joi, 20 mai 2010

Ion Radu Zilişteanu: Şmecheria statului cu reducerea pensiilor cu 15%

În această seară, la emisiunea Realitatea zilei de la Realitatea TV, deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu, a făcut un calcul privind deficitul din acest an al fondului de pensii şi economia făcută cu reducerea nediferenţiată a pensiilor cu 15% în perioada iunie-decembrie 2010, plecând de la cifrele oficiale. Prim-ministrul Emil Boc şi ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, au tot anunţat că deficitul de acoperit pentru fondul de pensii este de 500 mil.€, în acest an.

România are 5.521.500 pensionari, cu o pensie medie de 677 lei. Înseamnă că lunar se plătesc:


5.521.500 pensionari x 677 lei ≈ 3,8 mld.lei

În consecinţă, pensiile de plătit în ultimele 7 luni ale anului sunt:

3,8 mld.lei x 7 luni ≈ 26 mld.lei

Cu reducerea de 15%, se economisesc:

26 mld.lei x 15% ≈ 3.9 mld.lei

La un curs mediu de 4.20 lei/€, obţinem:

3,9 mld.lei / 4.20 lei/€ ≈ 930 mil.€

Înseamnă că statul român face o afacere cu reducerea de 15% a pensiilor. Îi rezultă un "profit" de circa 430 mil.€, pe care îi poate folosi după pofta inimii. Cifrele comunicate de autorităţi sunt fie neglijente, fie autorităţile nu mai au capacitatea să le coreleze.
Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Cristian Orgonaş: În aprilie, producţia de oţel a României a crescut pentru a şasea lună consecutiv

Datele publicate astazi de Asociatia Mondiala a Otelului arata ca in aprilie, Romania a produs 240.000 de tone de otel, cu 11.3% mai mult decat in aprilie 2009, dar in scadere usoara fata de martie.
De la inceputul anului, Romania a produs un milion de tone de otel, cu 34% mai mult decat in primele 4 luni din 2009 insa cu aproape 50% mai putin decat in aceeasi perioada din 2008.

La nivel mondial, productia de otel a totalizat 121.6 mil tone in aprilie si 467.8 mil tone in perioada ian-aprilie 2010, cifrele fiind in crestere cu 35.7% respectiv 31.8% comparativ cu perioada corespunzatoare din 2009.
Cea mai mare cota din piata mondiala a otelului o are China (45.5%), urmata de Japonia (7.4%) si de SUA (5.6%).

Mai jos evolutia lunara a productiei in Romania. De retinut ca cea mai mare parte a productiei este exportata, astfel ca aceasta crestere nu se datoreaza in primul rand revenirii economiei autohtone, ci revenirii economiei mondiale.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Un nou abuz al ANAF, legat de redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către organizaţii non-profit

După cum se ştie, contribuabilii persoane fizice îşi pot redirecţiona 2% din sumele plătite ca impozit pe venit către bugetul de stat către organizaţii non-profit, respectiv asociaţii şi fundaţii. Iată că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) îşi continuă ofensiva de a nu plăti bani de la buget în baza unor prevederi legale. Astfel, ANAF a emis un ordin intern la data de 14 mai 2010 către Administraţiile Finanţelor Publice teritoriale, în care se stipulează că formularele 230 pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit care sunt precompletate la punctul 2 nu sunt considerate valide. Acel punct 2 se referă la denumirea, codul unic de înregistrare şi contul bancar ale entităţii către care se face redirecţionarea cotei de 2% din impozitul pe venit.

Redau mai jos fragmente dintr-un comunicat comun al organizaţiilor Salvaţi Copiii România, Fundaţia pentru SMURD, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), World Vision România şi Motivation România.


"În Ordinul transmis Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice, se arată că veţi analiza cu atenţie respectarea instrucţiunilor de completare a formularelor, în special cele privind rubricile referitoare la denumire entitate, codul de identificare fiscală şi cont bancar, verificând dacă sunt completate prin dactilografiere sau pretipărite, deşi datele de identificare ale contribuabilului sunt completate de mână, caz în care se constată că nu au fost respectate instrucţiunile de completare.

Potrivit aceluiaşi document, în cazul în care contribuabilul nu a completat formularul respectând condiţiile de mai sus, se va proceda la aplicarea art.9 din Codul de procedură fiscală, prin notificarea contribuabilului în vederea remedierii deficienţelor de completare a formularelor, iar, în cazul în care nu vor da curs solicitării, acestea vor fi returnate/respinse, după caz.

Organizaţiile non-guvernamentale îşi exprimă îngrijorarea asupra deciziei luate de ANAF, în condiţiile în care prevederea redirecîionării unui procent de 2% din impozitul pe venit a fost introdusă în scopul clar al sprijinirii sectorului non-guvernamental. Mai mult, modificarea regulilor în timpul jocului este o practică lipsită de transparenţă şi onestitate, în condiţiile în care precompletarea formularelor de către ONG-uri este o modalitate de a veni în ajutorul contribuabilului, astfel încât acesta să se poată implica în problemele societăţii.

În ultimii cinci ani de aplicare, prevederea 2% a generat aproape 52 mil.€, dintre care 50% numai în 2009, numărul contribuabililor care şi-au exercitat dreptul de a direcţiona 2% din impozitul pe venit către o entitate non-profit crescând de la an la an.

Cu banii atraşi prin campania 2% de anul trecut, Salvaţi Copiii România a oferit unui număr de 520 de copii săraci şansa de a merge la grădiniţă sau la şcoală. Astfel, 220 de copii din zone rurale au mers la gradiniţă, iar 180 de copii din Valea Jiului au avut asigurate masa, rechizitele, hainele şi educatorii pentru a participa la cursurile after school. În plus, Salvaţi Copiii a asigurat suport nutriţional şi vitamine pentru 60 de copii bolnavi, infectaţi cu HIV, şi alţi 60 de copii refugiaţi au beneficiat de cursuri educaţionale de integrare în comunitate.

Fundaţia pentru SMURD a achiziţionat din fondurile campaniei 2% pentru SMURD, derulată în anul 2009, un număr de 100 de ore de zbor, ce vor fi efectuate cu o aeronavă dotată, din punct de vedere medical, cu echipamente şi aparatură medicală pentru a efectua zboruri interne de salvare, pe timp de zi şi de noapte, în condiţii meteorologice nefavorabile, cu scopul de a veni, atunci când este cazul, în sprijinul misiunilor aeromedicale SMURD, efectuate cu elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie.

Totodată, Fundaţia pentru SMURD a asigurat dotarea bazelor aero-medicale SMURD din Bucuresti, Târgu-Mureş şi Iaşi cu rezervoare metalice supraterane pentru alimentarea cu carburanţi de aviaţie a elicopterelor ce execută misiuni SMURD, construirea bazei aero-medicale de salvare SMURD Bucureşti, construcţia unui centru dotat cu sisteme educaţionale moderne şi alte proiecte menite să sprijine activitatea sistemului integrat de medicină de urgenţă din România."

Majoritatea organizaţiilor non-profit au publicat formularul 230 pretipărit pentru a uşura sarcina contribuabilului. Gândiţi-vă că un număr de cont bancar în format IBAN are 24 de caractere, ce pot fi extrem de greu reţinute. Mai mult, la scrierea unui astfel de număr de cont, se poate lesne greşi.

Anul trecut, nu a existat un astfel de ordin. Existenţa lui în acest an denotă intenţia ANAF de a împiedica prin orice mijloace scurgerea de fonduri de la buget, chiar dacă plăţile se fac în baza legii. Organizaţiile non-profit preiau multe dintre activităţile în care statul este incapabil să se descurce.
Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Concedierile de la stat. Cum vor fi făcute? Fiecare şef are un şef politic, unul ierarhic şi propriile pile. Vor “zbura” angajaţii fără pile?

In mod normal, ar trebui ca Guvernul sa se gandeasca la disponibilizari. Timpul trece iar noile tinte din acordul cu Fondul trebuie atinse.  Cum o sa se faca disponibilizarile? Luati-l pe functionarul public Ionescu care e sa zicem, director de directie dintr-un minister. Sau primar. Are sefi pe linie de partid care i-au impus sa ii angajeze la el in Directie (Primarie samd) cativa “amici”. Ionescu are insa si sefi pe linie ierarhica. “Generalul” l-a sunat sa-i bage si lui doi-trei “nepoti” in Directia lui. Si i-a bagat, ca doar nu-i platea din buzunarul lui. Ionescu are insa si el o nepoata si un frate pe care i-a angajat pe cand se mai putea. Si-i mai are pe cei fara pile, care au prins un concurs si au reusit.

Pe cine o sa dea afara? Pe “pilele” sefilor? Greu de crezut. Pe cei veniti pe bune? In acest caz ar ramane doar cu “pilele” pe cap, iar “pilele” nu muncesc, ca daca ar fi fost muncitori isi gaseau undeva un loc de munca si nu apelau la rubedenii. Pilele stau toata ziua la tigara si pe messenger/twitter/facebook samd.
Standarde de cost nu ai, ca sa zici ca faci o selectie riguroasa.  Sa presupunem ca o sa le ai intr-o luna. Ce te faci si cu alea? Sefii raman sefi si s-ar putea sa zbori si tu daca le dai oamenii afara. Revii la situatia descrisa mai sus.

Ar mai fi o varianta. Sa aduci o echipa de straini care sa taie “obiectiv” din schema. Unul de prin Big Four sau pe cineva din afara. Aia te costa (chiar daca efectul agregat e pozitiv) si o sa iti sara lumea in cap ca arunci banii.

Ar mai fi varianta sa faci ca`n trecut. Vine Banca Mondiala si taie in carne vie.
Timpul trece, Guvernele se vor schimba si ele. Se asteapta o mana de croitor ca sa taie cu o foarfeca?  Sau o alta mana care sa dea afara barbati pentru ca a lucrat in ultima vreme cu femei? Mai e o varianta, dar pe aia n-o spui inca.

Una peste alta, sunt convins ca in perioada asta, prin birourile functionarilor publici e durere mare.

Aveti colegi/colege care sunt angajate pe pile? Va e teama de locul de munca? V-au anuntat despre disponibilizari, cum sau cand vor fi facute?

Astept pareri.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Păun: Apa de ploaie din lupta împotriva evaziunii fiscale

După ce s-au întins cât nu le permitea plapuma şi au exagerat cu cheltuielile cu “proiectele publice ale statului care scot România din criză” (sau scot din criză cel puţin pe cei favorizaţi de “soartă), guvernanţii au ales, într-o primă fază, pentru a acoperi găurile negre de la buget, varianta scăderii salariilor bugetariile şi pensiilor tuturor (deja scăzute fiind prea “nesimţite”). Fără a avea puterea de a se lupta cu serviciile secrete (supradimensionate) sau cu agenţii care taie frunză la câini pe bani publici dar care au devenit adevărate sanatorii pentru membrii partidelor politice, incapabili să facă faţă cerinţelor tot mai mari de îndestulare din proiectele statului (care oferă nimic sau prea puţin societăţii civile), guvernanţii au atacat la baionetă veniturile menţionate şi au aruncat populist pe masa fondului de solidaritate propriile lor salarii (nici nu te mai întrebi din ce o să trăiască ei, fiind evident că tot din “proiectele statului” pe care le alocă arbitrar din banii noştri). Foamea de bani e atât de mare încât s-a căşunat şi pe ajutoarele sociale (e drept, unele dintre ele exagerate pentru o ţară în tranziţie spre piaţa liberă nu spre socialism).

Din păcate pentru ei, populaţia s-a prins rapid de şmecherie (chiar dacă prea târziu). Fiecare dintre noi avem în familie pensionari sau bugetari, scăderea salariilor lor afectând venitul general al familiei (chiar dacă o parte provine din privat). Nu convenea nimănul, nici măcar sectorului privat, o astfel de măsură, în condiţiile în care banii ajunşi pe mâna statului se cheltuiesc cum se cheltuiesc, regulile fiscale se aplică doar pentru unii sau statul încă mai are sectoare la care poate renunţa (serviciile de securitate de exemplu).

Cu complicitatea celor care lucrează la Fisc (şi care, în condiţiile creşterii accizelor la tutun şi carburanţi, au devenit mult mai interesanţi pentru cei din sectorul privat), evaziunea fiscală a devenit înfloritoare în România, fiind estimată în jurul valorii de 10 miliarde euro. Statul, sub presiunea străzii, a început lupta la baionetă şi a anunţat cu mare fast măsurile sale de combatere a evaziunii fiscale: (a) deţinerea, producerea, transportul, depozitarea şi vânzarea bunurilor care provin din contrabandă, cunoscând că marfa ar trebui plasată sub regim vamal, vor fi pedepsite cu închisoare de la doi la şapte ani (b) calculul, reţinerea şi nevărsarea „cu intenţie” a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat (TVA şi accize) este va fi considerată drept infracţiune, pasibilă de pedeapsa cu închisoarea de la 1 an până 3 ani (c) aplicarea de TVA pentru mărfurile comercializate de pe piaţa intracomunitară pentru cereale şi plante tehnice, legume şi fructe, flori, carne şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte, fructe de mare, zahăr şi materiale de construcţii (d) crearea unui registru al tranzacţiilor intracomunitare taxabile care au locul în România (d) antrepozitarii nu mai pot cesiona uşor active, acţiuni sau părţi sociale (e) activitatea de antrepozitare în regim suspensiv va fi limitată şi va trebui depusă o garanţie de 6% din valoarea accizelor (f) operatorii economici vor putea introduce mărfuri în vederea comercializării în magazinele duty-free numai după plata accizei, taxei pe valoare adăugată şi taxelor vamale, după caz. Taxa pentru a deschide un magazin duty free este de 100.000 euro pe an plătibilă anticipat statului. Nu se vorbeşte nicăieri de cum am putea să penalizăm noi statul pentru faptul că risipeşte pe nimic banii din impozite şi taxe, că ne pune să aşteptăm la cozi interminabile decontarea obligaţiilor faţă de el sau că el întârzie excesiv de mult cu decontarea obligaţiilor sale faţă de noi.

Întreaga propunere legislativă nu este decât o înşiruire de măsuri dintre care o bună parte vizează creşteri de fiscalitate pentru bunuri comercializate intracomunitar, pentru activitatea din duty free sau o definire mult mai clară a puterilor absolute pe care le are statul în a controla pe cei pe care îi presupune evazionişti. Aceste măsuri nu au cum să producă efectele scontate pentru că: (a) cu oameni mai prost plătiţi deja cărora li se doreşte scăderea salariilor cu încă 25% controlul se va face întotdeauna sumar şi cu un avantaj direct plătit în buzunarul controlorului fiscal după principiul “noi nu mâncăm ceva”; (b) o fiscalitate mare şi impusă brutal cu forţa va genera un sistem de apărare şi mai mare din partea sistemului privat şi un cost de oportunitate al eludării regimului fiscal (c) atunci când banii din impozite (mari sau mici) intră în sacul fără fund al statului fiind apoi direcţionaţi către anumite “proiecte de interes naţional” la care participă doar unii şi obţin profituri frumuşele alături de cei care le fac cadou există un cost de oportunitate adiţional de a nu-ţi plăti aceste impozite şi taxe (când merg pe drumuri pline de gropi, nu am autostrăzi dar unuii se îmbogăţesc frumuşel din proiecte ale statului pe care nu le vede nimeni parcă am o înclinaţie şi mai mare spre evaziunea fiscală) (d) statul nu are cum să fie prezent în toate operaţiunile economice şi nu poate controla totul pentru că ar deveni mult prea costisitor pentru el (o economie subterană există în mod natural chiar şi în sistemele cele mai opresive).

Statul gândeşte anti-economic şi pune din nou înaintea tuturor lucrurilor interesele sale mai presus de cele ale întreprinzătorilor privaţi. Această nouă legislaţie care “îmbunătăţeşte” evaziunea fiscală nu face decât să pună o presiune şi mai mare pe economia la vedere (pe acei privaţi care sunt cuminţi şi îşi plătesc la timp impozitele şi taxele datorate statului). Cei care sunt evazionişti cu buna ştiinţă a statului vor continua să facă acest lucru cu profituri şi mai mari în perioada următoare. Ei vor rezista pe piaţă şi îi vor elimina, cu ajutorul celor de la stat care închid ochii, pe cei care refuză să vândă sau să cumpere fără factură sau să angajeze la negru. Soluţia luptei împotriva evaziunii fiscale ţine mai degrabă de un grad mai mare de libertate economică şi de o fiscalitate care să se transforme în mult mai multe bunuri publice de valoare faţă de câte se realizează în prezent (ceea ce e puţin probabil că s-ar întâmpla vreodată). Statul puternic agresor şi poliţienesc nu este soluţia pentru a diminua evaziunea fiscală. Lupta pe care şi-o propune actualul guvern va restrânge şi mai mult iniţiativa privată şi va aduce şi mai puţine venituri la bugetul statului. Statul nu trebuie să lupte cu evazioniştii ci trebuie să îi convingă, prin ceea ce face, de utilitatea participării sectorului privat la proiectele sale. E greu însă să convingi oamenii să cedeze din proprietatea lor pentru a multiplica proprietatea altora.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Păun

Mihai Marcu: Richard Koo despre deficite publice

Un comentariu foarte interesant despre o realitate foarte aplicabila si in Romania: echilibrarea deficitelor nu duce automat la crestere economica, mai ales in situatia unei recesiuni bilantiere, cand principalul scop al sectorului privat devine minimizarea datoriilor si nu cresterea profiturilor.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Daniel Cazangiu: Frica

Frica - sentiment uman creat prin percepție - schimbă comportamentul, iar o dată indusă maselor acestea se vor concentra asupra posibilităților de reducere a urmărilor unor evenimente probabile, fără însă să-și mai pună problema veridicității acestei percepții. De fapt, frica are o putere destul de consistentă de contagiune și îmbracă (cosmetizează) informația.

De exemplu informația simplă este: 'suntem în plină criză economică'. Formele emoționale care pot îmbrăca aceasta informație sînt:
- curaj, optimism - 'ocazie bună să scăpăm de concurență pentru că suntem cei mai buni' sau 'se deschide țeava cu oportunități' sau 'acum se va vedea eficiența oricărei abordări economice'
- frică, incertitudine - 'poți să pierzi, totul merge foarte prost', 'cunosc o grămadă de oameni care au probleme la firmă, mulți au închis deja'

Schimbările comportamentale induse sînt variate și depind în principal de domeniul de care aparține informația astfel cosmetizată. Masele sînt acaparate de acest semntiment doar în problemele care pot să privească întreaga comunitate sau mare parte din ea: securitate, economie, sănătate, și mai puțin de informații al căror efect nu se manifestă pe termen scurt (aici intră ecologia).

În realitate, o dată cu furnizarea unei informații se realizează o influențare a contextelor, iar persuasiunea asigură implementarea 'noii provocări'. Dacă momentul ales pentru a da drumul la informație pe piață coincide cu un eveniment local negativ, informația preia astfel din credibilitatea acelui eveniment și autoritățile își pot aroga mai multă legitimitate în luarea unor măsuri 'ne-populare'.

Terenul pe care prinde frica fiind unul emoțional, nerațional, înlăturarea acestei percepții apare după o perioadă în care mediatizarea excesivă a exemplelor afectate de frică încetează (intervine uitarea), sau interesele existente în răspîndirea fricii sînt satisfăcute. Orice influențare de acest tip devine în ochii majorității o fatalitate, un fenomen aleatoriu ale cărui cauze nu le mai caută nimeni; secretul înțelegerii acestei dezinformări constă tocmai în disocierea acestei fatalități.

Repetarea în media nu face altceva decît să aducă în trecutul imediat anumite imagini sau informații, știut fiind faptul că oamenii sînt influențați în deciziile lor de evenimentele petrecute în acest interval de timp, emoția legată de orice altă experiență mai îndepărtată în timp fiind mult diluată.

Pe acest tipar a început lupta cu fantoma terorismului, care după atingerea obiectivelor a fost trecută în conservare. Cu siguranță că atunci cînd vor mai fi interese reale legate de geopolitică această fantomă va fi reînviată.

Criza economică este un alt exemplu. Așa cum am demonstrat în alte articole, frica indusă de fantoma crizei economice are rolul de a masca de fapt criza funcționării statului. Ca sugestie, calculul economic ne ajută în structurarea comportamentului propriu (consum, economisire, plasamente, ...), iar pulsul 'fricii' maselor luat din media poate ajuta în decizii de investiții și vînzări.

Frica de conflicte sociale, de posibile intrări în incapacitate de plată a unor state, de virtuala dispariție a banilor, de căderea iremediabilă a unor monede, sunt numai cîteva exemple cu care opinia publică este 'îndepărtată' de realitate și devine sursă de profit în încercările de a 'preveni' dezastrul mediatizat.

În concluzie, buna mînuire a stărilor umane - frică, optimism - a devenit o sursă de profit sau o metodă viabilă momentan dpdv politic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Cristian Orgonaş: Avem nevoie de un guvern de tehnocraţi?

Atat la mitingul sindicalistilor de ieri cat si in dezbaterile televizate de dupa miting, s-a adus in discutie varianta guvernului de tehnocrati, eventual cu dl Isarescu pe post prim-ministru. De asemenea, s-a amintit si faptul ca un asemenea guvern a evitat colapsul economic in Ungaria.

Probabil, unii dintre cei care iau in discutie o astfel de varianta cred ca odata venit in fruntea guvernului, tehnocratul respectiv va reinventa roata, adica va reforma administratia publica fara sa concedieze pe nimeni si/sau fara sa reduca niciun salariu.

Din nefericire, inca nu s-a inventat un tip de reforma a carei implementare sa nu ii afecteze pe cei din sistem. In acest moment, marja de actiune a guvernului (oricare ar fi el) este foarte mica – nu exista 100 de alternative pentru a reduce cheltuielile publice.

De unde poate taia guvernul? Exista doua mari surse: achizitiile publice si cheltuielile de personal plus cele cu asistenta sociala.

Printr-un management adecvat poti reduce costul achizitiilor publice cu 10-15-20%, insa daca guvernul taie la jumatate sumele alocate acestui domeniu va urma un val de falimente in mediul privat, multe dintre firmele care lucreaza acum cu statul ramanand fara comenzi (nu discutam aici despre clientela politica). Iar aceste falimente vor aduce bugetul intr-o stare si mai proasta.

Prin urmare, trebuie sa reduci semnificativ cheltuielile de personal si cele cu asistenta sociala. Cum faci asta fara sa scazi salariile sau fara sa trimiti o parte din bugetari in somaj?

In plus, sa nu uitam ca un guvern nu poate functiona fara un Parlament care sa ii aprobe legile. Cine il va sprijini pe Isarescu daca acesta propune concedierea a 200.000 de bugetari sau scaderea salariilor?

Evident, aceste decizii trebuie luate si asumate la nivel politic – daca nu ai majoritate in Parlament, nu poti face nimic.

Probabil ca un guvern de tehnocrati ar da bine in exterior, insa orice masura propusa de un asemenea guvern va trebui negociata in interiorul majoritatii care sustine guvernul respectiv, iar asta poate duce la discutii interminabile.

Este clasa politica romaneasca pregatita sa acorde un cec in alb unui prim-ministru independent gen Isarescu sau Tanasescu? Ma indoiesc.

PS: CTP propune, dar l-a intrebat cineva pe Isarescu daca vrea?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: A murit inventatorul bancomatului

Inventatorul primul bancomat din lume John Shepherd-Barron a decedat, la vârsta de 84 de ani, în nordul Scoţiei. După cum transmite joi AP, acesta a murit încă sâmbătă la spitalul Scotland’s Raigmore , dar faptul a fost făcut public abia miercuri.

John Shepherd-Barron a spus că a inventat primul ATM după ce a fost concediat de la banca la care lucra.

La acea vreme, cardurile de plastic încă nu existau, iar bancomatele funcţionau în bază de cecuri.

Primul bancomat din lume a fost instalat la Londra în anul 1967.

El nu si-a inregistrat patentul si nici nu s-a imbogatit de pe urma aparitiei bancomatelor. A primit doar diplome si medalii, fiind un tip modest si mereu zambitor.

Intrebat cum i-a venit ideea, Barron si-a amintit cum a intarziat 5 minute peste ora inchiderii bancii cu care lucra si nu a mai putut incasa un cec foarte important pentru el. „Asa ca m-am gandit ce ar fi daca am face un automat care sa elibereze cash in baza unor cecuri, carduri sau alte instrumente. Initial, codul PIN trebuia sa aiba 6 cifre, dar am renuntat la doua cifre pentru ca nevasta-mea nu putea retine un sir mai lung de 4 cifre” a explicat Barron. Nevasta lui a fost Caroline Murray, fiica lui Sir Kenneth, presedintele din acea vreme al Royal Bank of Scotland.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Trei măsuri care nu scot economia din criză

Reducerea economiei subterane
Aceasta este cea mai greșită propunere pe care am auzit-o. Se susține că economia subterană reprezintă circa 40 miliarde de euro și dacă ar fi fiscalizată atunci deficitul bugetar ar fi eliminat. Matematic e corect, dar nu tot ce este matematic corect este la fel din punct de vedere economic. Propunerea de reducere a evaziunii fiscale demonstrează că susținătorii ei nu înțeleg cauzele evaziunii. Ilegalismul economic apare atunci când legalitatea aduce cu sine o povară de nesuportat. Economia subterană se dezvoltă atunci când impozitarea – confiscarea câștigurilor din tranzacții voluntare între indivizi – amenință să devină o prohibiție de facto a muncii și a inițiativei antreprenoriale. Devine mai rentabil să sfidezi legea și să intri în economia subterană. Căci oamenii nu sunt proști: ei se uită la costul de oportunitate al ilegalității: plata unor biruri sufocante și respectarea unui noian de reglementări birocratice; costul acestei legislații este atât de mare încât devine rentabil să lucrezi, produci, vinzi în ilegalitate.
Doamne-ferește dacă ar fi eliminată economia subterană! Ea reprezintă o supapă prin care piața – rețeaua de schimburi voluntare – poate respira. Asta ne mai trebuie acum, să ajungem Coreea de Nord a Europei (citește aici)! Presupunând, prin absurd, că începând de mâine statul s-ar năpusti cu o armată de controlori asupra mediului de afaceri și, în consecință, legislația muncii ar fi respectată integral de toată lumea, toate veniturile ar fi declarate etc., atunci economia ar sucomba imediat. Nimeni nu este prost să muncească pentru stat, mai ales dacă statul ajunge să acapareze două treimi din produsul muncii.

Fondurile europene pot salva România
Total greșit. Fondurile europene sunt bani publici, împrumutați românilor prin intermediul guvernului. Economia fondurilor europene este o economie a proprietății publice (nu o economie privată) și, prin urmare, suferă de toate maladiile care afectează alocarea publică a resurselor:
• Imposibilitatea calculului economic. De ce este mai bine să finanțezi descoperirea abuzurilor statului decât construcția unei săli de sport la Răchițele sau a unui sistem de canalizare în Voluntari? Nimeni nu poate oferi un răspuns, în afară de evidentul „Fiindcă așa cred eu” – evaluatorul acreditat de stat – că trebuie să se întâmple!
• Inexistența stimulentelor pentru combaterea risipei. Dacă cineva îmi dă un exemplu de proiect european care nu putea fi realizat cu un cost de două ori mai mic îi ofer o ciocolată. Credința oarbă în virtuțile fondurilor europene nu poate veni decât din partea unora care nu au avut nicio legătură cu proiectele europene. Toți cei implicați în așa ceva știu că aceste proiecte nu reprezintă decât o metodă de a-l dezbrăca pe contribuabil – în mod perfect legal, desigur.
Ar trebui să se înțeleagă bine că atragerea fondurilor europene presupune creșterea cheltuielilor statului, că această „cale de succes” a pavat dezastrul Greciei și că ea nu reușește decât să creeze un nou grup de “dependenți social” – grupul experților care știu să obțină doar bani publici. Pe măsură ce programele de finanțare se termină, lobby-ul pentru continuarea lor în altă formă crește.

Schimbarea guvernului
Aceasta nu este propriu-zis o măsură, dar nu am dorit să o omit dată fiind tentația multora din aceste zile de a solicita schimbarea guvernului. Nici nu contează cine este la guvernare, tot ce contează este filozofia de guvernare: vrei să faci reformă sau nu (ceea ce presupune întâi de toate înțelegerea cauzelor crizei, bineînțeles). Să presupunem că de mâine guvernul ar fi condus de sfinți – știți, acel gen de birocrați clarvăzători și morali la care speră teoreticieni precum Dani Rodrik sau Daniel Dăianu. S-ar schimba ceva? Ar deveni alocarea resurselor mai eficientă? Nu. Nici Maica Tereza nu ar fi știut dacă bugetul existent ar fi trebuit direcționat către sala de sport de la Răchițele sau către reparația unei școli din București. Corupția ar dispărea dar bunăstarea societății tot nu ar crește. Poate că inegalitatea socială s-ar diminua (datorită retezării privilegiilor celor abonați la banul public) dar avuția societății nu ar fi mai mare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Planul de reformă financiară al lui Obama, blocat în Senat

Senatul SUA a blocat ieri planul de reforma al Wall Street pe care presedintele Obama l-a declarat ca prioritate legislativa nr.1
Proiectul  prevedea interdictia de a mai salva banci falimentare din bani publici, reglementa drastic piata derivativelor si propunea infiintarea in cadrul FED a unei directii cu atributii in domeniul protectiei consumatorului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Răzvan Pascu: Ai zile de concediu din 2009? Ia-le în 2010!

Bogdan Petrache, administratorul ContaBun.ro (Blog de Contabilitate si Resurse Umane) ne propune pentru astazi un subiect interesant pentru cei care lucreaza in firme mici si medii si care sunt trasi pe sfoara de angajatori in ceea ce priveste concediul neefectuat din 2009. Astfel, exista numeroase firme care le spun angajatilor ca nu au voie sa beneficieze in 2010 de zilele de concediu neefectuate in 2009, insa cei care sunt in aceasta situatie trebuie sa stie ca au legea de partea lor.

Multi dintre cei care in 2009 au „renuntat” la concediul de odihna la care aveau dreptul, cu gandul ca o sa-si recupereze zilele restante de concediu in 2010, s-au trezit cu urmatorul raspuns: concediile neefectuate anul trecut nu se mai pot lua anul acesta. Acelasi lucru il aud si multi angajati disponibilizati sau angajati care isi dau demisia, deoarece zilele de concediu ramase neefectuate trebuie platite de angajator.

Cum isi motiveaza multi angajatori refuzul de a acorda concediul restant? Contractul colectiv la nivel de ramura sau la nivel de unitate  prevede faptul ca zilele de concediu neefectuate se pot lua pana la o anumita data din anul urmator (unde este cazul). Da, este adevarat, insa cand din motive neimputabile salariatului, acesta nu si-a efectuat integral concediul de odihna in anul 2009, respectiv pana la data prevazuta in contractul colectiv la nivel de ramura sau de unitate, restul de concediu se va acorda pana la sfarsitul anului 2010, in perioada solicitata de salariat. Ca baza legala avem Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, care prevede: contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

Indemnizatia de concediu aferenta concediului de odihna poate fi solicitata numai la incetarea raportului de munca. In conditiile in care salaritul nu si-a efectuat zilele de concediu de odihna din motive neimputabile lui si angajatorul refuza sa-i acorde acest drept pana la sfarsitul anului urmator, sau la incetarea contractului de munca refuza sa-i plateasca indemnizatia aferenta zilelor de concediu de odihna neefectuate, asa cum prevede legea, si nu se ajunge la un numitor comun, salariatul poate adresa o actiune in instanta impotriva angajatorului.

Codul Muncii:

Art. 139
(1) Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor.
(2) Dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.
Art. 140
(1) Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare (minimum 21 zile lucratoare conform Contractului colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010 – se ia in calcul valoarea mai favorabila angajatului).
(2) Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
(3) Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual.
Art. 141
(1) Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului in anul urmator este permisa numai in cazurile expres prevazute de lege sau in cazurile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.
(4) Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

Lucian Davidescu: Dacă nu vrem să vindem țara, hai s-o cumpărăm!

Hoţia şi prostia îngroapă miliarde sub mormane de fiare vechi. Cum extragem banii?

Da, cred că proprietatea privată este mai eficientă. Dar sunt de acord că proprietatea publică este la fel de legitimă. Iar dacă o majoritate spune că nu-şi „vinde ţara”, e dreptul ei legitim. Minoritatea trebuie să convingă sau să se supună. Ce mai avem pe masă: căile ferate, uzinele electrice, CEC, televiziunea publică şi alte câteva sute de găuri negre mai mici.

Încercări de compromis au existat şi până acum. S-a „vândut” ţara către popor: mebo, cuponiade. Toate au eşuat, dintr-un motiv banal – oamenii n-au vrut niciodată să cumpere ci, dimpotrivă, să-şi lichidizeze proprietatea. Adică să-şi voteze salarii mari în cazul mebo sau să-şi cedeze acţiunile cui oferă orice. Într-o piaţă plină de vânzători, preţurile tind spre zero.

În zona privată, lecţia a fost înţeleasă mai bine. Atunci când angajaţii primesc de exemplu acţiuni gratis sau cu discount, ei nu le pot vinde o perioadă. Tocmai ca să nu facă artificial o gaură în preţ pentru că se grăbesc să încaseze banii.

Altfel stau lucrurile când e vorba de propria pensie. Aici există şi interesul omului simplu de-aşi conserva capitalul pe termen lung, dar şi mecanismele prin care monetizarea proprietăţii să fie temporizată. Şi tot aici există deja managerul perfect, care trebuie doar să fie puţin băgat în seamă: fondurile de pensii. Cele care tocmai au aflat că li se taie 80% din fondurile primite în administrare.

Ce le distinge, între atâţia „privaţi hulpavi”.

1. Beneficiari direcţi ai fondurilor administrate sunt toţi viitorii pensionari. La acţionari merge doar un procent mic din performanţa obţinută. La volume mari, oricum e mai mult decât mulţumitor.

2. Sunt construite pentru a obţine profit pe termen lung. Unele au de apărat reputaţia a sute de ani câştigată în lumea civilizată.

3. Sunt constrânse să acţioneze etic, pentru a-şi păstra reputaţia şi a câştiga mereu clienţi noi.

4. Ştiu cum să gestioneze portofolii minoritare – cu asta se ocupă. Ştiu cum şi de unde să găsească manageri buni şi cum să-i motiveze.

5. Au mari resurse de dezvoltare planificate dar încă nefolosite în România. Altfel spus, abia aşteaptă. Ce?
Să preia cu active şi pasive fiecare gaură neagră a statului şi să ajungă să producă bani din ea, pentru a-i da înapoi mai târziu. Licitaţia poate porni de la cât valorează ele cu adevărat, 1 euro bucata, şi poate ajunge la oricât. Banii luaţi o singură dată contează mai puţin. Contează că:

În schimb, statul câştigă în fiecare an un miliard de euro, însemnând pierderi pe care nu trebuie să le mai achite din buzunar. Un miliard de euro sunt deja destui bani cât să plătească pensiile ÎNTREGI până la sfârşitul acestui an.

Naţiunea câştigă garanţia că respectivele companii nu vor fi date la fier vechi când căpuşele le-ar secătui de tot.

Iar poporul câştigă o promisiune mai de încredere că peste 30 de ani – sau chiar mai devreme – va avea de unde să primească măcar o parte din pensie.

Ghici cine pierde!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP