miercuri, 26 mai 2010

Cristian Orgonaş: Încotro se îndreaptă bursele

Actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti s-au prabusit ieri cu procente de peste 10%, indicele BET scazand de la inceputul lunii mai cu 24%, iar BET-FI cu 39%. In aceeasi perioada, DJIA a scazut cu 9%, S&P 500 cu 9.5%, indicele german DAX a pierdut 7.6%, indicele londonez FTSE 8.4%, iar cel japonez Nikkei 225 a scazut cu 14%.

In mod normal, atunci cand bursele pierd atat de mult intr-o perioada atat de scurta, primul lucru la care te gandesti este ca perspectivele macroeconomice s-au deteriorat atat de mult in cateva saptamani, incat investitorii au decis sa scape de actiuni cu price pret.

Ori, datele economice publicate in aceasta perioada nu arata ca trendul de revenire a economiei mondiale este pus serios in pericol. Astfel, din punct de vedere fundamental, actualele scaderi nu se justifica.

Pe plan extern, marile economii ale lumii au iesit din recesiune, iar prognozele de crestre economica nu au fost revizute in jos ci in sus, companiile – in special cele americane – au raport profituri peste asteptari trimestrul trecut, increderea consumatorilor in economia SUA a atins un nivel record pentru ultimii doi ani, iar lista ar putea continua.

Si atunci, de ce au intrat investitorii in panica in ultimele saptamani? Pentru ca speculatorii au gasit o noua jucarie: datoriile tarilor europene.

Dupa ce la inceputul anului, situatia din Grecia – o tara cu un PIB de 234 miliarde de euro (2.6% din PIB-ul zonei euro!!) – a declansat o adevarata isterie in piata si a adus in discutie insasi existenta zonei euro, acum se discuta despre situatia Spaniei, tara cu un deficit bugetar record, greu de finantat in conditiile in care investitorii nu se prea inghesuie sa ii imprumute pe spanioli.

Insa, asa cum ii sta bine oricarei piete puternic speculative, zvonurile si ingrijorarile sunt voit amplificate, astfel ca in acest moment, fundamentele economice conteaza mai putin, piata actionand in primul rand pe baza sentimentelor investitorilor, multi dintre acestia intrand in panica.

Pe plan intern lucrurile stau diferit, in sensul ca peste datele economice usor sub prognoze a venit si criza politica, astfel ca BVB a devenit raiul speculatorilor. Ieri, SIF-urile au scazut in medie cu aproape 14%, Romania aflandu-se acum in topul scaderilor la nivel mondial, dupa ce in urma cu doar cateva saptamani era in topul cresterilor.

L-am auzit ieri pe dl. Traian Basescu spunand ca scrisoarea catre FMI va pleca in forma agreeata initial, astfel ca ramane cum am stablit: salariile bugetarilor se reduc cu 25%, iar pensiile cu 15%. Prin urmare, saptamana viitoare Romania va intra in greva generala.

Spuneam ca din punct de vedere fundamental, panica ce i-a cuprins pe investitori nu se justifica, insa asta nu inseamna ca situatia economiei mondiale este una deosebit de roz.

Pentru ca bursele sa isi revina, este necesar ca tarile europene sa isi rezolve problemele legate de deficite si datorii, iar americanii trebuie sa demonstreze ca expansiunea economica pe care o inregistreaza acum este una sustenabila.

Cum vor evolua bursele pe termen mediu si lung? Panica si zvonurile au efect de moment asupra cotatiilor actiunilor la bursa, insa pe termen lung, conteaza in primul rand fundamentele economice. Daca economia mondiala isi va reveni din criza, cotatia actiunilor va creste, iar corectiile din acest moment vor fi rapid recuperate.

Personal, consider ca actualele cotatii imi ofera posibilitatea de a cumpara ieftin actiuni cu potential bun de crestere, asa ca am cumparat ieri SIF 5 la 1.07 lei. Daca pretul va mai scadea, o sa mai cumpar.

Pe termen lung, imi mentin parerea conform careia prin 2013-2014, BET-FI se va apropia de maximul istoric inregistrat in 2007.

Pana atunci insa, rabdare si tutun – in mod sigur, vom mai vedea scaderi si cresteri haotice atat la BVB, cat si pe bursele externe.

Nota: acest articol nu reprezinta sub nicio forma o recomandare de a cumpara sau a vinde actiuni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Ce v-am zis? 30, 50, 62, 67… % din PIB

Nu râd de voi, stați liniștiți. Dar am impresia că după ce spun o cifră ea ajunge să fie confirmată de autorități și a cam ajuns să-mi fie teamă să mai spun vreo cifră. Aseară președintele Băsescu a zis că datoria publică ar putea ajunge în 2012 la 67% din PIB. Nici nu s-au uscat bine pixelii de când v-am spus că ne paște o datorie de 70% din PIB. Asta după ce în primăvară am avertizat că vom avea o datorie de 60% din PIB, nivel recunoscut ulterior de primul-ministru.

Deja nu mai e o întâmplare. A ajuns să fie suficient de fascinant pentru a realiza graficul de mai jos. Aici puteți vedea cum au evoluat predicțiile oficialităților în privința datoriei României: în doar câteva luni, trecând prin creșteri succesive, datoria s-a dublat.


Vă vine să credeți că avem sute de oameni care cercetează, colectează statistici, emit prognoze – pe banii noștri – iar opinia publică trebuie să facă față capcanelor întinse de discursul politicienilor? Să nu ne mirăm dacă mediul privat nu se va înghesui să investească în perioada următoare. Câștigătorul premiului Nobel, Edward Prescott, care a venit anul trecut la București, vorbea despre relația dintre anticiparea impozitelor viitoare și nivelul investițiilor. Cu cât firmele anticipează impozite mai mari în viitor, cu atât investițiile scad. Păi, în condițiile descrise mai sus, ce credeți că se va întâmpla cu impozitele – și mai ales, cât de mult?

Era să uit. Diferența dintre informațiile vehiculate de mine și cele ale autorităților publice este următoarea. În vreme ce președintele a vânturat cifra 67 doar ca pe un scenariu posibil dar improbabil, eu chiar cred că se va întâmpla.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Lucian Davidescu: Cât costă educaţia în România: 4000 €/student/an, 1500 €/elev/an

Singura scuză pe care şi-o găsesc universităţile de stat proaste e că cele particulare sunt şi mai proaste. Însă ştanţa de la stat e de zece ori mai scumpă.



Calitate: cu un miliard de euro, România ar putea să trimită 25.000 de studenţi la universităţile de top ale lumii. Cantitate: cu acelaşi miliard, ar putea ţine 2,5 milioane! de studenţi în făbricuţele locale de diplome. Nici cal nici măgar: miliardul de euro ţine 250.000 de studenţi în fabricile de diplome cu ştaif, de la stat.

Cât costă educaţia “gratuită”? Ministerul Educaţiei ia în calcul doar “finanţarea de bază”, aşa că mediile obţinute par mai mici: 1000 euro/elev respectiv 1200 euro/student.

Însă metoda regresivă, pornind de la întreg, dă cu totul rezultat: cele 4,5% din PIB plătite efectiv în 2009 de la buget (deci excluzând veniturile proprii) înseamnă 5,3 miliarde de euro. Din aceştia, 0,8% din PIB, adică un miliard de euro, reprezintă finanţare pentru educaţia universitară: jumătate salarii, restul investiţii şi “cheltuieli curente”. Împărţiţi la cei 250.000 de studenţi fără taxă (licenţă, master, doctorat) rezultă un cost de 4000 euro/student/an.

Spre comparaţie, taxa anuală pentru o fabrică de diplome privată este de 400 de euro. E drept, educaţia adevărată costă şi 40.000.

Restul de bani, 4,3 miliarde de euro, se împart la 2,8 milioane de elevi, ceea ce înseamnă un cost mediu de 1500 de euro/elev pe an. Culmea, pe măsură ce finanţarea pentru educaţie s-a multiplicat în doar câţiva ani, chiar şi cele mai bune universităţi româneşti au părăsit top 500 mondial, iar în cazul elevilor performanţa de citire a căzut rapid, până sub media OECD.

Chiar este statul o garanţie a calităţii? Măcar, în ultimă instanţă, un miliard de euro ar fi de ajuns pentru a salva de la tăiere salariile din licee şi şcoli.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP