marți, 1 iunie 2010

Bogdan Glăvan: Walter Block

Unul dintre cei mai buni economiști pe care i-am cunoscut. Sper sa ajungă cândva și în România. Nu voi putea înțelege niciodată cum reușește să citească, să vorbească și să publice atât de mult. Și, mai ales, cum de îi mai rămâne timp pentru a acorda sfaturi celor care i le solicită, fără ca măcar să îi cunoască. Pe scurt, un profesor-model.
Aici face o Introducere în liberalism (sau libertarianism, cum zic americanii).



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Au scăzut rezervele internaţionale. Musai e să ne îngrijorăm?

Asa e, au scazut. Poate si administrarea lor privata era un lucru bun, desi oficialii Bancii Centrale au refuzat demersul unor mari firme ( o fi fost mai bine asa, naibii stie).  Lucrurile raman in acest stadiu : CA al BNR aproba nivelul minim de rentabilitate, cat de mari pot fi expunerile Bancii Centrale pe anumite valute de exemplu, standardele minime de rating ale companiilor la care sunt plasate rezervele. Mai mult, BNR stabileste si un comitet care lunar se intruneste pentru a decide cum sunt plasate respectivele rezerve.
Pauza publicitara
La ce se folosesc rezervele internationale?


Potrivit art 5 dintr-un Regulament intern al BNR, rezervele astea pot fi utilizate pentru:
1.interventii ale BNR pe piata valutara interbancara (din Romania, desigur)
2. Rambursarea imprumuturilor externe contractate de Statul Roman prin intermediul Finantelor sau a BNR. Fireste, mai pot fi folosite pentru plata comisioanelor sau dobanzilor aferente acestor imprumuturi
3. onorarea obligatiilor rezultate din garantiile emise de Guvern, in numele si in contul Statului
4. participatii in valuta  la diferitele comitete/ organisme si comitii internationale
5. plata comisioanelor si spezelor aferente administrarii rezervelor (aurul nu ti-l tine nimeni gratuit de pilda)
6. plati aferente reducerii RMO
7. emiterea de monede de aur cu caracter comemorativ
8. alte plati dispuse de CA al BNR
Rezervele valutare ar putea fi urmatoarea provocare pe care economia mondiala o va avea de infruntat. Opinia apartine laureatului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz. Si nu cred ca se inseala prea tare.  Luati orice tara drept exemplu, care are in rezerva dolari. Asta inseamna ca tara in cauza este un creditor al SUA, chiar daca la o dobanda foarte mica. Chestiunea o stie orice economist, nu mai insist asupra ei. Global, Statele Unite au imprumutate in acest fel pe pietele emergente, peste doua trilioane de dolari.
Sa venim cu un caz concret. Romania.
Pauza publicitara
Din ce se compun rezervele internationale?
Pai, ele se compun din:
A mic de mana. Aur detinut in tara sau in strainatate
B mic de mana. Active externe , supt forma bancnotelor si monedelor sau a disponibilului in conturi pe la diverse banci sau institutii financiare internationale.
C mic de mana. Orice alt activ de rezerva recunoscut pe plan international. Y compris dreptul de a efectua cumparari de la FMI in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de DST
D. cambii, bilete la ordin, obligatiuni si alte valori mobiliare negociabile sau nu, clasificate in primele categorii de agentiile de rating.
E. bonuri de tezaur, obligatiuni, titluri de stat
Se stie, e important ca rezervele valutare de care o tara dispune sa egaleze cel putin nivelul datoriilor sale pe termen scurt. Cu alte cuvinte, daca Romania are de rambursat un miliard de dolari americani, iar SUA ii cere banii inapoi, e bine sa ii ai acolo in rezerve, ca sa-i poti returna (altfel, te poti trezi cu o potentiala criza).
Sa presupunem acum ca Romania se imprumuta cu 100 de milioane de dolari, cu 20 % dobanda. Pentru a mentine increderea in moneda, tara noastra trebuie sa isi creasca rezerva (sa isi acopere pasivul) cu 100 milioane de dolari. Sa recapitulam. Romania imprumuta 100 mil de dolari cu 20 % dobanda, dar pe de alta parte prin cresterea rezervelor cu aceeasi suma, acorda un credit SUA, in cuantum tot de 100 mil . dolari, dar cu dobanda de 1%. Practic, aceasta tranzactie este un urias transfer de fonduri dinspre Romania spre Sua, in exemplul nostru. Transferul anual de bani de la noi catre americani se ridica la 19 mil dolari (diferenta de dobanda). Este evident o afacere proasta. Mai mult, franeaza si cresterea economica pe care Romania ar putea sa o obtina investind dolarii in propria economie.
Pauza.
Sursele de formare ale rezervelor:

  1. cumparai de aur monetar
  2. cumparari de valute de la Finante (provenind din imprumuturi externe), donatii ale Statului,
  3. credite bancare contractate de BNR, depozite atrase sau alte tipuri de finantari obtinute de BNR cu scadente de cel mult un an
  4. dobanzi, comisioane, rezultate din administrarea rezervelor
  5. cumparari de valute din piata
  6. sume aferente RMO
  7. achizitii de DST
  8. alte surse indicate de CA al BNR
Ceea ce se intampla azi in sistemul financiar mondial arata unde se ajunge din cauza instabilitatii actualului sistem, in care sume uriase de valute se misca inspre si dinspre economii, totul depinzand de increderea in moneda.
Practic, statele isi fac azi rezerve valutare din ce in ce mai mari, acestea costandu`le din ce in ce mai mult si creditand astfel o economie din ce in ce mai fragilizata tocmai de acest tip de imprumuturi. Se stie ca de pilda China este unul dintre cei mai mari creantieri asupra SUA. La fel, arabii devin proprietari cu acte in regula ai unei buna parti din economia SUA.
Una peste alta, fluxurile care se transfera in felul descris mai sus, dinspre tarile sarace catre cele bogate sunt infinit mai mari decat cele inverse, asa cum ar fi normal. Aceasta este una din fetele actualului sistem financiar, care probabil ca ar trebui revizuita.
  • Ce zic studiile
Tinand seama de cresterea spectaculoasa a rezervelor valutare in ultimii ani, in special in tarile asiatice, bancile centrale sunt zuper-atente cu administrarea acestor rezerve, mai ales ca datele sunt uneori insuficient de precise sau aduse la zi intr-o maniera tardiva. Tendintele in piata sunt cam urmatoarele:
-In general, in decursul ultimilor ani, bancile centrale si-au diversificat activele atat din punct de vedere al compozitiei pe valute, cat si al tipurilor de instrumente cumparate.
-Cadrele institutionale de administrare a rezervelor valutare au devenit, de asemenea, mai variate. (Totusi, diversificarea instrumentelor de rezerva clasice se loveste de anumite limite).
-Accelerarea acumularii de rezerve ramane fenomenul major.
-Administrarea portofoliilor de rezerve valutare ramane in general (in Asia, ca si in alte tari ale lumii) supusa la constrangeri net mai stricte decat cele care se aplica portofoliilor private.
-Deciziile de investire in ceea ce priveste rezervele valutare par, de asemenea, mai putin sensibile la variatiile de pret ale activelor financiare decat deciziile luate de catre administratorii portofoliilor private.
Date fiind aceste caracteristici, incidenta, pe anumite piete, a operatiunilor de investire a rezervelor valutare acumulate in Asia este probabil mai insemnata decat in cazul portofoliilor private. Pot rezulta distorsiuni de pret, in special pe piata de valori ale Trezoreriei americane, chiar daca este dificil de separat impactul (asupra ratelor dobanzii acestor piete) cumpararilor masive efectuate de catre bancile centrale asiatice de cel determinat de o multitudine de alti factori.
  • Principalii detinatori de titluri de pe cele doua maluri ale Atlanticului
Exista diverse surse de date pentru a urmari investitiile institutionale straine si portofoliile de active in dolari. Totusi, nu exista date comparabile disponibile pentru piata zonei euro in ansamblul ei: singurele date limitate pot fi obtinute de la agentiile nationale de datorie sau de la bancile centrale nationale, ceea ce permite formularea unor concluzii aproximative in ceea ce priveste detinerea de titluri financiare ale zonei euro.
Titluri americane
In Statele Unite, ponderea estimata detinuta de straini in totalul titlurilor pe termen lung (obligatiuni si actiuni) a crescut de la 9,7 la suta, in martie 2000, la 14,3 la suta (5 418 miliarde dolari) in iulie 2004. Titlurile pe termen scurt detinute de straini reprezinta aproximativ 588 miliarde dolari. Nu este facuta insa nicio distinctie intre activele straine oficiale si cele private. Totusi, conform Trezoreriei americane, ponderea rezervelor oficiale in totalul investitiilor de portofoliu efectuate in Statele Unite de catre straini este relativ ridicata, desi variabila in timp.
Investitorii institutionali straini investesc in primul rand in titluri de datorie ale Trezoreriei americane, desi ei si-au majorat plasamentele in titluri ale agentiilor federale si ale intreprinderilor americane.
Astfel, pe piata specifica a datoriei Trezoreriei americane, 52 la suta din expunerile totale erau detinute de catre straini. Investitorii privati straini detin intotdeauna ponderea majoritara a plasamentelor lor in Statele Unite sub forma de actiuni, ponderea investitiilor lor in valori ale Trezoreriei americane ramanand practic neschimbata dupa anul 2000.
In ceea ce priveste structura pe scadente a datoriei americane, detinuta de catre investitorii institutionali straini, raportul Trezoreriei americane arata ca mai mult de 73 la suta din expuneri reprezentau titluri cu o scadenta mai mica sau egala cu 5 ani, cu o concentrare pe emisiunile cu scadente cuprinse intre 1 si 3 ani. Situatia este similara daca se iau in considerare numai obligatiunile Trezoreriei americane.
In ceea ce priveste numai titlurile emise de ea, Trezoreria americana publica, de asemenea, lunar, date referitoare la principalii detinatori straini. Se impune, desigur, prudenta in ceea ce priveste concluziile care se pot trage, insasi Trezoreria americana subliniind caracterul imperfect al datelor. Acestea sunt totusi utile pentru distributia pe tari si distinctia intre activele straine oficiale si cele neoficiale.
Japonia
Conform acestor date, activele Japoniei in valori ale Trezoreriei americane sunt de trei ori superioare celui de-al doilea cel mai important detinator (China continentala). Astfel, in 2004, Japonia s-a aflat la originea a mai mult de jumatate din totalul cumpararilor de valori ale Trezoreriei americane de catre nerezidenti, chiar daca, de fapt, aceste achizitii au intervenit in primul semestru al anului 2004. Faptul ca Japonia a fost in permanenta un cumparator important de titluri ale Trezoreriei americane este legat de interventiile sale pe pietele valutare cu scopul de a impiedica aprecierea yenului, ceea ce inseamna ca autoritatile monetare japoneze nu au procedat la o ajustare dinamica a compozitiei in devize a rezervei lor in functie de un benchmark prestabilit. Daca se compara datele furnizate de catre Treasury International Capital cu cele ale Ministerului de Finante japonez, se constata ca, la o suma de 839 miliarde dolari, 85 la suta sunt investiti in titluri straine, din care cea mai mare parte in valori ale Trezoreriei americane. Autoritatile monetare japoneze detin, in consecinta, o suma foarte importanta din aceste valori in raport cu alte institutii straine.
China
Ca si in cazul Japoniei, cererea chineza pentru active americane rezulta din interventiile pe pietele valutare si, pana in ultima vreme, cumpararile de devize ale Chinei au avut un caracter mai automatic decat cele ale Japoniei, din cauza cursului sau de schimb fix in raport cu dolarul. In consecinta, una dintre ipotezele cele mai comune este ca China a investit, de asemenea, o parte foarte importanta a rezervelor sale valutare in valori ale Trezoreriei americane. Totusi, datele Treasury International Capital nu confirma aceasta ipoteza, probabil pe motivul „componentei legate de conservarea titlurilor”, care duce la o presupusa subestimare a activelor reale ale Chinei continentale in valori ale Trezoreriei americane. In plus, datele Treasury International Capital nu arata decat partial expunerea Chinei in dolari deoarece, diferit de Ministerul de Finante japonez, banca centrala a Chinei investeste in active mai diversificate.
Asadar scaderea rezervelor BNR trebuie privita intr-un contezt mai larg, nu doar sa observi chior ca nivelul lor a scazut. Temporar, pot avea loc iesiri mai mari decat intrarile, ca asta-i viata.
P.S. Uitati-va la datoria pe termen scurt si la platile privind dobanzile si ratele la imprumutul luat de la CE, FMI samd. Se poate vedea de acolo ce si mai ales, cum. Asa cum ii spuneam si lui Khris, scaderea rezervelor nu speculatiilor se datoreaza si nici in mod necesar volatilitatii unor monede.
Asta cu scazutul rezervei e ca si cum ai zice ca mai ai jumate de franzela in casa, desi ieri aveai o franzela intreaga. Asta e problema BNR sa mai ia jumatate de franzela?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Păun: De ce aurul rămâne cea mai bună monedă?

De-a lungul istoriei, în economie s-au utilizat diferite tipuri de bani: (a) banii de tip marfă (scoici, sare, piper, ţigări şi chiar canabis); (b) banii de metal (preţios sau nu); (c) bancnotele de hârtie cu acoperire 100% în metal şi (d) banii discreţionari (apăruţi odată cu centralizarea politicii monetare).

Banii discreţionari cu care se operează în totalitate, în momentul de faţă, în economiile lumii sunt bani care au în spate doar o promisiune a guvernului care, prin banca centrală, a emis aceste active impuse prin puterea legii a fi singurele mijloace de plată acceptate în economie (nu au nici o valoare şi nici o acoperire în metal). Sisteme monetare discreţionare se bazează foarte tare pe încrederea utilizatorilor în acţiunile pe care le întreprinde banca centrală (singura care poate prin lege să multiplice sau să restrângă masa monetară aflată în circulaţie).

Funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească un activ pentru a putea fi considerat mijloc de schimb sunt următoarele: (1) să aibă acceptabilitate universală (să fie recunoscut de către toţi cei implicaţi în schimburi); (2) să fie uşor de transportat, de manevrat şi de stocat; (3) să poată fi uşor de divizat fără a-şi pierde proprietăţile sau valoarea (pentru a fi util atât în plăţi de valoare mare cât şi în plăţi de valoare mică); (4) să nu fie perisabil sau degradabil în timp (să îşi păstreze intacte proprietăţile şi valoarea); (5) să nu poată fi falsificat uşor şi (6) să nu poată fi produs în cantităţi foarte mari într-o perioadă scurtă de timp.
Banii discreţionari actuali (care nu mai au în spate nici o acoperire în afara promisiunii guvernului care are puterea de a-i emite pe piaţă) nu mai îndeplinesc multe dintre criteriile enunţate mai sus iar, dacă nu ar exista statul să îi apere, ar dispărea rapid de pe piaţă: pot fi produşi în cantităţi foarte mari într-o perioadă scurtă de timp fără nici un control din partea utilizatorilor; sunt foarte perisabili în timp (de aici şi riscul valutar şi de inflaţie asociat plăţilor la termen). Aceşti bani sunt falsificabili foarte uşor, existând pe piaţă două categorii de falsificatori: un falsificator legal care este banca centrală şi falsificatorii privaţi (hăituiţi şi pedepsiţi drastic de stat atunci când sunt prinşi deşi pagubele lor sunt mult mai mici decât cele produse de băncile centrale rămase nepedepsite întotdeauna). Chiar şi uşurinţa de transport este pusă sub semnul îndoielii atunci când avem hiperinflaţie într-un sistem bazat pe aceşti bani lipsiţi de valoare. Acceptabilitatea universală a banilor discreţionari depinde fundamental de încrederea pe care o avem în aceaste monede (încredere tot mai viciată de politica expansionistă a statelor).

Pe o piaţă liberă, banii discreţionari actuali nu ar rezista foarte mult. Ei ar fi eliminaţi de active care îndeplinesc mult mai bine toate caracteristicile enumerate. Aurul (dar şi celelalte metale cum ar fi argintul sau cuprul) s-ar consacra rapid şi din nou ca mijloc de schimb eliminând banii creaţi pe promisiuni deşarte. Nici un alt activ din piaţă (energie, tutun sau alte mărfuri) nu va putea îndeplini simultan TOATE aceste caracteristici ale mijlocului de schimb aşa cum le îndeplineşte aurul sau argintul (nu degeaba piaţa liberă le-a consacrat în trecut pentru a mijloci schimburile economice).

Privatizarea aurului şi trecerea sa din mâna băncilor centrale (adică a statului) în mâini private şi liberalizarea mijloacelor de schimb ar însemna un mare pas înainte spre stabilizarea unor sisteme sufocate de banii tipăriţi cu prea mare uşurinţă de stat prin băncile sale centrale şi distribuiţi apoi în economie cu sârg şi foarte profitabil de un sector bancar ce este doar aparent privat (în condiţiile în care derulează preponderent afaceri cu statul). Chiar dacă nu vom primi fiecare dintre noi o cantitate colosală de aur în urma acestei privatizări (conform unei estimări ea ar fi de vreo 23 de grame de aur - vezi aici), ea este suficientă pentru a reporni pe baze corecte sistemul de preţuri în economie. Banii vor circula fie sub formă de bancnote cu discount (pentru a acoperi costul mediu al păstrării în bancă a cantităţii de aur deţinute) sau sub formă de carduri sau cecuri cu acoperire integrală în aur (plata comisioanelor se face separat şi regularizat la 1 lună).

Banii discreţionari din economiile moderne şi-au arătat cu prisosinţă limitele. Ei au fost folosiţi strict pentru a redistribui valoare în societate după bunul plac al principalului beneficiari al sistemului: STATUL şi sistemul financiar bancar. Aceşti bani fără valoare au tendinţa de a elimina de pe piaţă tot ceea ce are valoare cu adevărat. Industriile productive sunt înlocuite de industrii financiare tot mai complexe care vând iluzii şi care păcălesc cu bună ştiinţă şi cu acoperirea permanentă a statului (care le sare mereu în ajutor instituţiilor financiare devenite “prea importante pentru a fi lăsate să dea faliment”). În acest context, viaţa pe datorie devine o virtute şi economisirea un comportament inutil, marginal şi bizar. Consumul şi nu acumularea de capital ajunge să domine modul nostru de a ne manifesta pe piaţă. Asumarea incertitudinii este puternic bulversată de acţiunile monetare ale statului, devenind mult mai atractiv şi mai profitabil să distribui bani fără valoare în economie decât să vinzi bunuri şi servicii nefinanciare. Oamenii ajung să fie tot mai încrâncenaţi pentru a fi angajaţi în bănci sau bănci centrale şi tot mai puţin interesaţi să îşi deschidă o afacere şi să vândă ceva pieţei libere. Cei mai bogaţi oameni în lume ajung să fie nu cei care îşi dezvoltă o afacere privată ci cei care conduc sau coordonează sistemul financiar. Tot sistemul de valori este dat peste cap de intervenţionismul monetar care ne îndepărtează tot mai mult de piaţa liberă şi ne afundă în cel mai veritabil socialism.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Păun

Dan Şelaru: De ce au scăzut rezervele BNR?

În decembrie 2008 rezervele valutare ale BNR "sunt constituite din active denominate în euro (63 %), dolari SUA (32,55%), lire sterline (4%) şi alte valute (0,45 %)". Să zicem că avem o rezervă valutară constituită la 30 aprilie 2010 din 70% euro şi 30% dolari SUA.

De la Khris citim "la 31 mai 2010, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 31 989 milioane euro, faţă de 32 386 milioane euro la 30 aprilie 2010."

Păi asta înseamnă conform presupunerii că aveam în aprilie 22,670 milioane euro şi 9,716 milioane euro în dolari, la 1,32 aveam 12,823 milioane USD.

Dacă BNR n-a speculat nimic, ceea ce e improbabil, şi a păstrat dolarii, are acum la un raport de 1,23 în jur de 10,425 milioane euro în dolari. Adică un plus de 710 milioane de euro. Dar a anunţat o scădere de 397 milioane.

Avem trei variante, ori BNR a pariat pe euro şi a pierdut, ori a susţinut cursul cu o grămadă de bani, ori şi-a vândut mai demult dolarii. Grea întrebare. :-)

PS Scris cu ajutorul lui Khris şi al lui Ionuţ.

PPS Tocmai mi-a răspuns Andreea Paul la întrebare. A susţinut cursul. Cu tristeţe vă anunţ că Dan Bittman, după o carieră glorioasă, pleacă de la Ministerul de Finanţe. Prin demisie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP