marți, 25 mai 2010

Ion Radu Zilişteanu: Carnagiu la Bursa de Valori Bucureşti: BET-FI scade cu 13,91%

Astăzi a fost o zi neagră la Bursa de Valori Bucureşti. Indicii bursieri au avut scăderi generalizate, aşa cum se vede în figura alăturată. Bursa a fost dominată de panică, fiind abandonate fundamentele economice, aproape toată lumea dorind să vândă. Numai două acţiuni au crescut: UAMT Oradea (UAM) cu 7,84% şi Zentiva (SCD) cu 2,22%. Tranzacţiile au depăşit 17 mil.€, ceea ce reprezintă cu mult peste media ultimei perioade.

Aproape m-am plictisit să mai aud în această perioadă explicaţii de genul bursele internaţionale au scăzut şi ele şi ne încadrăm în tendinţă. Astăzi, indicele FTSE 100 de la London Stock Exchange a scăzut cu 2,54%, indicele DAX de la Deutsche Börse a scăzut cu 2,34%, iar indicele ATX de la Wiener Börse cu 4,36%. Cum ar putea explica cineva scăderea BET (indicele celor mai lichide titluri listate) cu 10,96%, a BET-C (indicele compozit al bursei) cu 9,97% şi a BET-FI (indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare) cu 13,91% doar prin prisma scăderilor de pe celelalte burse europene sau extra-europene?

Este clar că degringolada în care guvernul Boc a dus România, nefiind în stare să gestioneze criza economică pe care o traversăm a condus la o neîncredere suplimentară în piaţa de capital românească faţă de fondul general de neîncredere al perioadei. Pe de altă parte, dimensiunile reduse ale Bursei de Valori Bucureşti permit astfel de evoluţii, care cu greu vor putea fi recuperate în viitor.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Jurnal de grevist. Pamflet.

Ora 10. In 31 facem greva. Inca nu am aflat de ce, dar am inteles ca ni se va comunica zilele astea. E ceva legat de TVA.

Ora 10,53. Chiar cand sa deschid ghiseul ca sa vad ce vor amaratii aia de dincolo de geam, am aflat ca nu e cu TVA, ci ca ne vom revolta pana la urma impotriva a nustiuce masuri pe care cica vrea sa le ia Guvernul. Colegii din birou zic ca ar fi ceva legat de pensii. Ia mai da-i incolo de pensionari. Toata viata au furat si acum vor sa aiba si pensii uriase???

Ora 11,20. Nu ma pot hotari sa deschid ghiseul. Colega mea zice ca nu numai pensiile de pensionar vrea ala sa le taie, ci si amaratele noastre de salarii. Clar, ies si eu in strada. Mi-e oarecum jena sa merg sa strig insotit de veri, parinti si nepoti tocmai impotriva cumnatului meu care ne-a angajat pe toti. Dar daca astea sunt ordinele…

Ora 12,00. Seful ne-a spus azi sa ne depunem dosarele de pensii, ca sa prindem perioada in care ni se calculeaza pensia dupa vechile criterii. Cand m-au intrebat cei de la Pensii de ce vreau sa ma pensionez la 24 de ani, n-am fost prea sigura pe mine. Am inceput „Iarna pe ulita”, panicata

Ora 13,00 Cred ca o sa trec la PSD. M-au convins cu niste calcule betooooon. Daca elimina cota unica, din start castigam 15% la salarii. Ei, in clipa aia trebuie facut mitinguri si marsuri ca sa nu se scada salariile. Asta e tot secretul. Deci calculul e asa. La Ics salariu minus 16% si pe urma plus 16% egal tot Ics, deci cum ar veni salariul initial. Corect? Corect!Intotdeauna am avut incredere in rigoarea calculelor PSD

Ora 14,15. L-am intrebat pe liderul de sindicat ce inseamna concret ca o sa mi se taie stimulentele. A zis ca atunci cand o sa ma uit pe card, o sa vad cu 2000 de lei m-ai putin. Am scos imediat cardul din geanta si m-am uitat atent. Inca nu se vedea nimic, stau linistita. Ai naibii privati, in ce rahat ne-au bagat…

Ora 16,05. Acum e prea tarziu sa deschid ghiseul. Mai ales ca a venit un ordin de la Centru. Fiecare al doilea om sa isi faca PFA prin care sa ne vindem tot noua, consumabile. Asta ca sa para ca facem economii si nu mai scoatem la licitatie toate prostiile. Mie mi-a revenit aprovizionarea cu coli A4, dar lui Ionescu i-a iesit sa faca o autostrada. Saracutul, a stat toata ziua pe Google sa caute cum se poate fura in constructii. Orice tasta acolo, Google ala ii afisa acelasi nume.

Ora 17. Sefii nostri se sacrifica saracutii pentru noi si se duc taman la FMI sa manifeste. I-am auzit pe cand vorbeau sa plece la Washington, unde stiu eu ca e sediul FMI. Cica o sa stea acolo o saptamana, ceea ce cred ca e foarte obositor sa protestezi atata. Le-am zis sa aiba grija sa nu se suprasoliciteze ca mai avem nevoie de aici. Pana la urma au acceptat ideea si ne-au promis ca o sa se relaxeze o luna undeva in Taiti sau cam asa ceva

Ora 17,08 M-a sunat matusa-mea care va fi si ea la greva. Dupa ce urlam ce o sa ni se scrie pe biletelele date de sefi o sa iesim la KFC sa mancam ceva. Dar daca iar cerem “Hot wings” si idiotii aia ne dau aripi piparate in loc de aripi calde, facem o greva spontana acolo.

Ora 18,15 Sefii ne-au mai spus ca ideea pentru care trebuie sa pledam e urmatoarea: fiecarui imputit de patron sa i se lase cate 100 de euro si casa. Restul sa se confiste pentru ca asa cum si-au facut ban ii aia, o sa si-i mai poata face. Dar noi cat mai trebuie sa furam ca sa avem cat au facut hulpavii aia????? E normal?????

PS Urmeaza jurnalul unui secretar de stat si apoi jurnalul unui patron, ca sa fie echilibrata situatia…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Când îşi va reveni piaţa imobiliară?

Vineri, 21 mai 2010, am fost solicitat de Imopedia.ro prin Cristina Popa să acord un interviu pe tema din titlu. Acest interviu a fost publicat astăzi la pagina de aici. Îl reproduc mai jos.

Înainte de anunţarea măsurilor de austeritate pe care guvernul le va aplica de la 1 iunie 2010, specialiştii imobiliari apreciau o revenire a pieţei imobiliare începând cu toamna acestui an. Situaţia este acum cu totul alta, iar analiştii spun că nu există nicio şansă ca piaţa imobiliară să-şi revină în 2010.

Cristina Popa: Despre cum arată piaţa imobiliară în prezent, când îşi va reveni şi ce se va întâmpla după ce criza va trece am discutat cu analistul imobiliar Radu Zilişteanu.

Ion Radu Zilişteanu: Cred că cel mai important lucru care ar trebui spus despre evoluţia pieţei imobiliare este faptul că înainte de anunţarea măsurilor de austeritate pe care le va lua guvernul României de la 1 iunie 2010, specialiştii din piaţă apreciau că cel mai devreme moment în care piaţa ar începe să dea semne de revenire, dar exclusiv în termen de număr de tranzacţii efectuate şi nicidecum de preţuri, ar fi fost toamna anului 2010. Faptul că situaţia economică a României este atât de proastă şi guvernul a anunţat nişte măsuri care în mod clar vor afecta şi piaţa imobiliară împinge acest termen de început de revenire al pieţei imobiliare undeva în cursul anului 2011, cel mai devreme. Faptul că guvernul a micşorat salariile bugetarilor cu 25%, acest lucru va conduce în mod inevitabil la credite neperformante în sensul că acele credite care au fost contractate de bugetari, şi cel mai în pericol sunt cei care sunt soţ şi soţie, ambii bugetari, ei nu vor mai fi capabili să-şi ramburseze ratele la credit şi atunci garanţiile depuse pentru obţinerea acelui credit vor fi executate. Evident că în cazul garanţiilor ipotecare aceste garanţii sunt chiar imobilele care au făcut obiectul finanţării. Aşa că în mod vădit acest lucru va mări oferta de pe piaţa imobiliară şi atunci nu ne putem aştepta la o revenire a pieţei înainte de anul 2011.

CP: Ce se va întâmpla în sectorul privat? Măsurile vor avea efect şi în această zonă?

IRZ: Cu siguranţă că aceste măsuri vor atinge şi sectorul privat pentru că bugetarii la fel ca si restul populaţiei consumă. În cazul în care veniturile lor se vor micşora vor fi siliţi la rândul lor să îşi reducă consumul, aşa cum au fost siliţi şi cei care lucrează în sectorul privat, începând încă de anul trecut. Evident că dacă achiziţiile de bunuri şi servicii ale bugetarilor şi nu numai ale lor vor fi mai mici, cu siguranţă că afacerile private o vor duce mai prost, vor plăti mai puţin la bugetul de stat sub formă de taxe şi impozite şi desigur că o să ne trezim cu o spirala a scăderii economice şi probabil în toamna acestui an sau cel târziu la începutul anului viitor guvernul va fi silit să mărească impozitarea prin mărirea cotei de TVA şi/sau a cotei unice pentru că altminteri nu va putea rezista. În ceea ce priveşte influenţa asupra pieţei imobiliare, parametrii fundamentali ai acestei pieţe care sunt numărul de tranzacţii pe unitatea de timp şi preţurile medii de tranzacţionare sunt ceea ce se numeşte în teoria economică indicatori care reacţionează cu întârziere la reluarea activităţii economice din ţara respectivă. Aşa încât eu estimez că începutul revenirii pieţei imobiliare româneşti va fi situat undeva cu şase luni după ce vom trece din nou pe creştere economică. Acelaşi lucru, dar în oglindă s-a întâmplat la declanşarea crizei. Dacă criza generală economică în România s-a declanşat prin septembrie 2008, semnele de criză pe piaţa imobiliară românească s-au simţit din martie 2008. Deci criza de pe piaţa imobiliară românească a precedat cu circa şase luni criza economică generală.

CP: Spuneaţi că vom asista la o serie de executări silite. Cine va cumpăra aceste locuinţe?

IRZ: Să începem cu puţină istorie, în trimestrul I 2010 numărul total al executărilor silite imobiliare a fost de circa 6300, însă acestea sunt executări atât ale băncilor comerciale, cât şi ale ANAF-ului şi ale AVAS-ului, din aceste 6300 de executări silite imobiliare circa 4500 au aparţinut băncilor, deci asta înseamnă că nu este îngrijorător de mare numărul executărilor de până acum sau cel puţin în primul trimestru al anului. Dacă băncile vor trece la executări silite ca urmare a incapacităţii bugetarilor de a-şi mai achita creditele, desigur că aceste vânzări vor veni pe fondul unei oferte deja mari şi va îngroşa această ofertă aşa încât cu siguranţă că dacă băncile comerciale nu au reevaluat garanţiile pentru clienţii respectivi în cele mai multe cazuri vor vinde în pierdere repectivele imobile, aşa încât acest lucru va afecta piaţa imobiliară.

CP: Oferta mare din piaţă va determina o scădere a preţurilor?

IRZ: Eu cred că în condiţiile acestor măsuri de austeritate ce urmează a fi luate, preţurile mai pot scădea însă într-un ritm destul de lent, adică nu în ritmul în care au scăzut din martie 2008 până acum, când scăderea a fost de circa 50%, în aproximativ doi ani. Ele mai pot scădea însă pe o pantă foarte, foarte lină pentru că nu ne putem aştepta la schimbări ale volumului creşterii şi respectiv ale volumului ofertei şi atunci nici schimbările în preţ nu pot fi spectaculoase.

CP: Cât vor mai putea rezista să stea cu locuinţele nevândute dezvoltatorii care au construit pe banii băncilor?

IRZ: După cum se ştie dezvoltatorii au recurs la metode de marketing diferite pentru a traversa această criză imobiliară şi sigur cei mai puţin avantajaţi au fost cei care nu au construit pe bani proprii, ci pe bani împrumutaţi, în special de la băncile comerciale. Aceşti dezvoltatori nu au avut o marjă foarte mare de a acţiona în ceea ce priveşte scăderea preţurilor pentru că uneori băncile comerciale de la care au luat creditele nu le-au permis să scadă foarte mult preţurile pentru că din socotelile lor, ale băncilor, asta nu ar mai fi permis fluxuri suficiente de bani care să permită rambursarea creditelor. Sigur că odată cu criza pe care o traversăm acum, românii au învăţat că uneori trebuie să vinzi şi în pierdere, iar dezvoltatorii care au construit pe banii lor, unii dintre ei au redus preţurile dincolo de limita lor de suportabilitate şi au înţeles că dacă vor să vândă trebuie să vândă cel puţin în condiţiile crizei.

CP: Ne putem aştepta la falimente în rândul dezvoltatorilor mari?

IRZ: Deja există destul de mulţi dezvoltatori care au intrat în insolvenţă şi este posibil să asistăm la intrări în insolvenţă şi în cazul dezvoltatorilor mari, dar sigur aici lucrurile trebuie gândite de la caz la caz, pentru că după cum se ştie unii dezvoltatori fac parte din firme multinaţionale cu operaţii în multe ţări ale lumii şi atunci la nivel de grup îşi pot permite şi anumite pierderi, îşi pot permite să alimenteze subsidiara din România pentru un timp limitat.

CP: A schimbat criza imobiliară comportamentul cumpărătorului român?

IRZ: Sigur că da. În condiţiile unui dezechilibru accentuat între ofertă şi cerere, oferta depăşind de multe ori cererea, acum suntem într-un moment al pieţei care poate fi caracterizat drept piaţa cumpărătorului. Piaţa cumpărătorului înseamnă acea piaţă în care cumpărătorul dictează practic termenii tranzacţiilor, aşa încât cumpărătorii îşi pot permite să fie foarte exigenţi pentru că ştiu că au de ales dintre foarte multe oferte imobiliare atât noi, cât şi vechi, atunci sigur că ei sunt răsfăţaţii pieţei în acest moment. Desigur că acest lucru va dura până în momentul în care piaţa o să tindă din nou spre echilibru însă acest moment este foarte departe.

CP: Se va maturiza piaţa imobiliară din România după această criză? Ce se va întâmpla cu speculatorii?

IRZ: Pe anumite segmente ale pieţei imobiliare, speculatorii ocupau între 20-40% din piaţă. Dacă ne referim la dezvoltările imobiliare noi de succes, aşa cum spunea un coleg, câţi sunt speculatori şi câţi sunt clienţi finali care se mută acolo din necesităţi de a locui, te duci la trei-patru săptămâni după ce s-a inaugurat blocul respectiv şi vezi câte lumini sunt stinse, uneori depăşeau 50%, în cazul unor proiecte. Evident că în situaţii de criză, speculatorii nu-şi mai pot face mendrele pe piaţa imobiliară şi s-au orientat probabil către alte pieţe. Comportamentul de consum s-a schimbat extrem de mult odată cu această criză în sensul de a nu mai arunca cu banii oricând şi oricum.

Românii sunt mult mai precauţi şi mai atenţi înainte de a lua o decizie de cumpărare. Pe piaţa imobiliară se manifestă acelaşi lucru, în sensul că şi fiind o piaţă a cumpărătorului, cumpărătorul poate avea pretenţii şi reflecta mult mai bine înainte de a lua decizia de cumpărare. Modul în care cred eu că va afecta piaţa imobiliară românească se va traduce cel puţin prin câteva caracteristici. În primul rând, preţurile nu vor mai avea variaţii atât de bruşte cum am asistat în perioada 2003- începutul lui 2008. Deci panta lor de creştere sau de descreştere pe diferite segmente pe piaţa imobiliară va fi mult mai lină. Speculaţiile vor fi mult mai greu de făcut, tocmai din cauza faptului că preţurile nu vor mai evolua brusc, ci lent. Un al trei-lea lucru, vom întâlni din ce în ce mai rar vânzări din faza de proiect pentru că din păcate au fost foarte multe probleme cu dezvotările imobiliare noi şi atunci românii vor prefera să cumpere ceva ce a fost construit, acesta este un al patru-lea aspect, faptul că dezvoltatorii vor fi siliţi să îşi procure surse de finanţare încă de la început fără a se mai putea baza în mare măsură pe avansurile date de clienţi. Desigur că piaţa imobiliară va arăta cu totul altfel după această criză şi eu cred că toate aceste elemente vor conduce la maturizarea pieţei.

CP: Cine sunt marii perdanţi?

IRZ: Marii perdanţi sunt proprietarii de locuinţe fie că sunt noi, fie că sunt vechi. Acei investitori sau dezvoltatori care s-au întins mai mult decât le-a fost plapuma şi nu au adoptat o atitudine de creştere cu paşi mici au intrat în dificultăţi majore. Scenariul tipic care s-a întâmplat în rândul unor dezvoltatori, e vorba de dezvoltatorii mici şi mijlocii, a fost acela că au cumpărat un teren, au început să construiască având în vedere că unităţile locative se vindeau încă din fază de proiect, situaţie cu care nu o să ne mai întâlnim în viitor, au hotărât să cumpere şi un al doilea teren, să construiască şi acolo, şi tot aşa. Tot mergând în ritmul acesta în momentul declanşării crizei s-au trezit pe de o parte că nu mai pot vinde imobilele respective cu un profit suficient de mare, iar pe de altă parte s-au trezit cu terenuri pe care au plătit preţuri foarte mari pe care nu le pot vinde decât la jumătate de preţ. Acesta este un exemplu tipic de a te întinde mai mult decât este plapuma şi de a miza exlusiv pe un scenariu optimist.

CP: Ce şanse mai are un program precum Prima Casă în acest moment?

IRZ: Dacă programul Prima Casă în varainta lui iniţială nu a avut foarte mult succes pentru că ştim din suma totală de 1 miliard de euro pe care statul român era dispus să o garanteze, ceva peste jumătate s-a transformat în credite până la sfârşitul anului 2009. Eu cred că guvernul a introdus complicaţii suplimentare în programul Prima Casă 2, deşi în aparenţă a mărit plafonul de garantare până la 75 mii euro, în anumite condiţii, aceste condiţii impuse sunt foarte greu de îndeplinit. Spre exemplu, a găsi şapte investitori care să cumpere un teren şi să construiască acolo o construcţie nouă cu unităţi locative pentru fiecare dintre ei acesta este un montaj foarte greu de pus la punct. Nu numai că există gusturi diferite în ceea ce priveşte construcţia în sine, nici schema financiară nu este extrem de simplă, unul dintre ei poate intra în dificultate pe parcusul lucrărilor ş.a.m.d. astfel încât exemple de genul acesta se pot număra pe degete. Deşi plafonul este mai mare, dacă aceste condiţii sunt greu de îndeplinit, evident că nu a avut succes Prima Casă 2. La fel ca în Prima Casă 1 şi în Prima Casă 2 experienţa ne arată că grosul vânzărilor, peste 80% sunt de imobile vechi, aşa că intenţia guvernului de a încuraja sectorul construcţiilor noi nu a fost şi probabil nu va fi atins, este clar lucru acesta.

CP: Mai este piaţa românească atractivă pentru investitorii imobiliari?

IRZ: Opinia mea este că după ce această criză va trece, România ve redeveni o ţintă preferată de investitori pentru că avem nişte avantaje certe în raport cu competitorii noştri, ţările din aceată regiune. Eu sunt optimist în ce priveşte viitorul pieţei imobiliare şi în capacitatea ei de a atrage investitori străini în viitor în România, însă trebuie să trecem de acest hop, de această criză.

CP: Ce segment de piaţă credeţi că îşi va reveni cel mai repede?

IRZ: După părerea mea pontenţialul cel mai mare îl au terenurile care au şi fost foarte lovite de această criză. Investiţia în teren este o investiţie un pic mai sofisticată în sensul că, dacă pentru necestăţile primare de locuire îţi cumperi o locuinţă gata făcută, a cumpăra un teren înseamnă spirit atreprenorial fie că vrei să îl speculezi, speculaţii care în ceastă perioadă de criză sunt mai greu de făcut sau nu se mai pot face deloc, fie că vrei să construieşti ceva, de aceea spun că îţi trebuie un anume spirit antreprenorial. Şi cum investiţiile sunt lovite de aceată aversiune faţă de risc, piaţa terenurilor a fost cel mai crunt lovită de această criză existând zone întregi în care dacă te întreabă cineva cât mai este un preţ mediu pe metru pătrat, nu poţi să-i răspunzi pentru simplu motiv că în ultimele şase sau opt luni nu s-a mai făcut nicio tranzacţie în zona respectivă. Nici nu mai ştii ce preţ recunoaşte piaţa într-o tranzacţie de vreme ce nu s-au mai făcut tranzacţii pe zonele respective. Cred că terenurile îşi vor reveni ca pasărea phoenix din propria situaţie actuală şi vor redeveni atractive. Pe măsură ce economia românească va redeveni atractivă şi piaţa imobiliară din România va redeveni atractivă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: O criză a statului, o singură soluție

Criza pe care o traversăm este o criză a statului. Dacă nu ar fi așa, atunci nu ar afecta aproape toate statele. Iar dacă pentru economiile emergente există mereu scuza că guvernele acestora sunt prea inepte, atunci ce se poate spune despre guvernele economiilor dezvoltate, care au acumulat datorii mult mai mari decât au făcut-o primele? După ce proverbiala perioadă de 20 de ani s-a scurs, se cuvine să observăm că nu există neapărat stupid people ci, mai degrabă stupid institutions. Iar soluția este demolarea lor.

Reforma este inevitabilă. Nu în sens istoric, ci în sens logic. An după an guvernele lumii, indiferent cine a fost la cârmă, au făcut ce au știut mai bine: au redistribuit avuția societății de la cei dedicați producției și acumulării de capital către cei asistați, privilegiați, subvenționați – numiți-i cum vreți. Au făcut așa în numele binelui comun. Ei bine, spune-i asta omului căruia îi ceri impozite. Spune-i că e spre fericirea lui să plătească impozit pe venit, pe profit, CAS, TVA ș.a.

Abraham Lincoln afirma: Nu poți să-i prostești pe toți oamenii tot timpul. Încet-încet, vraja cu impozitele ridicate pentru a finanța idealizatele servicii publice s-a risipit și statele au recurs la o metodă mai eficientă de păcăleală: expansiunea creditului și cheltuielile pe datorie. Tipărirea de bani este cel mai bun mijloc de redistribuție inventat vreodată – nu întâmplător statul și-a arogat monopolul asupra lui. Este o veritabilă armă de prostire în masă sau, dacă preferați, un mod de a induce în rândurile populației impresia că poți trăi bine-mersi și cu banii în buzunar și cu burta ghiftuită. Ceea ce este absurd, deoarece ghiftuirea burții (consumul) presupune producție, adică sacrificiu, suportarea unui cost de oportunitate.

Întregul sistem funcționează după principiul unei scheme Ponzi sau Caritas. O masă de indivizi – științific numită “bază de impozitare” – plătește pentru beneficiile unora, trăind cu speranța/impresia că are la rândul său ceva de câștigat. Pe măsură ce timpul trece și resursele se pierd (căci, din păcate, statul nu a inventat încă o mașină de multiplicat resurse – case, brânză, tractoare – ci doar de multiplicat bani), schema trebuie lărgită, altfel jocul se oprește. De aici “nevoia extinderii bazei de impozitare”, a confiscării suplimentare de avuție. Care se face, așa cum am zis, prin impozitare transparentă sau prin inflație. Vă vine să credeți că acest demers – creșterea numărului impozitaților – este sprijinit astăzi prin invocarea solidarității între oameni?! Solidaritate… să strângem rândurile… pentru ce? – ca nu cumva să scape vreunul fără să cadă în prăpastie?
Robert Mundell, un laureat al Premiului Nobel, a spus că în secolul al XX-lea statele au făcut mai multă inflație decât în toate celelalte secole la un loc. La început de secol XXI “se strânge lațul”, în sensul că iluzia nu mai poate fi menținută. Mergând în continuare pe drumul pe care pășim de decenii, datoriile publice în întreaga lume dezvoltată vor deveni insuportabile. În 30 de ani doar plata dobânzilor la datoria acumulată va atinge 20% din PIB, adică jumătate din bugetele actuale – calcul făcut de o binecunoscută instituție publică și reprezentând „scenariul optimist”. Aceasta înseamnă că nu va mai fi nimic pentru copiii și nepoții noștri, nimic din ceea ce numim azi servicii publice: educație, asistență medicală, siguranță publică; și nu vor fi nici pensii pentru noi. Aceasta este matematică, fie că vă place sau nu 2 + 2 fac 4; 20% din PIB înseamnă cât v-am spus. Părerea mea este că lucrurile se vor înrăutăți mai repede, din mai multe motive pe care economiștii le cunosc – în principal din cauză că datoria publică și cheltuielile bugetare reduc stimulentele pentru muncă și acumulare de capital.


Cel mai bun lucru pe care îl putem face – și singurul bun, de altfel – este să înțelegem situația și să renunțăm la Caritas. Să desființăm sistemul public de pensii, de exemplu. Să înțelegem că prin stat nu vom crește bunăstarea, pentru că statul nu este altceva decât un mecanism de redistribuție, nu de creare a avuției; statul nu poate face nimic fără banii noștri – adică nu poate face nimic (net). Știu, viața este grea, e mai ușor să tai frunză la câini sau să fi lipsit de responsabilitatea acumulării unui venit pentru bătrânețe așteptând să pice para mălăiață de la guvern. Dar este o iluzie, cu atât mai tragică cu cât a fost întreținută intenționat. Nu va trebui să așteptăm 30 de ani, deja pensiile sunt în pericol să scadă cu 15%. Sezonul la pere mălăiețe s-a închis – mai corect spus, nici nu s-a deschis vreodată, doar că am trăit cu impresia că ar exista.

Dacă ezităm să ne mișcăm rapid, dacă credem în virtuțile planurilor guvernelor actuale (fie că se cheamă Boc sau Obama), nu ne așteaptă nimic bun. Cel mai faimos specialist al teoriei monetare ne avertizează asupra hiperinflației. Sau putem să înghețăm prețurile printr-o semnătură cu pixul și să plecăm acasă. În sărăcie, ca în comunism.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Familia Ionescu şi corectitudinea faţă de bancă

Si bancile au vina lor, dar nici cu unii clienti nu mi-e rusine.
Familia Ionescu avea nevoie de un imprumut la o banca pentru a-si cumpara o masina. Mai facusera insa cateva credite si in conditii normale nicio banca nu le-ar mai fi imprumutat Ionestilor bani. Asa ca domnul Ionescu, angajat in sectorul bugetar, si-a “confectionat” o adeverinta in care aparea cu un salariu dublru fata de cel real, dupa care a plecat la banca.
In scurt timp, Ionestii au avut probleme cu achitarea ratelor. Doamna Ionescu a ramas fara serviciu, iar domnul Ionescu, cat de bugetar ar fi fost el, nu reusea sa se descurce.
Domnul Ionescu nu a mai platit, asa ca a fost luat in evidenta Biroului de Credit.
Acum, dl. Ionescu a dat banca in judecata ca de ce l-a raportat. Citez din intampinarea trimisa instantei de judecata, de avocatul bancii.

“DOMNULE PREŞEDINTE
Banca….Bucureşti, pârâtă în cauza sus menţionată, în contradictoriu cu reclamantul ….prin avocat…în temeiul art.115 C.pr.civ, formulăm
ÎNTÂMPINARE
Prin care solicităm ca, urmare a dezbaterilor în fond şi a probatoriului administrat, să:

  • Respingeţi ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul ….
  • Obligaţi reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
MOTIVE
Prin argumentaţia construită în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta apreciază că subscrisa am dispus înscrierea menţiunilor referitoare la “Declaraţie cu inadvertenţă şi sancţiuni înscrise de participant“ la Biroul de Credit  în mod nejustificat. Apreciem că cererea reclamantului astfel cum a fost formulată, este netemeinică pentru următoarele motive:
După cum în mod corect a indicat şi reclamantul, acesta a contractat  un credit pentru nevoi personale pe card, de 24.000 de euro. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că adeverinţa de venit a fost întocmită cu date false. În această situaţie banca noastra, în calitate de participant la Biroul de Credit avea obligaţia de a raporta aceste date cu privire la inadvertenţe Biroului de Credit. În acest sens art. 4 alin 2 din Decizia ANSPDCP nr.105/2007 prevede: Participanţii au obligaţia de a transmite date exacte şi corecte către sistemele de evidenţă de tipul birourior de credit.
Conform art. Art. 2 lit. f) din Decizia ANSPDCP nr.105/2007 datele referitoare la inadvertenţe sunt informaţii neconcordante, rezultate din documentele prezentate la data solicitării creditului, din culpa solicitantului, acesta fiind şi cazul reclamantului.
Prin cererea introductivă reclamantul solicită obligarea pârâtelor la radierea din Biroul de credit a menţiunilor efectuate şi anume: Declaraţie cu inadvertenţă şi sancţiuni înscrise de participanţi, în legătură cu creditul contractat, motivată de faptul că acesta a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi 291 Cod penal, prin ordonanţa nr. 153/P/2002 din data de 05.09.2005.
Acest lucru este eronat deoarece prin ordonanţa amintită s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului motivată de împrejurarea că faptele învinuitului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 100 lei.
Faptul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu înseamnă că nu s-a reţinut nici o vină în sarcina reclamantului pentru săvârşirea faptelor respective şi nici nu schimbă faptul că s-au prezentat date cu inadvertenţă pentru obţinerea unui credit.
În acest sens, în ordonanţa nr. ….. din data de… s-a reţinut că cererea de emitere a unui card VISA CLASSIC pentru persoane fizice pe numele de …. a fost întocmită cu datele dictate de acesta. În cererea de emitere a cardului semnată de învinuit se menţiona în mod nereal că ar fi avut un salariu de 15.500.000 lei vechi, când în realitate avea un venit de 4.886.524 lei. În aceeaşi zi, în vederea obţinerii unui card de creditare, învinuitul …. a încredinţat învinuitului….. cererea de emitere a cardului şi adeverinţa de salariu emisă de  …….Bucureşti, ce conţineau date nereale privind veniturile, pentru a le depune la bancă.
Mai mult decât atât datele referitoare la inadvertenţe sunt stocate în sistemele de evidenţă de tipul Birourilor de credit pe o perioadă de cel mult 4 ani de la data transmiterii lor de către participanţi conform art. 6 alin 2 din Decizia ANSPDCP nr.105/2007, motiv pentru care subscrisa nu are obligaţia de a solicita Biroului de Credit radierea menţiunilor efectuate în legătură cu creditul contractat pâna la împlinirea termenului prevăzut în decizia amintită.
Din analizarea înscrisurilor existente la dosar reiese faptul că reclamantul a înregistrat întârzieri în restituirea sumelor de care a beneficiat atât la subscrisa cât şi la alte instituţii de credit, ceea ce făcea ca el să fie raportat
În concluzie, condiţiile de raportare au fost îndeplinite în mod legal iar subscrisa aveam obligaţia de a face această raportare la Biroul de Credit SA, în calitate de participant la această bază de date iar Biroul de Credit avea obligaţia de a menţine datele referitoare la inadvertenţă ale reclamantului în sistemul de evidenţă.
Pentru argumentele sus arătate vă solicităm respectuos să respingeţi ca neîntemeiată acţiunea reclamnatului şi să dispuneţi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. n drept: art.115 şi urm C.pr.civ, art.2, 6 din Decizia  Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr 105/2007. În temeiul art. 242 alin.2 solicităm judecarea în lipsă a prezentei cauze”
Cazul a fost castigat in cele din urma de catre banca, cu cheltuieli importante.
Cazul doi
Familia Popescu a trrecut printr-un divort. Doamna Popescu a ramas cu jumatate din casa si pentru a cumpara si cealalta jumatate, a facut un credit. A facut de fapt 5 carduri de credit, fara sa le declare si ducandu-se doar la cunostinte care lucrau in banci. 5 carduri a 10000 de eur fiecare, ca nu se incadra la un ipotecar. Si-a platit jumatatea de casa, dar a ramas fara serviciu dupa doi ani.
Mai intai au inceput sa o sune cei de la banca. Apoi, executorii. Luna trecuta, s-a trezit la usa cu doi oameni in costume inchise, care au venit sa ii scoata la licitatie bunurile din casa.
Doamna Popescu a inceput sa isi mai caute o slujba, dar pe seceta asta nici naiba nu te angajeaza. Sta , plange si se jura ca niciodata in viata ei nu va mai face vreun card de credit.
Apartamentul a fost cumparat pe bani marunti, cat sa ii acopere datoria la banci, ea s-a mutat la parintii care locuiesc in apropierea Bucurestilor si face zilnic naveta.
Nu mai are casa, dar nu mai are din fericire nici datorii. A invatat ca banca nu te iarta si ca re-esalonarile functioneaza doar pentru cei cu bani.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Cum a evoluat preţul benzinei în ultimii doi ani

In iulie 2008, pretul barilului de petrol atingea un pret de peste 140 de dolari, moment in care un litru de benzina costa in Romania 4.2-4.3 lei.
Acum, pretul barilului de petrol a scazut la jumatate, insa benzina costa mai mult decat in urma cu doi ani. In ce masura aceasta situatie este una normala?
Sa luam in considerare doua variabile: evolutia pretului barilului de petrol calculat in lei, si evolutia pretului la pompa a unui sortiment de benzina “populara”, respectiv OMV Carrera 95.

La inceputul anului 2008, un baril de petrol costa 243 de lei, iar pretul unui litru de benzina era de 3.62 lei. La inceputul lunii iulie 2008, un baril costa 332.5 lei, iar pretul benzinei la pompa a urcat la 4.2 lei. Cu alte cuvinte, pretul petrolului a crescut cu 37%, iar pretul benzinei cu 16%.

Sase luni mai tarziu, la sfarsitul anului 2008, pretul petrolului a scazut la 95 de lei per baril (-71%), iar pretul benzinei a scazut la 2.85 lei (-32%).

De la 1 ianuarie 2009, acciza la benzina fara plumb a crescut cu 14.3%, de la 1.424 lei/tona la 1.628 lei/tona. Cum acciza reprezinta aproximativ 34% din pretul final, cresterea de 14.3% se traduce printr-o crestere de ~4.8% a pretului benzinei la pompa. De asemenea, sa nu uitam ca tot de la 1 ianuarie 2009 s-a trecut si la standardul Euro 5.

De la 1 ianuarie 2010, acciza la benzina a mai crescut cu inca 18.4%.
Intre iulie 2008 si mai 2010, pretul bezinei la pompa a crescut de la 2.85 lei la 4.46, insa intre timp, si acciza a crescut de la 1.424 lei/tona la 1.928 lei/tona (+35%), ceea ce inseamna ca, daca pretul barilului de petrol ar fi ramas constant in toata aceasta perioada, benzina ar fi costat cu cel putin 50 de bani mai mult doar din cauza cresterii accizei. Astfel, diferenta dintre pretul de 3.35 lei (2.85 + acciza) si cel actual, se datoreaza cresterii cu 145% a pretului barilului de petrol calculat in lei.

Mai jos evolutia pretului benzinei la pompa si al barilului de petrol, click pe imagine pentru detalii. Sursa: gazonline.ro


Pentru a sumariza: comparativ cu iulie 2008, in prezent pretul barilului de petrol calculat in dolari este cu 52% mai mic, insa calculat in lei, este cu doar 30% mai mic. In acelasi timp, pretul benzinei este cu 6-7% mai mare, dar acciza a crescut cu 35%, ceea ce a avut o influenta de 12% in pretul final al benzinei.

In mod normal, daca leul ramane stabil in fata dolarului, iar pretul petrolului nu creste, ar trebui sa asistam in urmatoarele 2-3 saptamani la o usoara scadere a pretului benzinei la pompa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Lucian Davidescu: Organizarea teritorială în ţara lui Harcea-Parcea

Ce leagă o comunitate? Cum o serveşte administraţia? Răspunsul înseamnă eficienţă. Restul sunt bani risipiţi.
Comune, oraşe, municipii, judeţe. Aşa se împarte România – scrie în Constituţie. Conturul lor a ţinut cont, pe rând, de nevoia de control facil, de invenţiile inepte ale birocraţiei, apoi de interesele feudale ale baronilor.

N-a ţinut cont aproape deloc de interesele locuitorilor şi de masa critică de servicii necesare. Iar două verigi de bază, satul şi regiunea, au fost eliminate cu totul. Unul câte unul:

Satul. Are sau nu şcoală, are sau nu post de poliţie. Banii merg întotdeauna mai sus, decizia la fel. Niciodată nu are o asociaţie de proprietari, cu un reprezentant clar, care poate că ar face mai multă treabă decât primarul de comună.

Comuna. Înseamnă 5-6-7 sate, adică grupuri compacte de gospodării, decupate arbitrar. Unul singur, în general cel mai mare, ţine o primărie supradimensionată care nu poate să-şi acopere nici măcar propriile cheltuieli. În rest, aşteaptă pomană de la judeţ. Pentru servicii reale – liceu, medic – poftiţi în municipiu!

Oraşul. Probabil, singura comunitate fără relaţii iraţionale de servitute. Îşi acoperă, atât cât poate, propriile nevoi şi nu e dator nimănui. Aici, niciun regim n-a reuşit să strice foarte multe.

Municipiul. Este copilul născut ad-hoc din mama – migraţia de la ţară în căutare de locuri de muncă şi servicii – şi tatăl – împărţirea ţării în judeţe prea mari pentru lucruri de bază, cum ar fi spitalul. Are cel mai mare potenţial administrativ, cele mai mari datorii faţă de sateliţi şi niciodată o bază suficientă de colectare a taxelor. Excepţia: reşedinţele judeţelor false.

Judeţul. Sunt prea puţine ca să asigure serviciile de bază în mod unitar, dar prea multe pentru a furniza servicii avansate: Câte universităţi adevărate sunt în România? 15-20. Tot atâtea judeţe adevărate. Restul sunt simple feude. Cu pixul în mână, identificaţi „baronii“ pe hartă, iar lucrurile vor deveni clare.

Regiunea. De câte ori n-am auzit: „ţara x e prosperă pentru că e mică“? Perfect adevărat! Ce ne opreşte să facem din România 10-15 ţări mici şi prospere? De acord, lucruri ca legea, armata sau diplomaţia îşi găsesc o masă critică mai bună la nivel naţional. Însă, pentru orice altceva, o regiune adevărată, care să aibă şi aeroport şi universitate şi spital de vârf şi economie diversificată e o ţară mică şi prosperă. Putem să-i spunem tot România.

Articol publicat în revista Corso

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP