginea evaziunii fiscale.
Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Familia Ionescu, creditul bancar şi criza financiară

Ionescu e antreprenor. Are o idee de afaceri in care crede si care ar putea da de lucru muncitorilor care sa o produca, dar si departamentului de vanzari care sa o vanda apoi utilizatorilor finali. Dar Ionescu nu are capital. Capitalul (banii, pe intelesul tuturor) sunt la Popescu, bancherul. Avem deja trei nivele ale societatii. Oamenii cu idei de afaceri (sau mai mult decat o simpla idee) si nevoie de bani, forta de munca ce ar putea fi angajata in proces si detinatorul de capital.
Banii nu sunt insa niciodata acolo unde sunt necesari, ci sunt concentrati in banci. Ca sa ii utilizezi e nevoie de credit. Ionescu ar vrea un credit, dar dobanda pe care bancherul Popescu i-o cere, este peste posibilitati. Popescu vrea 15%, iar Ionescu ar vrea sa lucreze cu o marja de 10%, ca sa isi impuna produsul pe piata. Prin urmare, Ionescu nu mai ia banii de la Popescu. Daca i-ar lua, ar trebui sa isi vanda produsul mai scump si asta ar insemna fie sa nu poata si sa falimenteze, fie sa antreneze o crestere usoara a preturilor la produsul pe care vrea sa il fabrice ca sa ii poata rambursa dobanda lui Popescu, bancherul.

La randul lui, Popescu e lacom. Daca ii da banii lui Ionescu la un pret mai mic (la o dobanda mai mica) poate pierde alt plasament viitor care s-ar putea dovedi mai profitabil. De ce sa ii dau azi cu 10%, cand maine poate gasesc pe cineva care sa ii vrea cu 15%, se intreaba Popescu.
Ionescu isi face si el calculele. Ar putea da salarii mai mici muncitorilor, ca sa ii ramana lui mai mult si sa ii plateasca bancii dobanzile mari pe care i le cere. Dar daca ii da salariu mai mic, muncitorii fie vor munci mai prost, fie vor pleca la alt antreprenor.
In cele din urma, accepta creditul oferit de banca. Banca insa are si ea probleme cu georgescu, care nu ii mai poate rambursa banii imprumutati si trebuie sa isi constituie un provizion. Ca sa isi „scoata” parleala, ii mareste dobanda lui Ionescu. In cele din urma, Ionescu da faliment. Ii da bancii cheile atelierului pus gaj pentru credit si pleaca in tarile cu dobanzi mai calde.

  • Paradigma banilor.
A,B si C au cate 150 euro in buzunar si decid sa se imprumute intre ei cu cate 150 euro. In urmatorul moment, fiecare dintre ei are tot cate 150 euro in buzunar, dar si creante de cate 150 euro asupra celuilalt.
In actuala formula de calcul, „masa lor monetara” se dubleaza. In termeni reali insa, nici vorba ( vezi teoreticianul economist Schumpeter, care a scris foarte ok despre drama bogatiei reale si cea a bogatiei „negative”, adica datoriile). Numai in caz de criza inveti care e diferenta dintre aceste doua „bogatii”. Am mai scris despre asta.  Atunci cand iei un credit, semnezi un contract prin care admiti ca ai o datorie la banca. E o dovada de onoare prin care te obligi sa iti rambursezi datoria. In acest moment, banca isi face calcule. Oare Ionescu imi va putea returna banii? Care e probabilitatea lui de default? Cat va mai valora promisiunea lui peste un an?
  • Cand promisiunile nu mai valoreaza doi bani
Criza subprime a demonstrat ca uneori, promisiunile nu valoreaza nimic. Cei care au luat bani de la banci desi nu erau calificati sa o faca, au obtinut casa, dar nu mai puteau plati ratele. Masa monetara M1 si M2 se duceau pe apa sambetei si toti se intrebau unde dispar banii? Banii lichizi erau imobilizati in cladiri, dar hartiile prin care oamenii isi recunosteau datoriile nu mai valorau nimic.
Eroarea de calcul? Nu poti aduna mere cu pere ca sa faci compot de struguri. Marul era real, para era doar pe hartie iar compotul de struguri nu se vedea nicaieri. Asa cum imi spunea un amic bun, asta este criza „banilor facuti cu mouse-ul”
  • Banii pana la urma, sunt un bun substitut al trocului.
Inainte vreme, bogatia se masura prin numarul de sclavi pe care il aveai. Acum, dupa ce a trecut peste noi un Ev Mediu, o Revolutie Franceza, aristocratii au priceput ca nu neaparat sclavii iti aduc bogatia, ci si banii. Ca si banii (vezi Aristotel) reflecta tot o forma de dominatie care inlocuieste violenta sociala.
Pana la urma, vorba Guvernatorului Isarescu. Criza asta se va rezolva intr-un fel sau in altul. Economia se va regla. Important e sa dai de lucru oamenilor, ca ei sa poata produce. Probabil vom asista la o re-echilibrare a distributiei valorilor financiare. Pericolul consta in poteca ingusta prin care aceasta ajustare se face. Poate fi prin stanga (comunism) sau prin dreapta (nu vreau sa dau exemple aici).
  • De ce FMI e inutil?
Pentru ca impune un mijloc de schimb poate inadecvat. FMI lucreaza prin intermediul DST. Grefeaza o moneda pe un spatiu care poate nu e dispus sa il accepte. Cati dintre noi am accepta, in ipoteza dezastruoasa in care ne-am pierde o mana, sa ni se puna o alta mana de la o maimutza?
SUA si-a trecut in constitutie solidaritatea economica intre statele federale. Europa mai are putin de lucrat la acest capitol. Eurolandul ( si mai ales Germania) vrea anumite reguli care functioneaza acolo, dar care in alte state nu au cum opera. Fiecare vrea sa isi vanda produsele peste tot si sa incaseze bani cat mai multi, dar nimeni nu vrea sa piarda. Toti vor excedent comercial, uitand ca economia asta e un joc cu suma nula. Ca sa vinzi ceva, altcineva trebuie sa cumpere. Nu pot fi toti exportatori net, ca sa citez din cineva. Iar Keynes stia asta. Hjalmar Schacht stia si el.
Nu asistam la o criza a capitalismului, ci la una a banilor. Iar in fata, avem un Carrefour, o rascruce. Stanga sau dreapta. Asta nu pricep uniifunctionari publici  care se pierd in proteste inutile si degraba de  pericole aducatoare. De asta nu am nicio compasiune pentru ei.
Postul a fost scris ca urmare a unui email primit in aceasta seara de la seful unei directii bancare dintr-o banca ce nu are treaba cu Romania. E din Canada  si e o banca de pe la 1830. Citez din mesajul bancherului respectiv (roman plecat demult acolo) :”
Buna Dan,
Sint tare busy aici. Ar fi fain sa mai particip la blog-ul tau, trebuie sa-mi gasesc un nick name si am probleme acum sa ma exprim in romaneste. In orice caz – …e groasa oricum si toata lumea e worried…practic cu Euro-ul acum se echilibreaza balantile de plati intre tari…nu mai conteaza daca e Euro sau nu, oricum sint tarile europene incurcate intre ele (see below!); ti-am pus si niste articole interesante”

M-am mai inspirat de acolo.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Conferința Liberalism – Etatism

Știu că în ultima vreme am promis multor persoane că mai stăm la un “pahar de vorbă” și nu m-am ținut de cuvânt, dar mâine ar fi o ocazie să ne întâlnim, la ultima dezbatere SOREC Liberalism-Etatism.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Nu numai bugetarii şi pensionarii au venituri mici

1. Pensionari: la sfarsitul lunii martie existau un numar de 5.5 milioane de pensionari, dintre care 82% aveau o pensie mai mica de 1.000 lei net. In decembrie 2007, procentul pensionarilor cu pensii mai mici de 1.000 de lei era de 95.3%

2. Bugetari: INS a comunicat ca in octombrie 2009, aproximativ 950.000 de persoane lucrau cu norma intreaga in administratie, sanatate si invatamant, dintre care 48% castigau mai putin de 1.500 de lei brut, respectiv 1.081 lei net.

In octombrie 2007, numarul bugetarilor era de 909.000, dintre care 61% castigau mai putin de 1.081 de lei net.

3. Sectorul privat: in octombrie 2009, in sectorul privat munceau cu norma intreaga 2.78 mil persoane, dintre care 62.7% castigau mai putin de 1.081 lei net. In octombrie 2007, 90% dintre cei 3.19 mil angajati castigau mai putin de 1.081 lei net.


Astazi, cateva zeci de mii de angajati din sectorul public demonstreaza impotriva masurilor pe care autoritatile doresc sa le ia in scopul reducerii cheltuielilor publice. Dincolo de populismul inerent unei asemenea manifestari, se afla problemele.

Astfel, se discuta acum despre faptul ca nu poti taia pensiile si salariile bugetarilor, pentru ca oricum sunt mici. Este adevarat, insa in sectorul privat lucreaza 1.7 milioane de persoane cu salarii mai mici de 1.100 de lei net, dintre care 631.000 castiga mai putin de 750 de lei brut (566 lei net).

Cum pot ei sa traiasca cu aceste salarii? Lor cine le apara drepturile? De ce nu au protestat sindicatele atunci cand companiile private au concediat jumatate de milion de angajati si au miscorat salariilor multora dintre angajatii ramasi?

Mai mult, tocmai pentru ca firmele private si-au redus costurile, acum guvernul mai poate plati pensiile si salariile bugetarilor. Daca firmele private nu s-ar fi restructurat, Romania ar fi intrat de mult in colaps.

Pana la un punct, liderii sindicali au dreptate: nu poti reduce salariile si pensiile sub un anumit nivel, pentru ca unii dintre cei afectati nu vor mai avea bani nici de paine. In acelasi timp insa, nu te poti impotrivi concedierilor din sectorul public, pentru ca fara aceste concedieri, tot sistemul se va prabusi.

Avem de ales: concediem personal, sau taiem salariile. Nu exista o a treia solutie.

Citeste si: De ce unii au furat si noi trebuie sa platim pentru ei?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: Ce înseamnă reducerea contribuţiilor la Pilonul II de pensii de la 2,5% la 0,5%

Din prezentarea sustinuta de catre presedintele APAPR la BNR astazi:

I. Propunerea MFP de taiere a contributiilor la Pilonul II de la 2,5% la 0,5% inseamna:

  1. Falimentarea cu buna-stiinta sistemului de pensii private (atat a administratorilor, cat si a celor 5 milioane de participanti);
  2. Distrugerea a 12 ani de constructie legislativa si institutionala in domeniul pensiilor private;
  3. Recunoasterea falimentului sistemului public de pensii, dar paradoxal si anihilarea principalei solutii de rezolvare a acestei probleme;
  4. Saracirea pentru totdeauna a pensionarilor romani de azi si de maine, prin eliminarea oricarei sanse de economisire privata pentru pensie;
  5. Nationalizarea mascata a pensiilor private din Romania.

II. Cati bani s-au strans in conturile de pensii private


III. Pentru jumatate din populatia lucratoare, Pilonul II este singura diferenta dintre saracie extrema si un nivel de trai relativ decent la pensie:
  1. 50% din familiile din Romania nu reusesc sa economiseasca absolut deloc (studiu prezentat de BNR in sept. 2009);
  2. 67% din populatia urbana a Romaniei nu economiseste absolut deloc si nici nu are rezerve financiare (IRSOP, sept. 2009);
  3. romanul “mediu” nu isi poate permite sa economiseasca (cheltuielile lunare sunt mai mari decat veniturile lunare, exceptand productia agricola de autoconsum) (INS, apr. 2010);
  4. de aceea, orice atac la Pilonul II este un atac la siguranta financiara la batranete a actualei generatii de salariati.

IV. Pilonul II este constant atacat de sindicate, care au incercat sa intre in business si sa il controleze, dar au esuat:
  1. atacuri frecvente: inghetarea/taierea contributiilor (reusita in 2009, incercata din nou chiar in prezent), introducerea garantiei lunare la inflatie (5 initiative impinse in Parlament in ultimii 3 ani);
  2. background: lipsa de reprezentativitate si conflict de interese - demonstrate de incursiunea in piata a Cartel Alfa si UGIR-1903 in 2007, cand au obtinut o cota de piata de 0,02%;
  3. sindicatele actioneaza impotriva intereselor salariatilor pe care ar trebui sa ii reprezinte. In Europa Vestica sindicatele sustin fondurile de pensii private si sunt interesate ca ele sa fie cat mai puternic finantate cu contributii.

V. Sustenabilitatea si adecvarea Pilonului II sunt vitale pentru o pensie privata la un nivel decent in viitor. Studii independente arata ca:
  1. o contributie cu 1 punct procentual mai mica, pe o durata de cotizare de 30 de ani, duce la o pensie cu pana la 30% mai mica;
  2. jumatate din pensia privata acumulata (in statele cu experienta in domeniu) provine de fapt din contributiile virate in prima treime a perioadei de acumulare (deci startul cu contributii solide este de maxima importanta pentru sistem);
  3. activele fondurilor de pensiile private reprezinta 80%-120% din PIB in toate statele dezvoltate si 12% in medie in statele Europei Centrale si de Est (sub 1% in Romania), ceea ce reprezinta un indicator de dezvoltare si „civilizatie” in materie de pensii.

VI. Pensiile private: obligatorii sau… ?
  1. desi in Romania vorbim de pensii private „obligatorii”, aproape 40% dintre participanti au intrat benevol in sistem (aproape 2 milioane de participanti din totalul de 5 milioane de contributori);
  2. in Europa, urmatoarele state au sisteme de pensii private cu participare obligatorie: Bulgaria, Danemarca, Ungaria, Polonia, Romania, Suedia, Austria, Islanda, Elvetia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Letonia, Estonia, Lituania si cvasi-obligatorie: Olanda, Norvegia, Finlanda, Germania, Belgia, Cipru, Franta, Italia, Spania;
  3. tot mai multe state europene (si nu numai) au planuri oficiale sa introduca obligativitatea ca element cheie pentru cresterea participarii la schemele private de pensii: Marea Britanie si Irlanda (autoenrolment, 2012-2016), Statele Unite (posibil in mandatul actualei administratii), etc.
Lucian Croitoru: deficitul sistemului public de pensii este de pana la 3 mld euro pentru acest an

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Îşi bagă greva-n lume şi ne-o fac cadou. N-am cum fi de acord

“Greva, adica refuzul muncii este in general considerat micul scop si functia esentiala a sindicatului, dar asta e o grava greșală. Un sindicat bine organizat poate căștiga victorii fără a face greve. În adevăr, ce-i greva? Nu e numai faptul de a refuza munca, căci un astfel de act n-a fost niciodată pedepsit de lege. E un mijloc de constrângere de una din părțile contractante asupra celeilalte părți pentru a o forța să modifice anumite condiții ale contractului, de exemplu ridicarea salariului convenit. In cazul unor greve, urcarea salariului determina cresterea preturilor pentru ca banii obtinuti de grevisti trebuie scosi de undeva in lipsa unor alte posibilitati ale Statului”, scria acum 100 de ani, profesorul de economie Charles Gide.

Inteleg dorinta de a obtine bani in plus, dar nu pot fi de acord cu greva de astazi. Cand ei isi trageau sporuri inepte, mie imi scadea salariul. Cand ei isi incasau stimulentele, eu trebuia sa strang cureaua. Cati sunt in piata? 30-40.000 de oameni? E nevoie de taierea a inca pe atatea joburi de la stat.

Nu se poate continua in ritmul asta. Vorba lui Isarescu. In 90 aveam 800.000 de bugetari. Acum avem 1,4 milioane si ne intrebam unde e problema?

In plus, politicianismele (indiferent de partea dinspre care vin) dezgustatoare si lacrimile de crocodil varsate de liderii sindicali, ma dezgusta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Întâlnirile informale. Raport intermediar

In ultimele doua zile am avut 3 asemenea intalniri. Am fost la 3 “mitinguri” intalniri. Azi si maine mai am programate doua. Altele decat alea din Victoriei. De regula, la meeting intalniri discutam discutii. Eu ii intreb cum se vede presa dinspre bancheri, ei ma intreaba cum se vad bancile dinspre presa. Pe urma ne intindem la cafele  si povestim.

Dupa ce inchei sirul de intalniri ( e oare vorba de o initiativa la nivel agregat sau doar coincid aceste solicitari?)am sa incerc sa fac un fel de tur de orizont.

Am descoperit oameni foarte agreabili cu care am putut discuta dincolo de problemele legate strict de sectorul bancar local. Voi reveni asupra acestui subiect vineri sau cel mai tarziu luni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Ce profituri au înregistrat în 2009 băncile centrale?

Anul 2009 a fost unul bun pentru bancile centrale din intreaga lume, profiturile inregistrate de catre acestea fiind de regula mai mari decat in 2008.

Datele comunicate de BNR arata ca anul trecut, Banca Nationala a Romaniei a inregistrat un profit brut de 1.09 mld euro (4.6 mld lei), in crestere cu 29.7% in euro si 37.8% in lei comparativ cu 2008.

Insa, nu numai BNR a inregistrat o crestere a profitului in 2009: FED a obtinut un profit de 52 miliarde de dolari, cu 47% mai mare decat cel din anul anterior, Banca Centrala Europeana aproape ca si-a dublat profitul, acesta ajungand de la 1.3 mld euro la 2.3 mld euro, iar Banca Centrala a Elvetiei a trecut de la o pierdere de 4.7 mld franci in 2008, la un profit de 9.9 mld franci anul trecut, insa 7.7 mld franci a reprezentat profitul din reevaluarea rezervelor de aur.

In graficul de mai jos se poate observa evolutia profiturilor a 11 banci nationale in 2008 si 2009, click pe grafic pentru marire.

Unele dintre banci nu au publicat inca rapoartele complete pe 2009: Banca Centrala din Bulgaria a inregistrat un profit de 519 mil euro in 2008 si 165 mil euro in primele sase luni din 2009, Banca Centrala din Croatia a inregistrat un profit de 474 milioane euro in 2008 si 68.5 mil euro in S1.09, iar Banca Centrala a Rusiei a inregistrat in 2008 un profit de 2.37 mld euro, in crestere cu 247% comparativ cu 2007.

Dupa cum se poate observa in grafic, FED a obtinut un profit aproape dublu comparativ cu urmatoarele 10 banci centrale luate impreuna, insa acest profit se justifica prin faptul ca americanii au fost mult mai activi pe piata in timpul crizei din 2009.

Cum obtin bancile centrale profit? Desi obiectivul acestora nu este acela de a obtine profit, ci de a supraveghea sistemul bancar si a asigura stabilitatea preturilor, bancile centrale efectueaza operatiuni pe piata, iar aceste operatiuni pot aduce profit sau pierdere, in functie de conjunctura.

Sa luam cazul BNR: Banca Nationala a cumparat ieftin euro in perioada 2006-2007 pentru a impiedica leul sa se aprecieze, si a vandut scump euro in 2009 pentru a impiedica leul sa se deprecieze.

Cu alte cuvinte, a cumparat la 3.2-3.5 si a vandut la un curs de peste 4 lei/euro. Mai departe, BNR a obtinut profit din administrarea rezervelor internationale, insa in 2008 a inregistrat pierderi din operatiunile pe care le-a efectuat pe piata monetara.

Nota: in Japonia, anul fiscal se termina la 31 martie, astfel ca datele pe 2009 arata profitul inregistrat in perioada 1 aprilie 2008-31 martie 2009.

Sumele au fost transformate in euro la cursul din ultima zi a anului. Cifrele mentionate reprezinta profiturile brute.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Căderea euro în faţa dolarului. De ce cade, până unde poate coborî şi cui îi convine?

Euro a ajuns aproape de pragul la care a fost introdus ca moneda. In ianuarie 1999, cursul euro/dolar era de 1,18. Ieri, moneda europeana coborase la 1,22. Fata de decembrie 2009, devalorizarea euro in fata usd este de 19%. Sa fie Grecia de vina? In parte, da. Sa fie contagiunea si tarile PIIGS? Si ele fac parte din motive. Paradoxul insa e altul. Euro se depreciaza nu neaparat din cauze economice, cat in baza unor motive politice. Ministrii de Finante din Euroland nu reusesc sa contureze mai consistent o coerenta economica si bugetara a Uniunii.

Continuare

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Şelaru: Aproape un procent din PIB

Aproape un procent din PIB este suma bonusurilor şi a pierderilor pe care le-au avut anul trecut principalele companii de stat.

- din Gândul

Total bonificaţii - 1,2 miliarde RON
Total pierderi - 3,2 miliarde RON

Mai are cineva vreun dubiu că există şi alte soluţii decât tăierea pensiilor?

Privatizarea acestor găuri negre ale economiei româneşti ar conduce la eliberarea unei părţi din presiunea de pe buget. Dar unde e camarila politică şi masa de manevră electorală? Fix aici. Şi nu mă refer la camarila politică de azi ci la orice guvernare şi la voturile primite de un partid sau altul.

Metrorex şi CFR Călători fără bonusuri ar fi aproape de linia de plutire. Dacă Videanu şi Berceanu se ocupau anul trecut de privatizări şi nu ridicau de dimineaţa până seara din umeri că n-au bani poate erau scăderi de 10 procente la pensii şi de 20 de procente la salarii. Dar au avut bani, de unde bonusuri altfel?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

Mihai Marcu: Faliment controlat în Grecia?

In ciuda opozitiei Frantei, Germania a interzis vanzarile in lipsa (naked - shorts) pentru CDS-uri, obligatiuni in EURO si actiuni ale principalelor institutii financiare bancare germane. Este un fals razboi cu "speculatorii".

Intotdeauna speculatorii au fost "oaia neagra" a oricarui regim politic:


  • de fapt Grecia nu are probleme, speculatorii au fost de vina;
  • de fapt leul nu era supraevaluat, speculatorii au fost de vina (in octombrie 2008);
  • de fapt in SUA nu a existat nicio bula imobiliara, Paulson / Lipmann / GS erau de vina;
Interzicerea vanzarilor in lipsa nu va reduce riscul; fara posibilitatea de a controla riscul, reducerea expunerilor va fi dezordonata si brutala, ca dovada deprecierea euro de azi.

Exista si o alta logica interdictiei vanzarilor in lipsa- Germania pregateste legislatia pentru falimentul controlat al statelor, cu prim candidat Grecia si vor sa nu lase speculatorii sa grabeasca acest proces.

Restructurarea controlata a datoriei Greciei este cel mai plauzibil scenariu, deoarece masurile de austeritate anuntate nu vor putea fi aplicate. Intr-o tara ca Estonia austeritatea a fost posibila; intr-o tara ca Grecia - putin probabil. Falimentul controlat este necesar pentru a nu extinde contagiunea catre Spania si Italia, care mai au inca sanse sa-si plateasca datoriile.

Solutiile sunt simple in teorie:

- Grecia isi recastiga competitivitatea economica prin scaderea salariilor cu 20% - pare o misiune imposibila
- Grecia iese din zona euro si isi devalorizeaza moneda - inacceptabil politic.
- Grecia isi restructureaza controlat datoria.

Falimentul este singura sansa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Lucian Davidescu: România plăteşte puţin pentru sănătate, educaţie, pensii şi tot nu-i de-ajuns. Unde sunt banii?

Cel puţin trei sectoare publice fundamentale – sănătatea, educaţia şi pensiile – au fost tot timpul subfinanţate. Dacă banii n-au ajuns unde trebuie, este doar din lipsă de principii şi de proceduri bugetare.
Sănătatea, educaţia şi pensiile au însemnat tot timpul mai puţin de jumătate dintr-un buget deja mic. În anii ‘90, principalul client pentru cealaltă jumătate din buget au fost companiile falimentare ale statului. Pe măsură ce porţia lor a scăzut, s-au eliberat bani. Însă ei au fost rapid devoraţi de noua vedetă naţională, birocraţia. Pe măsură ce s-a umflat, birocraţia a avut grijă ca banii să nu mai ajungă niciodată acolo unde era cu adevărat nevoie de ei. Azi, medicii, profesorii şi pensionarii sunt puşi să dea înapoi ce n-au primit niciodată.

Sănătatea. Cu 3-3,5% din PIB alocate de la buget, sănătatea este la jumătate din ponderea majorităţii ţărilor, civilizate sau nu. Partea bună este sistemul independent de asigurare, ale cărui baze au fost puse acum mai bine de zece ani. Partea proastă este că acest sistem nu mai este respectat, iar Guvernul a ajuns să impună medicilor plafoane de pacienţi şi de timp de lucru. Partea şi mai proastă este că a fost păstrat un binom ambiguu, în care o parte din finanţare vine în continuare din bugetul public.

Din cauza acestei ambiguităţi, sursele de finanţare nu au fost niciodată ajustate la necesităţi, iar decizia de alocare a banilor a rămas politică. Rezultatul: un nivel salarial mediu de 300 de euro net pe lună, adică mai puţin chiar decât media pe economie.

Educaţia. Din 6 procente din PIB promise, doar 4,5 sunt alocate în realitate. Chiar şi aşa, cifra este destul de apropiată de media majorităţii ţărilor. Civilizate sau nu.

Însă până la beneficiari banii ajung tot pe un traseu netransparent. Aproape că li se pierde urma. O parte din bani sunt distribuiţi prin intermediul bugetelor locale, cu ţintă relativ precisă. „Flexibilitatea” rămâne tot în mâna bugetului central, care virează separat sume necesare pentru ce crede de cuviinţă. Una peste alta, nimeni nu are în mână decizia de-a optimiza cheltuielile în funcţie de performanţe. În total, cele 4,5% din PIB înseamnă 5,4 miliarde de euro. Astfel, cheltuielile cu educaţia per elev se apropie de 2.000 de euro pe an.

Calculat după numărul cadrelor didactice, costurile sunt de 1.600 de euro pe lună. Însă din aceşti bani nu ajung în cheltuieli salariale nici jumătate. Iar salariile medii nete ajung la jumătatea acestei jumătăţi: 400 de euro net pe lună.

Citeşte continuarea în România Liberă

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP